4,107 matches
-
are de plătit o amendă contravențională de o mie de lei. Berti nici nu-i mai pomenise de asta, se împrumutase și plătise. Apoi polițistul cel vechi se strecură înapoi, subțiindu-se ca printr-o pâlnie. — Ce credeți... ? întrebă el, legănându-se pe picioarele din spate ale scaunului. Ce să facem cu el ? — Păi, să-i dați drumul, răspunse Rada, surprinsă de întrebare. Ce altceva ați putea face ? Polițistul nu se opri din legănat, își împinse cu două degete chipiul pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plecase, Pârnaie socoti că e de datoria lui să reînnoade conversația. Lângă el, Mierlă ciripea, din vârful buzelor, privind cu melancolie în gol. — Ce-are ăsta, de-i așa pleoștit ? întrebă Pârnaie. Ce- i, mă, guguștiucule ? Guguștiucul continua să se legene, privind absent spre tăciunii care mocneau. Bunelu răscoli jarul și trase un bulgăre de jăratec mai aproape, să-și aprindă țigara. Așa îl apucă mereu primăvara și toamna, îi lămuri. Nu știe dacă e pasăre călătoare sau nu. Acuma încă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iar în urmă, lăsându-și sacul, când și când, la pământ. — Până acum ziceai că de ce-l cari, se răsti Pârnaie. Nici acum nu știu, răspunse Iadeș, oftând de sub sac. Când o să știu, poate c-o să-l arunc. Chisăliță se legăna de pe un picior pe altul, potrivindu-se după mersul mai larg al lui Pârnaie. Mergeau amândoi cu mâinile în buzunare, dar cum buzunarele le erau cu desăvârșire goale, mâinile le încăpeau până la cot, ceea ce dădea brațelor lor înfățișarea unor toarte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răpit unii copilul și a trebuit să le dea drept răscumpărare toți banii, până la ultima lețcaie, că hoții știau cât a câștigat, ba încă și ceva pe deasupra. Copilul ăla și-acuma plânge și țipă în somn, de trebuie să-l legene toată noaptea, să-i treacă de frică. În loc să fie înduioșată, femeia scoase un suspin de ușurare. — Eu n-am copii, spuse, nu sunt măritată. — Tânără, drăguță, o pradă numai bună pentru vânătorii de zestre. Ea clipi cochet, părând, în privința ipotezelor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reînvie orașul care fusese. Își înfipse codița ultimei frunze în părul sârmos, hotărând că, oriunde va merge, ea va fi granița vechiului oraș. De aceea Maca decise, pentru ceilalți, încotro să se îndrepte. O luă înainte, cu mersul lui crăcănat, legănându-se la fiece pas, cu mâinile înfundate în buzunare și coatele lipite de trup. Saluta pe toată lumea, amuzându-se de aerul surprins al trecătorilor care se trezeau în fața unui fel de om al caver nelor venit dinspre viitor. Atunci când fâstâceala
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atâta lucru. La etajul următor, ușa pe care o căuta era închisă. Dinspre cea de vizavi, întredeschisă, se auzi o voce dogită și totodată stridentă, ca o conservă rostogolită pe pietre. — Umblă creanga. Maca împinse ușa cu degetul. Bătrânul se legăna în balansoar, dând deoparte, când și când, ca pe o muscă, vârful ciorapului de lână pe care și-l îndesase pe cap și care îi tot cădea peste ochi. — Cum merge, unchiule ? întrebă Maca, dând un brânci balansoarului. — Strașnic, nepoate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
azi ? îl întrebă din pragul ușii. — Pentru azi e destul, oftă Jenică. — Așa gândeam și eu, mai spuse străinul, închizând atât de încet ușa, încât, în mod inexplicabil, clopoțelul nu se mișcă. O vreme Jenică nu făcu decât să se legene pe scaun, gemând. Când se trezi din năuceală, se repezi și trase zăvorul. Se așeză față în față cu floarea, care parcă se și înălțase puțin, tulpina i se îngroșase, sevele zvâcneau pe dinăuntru, frunzele se lățiseră și se ascuțiseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unele în altele. Răscoli în grămadă și scoase alte două. Corul de copii șușoti, pașii lor mici îl împresurară. Jenică se înduioșă, simți, peste urechi, panglicile de la pompoanele cu care maică-sa îl împodobea în copilărie și începu să se legene, arătând lozurile, când unul, când altul : „Am, dam, dez, dizi, mani, frez, dizi mani pomparez, am... dam... dez !“. Puse degetul pe lozul predestinat și licărul sălbatic din priviri îi reveni. Ridică pachețelul de hârtie, îl vârî încetișor între brațele foarfecelui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ferecată. Nici nu era nevoie de atâta fereală, curtea era pustie. Scutură lacătul, care se deschise, făcând lanțul să zuruie. Lămpile de pe pereți erau stinse, becurile se arseseră și nimeni nu mai catadicsise să le schimbe. Bancurile pentru strunguri se legănau în întuneric, ca niște bărci pântecoase. Podul rulant își întindea brațele, atât de lacom, încât în jur se făcea vid. Maca le privi cu compătimire, dar nu mai simți nevoia să le reînvie. Pipăi până dădu de clanță. Ușa se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
