4,083 matches
-
expresie sunt limitele - sau poate haosul - criticii de azi. Ceea ce poate fi detectat sunt comentarii de teorie generală, toate născute ca replică la noul jurnalism. În 1973 Tom Wolfe a fost unul din primii care a teoretizat versiunea sa de jurnalism literar/nonficțiune, și, procedând astfel, a stabilit o linie directă de cercetare a cărui traseu poate fi urmărit până la Lounsberry, o linie bazată pe o tehnică retorică precisă și pe o intenționalitate auctorială. Wolfe construiește o taxonomie în care el
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o linie directă de cercetare a cărui traseu poate fi urmărit până la Lounsberry, o linie bazată pe o tehnică retorică precisă și pe o intenționalitate auctorială. Wolfe construiește o taxonomie în care el identifică patru caracteristici care domină scrierea noului jurnalism. Ele sunt: "construcția scenă după scenă" similară cu cea din romanul realist; folosirea persoanei a treia într-o formă care să-i dea cititorului impresia că se află în interiorul minții personajelor; înregistrarea întregului dialog în locul extraselor folosite pentru exemplificare așa cum
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
similară cu cea din romanul realist; folosirea persoanei a treia într-o formă care să-i dea cititorului impresia că se află în interiorul minții personajelor; înregistrarea întregului dialog în locul extraselor folosite pentru exemplificare așa cum se întâmpla în practica normală a jurnalismului; și folosirea a ceea ce Wolfe numea detaliul de statut, însemnând acele caracteristici precum gesturile persoanelor, stilul mobilei și al îmbrăcăminții din care rezultă "detalii simbolice" (Noul jurnalism, 31-32). O altă categorie de categorizări sunt acelea pe care Connery le numește
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
dialog în locul extraselor folosite pentru exemplificare așa cum se întâmpla în practica normală a jurnalismului; și folosirea a ceea ce Wolfe numea detaliul de statut, însemnând acele caracteristici precum gesturile persoanelor, stilul mobilei și al îmbrăcăminții din care rezultă "detalii simbolice" (Noul jurnalism, 31-32). O altă categorie de categorizări sunt acelea pe care Connery le numește "literare" care care ar putea să fie definite ca retorice (Discovering 22). Asemenea încercari sunt diferite de cele ale lui Wolfe prin aceea că ele se concentrează
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
eforturile de înțelegere a genului sub forma unor studii literare: John Haollowell Fact and Fiction (Fapt și ficțiune, 1977) și John Hellmann Fables of Fact (Povești despre fapte, 1981). Hollowell propune o analiză care să examineze schimbările de stil din jurnalism, a rolului artistului și a producției artistice, și în cele din urmă a schimbărilor în scrisul imaginativ așa cum se reflectă în noul jurnalism (x). De asemenea, propune un continuum în care plasează noul jurnalism undeva între fantezie și istorie, și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
of Fact (Povești despre fapte, 1981). Hollowell propune o analiză care să examineze schimbările de stil din jurnalism, a rolului artistului și a producției artistice, și în cele din urmă a schimbărilor în scrisul imaginativ așa cum se reflectă în noul jurnalism (x). De asemenea, propune un continuum în care plasează noul jurnalism undeva între fantezie și istorie, și asta îl ajută să situeze și forma de expresie (20). În plus, ia notă de subiectivitatea preponderentă a acestei forme de expresie, atât
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
să examineze schimbările de stil din jurnalism, a rolului artistului și a producției artistice, și în cele din urmă a schimbărilor în scrisul imaginativ așa cum se reflectă în noul jurnalism (x). De asemenea, propune un continuum în care plasează noul jurnalism undeva între fantezie și istorie, și asta îl ajută să situeze și forma de expresie (20). În plus, ia notă de subiectivitatea preponderentă a acestei forme de expresie, atât din punct de vedere al rolului preponderent pe care îl ocupă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de expresie, atât din punct de vedere al rolului preponderent pe care îl ocupă subiectivitatea scriitorului în text, cât și în încercarea autorului de a converti adâncimea psihologică a "temei" despre care scrie (22, 52-53, 25). Hellmann argumentează că noul jurnalism este în mod fundamental un exemplu de nouă ficțiune așa cum era în mod curent în anii '60 ai secolului al XX-lea. Ipoteza lui este că forma de expresie se angajează într-o structură generativă de narațiune care derivă din
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
