3,897 matches
-
adieri. Foșnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială și muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieții mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful așezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărțuit, copleșit de lehamite. Am o existență de ghișeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenții, sfaturi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
dorință contrariată. Dar există și tristeți fără motiv, angoase difuze, crize de lehamite. Intră, astfel, în scenă un viciu insidios, greu de definit, o adevărată boală a sufletului, care se numește „acedie“: un amestec de somnolență, de adumbrire și instabilitate lăuntrică, o „oboseală a inimii“ aproape fără leac. Cel lovit de acedie e în pragul morții interioare, pradă ușoară a oricărei disoluții. De aceea, această a șasea treaptă a păcatului poate lua locul primeia, ca o nouă rădăcină a răului. Lehamitea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ei vidă, blocajul reflexiei vii și inexpresivitatea timpului irosit. E bine să fim precauți cu „micile păcate“. Evaluarea lor genetică poate fi plină de surprize. La rădăcina ascunsă a câte unui tic nevinovat se află, adesea, ample parcele de necroză lăuntrică. VIII. Pentru ca un viciu să prindă corp, e nevoie de provocarea exterioară de care se ocupă Celălalt și de receptivitatea noastră flască. Când cedăm, cedăm, se spune, din slăbiciune. Dincolo de slăbiciune, se străvede însă o cauză despre care se vorbește
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
efecte palpabile asupra modului tău de a fi. Nu pura instrucție (înțeleasă ca strictă inventariere de informații, sau ca acrobație de concepte) era sensul căutării filozofice, ci desăvârșirea interioară, identificarea unei soluții de viață care să-ți garanteze libertatea, echilibrul lăuntric, împlinirea existențială, virtutea. Exercițiul cunoașterii avea sens câtă vreme el se putea converti în progres sufletesc. Cu alte cuvinte, cunoașterea trebuia nu doar să te învețe ceva, ci să te „salveze“ omenește, să te transforme, să te apropie de versiunea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
din efectele mâniei - oricât de „legitimă“ ar fi - e, într-adevăr, nefericirea crescândă a „pacientului“. Mânia e „încremenire“ în negativitate. Iar o asemenea înclinație nu depinde de provocările lumii exterioare. Relele din afară sunt doar pretextul declanșator al unui rău lăuntric. Mânia e o reacție mecanică, monotonă și inadecvată la disfuncțiile curente ale comunității și ale semenilor. E, în ciuda chel tuielii de energie pe care o presupune, un afect paralizant, steril. Românii nu schimbă nimic în bine, pentru că se enervează prea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ajunge, totuși, în vârful piramidei, oficiul lui va fi mereu pândit de abuzul autoritar. Orice vanitos are în raniță bastonul de dictator. Trebuie, totuși, să admit că vanitatea e mai aproape de utopia de sine a intelectualului decât de meta bolismul lăuntric al „omului simplu“. Un țăran vanitos păstrează, în exercițiul vanității sale, o anumită candoare. Nu poate fi luat prea în serios și, în general, nu face victime. În plus, rareori ajunge în poziții publice care să dea frâu liber unei
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sociologului. La fel, termenul „lăcomie“, folosit de Barack Obama pentru a explica începuturile crizei economice în care ne aflăm. Toți acești termeni se referă la malformații ale interiorității umane, la vicii de alcătuire sufletească, la probleme care țin de „forul lăuntric“. Asta îmi amintește de o discuție purtată în 1975 cu un student din Germania Federală, participant la o grevă universitară care cerea eliminarea latinei din programa analitică a facultăților de romanistică și protesta împotriva scumpirii untului la „mensa“ cu cinci
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și dă foc caselor din jur nu duce o luptă politică, nu se opune „sistemului“. Nu are un scop înalt și altruist. Își exprimă, pur și simplu, într-o variantă agresivă, marasmul sau dezorganizarea interioară. Mai exact, transferă un război lăuntric pierdut în război exterior. El merită înțelegere și, eventual, compasiune. Nu trebuie lichidat, dar trebuie oprit să facă rău altora și, dacă se poate, trebuie tratat: de un psihanalist, de un preot sau de un prieten. Spun asta cu gândul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