doi îl plânge pe celălalt ? Cine a murit înaintea celuilalt ? Cine pleacă și cine e cel ce rămâne ? Maca răscoli cu degetele prin funinginea de pe masă. Apoi și le trecu peste obraji, însemnându-i cu dâre negre de cenușă. Se legănă, numărând. Începu să joace dansuri cu măști, câte unul pentru fiecare, până ajunse din nou la el însuși. Luă sticla cu benzină și o vărsă primprejur, lăsând-o să se îmbibe în praful de pe mobile și dușumele. Primind acest neașteptat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în detalii și pictural și de așa-zisul stil românesc, atât de plăcut unor arhitecți români fără concepție și originalitate." Când lectura articolului fu terminată, se produse o mare și respectuoasă tăcere. Dan Bogdan manifestă o adâncă emoție mută, Saferian legănă capul, încîntat, Gaittany exultă sincer și regenerat, deși cu moderație, spre a nu șoca pe Pomponescu. Acesta rămase perplex, pradă celei mai penibile contrarietăți, G. Călinescu neputând lua nici o atitudine, paralizat pe scaun de aflicțiune. Laudele ditirambice aduse lui Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dădu indicații a se dubla. Metamorfoza aceasta nu se petrecu brusc și, material vorbind, Sultana era mai mult sau mai puțin aceeași ca și înainte, contururile nu anulau formula ei fizică. Foarte curând rămase gravidă și luă obiceiul să se legene în mers, iar picioarele i se îngroșară, începînd să semene oarecum cu ale lui Saferian. Sultana, tot discutând cu clienții, dobândi de la o vreme un ton strident, alternat cu răgușeală. Strigătul ei părea o comandă și Demirgian tresărea și punea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
trebuie să înțeleagă. Subiectul manifestă (limbaj nonverbal): • privește cu coada ochiului; brațe încrucișate; se lasă pe spate când stă pe scaun; mesaje nonverbale transmise prin mimică; ridică din umeri, își dă ochii peste cap; zâmbet ironic, mâna pe ceafă; se leagănă pe scaun; • alimentează zvonurile; e urâcios, uneori brutal, gesticulează, caută nod în papură; caută să intre în contact cu alte persoane prezente (joc-alianță); face altceva. F. Lacombe (2005) susține faptul că "diferențele de atitudine nu sunt genetice. Nu suntem predestinați
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
toate sarcinile care cer efort de concentrare par a fi evitate sau respinse. Hiperactivitate-impulsivitate: activitate motorie exagerată față de vârstă, copilul este întotdeauna "pe baricade", alergând, sărind "ca un resort", incapabil să stea așezat. La scoală copiii sunt agitați, neastâmpărați, se leagănă, se contorsionează, își agită picioarele, abia îmbrăcați se reped în stradă sau în curte în recreație, traversează strada fără să se uite. Impulsivitatea se traduce printr-o dificultate de a respecta regulile, intervenție brusc în clasă, nerespectarea rândului la cuvânt
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
pe care oamenii se străduiesc să le realizeze sunt reductibile la unități comensurabile ale aceleiași substanțe. Scopurile și motivațiile noastre pot fi variate; când mergem la piață să cumpărăm un ciocan, când intrăm într-un muzeu de artă și când legănăm un nou-născut, noi realizăm scopuri foarte diferite și nu toate aceste scopuri sunt exprimate în mod potrivit în termenii cumpărării și vânzării pe piață. Constructele și instrumentele intelectuale, este adevărat, pot fi folosite pentru a înțelege și ilumina o varietate
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
finitudinii. Eram plasat într-un raport greșit cu timpul și, deopotrivă, cu felul de a-mi înțelege libertatea. Era de fapt unul și același lucru: nu-mi plăcea însăși condiția mea de om, de ființă liberă înlănțuită în timp. Mă legănam în brațele unui "mai tîrziu" și a unui "altă dată", ca și cum în felul acesta aș fi încetat să mor. Căci "trebuie" și tot ce era iminent îmi vorbea dinăuntrul a ce era trecător. Imperativul oricărei fapte, graba, setea împlinirii erau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bine, mai apăsat, mai convingător, cu cât atinge mai mult fondul lucrurilor, cu atât ― odată recunoscut ca atare și clasat ― lipsa lui de audiență este mai mare. Dacă nu aș fi trăit experiența de editor, aș fi continuat să mă legăn în iluzia scrisului și a frumuseții care salvează lumea. Și aici nu am în vedere neputința "marilor îmbălsămați" care ne vorbesc de la o distanță ce îi așază dincolo de istorie, ci de autorii care ni se adresează din vecinătate și din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
