KorAP: Find »[drukola/base=local & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...564 >

14,092 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645

chibrituri?... Practic, n-ar fi fost cazul... dar nu puteam fi sigur pînă nu aflam data. Eram puțin cam Îngrijorat. Oare de ce era atît de uzată cutia de chibrituri? Mi se părea deosebit de semnificativ faptul că de la mult prea importantul local Camelia n-am scos nimic, ba dimpotrivă, mi-a ridicat și mai multe semne de Întrebare... Existau nenumărate ipoteze, dar toate pline de contradicții... Păreau toate ca o busolă stricată: acum Îmi indicau o direcție, În următoarea clipă, alta... Oricît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
șoferi. Uitați-l! Degetul ei se opri Într-un tîrziu: Angajez șofer. Salariul foarte bun. Fără limită de vîrstă. Prezentați sau trimiteți datele personale. Cu locuință sau fără. Numărul de telefon din stînga-jos era Într-adevăr identic cu acela de la localul Camelia. Zău că nu v-am mințit, pe cuvîntul meu, spuse ea implorator, mișcîndu-și cu disperare capul Înainte și Înapoi. Habar n-am de ce nu v-am vorbit despre asta. Da, s-ar putea să aveți dreptate. Mi-e frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
creasta unii val, măcinînd parcă pietrișul sub roți. Fata abandonată rămase pe loc trăsnită, fără pic de expresie În priviri - ca un pește congelat. Mă simțeam epuizat. Cu senzația că am ieșit din timp, stăteam În fața telefonului din colțul tejghelei localului Camelia. — Cum? A murit? — Se pare că l-au torturat pînă a murit, se auzi vocea șefului, neobișnuit de emoționată, vibrînd puternic În receptor. S-a Întîmplat ceva? Să nu-mi spui că n-ai alibi? — Cum să nu? — Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
mașini ... Măi Încolo, acel loc de parcare ce mi-a răscolit amintiri sicîitoare, ca un colț de măsea ruptă... Cifre... Cele din josul tăbliței de parcare... un rînd de șapte cifre... Numărul acela de telefon... Eticheta de pe cutia de chibrituri... localul Camelia ... rubricile din ziarul cel vechi... bucățica de hîrtie prinsă cu ac de colțul perdelei lămîiatice... Dintre toate, cel mai mult mă obseda numărul de telefon... În cele din urmă, mi-am recăpătat noțiunea timpului și mi-am amintit, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
să-i mai Întind trei sute de yeni, pe care i-am pus peste ceilalți. — Care este proporția dintre clienții obișnuiți și cei ocazionali care folosesc această parcare? Privi nehotărît de la ispita care se ridicase la opt sute de yeni spre ferestrele localului Camelia, dînd astfel În vileag, fără să vrea, adevărata lui Îngrijorare. — Pentru clienții ocazionali nu aveam decît acest rînd de cinci locuri. — N-aș putea spune că se prăpădesc cu economia dacă te țin aici o zi Întreagă numai pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
e greu să vorbești, măcar spune-mi unde mă pot interesa. Mă mulțumesc și cu-atîta. Privirea Îngrijorată a bătrînului, ca un șoarece Încolțit care fuge de colo-colo În căutarea unei găuri salvatoare, se mută de la mine la fereastra neagră a localului și apoi la arsura din pătura cu care-și acoperise genunchii, descriind astfel un triunghi. Tuși ușor, Își vîrÎ mînile sub pătură, apoi le scoase și le frecă una de alta. Își șterse urdorile din colțurile ochilor cu aceleași deget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
care-și cumpărase și el mașină tot de la domunul Nemuro. Mi-a spus că o vinde la un preț rezonabil și e În stare foarte bună, așa că am considerata un chilipir. Eu: Nu l-ați Întîlnit pe domnul Nemuro la localul Camelia ? Toyama: (puțin surprins) Ba da, cam pe vremea cînd mi-am lăsat slujba și m-am postat și eu prin fața porților. Eu: Ce vreți să spuneți ? Toyama: E un fel de muncă temporară. Te așezi direct În fața unei Întreprinderi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
tot ușor iritabil și mereu pus pe harță devii. Dacă practici această meserie de șofer temporar timp de cinci ani, arăți cu totul altfel. Se vede de la o poștă. Eu: Domnul Nemuro și-a dat seama de afacerile dosnici ale localului Camelia ? Toyama: Îmi amintesc că am și vorbit cu el despre asta. Eu: Mai sînt și alte localuri asemănătoare ? Toyama: Probabil că da. Cam 20% din șoferi sînt angajați temporar. Chiar zilele trecute am citit un articol În ziar despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