în detrimentul celorlalți. E obligat, de asemenea, să asigure contextul necesar unei vieți decente și echitabile. Dar nu poate modela suflete, nu poate „livra“ rețete euforizante, nu se poate ocupa de mistagogie și psihiatrie. Astea sunt treaba individului atemporal, a omului lăuntric, a conștiinței de sine. Să nu fim mai subtili decât e cazul. Cineva care fură plasme și bunuri de toate calibrele, incendiază case de locuit cu oameni (nevoiași) înăuntru, sparge magazine mari și mici, dezbracă în plină stradă cetățeni oarecare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
dintre deținuți au avut căutarea și trăirea autentic creștină, care, în final, i-a adus la înțelegerea Tainei și la comuniunea cu Hristos, după cum povestește și Ioan Ianolide: „Tot ce e frumos și bun inunda sufletul meu. Mă copleșeau bucuriile lăuntrice. Trăiam aevea, real, treptat și tainic nașterea din nou”. Pe aceleași coordonate aflăm despre o altă figură marcantă, Valeriu Gafencu, cum a parcurs etapele transformării lăuntrice: „Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi și pocăință, iar acum erau ani
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
Ioan Ianolide: „Tot ce e frumos și bun inunda sufletul meu. Mă copleșeau bucuriile lăuntrice. Trăiam aevea, real, treptat și tainic nașterea din nou”. Pe aceleași coordonate aflăm despre o altă figură marcantă, Valeriu Gafencu, cum a parcurs etapele transformării lăuntrice: „Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi și pocăință, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire și unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii”. Oamenii aceștia au ajuns la un nivel de cunoaștere și trăire duhovnicească atât
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
dădea tot prin perete. Tot excepțională este și spovedania prin Morse, prin perete sau la calorifer. Un alt sistem îl aflăm tot de la Vasilică Militaru: „O modalitate inedită de spovedanie era și aceea de a realiza o mărturisire în cămara lăuntrică, începută și terminată 40 Cristian Filip cu câteva rugăminți fierbinți, adresate lui Dumnezeu, pentru a fi iertat. Mai târziu, când deținutul se întâlnea cu un preot, se mărturisea după rânduială”. Numeroase mărturii ne redau diverse moduri în care se realiza
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
și cu aceleași mijloace. Tot așa și cu averea care, adunată Într’un loc, dacă nu sărăcește Împrejurimile - asta e totuși lege -, În cel mai bun caz sare În ochi. Chiar În aceia ai proprietarului care, poate sub imboldul trăirii lăuntrice neuitate din vremea naturaleței speciei, chiar dacă cu grijă acoperită, oferă o câtime din ea altuia, adică face un dar. În subconștient, el caută astfel să pună o proptea averii lui, spre a-i Împiedica fireasca năruire. Chiar dar deci, actul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
I. Coteț, care a ars pe altarul muncii și dăruirii totale, întru realizarea copiilor săi, Mariana și Adrian. Argument Vine o vreme în existența fiecăruia dintre noi, când poate mai mult ca oricând, ceva tainic și sublim din seva noastră lăuntrică ne cere să redevenim ceea ce-am fost. Ca s-o putem face, trebuie să ne întoarcem în timp, să ne redescoperim fiecare etapă a parcursului nostru existențial, să căutăm acele unghere magice unde încă stă ascuns parte din sufletul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
-i veni în sprijin și nu era sezon în care să nu-și rezerve câteva „libere” pe o diagramă destul de solicitantă la vremea aceea, tata fiind mecanic de locomotivă. Amintindu-mi de cerința bunicului, mi-am dat seama că zbuciumul lăuntric nu-i fusese zadarnic, noi chiar i-am dat ascultare și-n mersul firesc al lucrurilor, fără prea multă consiliere și cu discreție desăvârșită - așa cum cereau perceptele educației noastre - ne-am ales fiecare drumul în viață. Primul care a plecat
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
și clocotul interior. Cu siguranță este acel vector de rezonanță între sufletul și trăirea ta, pe de o parte, pe de altă parte, chemarea și identificarea rădăcinilor tale ca om. De fiecare dată când intrarea o facem dinspre Focșani, evoluția lăuntrică se multiplică și aceasta nu întâmplător, poarta de intrare în cartierul copilăriei și tinereții mele fiind marcată de prezența, pe partea dreaptă, a cimitirului ortodox „Sfântul Mina”. Ușor flancat, în fața celui ortodox, apare cimitirul musulman cu însemnele semilunii turcești, iar
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