răsucite care le ies din urechi și le intră sub haină. Schițez, fără nici un succes, un zâmbet de recunoaștere către unul dintre tinerii robuști. Mă ignoră cu desăvârșire, fapt care, pentru o clipă, mă mâhnește nespus de tare, întrucît mă legănam în iluzia că se lămuriseră în privința mea și că mă acceptaseră ca pe un tip OK. Ei bine, nici vorbă, sânt hieratici la culme, nici un mușchi nu li se mișcă pe față și au privirea aceea care bate departe și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
afișelor ei) și am rugat-o să mă ajute în crearea unui look al nou-născutului Humanitas. Româna o învățase la maturitate, în București, după ce își făcuse studiile în maghiară la Cluj, și o vorbea cu o voce caldă, de piept, legănând și lungind vocalele. Avea darul de a marca locul în care apărea apărând pur și simplu. Culorile veștmintelor erau dozate în funcție de albul catifelat al tenului și de întunecimea ochilor și a părului. Râdea potolit și senzual, iar mersul avea o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a întrebat dacă nu cumva am un post de corector pentru el, altminteri fiind obligat să plece la Paris pentru a-și da doctoratul în fizică atomică. Am crezut, evident, că tipul nu era în toate mințile. De altfel, se legăna de pe un picior pe altul (fiind și înalt, după câteva minute am amețit) și avea o figură halucinantă, cu o meșă care îi cădea mereu pe frunte și pe care de câte ori o trimitea înapoi cu mâna, o însoțea parcă cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un sunet își rostogolește un ochi ziua, păpușa muzicală e spânzurată, în piața centrală, peste groapa cu lături peste toate casele familiilor zero peste toate zilele de sărbătoare peste părul pestriț ale ultimului sfânt părinte (încet încep toți să se legene în ritmul muzicii) PIANISTA: Muzica ridică un braț gol într-un salut agitat ce mai sclipire în ochii bucății de sunet și un prim râset este prins porcul va fi ținut în munți și reprodus printr-un ecou apoi mușcat
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
a terminat de tot (Mecena începe să aplaude încântat. Ceilalți aplaudă nesigur împreună cu el) Actul al treilea Iar la tejgheaua din natură. S-a înserat. Toți sunt un pic beți și s-au așezat care încotro. CÂNTĂREAȚA: O tristețe se leagănă atârnând de planetele mele omenești. Așa de multă moarte, așa de multe vorbe, și eu nu cânt, eu sunt vorbită. MECENA: Sunt rar martorul unei limbi din afara sângelui, dar sunt impresionat. Gunoiul se arată ca fiind aur într-unul care
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ca o întrebare care plutește în aer: sau ca să spune așa: ca un acord pierdut. COMPOZITORUL (o ia pe pianistă de mână): Pana asta împuțită e cu siguranță de la șobolanii ăia zburători, și anume de la blestemații de porumbei, care se leagănă și se cacă pe verandă.... sau de la cururile de colo, anume de la psihopații care se află în apropiere care declară că se află în apropierea unor psihopați pentru că se află în apropierea noastră. Dacă-i posibil cumpără numai găini nejumulite
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
reacționează la ea. Iar într-o zi am realizat pur și simplu că mă îndeamnă să-i explorez. Doamne, ce bucurie să descoperi că te poți cățăra în copaci! Așezat pe o ramură cât mai înaltă, rămâneam acolo ore întregi, legănat de ritmul lent al arborelui puternic. Ascuns și protejat de frunzișul fremătător, puteam să văd zborul păsărilor în căutare de insecte, zumzetul albinelor care cercetau după nectar și polen, trecerea ploii, a luminii prin frunzișul coroanei și jocul norilor pe
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
de mobilier, sunt acoperite de milieuri sau macrameuri. Impactul cu orașul și pătrunderea textilelor industriale au conferit interioarelor din casele locuitorilor din aceste sate noi dimensiuni funcționale și estetice. RĂDĂCINILE VIEȚII (Evocări din copilărie) Ulița copilăriei În albie ne-am legănat, pe rogojini ne-am jucat și în cort ne-au protejat mamele, pe timpul lucrărilor la câmp. Protejați e un fel de a spune, pentru că împotriva roiului de muște naveau ce măsuri să ia și, îngroziți de singurătate, pe coate și
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]