3,535 matches
-
ambigue, Eumene, voce a inspirației, a animei, a conștiinței este poate cea mai puternică. În discursul poetic, eul se dedublează și dialoghează cu sine sau se proiectează în ipostaza de receptor al unui monolog care a luat naștere parcă din neant. Poezia pare, la rândul ei, un dialog permanent cu retorica simbolistă. S-a discutat, de altminteri despre apropierea textelor lui Dimitrie Stelaru de poezia prerafaelită. Motivele recurente sunt desprinse din această sferă: corabia, circul, albatrosul, balerina, marioneta, cântul, muzicalitatea tristă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
drum e fără hotar,/ Mirajul lui mă vântură și mă doare" (Întunericul). Dorința de a ieși în afara timpului și zbaterea între limitele acestuia revin și aici obsesiv. Eul poetic se proiectează în ipostaza unei "păsări salbatice a Timpului" pe care neantul poate să o zdrobească (dorul de dispariție este mai mult decât un simplu reflex bacovian, pentru că ezitările, aspirație către un ținut al eternității, dar și tentația disoluției creează impresia unei trăiri autentice). Regele Fără-Timp reprezintă tocmai reușita distanțării de civilizația
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de contopire, de unire cu această ființă fantomatică ("Ești pasul meu de patru vânturi"), totuși apropierea e adesea imposibilă Ascultă vuietul adâncurilor dintre noi/ Cum crește în amurgurile lumii, ca o mare", Eumene). Sentimentului finalului de lume, al pierderii în neant e copleșitor. Amurgul, motiv consacrat, atât de iubit de simboliști (să nu uităm că Stelaru se fixează în descendența acestora - "Bună dimineața, Verlaine/ ciudatul meu zeu și prieten", Verlaine), păstrează simbolistica morții (spirituale sau universale), dar își potențează semnificațiile prin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu moartea sufletească: "Prin sângele nostru vin câinii de ling -/ ne biruie iarba, ne mistuie somnul" (Partitură). Viața însăși este doar descompunere și atunci nici rememorarea trecutului nu mai poate fi cale de recuperare a forței vitale, ci alunecare spre neant, iar uitarea cuvântului, a logosului echivalează cu pierderea capacității de a crea, absența acestei puteri demiurgice reduce omul la praf, materie moartă, de aceea omul nici nu mai apare aici în calitate de actant, ci de "obiect" asupra căruia se exercită acțiuni
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
termenului cu majusculă). Universul claustrant e redat, la nivel formal, prin repetiții și, la nivel semantic, prin sugerarea închiderii într-un cerc existențial din care moartea nu-i poate elibera, așa că se caută adevărata Moarte, distrugerea supremă, trecerea definitivă în neant ("După o moarte - după încă o moarte - am văzut/ Dinspre cer îngerii coborând/ Cu lumina tulbure a ochilor mergeau prin ceață neplânși./ Rătăceau prin cetăți/ Cu buzele arse de foamea stelelor.../ În obrajii crispați am citit deznădejde -/ Deznădejdea celor ce
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
toate imaginile sunt prinse într-un trecut din care nu există cale de desprindere, dar care se prelungește indefinit în prezentul textului, condamnându-l și pe acesta (știam). Încetinirea mișcărilor și a ritmului poeziei imprimă senzația de trecere nesimțită în neant, prin adverbele "pe urmă ușor", "ceremonial", dacă primele exprimă explicit trecerea timpului și alunecarea insesizabilă, al doilea reprezintă o încetinire a ritmului poeziei. Reflexivul impersonal impune ideea că destinul e deasupra omului, nu e aici nici acceptare a morții, nici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
demiurgii este, cum am zis, metaliteratura. Atitudinea ironică a autorului tocmai de aici vine, din asumarea acestei imanențe goale. În text, lumea se vede mai coerentă, însă din colțul lui un diavol ascuns îi face semn că dincolo de oglindă e neantul"244. Poezia nu mai comunică un anumit sens, ci se repliază asupra ei însăși, devenindu-și propriul referent. Autoreferențialitatea e asumată explicit în cazul textualiștilor, care nu o introduc ca pe o inovație, ci ca pe un discurs metatextual conștientizat
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
