5,997 matches
-
alt palmtop, folosind un transmițător cu infraroșii. În cazul acestor distanțe, el are Încorporate circuite Bluetooth... În cazul distanțelor de până la 45 de metri, are o antenă Wi-Fi. Iar pentru transmisiile În jurul lumii, iPaq-ul mai are un as În mânecă: se transformă Într-un telefon mobil. Dacă cei de la birou de la tine nu te pot contacta nici măcar pe el, Înseamnă că te afli pe Stația Spațială Internațională. dintr-un articol New York Times despre noul PocketPC de la HP 29 iulie 2004
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
inovație și colaborare care ne-a permis să ne Înnoim În mod constant economia și să ne ridicăm nivelul de trai. Nu există nici un aspect la lumea plată - nici unul - căruia America să nu-i poată face față atâta vreme cât ne suflecăm mânecile, ne educăm tinerii În modul optim pentru timpul prezent și Îmbogățim secretele rețetei noastre. Dar oare chiar facem asta? Deși următoarele două capitole vor Încerca, tocmai, să răspundă la Întrebare, să vă dau de pe acum un indiciu: răspunsul este nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
s-a adus ca hârdău un ciubăr pentru apă și o cană de tablă. Apoi tineta, vasul pentru necesități; făceam cunoștință pentru prima dată cu aceasta, indispensabila condiție de detenție. După o percheziție amănunțită în care ni s-au rupt mânecile la haine și mantale, ni s-au sfâșiat pantalonii și gulerele cămășilor, pipăindu-ni-se toate cusăturile, și ni s au luat șireturile, primul, rânjind satisfăcut, ne-a indicat locul de dormit, pe baloturi: „Pe sofale, ca boierii”. Ușa s-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Ne imaginam sistemul celular interior ca un labirint din care chiar Tezeu cu firul Ariadnei n-ar fi putut ieși niciodată. Obosiți, înfrigurați și cu usturimi acute la glezne, am adormit amândoi înlănțuiți sub mantaua mea de elev, care avea mânecile rupte, rămase la Ploiești. Câte o părticică din ființă ne va rămâne prin fiecare din închisorile, minele, lagărele de muncă și beciurile securităților din toată țara; unora ființa întreagă, în locuri neștiute astăzi și poate niciodată, singur Dumnezeu văzându-i
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de acasă. Și eu primisem coletul. Am adus în celulă o târnă (coș) cu bunătăți: carne, cozonac, slănină, pâine, ouă, brânză, prăjituri, murături, sarmale și altele trimise de părinți și frați din dragoste; o pătură cu cearceaf, un cojocel cu mâneci și o pereche de pantaloni groși de dimie, pentru că nu permitea folosirea lor regulamentul închisorilor, au fost returnate. Ca favoare de Crăciun am avut dreptul să ne vizităm în celule. Ne-am urat la mulți ani, în speranța că vor
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
un băiat, i-a cerut să anunțe adunarea deținuților. Era însoțit de un civil și de șofer. Nici unul dintre gardieni nu era în colonie. Semnalul toacei anunța că suntem luați prin surprindere. Cei mai mulți ne spălam rufele și am apărut cu mânecile suflecate sau dezbrăcați până la brâu, cu clăbuci pe mâini și cu rufe în brațe. Raportul!, a ordonat inspectorul, după ce el însuși s-a recomandat. Nu i-am reținut numele. Stan Marin, care era de serviciu pe colonie în ziua aceea
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
în spinare, până la epuizare. Spre miezul nopții a intrat în cameră un bărbat osos, cu capul mai mare decât ar fi fost proporțional cu restul trupului, cu pantalonii scurți, din care ieșeau picioare păroase, osoase și disproporționate, în maieu cu mâneci scurte, cu fața cam lată, asimetrică și cu mișcări de fiară. Ochiul, acest luminător al trupului, este prima fereastră prin care mă uit în adâncul acestui necunoscut, sufletul omului. Ochii lui Țurcanu, pe care îl vedeam pentru prima dată, erau
