15,723 matches
-
istoric și religios. Continuarea răspândirii creștinismului în sânul populației din nordul Dunării, după mijlocul secolului V, a fost un fenomen intern, în primul rând, datorită "roirii" unor comunități în apropierea vechilor orașe sau în alte zone, generalizarea ruralizării, transformarea limbii latine în lingua franca. Creștinismul latinofon a fost nu numai un mijloc de păstrare a individualității etnice, lingvistice și religioase, dar și o cale de integrare a celor de altă credință sau etnie. Paradoxal, migrațiile barbare s-au soldat cu triumful
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și de cult cu Patriarhia de Constantinopol, iar, pe de altă parte, istoricii catolici (precum Zeiller) susțin că de fapt aceasta n-a fost decât un vicariat al papei.47 În ceea ce privește titularii, primul arhiepiscop de Justiniana Prima a fost Catelian (latin), iar dintre urmașii săi cunoaștem pe Benenatus, tot latin, implicat în 553 în discuțiile asupra condamnării celor "trei capitole". La sfârșitul secolului al VI-lea, cunoaștem numele unui arhiepiscop Ioan, căruia îi sunt adresate câteva scrisori de către Grigorie cel Mare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de altă parte, istoricii catolici (precum Zeiller) susțin că de fapt aceasta n-a fost decât un vicariat al papei.47 În ceea ce privește titularii, primul arhiepiscop de Justiniana Prima a fost Catelian (latin), iar dintre urmașii săi cunoaștem pe Benenatus, tot latin, implicat în 553 în discuțiile asupra condamnării celor "trei capitole". La sfârșitul secolului al VI-lea, cunoaștem numele unui arhiepiscop Ioan, căruia îi sunt adresate câteva scrisori de către Grigorie cel Mare, papa Romei (590-604), din anii 592 și 594. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a pășit în biserică, aducând cu sine în fața altarelor și riturile sale preistorice.54 Panaitescu are o viziune idilică despre implantarea creștinismului în rândul locuitorilor din nordul Dunării. Însă Pârvan, la obiect și cu luciditate, ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când are loc cristalizarea termenilor creștini-o serie de termeni indică violența luptei între păgânism și creștinism la noi, în Dacia, precum zână, zănatic, drac. Acești termeni denotă că, dimpotrivă, a fost o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vechilor credințe păgâne. Același istoric, Pârvan, susține fără echivoc faptul că păgânismul n-a putut fi învins de creștinism, ba mai mult, numeroase credințe și practici vechi populare au dăinuit și mai departe în noua religie. Terminologia creștină în limba latină Religia creștină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină. Întreg vocabularul creștinismului este la noi (românii), latin, susține și Iorga, cu exemple bogat ilustrate. Noua religie are un simbol, crucea (crux), o lege (lex), un crez (fides), în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păgânismul n-a putut fi învins de creștinism, ba mai mult, numeroase credințe și practici vechi populare au dăinuit și mai departe în noua religie. Terminologia creștină în limba latină Religia creștină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină. Întreg vocabularul creștinismului este la noi (românii), latin, susține și Iorga, cu exemple bogat ilustrate. Noua religie are un simbol, crucea (crux), o lege (lex), un crez (fides), în care creștinul (christianus) face închinăciune lui Dumnezeu (Domine deus), Domnului (Iisus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ba mai mult, numeroase credințe și practici vechi populare au dăinuit și mai departe în noua religie. Terminologia creștină în limba latină Religia creștină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină. Întreg vocabularul creștinismului este la noi (românii), latin, susține și Iorga, cu exemple bogat ilustrate. Noua religie are un simbol, crucea (crux), o lege (lex), un crez (fides), în care creștinul (christianus) face închinăciune lui Dumnezeu (Domine deus), Domnului (Iisus), în biserică (basilica). El (creștinul) se roagă (rogatio