este marcat de semnele dispariției. Spre deosebire de abordarea aceasta a morții sub o mască a calmului, a acceptării inevitabilului, la Dimitrie Stelaru se realizează o adevărată teatralizare a tabloului morții. Și aici însă apa, călătoria acvatică sunt simboluri ale alunecării în neant. Aparițiile feminine se încadrează în două categorii: femeia pusă sub semnul bolii, al suferinței și ivirile diafane care par să indice mai degrabă inspirația, anima decât imaginea unei persoane reale. Apar astfel poeziile închinate Eumenei care pare să ilustreze, în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sigur. E vorba doar de ratări, eșecuri, umilințe, mizerii? Cum se vede din primul exemplu, uitarea e, la el, voluntară și are frecvența unui exercițiu periodic. Ce fel de uitare? Uitarea care ușurează, l’oubli apaisé, sau cea care convoacă neantul? Și una, și alta. Totuși ea nu ajunge să fie niciodată totală. Care-i restul ireductibil? Amintirea unei greșeli, care revine periodic în minte, un gînd imposibil de înăbușit, obsedant. Cert e, după confruntarea cîtorva ipoteze, că zbaterea sa este
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
drept, însă, că îl folosește foarte tîrziu, în Stanțe burgheze, și numai o dată: „Cîntec deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu”2). „Eternitate” sună, aci, familiar: ea e cerul sau, poate, neantul, încorporat de mult în sensibilitatea poetului. Blaga avea totuși dreptate. Iată un exemplu care i-ar putea ilustra afirmația, scos din Aderca: „L-aș fi dezlănțuit cu crăngi/ din vîrf de munte/ să spulbere umanele duhniri/ tîrîte de pămînt-/ să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
1/2? Nu vezi că e întuneric?” Cine a citit Agendele literare ale criticului nu se poate să nu fi remarcat frecvența, în ultimii săi ani de viață, a unor însemnări izbitor de asemănătoare cu unele din versurile lui Bacovia: „Neant”, „Nimeni. Neant”, „Neant. Nimeni”. Probabil o dată cu primele asalturi ale „neantului” (ale „neantului absolut”), „vine întunericul”. Aș putea zice, așadar, că Bacovia a simțit corect pînă în ultima clipă. Ori de cîte ori sînt supărat pe orașul în care trăiesc, prima
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Nu vezi că e întuneric?” Cine a citit Agendele literare ale criticului nu se poate să nu fi remarcat frecvența, în ultimii săi ani de viață, a unor însemnări izbitor de asemănătoare cu unele din versurile lui Bacovia: „Neant”, „Nimeni. Neant”, „Neant. Nimeni”. Probabil o dată cu primele asalturi ale „neantului” (ale „neantului absolut”), „vine întunericul”. Aș putea zice, așadar, că Bacovia a simțit corect pînă în ultima clipă. Ori de cîte ori sînt supărat pe orașul în care trăiesc, prima dintre insultele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vezi că e întuneric?” Cine a citit Agendele literare ale criticului nu se poate să nu fi remarcat frecvența, în ultimii săi ani de viață, a unor însemnări izbitor de asemănătoare cu unele din versurile lui Bacovia: „Neant”, „Nimeni. Neant”, „Neant. Nimeni”. Probabil o dată cu primele asalturi ale „neantului” (ale „neantului absolut”), „vine întunericul”. Aș putea zice, așadar, că Bacovia a simțit corect pînă în ultima clipă. Ori de cîte ori sînt supărat pe orașul în care trăiesc, prima dintre insultele care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Agendele literare ale criticului nu se poate să nu fi remarcat frecvența, în ultimii săi ani de viață, a unor însemnări izbitor de asemănătoare cu unele din versurile lui Bacovia: „Neant”, „Nimeni. Neant”, „Neant. Nimeni”. Probabil o dată cu primele asalturi ale „neantului” (ale „neantului absolut”), „vine întunericul”. Aș putea zice, așadar, că Bacovia a simțit corect pînă în ultima clipă. Ori de cîte ori sînt supărat pe orașul în care trăiesc, prima dintre insultele care-mi vin pe limbă e „lume de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ale criticului nu se poate să nu fi remarcat frecvența, în ultimii săi ani de viață, a unor însemnări izbitor de asemănătoare cu unele din versurile lui Bacovia: „Neant”, „Nimeni. Neant”, „Neant. Nimeni”. Probabil o dată cu primele asalturi ale „neantului” (ale „neantului absolut”), „vine întunericul”. Aș putea zice, așadar, că Bacovia a simțit corect pînă în ultima clipă. Ori de cîte ori sînt supărat pe orașul în care trăiesc, prima dintre insultele care-mi vin pe limbă e „lume de dugheni”! Am
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sau, mai aproape de noi, a lui Cioran, un scriitor despre vid. Care-i explicația? Vidul e sinonimul „științific” al pustiului și al golului. Cu singura diferență că acestea din urmă sînt elemente ale vieții, iar vidul aparține cel mai adesea neantului. La fel cu cei trei amintiți mai sus, Bacovia simte și impulsul de a-l încerca, gest care relevă „setea de repaos” a celui istovit de cugetare. Pare greu de crezut, dar undeva Bacovia afirmă: „aprecierile de mare poet îmi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