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se eliberase. Avea o țesătură în carouri mari, cu negru și roșu. Îmi făcusem din ea un costum ciudat, cu pantaloni largi care se strângeau pe glezne și o vestă la care, pentru că nu-mi ajunsese stofa, îi făcusem o mânecă dintr-o altă bucată de pătură. Mă ajutase croitorașul Mânzală și-l cususem în urma acului, cu ață scoasă dintr-o saltea ruptă, primită să spălăm pe jos. Costumul îmi fusese confiscat la o percheziție și mă însoțise atașat la bagajul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a căzut în ziua de 10 mai. Hitler a încălcat neutralitatea Olandei, Belgiei și Luxemburgului. Coloanele lui blindate înaintau. În timp ce Rotterdamul ardea, nemții au străpuns fortificațiile franceze de la Sedan și au ajuns în doi timpi și trei mișcări la Canalul Mînecii. După Dunkirk, soarta Franței era pecetluită. După breșa reușită de trupele germane, Iorga întreba: "la ce s-ar putea aștepta omenirea" după o victorie a totalitarismului. "O "Nouă Ordine" a lanțurilor?" "Vor fi ei în stare (...) să mențină omenirea în
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
să sufăr un pic. Desigur, ea își ascundea durerea pe cât îi sta în putință; dar către sfârșit, nu a mai fost posibil. Plângea în fața mea, cu ochii larg deschiși, fără să-și rețină lacrimile. Boabele de lacrimi îmi picau pe mânecă, asemenea unei rafale de ploaie. Și când, în cele din urmă, i-am spus să plece, s-a evaporat ca o umbră, cu promptă și tăcută supunere. După aceea am făcut cea de a doua vizită a mea în Japonia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bănuiesc că te amăgești și pe tine și pe Lizzie. Ba chiar încep să gândesc c-ar fi de datoria mea să-ți răstorn aranjamentul ăsta împuțit! Așa încât te rog să nu mă provoci. Și ia-ți mâna blestemată de pe mâneca mea. — Dragule, nu te lăsa pradă furiei, mă sperii îngrozitor, totdeauna m-ai speriat... — Am impresia că nu te-am speriat îndeajuns. — Ai fost întotdeauna de o impulsivitate sălbatică, și asta nu ne-a fost de folos nici unuia dintre noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de ce faci tu sau cu cine trăiești, atâta timp cât te ții departe de mine. Și acum șterge-o de aici! Rosina nu s-a mișcat, dar a întins o mână peste masă, până când unghia lungă, ascuțită, a degetului mijlociu a atins mâneca mea. Am simțit, prin cămașă, unghia înfigându-mi-se în braț. Am rămas țeapăn, fără să mă clintesc. Nu ai înțeles, îmi spuse ea. De ce crezi că am venit acum la tine? Doar nu-ți închipui că am pătruns în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
însurat, Charles. Dacă te însori cu femeia aia, sau ți-o iei ca amantă, am să-mi închin viața ruinării vieții tale, și voi constata că e „foarte ușor“. Își retrase mâna. O mică pată de sânge se ivise pe mâneca mea. Nu era vorba de accesele trecătoare ale unei femei geloase. Aici era ură curată, și ura poate distruge, ura își are propriile ei vrăji. Rosina poseda voința și forța de a-și duce amenințările la îndeplinire. Și judecând astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poate pentru ultima oară, viziunea unei fetișcane zvelte, cu gambe lungi și pulpe scânteietoare. Am început să alerg. Am ajuns-o, fugind din urmă, după ce trecuse de cârciumă, și când m-am găsit alături de ea, i-am atins una din mânecile cafenii, largi, ale rochiei. Ea s-a oprit, eu m-am oprit. Nu am putut scoate un cuvânt. Fața familiară s-a întors spre mine, fața palidă, rotundă, ciudată, cu ochii violeți, misterioși; și atunci mi-am spus, reflectând cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să murmure ceva: — O... e... Era limpede că știa cine sunt. Emise încă un „O!“, privindu-mă cu un fel de implorare oarbă, îngrozită. În cele din urmă am reușit să șoptesc: „Vino, vino!“ și trăgând-o din nou de mânecă, m-am întors, luând-o spre biserică. Nu am încercat să merg alături de ea. M-a urmat, la câțiva pași în spate, iar eu întorceam mereu capul și mă poticneam. Dumnezeu știe cine a fost martorul acestei întâlniri. Poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
I-am mângâiat părul uscat și aspru, i-am desfăcut ușurel bigudiul care atârna și l-am vârât în buzunarul pantalonilor. — Hartley, rămâi cu mine pentru totdeauna. Își înălță fruntea și-și șterse din nou ochii, de astă dată cu mâneca pardesiului verde pe care-l purta peste rochia galbenă, în care o mai văzusem. — Hartley, scoate-ți pardesiul, vreau să te văd, vreau să te ating, scoateți-l! — Nu, e frig aici. I-am tras pardesiul și am făcut-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unica iubire“. — }i-l prezint pe prietenul meu, domnul Opian. Doamna Fitch. Pornește, Gilbert! Când mașina porni în viteză pe drumul de pe țărm, Hartley se întoarse spre mine, dar nu rosti un cuvânt. Probabil inconștient, își