140). Al treilea tip de abordare critică în care materia genului a fost teoretizată de cercetările timpurii a fost studiul cultural. Una din primele încercări de a proceda astfel a fost făcută de Michael Johnson în 1971, cu lucrarea Noul jurnalism, care examinează "artiștii nonficțiunii" odată cu apariția presei underground și a schimbărilor în curentul medial principal. Johnson plasează noul jurnalism în peisajul cultural furtunos al anilor '60. El construiește un punct de vedere care va fi preluat mai târziu și de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
studiul cultural. Una din primele încercări de a proceda astfel a fost făcută de Michael Johnson în 1971, cu lucrarea Noul jurnalism, care examinează "artiștii nonficțiunii" odată cu apariția presei underground și a schimbărilor în curentul medial principal. Johnson plasează noul jurnalism în peisajul cultural furtunos al anilor '60. El construiește un punct de vedere care va fi preluat mai târziu și de Connery, între alții. Un alt efort critic apărut sub forma unei cărți este cel al lui Ronald Weber din
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
din 1980, Literatura faptelor, care face un zig-zag peste granița dintre studiul literar, așa cum notează Connery (Discovering, 22), și cercetarea culturală, așa cum sugerez eu. Weber remarcă faptul că reflexivitatea subiectivă a autorului crește gradul de credibilitate al narațiunii în noul jurnalism. El citează ca exemplul Friendly Fire de C. D. B. Bryan (159, 164). Dar Weber plasează de asemenea noul jurnalism într-un context cultural notând dezbaterile în care mulți dintre jurnaliștii făcând parte din curent erau angajați, implicit sau explicit. Wolfe
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cercetarea culturală, așa cum sugerez eu. Weber remarcă faptul că reflexivitatea subiectivă a autorului crește gradul de credibilitate al narațiunii în noul jurnalism. El citează ca exemplul Friendly Fire de C. D. B. Bryan (159, 164). Dar Weber plasează de asemenea noul jurnalism într-un context cultural notând dezbaterile în care mulți dintre jurnaliștii făcând parte din curent erau angajați, implicit sau explicit. Wolfe compara asta cu o atitudine elitistă din literatură în eseul său Noul Jurnalism într-un exemplu citat de Weber
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Dar Weber plasează de asemenea noul jurnalism într-un context cultural notând dezbaterile în care mulți dintre jurnaliștii făcând parte din curent erau angajați, implicit sau explicit. Wolfe compara asta cu o atitudine elitistă din literatură în eseul său Noul Jurnalism într-un exemplu citat de Weber. Orientarea către studii culturale a lui Weber este reflectată din nou și în Reporterul ca artist. Antologia cuprinde o culegere de articole critice anterioare în care se analizează noul jurnalism, și asupra cărora Weber
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în eseul său Noul Jurnalism într-un exemplu citat de Weber. Orientarea către studii culturale a lui Weber este reflectată din nou și în Reporterul ca artist. Antologia cuprinde o culegere de articole critice anterioare în care se analizează noul jurnalism, și asupra cărora Weber aruncă o privire foarte utilă în eseul său introductiv la volum. El a identificat două teme centrale legate de noul jurnalism; conform celei dintâi noul jurnalism este un răspuns la perioada de tulburări sociale majore și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ca artist. Antologia cuprinde o culegere de articole critice anterioare în care se analizează noul jurnalism, și asupra cărora Weber aruncă o privire foarte utilă în eseul său introductiv la volum. El a identificat două teme centrale legate de noul jurnalism; conform celei dintâi noul jurnalism este un răspuns la perioada de tulburări sociale majore și, preluând o teză a lui Johnson, că din ce în ce mai mult reflexivitatea subiectivă devine numitorul comun al formei de expresie. Între scriitorii și critici antologați se află
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
culegere de articole critice anterioare în care se analizează noul jurnalism, și asupra cărora Weber aruncă o privire foarte utilă în eseul său introductiv la volum. El a identificat două teme centrale legate de noul jurnalism; conform celei dintâi noul jurnalism este un răspuns la perioada de tulburări sociale majore și, preluând o teză a lui Johnson, că din ce în ce mai mult reflexivitatea subiectivă devine numitorul comun al formei de expresie. Între scriitorii și critici antologați se află și Dan Wakefield, care discută