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iisus), în biserică (basilica). El (creștinul) se roagă (rogatio)-rugăciune, rugă-îngenunchind, este binecuvântat, se cuminecă (comunicare), după mărturisirea păcatelor-dar spovedanie este slavon-opera celui rău (diabolus), iartă (iertare), are mustrare de cuget, de conștiință, ajunează (ajun, ajunare), postește-postul este slavon-dar fruptul latin, blăstămul se împărtășește, cunună (nuntă), mire, cumătru, înmormântează, mormânt, cimitir-țintirim, în Moldova-altar (popular, oltar), sfânta masă, antimisul, clopotul (slavon), toaca (italian). Sărbătorile (latinul "servatoria") sunt latine, în general, dar Crăciunul provine din creationem și (sau) calationem, păresimi (Paștile), Învierea, Înălțarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rău (diabolus), iartă (iertare), are mustrare de cuget, de conștiință, ajunează (ajun, ajunare), postește-postul este slavon-dar fruptul latin, blăstămul se împărtășește, cunună (nuntă), mire, cumătru, înmormântează, mormânt, cimitir-țintirim, în Moldova-altar (popular, oltar), sfânta masă, antimisul, clopotul (slavon), toaca (italian). Sărbătorile (latinul "servatoria") sunt latine, în general, dar Crăciunul provine din creationem și (sau) calationem, păresimi (Paștile), Învierea, Înălțarea, dar Rusaliile (slav), sfinții (slav), iar colindele sunt latine, de la calendar, îngerii (angelus)-latin, dascăl și călugăr (grecesc), Bobotează, Bunavestire ș.a. 55 Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iertare), are mustrare de cuget, de conștiință, ajunează (ajun, ajunare), postește-postul este slavon-dar fruptul latin, blăstămul se împărtășește, cunună (nuntă), mire, cumătru, înmormântează, mormânt, cimitir-țintirim, în Moldova-altar (popular, oltar), sfânta masă, antimisul, clopotul (slavon), toaca (italian). Sărbătorile (latinul "servatoria") sunt latine, în general, dar Crăciunul provine din creationem și (sau) calationem, păresimi (Paștile), Învierea, Înălțarea, dar Rusaliile (slav), sfinții (slav), iar colindele sunt latine, de la calendar, îngerii (angelus)-latin, dascăl și călugăr (grecesc), Bobotează, Bunavestire ș.a. 55 Acestea sunt considerațiile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mormânt, cimitir-țintirim, în Moldova-altar (popular, oltar), sfânta masă, antimisul, clopotul (slavon), toaca (italian). Sărbătorile (latinul "servatoria") sunt latine, în general, dar Crăciunul provine din creationem și (sau) calationem, păresimi (Paștile), Învierea, Înălțarea, dar Rusaliile (slav), sfinții (slav), iar colindele sunt latine, de la calendar, îngerii (angelus)-latin, dascăl și călugăr (grecesc), Bobotează, Bunavestire ș.a. 55 Acestea sunt considerațiile lui Iorga, dar aspectul acesta este mai complex și mai bogat în același timp. Caracterul latin al creștinismului antic (daco-roman) este ilustrat și de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar Rusaliile (slav), sfinții (slav), iar colindele sunt latine, de la calendar, îngerii (angelus)-latin, dascăl și călugăr (grecesc), Bobotează, Bunavestire ș.a. 55 Acestea sunt considerațiile lui Iorga, dar aspectul acesta este mai complex și mai bogat în același timp. Caracterul latin al creștinismului antic (daco-roman) este ilustrat și de terminologia folosită, care exprimă, în limba română, noțiunile fundamentale ale noii credințe. Acești termeni, unii dintre ei prezenți și în păgânism, au apărut și s-au fixat în latina populară, din secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele IV-V, vorbită în Dacia post-romană, păstrându-se până astăzi în limba română. Terminologia creștină în română aruncă o lumină clară asupra originilor creștinismului nostru. Noțiunile de temelie ale creștinismului sunt redate, în limba română, prin cuvinte de origine latină. Acești termeni fundamentali sunt (îi reluăm parțial): Dumnezeu (dominus deus), creștin (christianus), cruce (crux), lege-credință (lex), biserică (basilica), a boteza (baptisare), înger (angelus), sânt (sanctus), păgân (paganus), a cumineca (comunicare), rugăciune (rogatio), sărbătoare (dies servatoria), mormânt (monumentum), Crăciun (creatio, calatione