spiritul armâno-balcanic care uneori se revolta, cerându-și poate dreptul la propriile rădăcini. Cu tata era însă altceva, extrem de răbdător, mi s-a părut că are ceva din rafinamentul unui psihanalist, care știa de fiecare dată să acceseze acele pârghii lăuntrice și să ajungă la cerințele tale, poate mai ușor la inima ta. Mama nu avea răbdarea necesară, deși ne oferea tot confortul, însă tata era un artizan în a lucra cu oamenii, chiar și cu copiii. Când își făcea apariția
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
de alint și protecție, uneori asociindu-l cu „bunica Odi”. Un lucru va rămâne cu siguranță certificat de prezența de spirit a mamei și caracterul său puternic, în sensul că noi copiii săi i-am moștenit firea năvalnică, clocotul acela lăuntric, dar mai cu seamă absența resentimentelor în relația cu semenii, ceea ce a impus legături sincere și durabile. Țin minte cât de bine arăta și ce forme frumoase avea mama; moștenea de altfel ținuta bunicii grămoștence Maia Bodarici. Orice piesă vestimentară
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
treaptă la trecerea în clasa a XI-a, toate aceste aspecte mi-au călit voința și mi-au oferit clipe frumoase în compania unor colegi absolut minunați. Au fost clipe magice pe care doar în virtutea vârstei adolescentine și a vibrației lăuntrice ți le poți explica, asuma și cu care îți poți identifica la un moment dat nivelul cerințelor ce vin din lăuntrul tău. Erau atât de multe întrebări, dileme, iar singurul nostru ajutor, potențial ajutor în soluționarea oarecum rapidă și factorial-permisivă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
-ului meu dumnezeiesc. Este un numitor grefat și statuat pe acele coordonate ce dau credit și potențial socio-valoric statutului de medic, aici gândindu-mă evident la profesionalismul acestor oameni. Ce-i deosebește însă? În mod cert specialitățile medicale, poate frământările lăuntrice, însă dincolo de toate și de tot, rămân oamenii, „oamenii puzzle-ului meu dumnezeiesc.” Nu există și n-am prefigurat o ordine în prezentarea domniilor lor, am respectat doar momentul întâlnirii pe această schemă de puzzle, așa cum mi-a rânduit-o bunul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Cu siguranță bunul Dumnezeu știa că în acest puzzle divin voi avea nevoie de o piesă rezonantă amintirilor mele, a celor legate de Brăila noastră dragă. Un om a cărui prezență mă relaxează, dar în egală măsură îmi tonifică arderile lăuntrice. Indice de personalitate, conștiinciozitatea. Doamna doctor, Egidia Miftode, conferențiar doctor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, specialitatea boli infecțioase. Am ajuns în clinica condusă de doamna doctor pe fondul unor probleme ce mi-au răvășit
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
sferelor și plânsul. Ultima categorie, propusă ca un corolar al tuturor celorlalte și tratată ca atare, este insula lui Euthanasius. Delimitarea pe capitole a avut în vedere dihotomia termenilor: pragmatic-ideal, material-imaterial, real-imaginar, fizic-metafizic. Este, însă, de remarcat că în paralelismul lăuntric al ultimelor două capitole, "corespondențele" nu sunt orientate riguros, biunivoc. Nici nu s-ar fi putut astfel decât în cazul în care am fi limitat înțelesurile la concretețea imaginilor folosite în capitolul precedent. S-a urmărit cu precădere relevarea corespunderilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
s-a dedicat cu tot sufletul său pătimaș. A fost ars de focul iubirii și a început să compună cu fervoare. Nu erau, desigur, primele încercări poetice, dar acum versurile îi ofereau o autoclaustrare plăcută și poate unică în viața lăuntrică a copilăriei. Căci nimic nu e mai puțin "jucat", în întreaga viață a lui Eminescu, ca această dragoste ivită dintr-un consens păgân, [...] străină de cazuistica și penibilele nesincronizări ale iubirilor ce vor veni [...]. Întâia iubire eminesciană s-a putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care n-a sosit acolo decât prin hazardul divin, cu cât el rezonează mai mult și în alt chip decât ceilalți la toate acestea, cu atât noua lume, cea a creației, sau, mai exact, a recreației, este iluminată de soarele lăuntric al geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine și, astfel, au pribegit împreună, l-a invocat adesea și pretutindeni, în operă ca și în viață, fiindcă Ipoteștii au fost începutul care i-a modelat destinul. Ipoteștii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să știe de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, deși altfel sunt toți tot asemenea 196. Destinul său singular ilustrează cu asupra de măsură că unii au în ei o rază cerească care-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]