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sau "teritorii personale ale sentimentelor" (46, 48). Theodor Solotaroff notează că astfel de lucrări nonficționale par să apară cu precădere în perioade de tulburări și schimbări sociale și culturale (163). În același timp, Dwight Macdonald și Herbert Gold atacă noul jurnalism. Gold acuză forma ca fiind o formulă "epidemică a persoanei a întâia" (238-87); Macdonald caracterizează forma ca "parajurnalism" și descrie scrisul lui Tom Wolfe ca fiind "kitsch". MacDonald cere, în schimb, o formă de jurnalism mai obiectivă și mai responsabilă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și Herbert Gold atacă noul jurnalism. Gold acuză forma ca fiind o formulă "epidemică a persoanei a întâia" (238-87); Macdonald caracterizează forma ca "parajurnalism" și descrie scrisul lui Tom Wolfe ca fiind "kitsch". MacDonald cere, în schimb, o formă de jurnalism mai obiectivă și mai responsabilă (223, 227). Incertitudinea asupra a ceea ce poate conține această formă de expresie apare și în alte articole din culegere, cum ar fi cel al lui Donald Pizer Documentary Narrative as Art (Narațiunea Documentară ca artă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ansamblu; ea descoperă o felie culturală din viața formei, așa cum era practicată în anii '60, și nu în cele din urmă nesiguranța generală a modului în care e tratată forma. EXAMINĂRILE MAI RECENTE ALE FORMEI De la examinările timpurii asupra noului jurnalism poate fi trasat un drum al pozițiilor critice din cele mai variate asupra formei care ajunge până în prezent. În Literary Newswriting (Știri scrise cu stil), R. Thomas Berner reia firul din punctul în care se oprise Wolfe atunci când notează, plecând
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lui Berner a fost realizarea acestui sondaj în ziare (chiar dacă limitat), un mediu care în bună parte era ignorat ca vehicul al "știrilor scrise cu stil" (Connery, Discovering). Cel mai adesea asemenea lucrări erau examinate dacă apăreau în reviste despre jurnalism sau în antologii. Norman Sims continuă această tradiție încercând să delimiteze ceea ce el numește "granițele formei" (Literary Journalists 8), bazându-se pe interviuri cu jurnaliști literari binecunoscuți cum ar fi John McPhee, Sara Davidson, Tracy Kidder și Richard Rhodes. Ajunge
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
facă materialul credibil pentru cititor (15-16). A patra este faptul că asemenea narațiuni exprimă de obicei vocea individuală a jurnalistului, ceea ce le deosebește de formularea știrilor curente. În fapt, reporterul poate fi prezent în cadrul narațiunii. A cincea este aceea că jurnalismul literar trebuie să demonstreze responsabilitate față de personajele narațiunii (18-21). Caracteristica finală este aceea că asemenea narațiuni sunt pline cu simboluri și sensuri infratextuale (21-25). Barbara Lounsberry identifică patru caracterstici specifice ale formei, trei din ele derivând de la Wolfe și Sims
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Caracteristicile derivate sunt documentarea asupra tematicii subiectului, cercetările exhaustive și crearea de scene (xv). A patra - și ea este contribuția ei originală la taxonomie - este probabil foarte problematică din punct de vedere al postmodernismului. Lounsberry sugerează că o lucrare de jurnalism literar ar trebui să fie infuzată cu ceea ce Annie Dillard numește "scriere de calitate" iar Gay Talese o definește ca "scriere cu stil". În cele din urmă Lounsberry sugerează că jurnalismul literar/nonficțiunea "trebuie să posede un limbaj finisat pentru că
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
vedere al postmodernismului. Lounsberry sugerează că o lucrare de jurnalism literar ar trebui să fie infuzată cu ceea ce Annie Dillard numește "scriere de calitate" iar Gay Talese o definește ca "scriere cu stil". În cele din urmă Lounsberry sugerează că jurnalismul literar/nonficțiunea "trebuie să posede un limbaj finisat pentru că scopul final este acela de a fi literatură" (xv). Tocmai datorită acestor încercări de a teoretiza localizarea formei, ceea ce aș numi retorica "externă" și caracteristicile intenționale arată că mai sunt multe
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și de jurnalistul literar George Orwell în Homage to Catalonia - este pur și simplu dezarmată pentru că una din caracteristicile concrete ale retoricii este aceea că face cititorul să creadă că adevărul care poate fi spus simplu este și adevărat (186-87). Jurnalismul literar narativ sau nonficțiunea ca un demers fundamental retoric este cercetat în antologia critică a lui Chris Anderson Literary Nonfiction - Literatura nonficțională. Anderson notează în eseul introductiv că problemele de formă și de transmitere a compoziției par a fi divizate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
puternic contrast față de Schuster se află Dennis Rygiel, care sprijină analiza stilistică sau observațiile asupra convențiilor stilistice ca mijloace pentru analiza a ceea ce ea denumește de preferință "literatura nonficțională" (Stylistics 29). Printre teoreticienii literari care s-au aplecat și asupra jurnalismului literar ca fiind cuprins în aria mai largă a ficțiunii se numără și Kathy Smith. În John McPhee Balance the Act - John McPhee și echilibrul acțiunii - ea propune ideea că povestea adevărată așa cum e reprezentată în scrierile lui McPhee este
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]