ținea mâna încleștată de mâneca hainei mele. Eu ședeam relaxat, mulțumit să-i simt atingerea degetelor și a genunchiului. Ochii ei căpătaseră nuanța violetă, iar fața avea acea expresie de stranie încordare care, în tinerețe, îi dădea un atrăgător aer de sălbăticie. Acum, îi dădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai spune, dragă! — Vărul meu, generalul Arrowby, am urmat eu prezentările. — Nu ne-ai spus că-i general, sări Gilbert. — Nici n-am știut măcar că ai un văr, spuse Peregrine, îmi pare bine, domnule. L-am tras pe James de mâneca hainei lui albe, imaculate și l-am scos în hol. — Ascultă-mă, nu poți rămâne aici, ți-aș sugera. În clipa aceea, am văzut ochii lui James dilatându-se, privind dincolo de mine, și mi-am dat brusc seama că Hartley
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spun și celorlalți. — Ce ai de gând să faci cu Ben și cu Hartley? — Nimic. E o chestiune depășită. — Nu te cred. Am înălțat din umeri și eram gata să mă ridic de pe bancă, dar James m-a apucat de mânecă. — Charles. Spune-mi ce ai de gând să faci. {tiu că pui ceva la cale. Într-adevăr, ce puneam la cale? Mă găseam într-o stare despre care-mi dădeam seama că e vecină cu nebunia, și totuși nu eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să trăiesc în seninătate? Cum va arăta felul ăsta de seninătate? Cu ce mă va mai ajuta după aceea noțiunea de dreptate? Oare, sub toate aceste deghizări, nu plănuia cumva propria mea moarte? Ia-m spus lui James, eliberându-mi mâneca pe care încă mi-o mai ținea între degetele lui: N-am de gând să fac nimic. Sunt complet zdrobit de durere. — Vino la Londra cu mine. Nu. — Îmi dau seama foarte bine că pui ceva la cale. Ochii tăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
auzit ceva îngrozitor, oribil, care mi-a înghețat sângele în vine și m-a făcut să mă sufoc de emoție. Din interiorul casei, se auzeau un magnetofon cu tonuri acute și un magnetofon cu tonuri joase cântând la unison melodia „Mâneci verzi“. Nu era numai faptul că un duet de magnetofoane constituia ultimul lucru pe care m-aș fi așteptat să-l aud. Dar melodia „Mâneci verzi“ fusese în trecut cântecul favorit al meu și al lui Hartley. În aveam și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un magnetofon cu tonuri acute și un magnetofon cu tonuri joase cântând la unison melodia „Mâneci verzi“. Nu era numai faptul că un duet de magnetofoane constituia ultimul lucru pe care m-aș fi așteptat să-l aud. Dar melodia „Mâneci verzi“ fusese în trecut cântecul favorit al meu și al lui Hartley. În aveam și eu înregistrat pe un magnetofon. În copilărie, îl zdrăngăneam amândoi pe pianul vechi din casa părinților ei. Nu-l cântam unul altuia. Era refrenul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în cele câteva clipe câte mi-au trebuit până să desfac încuietoarea porții. Am pornit agale pe alee. Muzica încetase și câinele începuse să latre isteric. M-am apropiat de ușă, controlându-mi spiritul și colcăind de idei noi. Sacrilegiul „Mânecilor verzi“ nu mai însemna nimic. Poate că și lui Ben îi plăcea cântecul și ea n-avusese cum să-l împiedice să-l considere melodie favorită. Înregistrarea pe magnetofon nu avea nici o semnificație. Și, evident, dacă avea intenția să fugă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și-i auzeam ghearele zgâriind interiorul ușii. Ben ne aruncă o privire, apoi intră în bucătărie, lăsând ușa deschisă. M-am dat un pas îndărăt, apucând brațul gol al lui Hartley și încercând s-o trag după mine. Își suflecase mânecile bluzei și brațul îi era catifelat și cald, ca brațul unei fete tinere - încă nu îmbătrânise. Ne găseam acum amândoi în afara ușii. — Hartley, scumpo, iubito, dragostea mea, vino cu mine, acum, în clipa asta, alergăm pe deal în jos, până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să îl cunosc pe Ionescu Quintus. După aia am aflat mai multe... Era un bărbat înalt, un avocat deosebit de elegant, pus la punct. Toți ceilalți erau din ăștia mai simpli, țărani, muncitori... Și când am încercat să-l trag de mânecă: Dom’le nu vedeți că nu e în regula ce se întâmplă... Și el zice: Dom’le, ce să spun? Ce să fac? După aia am aflat că el a stat 3 ani condamnat, da’ îmbrăcat civil și cu mâncare
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]