cinci ani, arăți cu totul altfel. Se vede de la o poștă. Eu: Domnul Nemuro și-a dat seama de afacerile dosnici ale localului Camelia ? Toyama: Îmi amintesc că am și vorbit cu el despre asta. Eu: Mai sînt și alte localuri asemănătoare ? Toyama: Probabil că da. Cam 20% din șoferi sînt angajați temporar. Chiar zilele trecute am citit un articol În ziar despre o razie Întreprinsă la o agenție neautorizată. Eu: SÎnt reguli stricte ? Toyama: Păi, asta Înseamnă Încălcare a codului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
să presupunem că s-a hazardat. Există vreo posibilitate să dăm de el? Toyama: Este foarte dificil. Întreprinderile serioase te verifică bine Înainte de a da proba pentru angajare, așa că ei n-ar privi cu ochi răi o asemenea anchetă, dar localuri precum Camelia... Eu: E problematic ? Toyama: La ei e exact invers. Au obiceiul să nu-i Întrebe pe șoferi nici cum Îi cheamă și nici alte date personale nu-i interesează. Eu: Chiar dacă le explic despre ce este vorba ? Toyama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Cu o hartă ca aceasta, nici nu-i de mirare că domnul Nemuro n-a putut ajunge aici. — Exagerați. Am așteptat o oră și zece minute. E adevărat că-i complicat, dar nu imposibil. El știa foarte bine și numele localului. — Era tot atît de aglomerat și În dimineața respectivă ? — Orele de vîrf de dimineață nu-s așa... Nu se vede nici pe unde calci. Dar n-aș zice că nu-i aglomerat și acum. CÎnd m-am gîndit la liniștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
cîteva clipe, cînd am trecut prin fața pasajelor cu jocuri mecanice. Starea de spirit a unuia ce se delectează cu asemenea jocuri trebuie să fie asemănătoare cu a celui care dispare. Doamne, ce muzică enervantă!... Priviți! Acolo, În fața stîlpului de telefon, localul acela cu intrarea puțin Înclinată... Acolo nu poți intra neînsoțit... Bănuiesc că se simt oarecum vinovați... din pricină că se joacă de-a dispăruții... Ușa era din plăci de lemn. Avea ciocănaș și balamalele-i scîrțîiau. Lămpile demodate aruncau o lumină ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
denotau agilitate și pricepere pe cînd Îmi pregăti băutura. Se mai aflau acolo doar doi clienți, la masa de la intrare. Stăteau foarte aproape și mi-am dat seama, după tonul conversației, că unul din ei nu era client obișnuit al localului, ci un negustor preocupat de afaceri... Mi s-a pus băutura În față. Barmanul se uită peste umăr, În spate, și deschise tonomatul. Începu o muzică nebună, de-ți spărgea timpanele. M-am simțit imediat complet izolat de restul barului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
tot Învîrtit, dar nu era cazul să mă Îngrijorez pentru că muștele cunosc anotimpurile mai bine chiar decît oamenii - trebuie că sînt tare Înțelepte. RAPORT 14 februarie, ora 6.30. Pornesc Într-o expediție de recunoaștere secretă deoarece conform informației primite, localul Camelia se ocupa Între orele 6.30 și 7.00 dimineața de plasarea neoficială a taximetriștilor. Dacă această afacere nelegală este reală, atunci Începe să capete semnificație și cutia cu chibrituri cu capete negre și albe de la Camelia pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
cifra aproximativă de optzeci de mii, dintre care vreo cincisprezece mii sau aproximativ douăzeci la sută migratori, probabil că mai există și alte agenții neautorizate care-i angajează. Dar nimic nu mă poate opri acum să vreau să dovedesc că localul Camelia constituie o cheie a problemei. Cam acestea ar fi motivele care m-au determinat să pornesc În recunoaștere secretă prin preajma localului. Din fericire, șoferul Toyama e un tip prietenos și are și oarecari cunoștințe printre angajații Cameliei și poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
alte agenții neautorizate care-i angajează. Dar nimic nu mă poate opri acum să vreau să dovedesc că localul Camelia constituie o cheie a problemei. Cam acestea ar fi motivele care m-au determinat să pornesc În recunoaștere secretă prin preajma localului. Din fericire, șoferul Toyama e un tip prietenos și are și oarecari cunoștințe printre angajații Cameliei și poate că numele lui mă va ajuta să obțin ceva informații și fără o scrisoare de recomandare specială. Individul mă indusese În eroare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
pentru a absorbi toată căldura. Trebuia să plec de Îndată ce aveam să beau o ceșcuță de cafea tare. Dacă plecam la 5.30, puteam să ajung la poalele dîmbului pe la 6.10. Dacă Îmi luam mașina și făceam cîteva ture prin fața localului Camelia pentru a cerceta terenul, se făcea 6.30, exact cum scrisesem În raport. M-am bărbierit și m-am Îmbrăcat. Mă uitam peste ziarul din seara precedentă În timp ce Îmi beam cafeaua cînd, deodată, a sunat... nu, nu putea fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