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
deus), creștin (christianus), cruce (crux), lege-credință (lex), biserică (basilica), a boteza (baptisare), înger (angelus), sânt (sanctus), păgân (paganus), a cumineca (comunicare), rugăciune (rogatio), sărbătoare (dies servatoria), mormânt (monumentum), Crăciun (creatio, calatione), Paști (Paschae). Cel mai însemnat cuvânt al terminologiei creștine latine este numele Paștilor, sărbătoarea fundamentală a noii credințe. Acest cuvânt derivat din forma latină este dovada hotărâtoare (decisivă) a nașterii creștinismului, în nordul Dunării, înainte de venirea slavilor, sfârșitul secolului VI-începutul secolului VII. Un alt termen semnificativ este basilica, generalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sânt (sanctus), păgân (paganus), a cumineca (comunicare), rugăciune (rogatio), sărbătoare (dies servatoria), mormânt (monumentum), Crăciun (creatio, calatione), Paști (Paschae). Cel mai însemnat cuvânt al terminologiei creștine latine este numele Paștilor, sărbătoarea fundamentală a noii credințe. Acest cuvânt derivat din forma latină este dovada hotărâtoare (decisivă) a nașterii creștinismului, în nordul Dunării, înainte de venirea slavilor, sfârșitul secolului VI-începutul secolului VII. Un alt termen semnificativ este basilica, generalizarea termenului în mediul daco-roman, în secolul IV, are o importanță deosebită, deoarece coincide cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
termenului în mediul daco-roman, în secolul IV, are o importanță deosebită, deoarece coincide cu răspândirea în masă a creștinismului în Dacia romană, fiind o dovadă solidă în sensul acesta. Dacă noțiunile fundamentale ale credinței, în limba română, sunt de origine latină, cele referitoare la organizarea bisericească au alte origini (vezi mai jos). Astfel, cuvântul "episcopus" n-a dat un derivat în limba română ("piscup"?), pentru că, în genere, românii au cunoscut un creștinism primar, neierarhizat, fără episcopat, într-o țară (teritoriu) unde
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde nu erau orașe și, deci, nu puteau fi episcopii. Mai târziu, în secolele IX-X, cum vom arăta mai jos, după venirea și asimilarea slavilor, au pătruns în limba română cuvinte de această origine privitoare la organizarea bisericii. Unele cuvinte latine creștine din limba română sunt foarte vechi, din epoca luptelor cu păgânii, precum crăciunul, sărbătoare, altele amintesc, prin formele lor fonetice, de secolele IV-V, ca preot, creștini, păresimi, iar cuvântul "biserică" (vezi mai sus) se dovedește mai vechi decât
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor fonetice, de secolele IV-V, ca preot, creștini, păresimi, iar cuvântul "biserică" (vezi mai sus) se dovedește mai vechi decât ecclesia, frecvent în limbile apusene. O caracteristică a terminologiei noastre religioase este aceea că limba română a conservat termeni latini creștini, diferiți de cei ai limbilor romanice apusene: românii spun biserică (basilica) față de ecclesia apusenilor, sărbătoare-faste, crăciun (creatio)-dies natalis, rugăciune (rogatio)-prière, credință-foi. Însă, din limba română, lipsesc unele cuvinte, precum religio (în limba română, avem lege, din latinescul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unele cuvinte, precum religio (în limba română, avem lege, din latinescul lex). Deosebirea dintre cei doi termeni se explică prin ruperea legăturilor dintre romanitatea apuseană și cea răsăriteană, în secolul al VII-lea, de aceea creștinismul nostru a păstrat forme latine mai vechi, arhaice, din secolele IV-VI. 56 Respectivele cuvinte românești nu s-au născut într-un mediu izolat, în Dacia romană, ci sunt un bun comun al creștinismului latin din răsărit, din grupul de provincii numite Illyricum, ce îngloba
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al VII-lea, de aceea creștinismul nostru a păstrat forme latine mai vechi, arhaice, din secolele IV-VI. 56 Respectivele cuvinte românești nu s-au născut într-un mediu izolat, în Dacia romană, ci sunt un bun comun al creștinismului latin din răsărit, din grupul de provincii numite Illyricum, ce îngloba și Dacia nord-dunăreană. Bogăția terminologiei creștine românești este o dovadă că locuitorii romanizați (străromânii) din răsărit erau complet creștinați la venirea slavilor. Aceștia n-au avut nici un cuvânt în creștinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
până la 602). Din sudul fluviului, prin admigrări de populație, contacte economice și culturale s-a hrănit masiv romanitatea și creștinătatea din nordul lui, în ciuda situației politice grele în care a trebuit să-și ducă existența. Răspândit și însușit în limba latină, creștinismul a contribuit substanțial la desăvârșirea romanizării în spațiul fostei provincii Dacia, la extinderea și fixarea latinei peste granițele de altădată ale vechii provincii, în lumea dacilor liberi. Istoricul D. Protase spune: "Creștinismul (ca formă universală) și romanizarea (ca mutație
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca formă universală) și romanizarea (ca mutație etno-culturală) pe pământul Daciei au mers mână în mână și s-au completat reciproc, reprezentând pilonii de rezistență și dăinuire ai întregii romanități nord-dunărene în fața pericolului triburilor migratoare. Prin creștinismul răspândit în limba latină s-a constituit și consolidat populația romanică nord-danubiană, singura creștină în afara Imperiului, la Dunărea de Jos și mijlocie, populație care va deveni cu timpul poporul român. Românii, ca popor, s-au născut și au fost cei dintâi creștini în sud-estul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
toate celelalte popoare creștinându-se mult mai târziu"57. Creștinarea românilor, ca și formarea neamului nostru s-au dezvoltat pe ambele maluri ale Dunării, în cadrul romanității răsăritene, și având legături neîntrerupte cu Imperiul. Examinarea istoric-culturală a termenilor creștini de limbă latină, din limba noastră, conduce la concluzia generală că, abia după 350, sunt situate începuturile creștinismului în nordul Dunării. Cuvintele fundamentale ale creștinismului românesc (biserică, sărbătoare) s-au născut pe malul stâng (nordic), iar alte cuvinte (duminică, Crăciun, Cincizecime, a cumineca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinării noastre în anii 375-450. Apoi, din contrastul dintre creștinismul urban și cel rural, rezultă caracterul misionar al începuturilor creștinismului românesc-episcopi și preoți din orașele provinciei Illyricum au înfăptuit, în secolele IV-V, creștinarea în masă a strămoșilor noștri. Misionarii latini ai daco-romanilor veneau din sud, deoarece orientarea Daciei romane a fost spre vest și sud-vest, adică spre Italia, Dalmația. Illyricum. Predicatorii creștinismului ne-au venit din Illyricul latin și din Moesia Superioară cu multele ei episcopate plantate la Dunăre. Organizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înfăptuit, în secolele IV-V, creștinarea în masă a strămoșilor noștri. Misionarii latini ai daco-romanilor veneau din sud, deoarece orientarea Daciei romane a fost spre vest și sud-vest, adică spre Italia, Dalmația. Illyricum. Predicatorii creștinismului ne-au venit din Illyricul latin și din Moesia Superioară cu multele ei episcopate plantate la Dunăre. Organizarea bisericii creștine latine din nordul Dunării este în directă dependență de biserica-mamă, misionară, din Dacia sud-dunăreană și Moesia superioară, episcopii din dreapta fluviului și-au extins jurisdicția și în stânga
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]