care lucrează acolo și nici ea nu mai era clienta mea. Șeful Îmi ceruse un ultim serviciu... să aflu de la ea dacă mai dorește continuarea anchetei cu altcineva. Am să Încerc să aflu și asta mîine dimineață după ce explorez terenul localului Camelia. Nu mă lăsa inima să renunț la caz, dar nu-mi rămînea altceva de făcut, nu mai aveam nici o țintă spre care să-mi Îndrept pașii. EL dispăruse, fratele soției lui fusese ucis, Tashiro s-a sinucis și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-mi dau seama că mă urmărea cineva. Afară totul era alb și deși obiectele nu-și redobîndiseră Încă culorile, era suficientă lumină pentru a fi capabil să distingi forma lucrurilor și șoferii au Început să-și stînga luminile. Dar interiorul localului era și mai luminat și se putea distinge totul foarte bine, prin țesătura rară a draperiilor Cameliei. Localul, care păruse Întotdeauna părăsit și pustiu, făcîndu-mă să mă simt stînjenit, era acum animat, plin pînă la refuz de umbre negre. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
culorile, era suficientă lumină pentru a fi capabil să distingi forma lucrurilor și șoferii au Început să-și stînga luminile. Dar interiorul localului era și mai luminat și se putea distinge totul foarte bine, prin țesătura rară a draperiilor Cameliei. Localul, care păruse Întotdeauna părăsit și pustiu, făcîndu-mă să mă simt stînjenit, era acum animat, plin pînă la refuz de umbre negre. N-am făcut decît să schimb data din raport În loc de 14 am scris 15. Cei dinăuntru nu vedeau afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
sîngera Încă. L-am apucat cu două degete, m-am lăsat pe spate și am stat așa cu fața-n sus o vreme. Nu-mi puteam permite să stau insă prea mult. Nu trecea Încă lume pe acolo, dar fereastra localului Camelia devenise o oglindă neagră și Împrejurimile Începeau să prindă culoare o dată cu freamătul dimineții. Apoi strada liniștită și părăsită Începu să mișune de lume. Nu mă puteam expune privirilor. Am luat o batistă din hîrtie și mi-am tamponat nasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
cine răspundea de spectacolul de pe scaun, bărbatul nu renunța la locul lui... și era răsplătit oarecum pentru că Își putea permite să Încuie gelozia În spatele ridului, Împreună cu gîndurile lui chinuitoare. Zău că aș face și eu la fel și aș patrona localul, În continuare... numai cu condiția să mărturisesc cinstit că sunt de-al casei pe-aici. Cei doi de lîngă ușă, aparent absorbiți Într-o discuție de afaceri, pentru că gesticulau mult, s-au ridicat. Femeia Își aranja fusta și coborî de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Încheietura mîinii unui toboșar care Încerca să-și diminueze bătăile pentru a obține un pseudoefect melancolic. De necrezut! Forța de explozie este direct proporțională cu aceea de compresie. Ei bine, chiar o să Încerc să o cuceresc. Și dacă voi părăsi localul, lumea mea va atinge punctul mort chiar Înainte de a ajunge la curbă. Pentru moment, singurul loc În care mă simțeam În siguranță era acesta. Legătura dintre mine și local era mai puternică decît cea dintre un client obișnuit și cîteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

eu le ascultam ca de la mare distanță, că abia le auzeam: îndemnuri la o viață aproape ascetică, interdicții de tot felul, începând cu cernerea relațiilor printr-o sită ce punea sub semnul întrebării aproape orice prietenie, până la frecventarea numai a localurilor de „categoria I-a”, trebuiau uitați până și unii colegi de liceu „dacă nu mai corespundeau”. La ce să corespundă? Nu l-am întrebat. Nu mi-a spus. Rămâneau doar părinții. Ei singuri. Ce fel de viață ați avut, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
nu poți să uiți locul în care ți-ai început profesiunea. Ne apropiam, iată liziera pădurii și iazul, în curând ulița principală, prelungire a drumului comunal, apoi cele laterale, iată, așa zisul centru, primăria, restaurantul, un birt mai arătos, iată localul fostei judecătorii, acum cămin cultural, în sfârșit casa învățătorului, unde oprirăm; dacă am mai fi mers douăzeci-treizeci de metri și-am fi cotit la dreapta pe ulița ascunsă toată în verdeața pomilor și copacilor înnoiți, am fi ajuns, după a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]