uneori greu de sesizat. Mai mult, anticipează influența asupra practicii jurnalistice americane pe care a avut-o investigația socială la sfârșitul secolului al XIX-lea, explorată de Michael Schudson. Ar fi greșit să spunem că reportajul social a apărut din neant. Ca majoritatea formelor nonficționale, reportajul social are antecedente. Până la urmă, relatarea lui Vitalis despre moartea lui William Cuceritorul are un aspect social, având în vedere natura sa omiletică: intenția sa a fost salvarea trupului. În secolul al XVI-lea pamfletele
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a purității, atât de caracteristică operei lui Zola în general. Această unitate profundă a proiectului zolist îi permite autorului să urmărească o mitologie, al cărei suport este femeia. În opera lui Zola femeia este rând pe rând țap ispășitor, divinitate, neant, monstru diabolic; femeia senzuala insufla neîncredere. Nana este un astfel de exemplu "idole redoutée" [Zola, Nana, p.441], dar și animal gata să devoreze bărbatul. Baronesa de Frémines întruchipează farmecul malefic feminin, caracteristic sfârșitului de secol: "La voix qui sortait
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
le resimte și pasiunile pe care le provoacă, Pariziana este un personaj shakespearian. Valorile realizării individuale ale femeii pariziene au subminat religia feminină a dragostei în folosul unei iubiri mai puțin condiționate, mai putin omniprezențe și al falsității sentimentelor împărtășite. Neantul emotiv și incapacitatea de atașament afectiv duc la solitudinea să metafizica. Pariziana de la sfârșitul secolului este mai îndrăzneață în pasiunea să: ea schimba și inversează rolurile în geometria baletului intim, devenind agent activ al scandaloaselor povești de amor, de adulter
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
carte. Fidel unei profesiuni de credință literară dedicată descrierii neorealismului românesc, Dan Lungu refuză cu obstinație să acopere cu fond de ten mincinos bubele purulente de pe fața societății noastre și reface, prin intermediul miracolului literaturii, fragmente de realitate ("mici fragmente de neant", cum ar spune cațavencii!) care ar trebui să ne dea de gândit. Coroziv și tandru, de o aparentă ușurătate (care ascunde o tehnică narativă impecabilă, polisată cu finețe), fără însă a fi deloc frivol, textul noului roman editat de Polirom
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
îndemână explicații pleacă de la realitatea că, fundamental, creativitatea românească este una de gradul doi, una bazată pe imitație și prelucrare a ceva existent, pe parodie, pe maimuțăreală, pe clovnerii jurnalistice și morale. Noi nu prea ne pricepem la izvodit din neant, ci doar la miștocăreală, la prelucrare ironică, la juxtapunere bășcălioasă, la plasarea dibace a unui diez care modifică umoristic ceva preexistent. Bula e regină în țara lui Bulă, iar din acest punct de vedere Academia Cațavencu a făcut, vreme de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
IV și la cezura versurilor. Egal este și numărul de silabe (Și flori de...; Pe flori de...) până la cuvântul „plumb”. La nivelul cuvintelor se pare că nu sunt probleme În legătură cu sensurile. Toate sensurile cuvintelor curg pe un râu Întunecat spre neant. Fluxul este lent și obsesiv. În general poeții se feresc să Înceapă versurile cu verbe, pentru că sunt socotite inexpresive. Bacovia preferă imperfectul verbului, prima oară la persoana a III-a plural, a doua oară la persoana a III-a singular
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
epitet la metaforă, către metaforă simbol, pentru a reliefa motivul poetic starea sufletească depresivă a unui poet hipersensibilizat, Într-un oraș pustiu, sau mediul apăsător, cu anotimpuri grele, cu parcuri și străzi solitare, mediul social, prăbușirea morală, căderea iremediabilă În neant, criza morală prin care trecea poetul la vremea când scria poezia etc. „Aripi de plumb” amintesc de albatrosul rănit al lui Ch. Baudelaire, sugerează neputița de a evada din această atmosferă. Imaginea Întunecării morale, dezolarea sunt Încorporate În cuvântul „cavou
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
preocupare a fost ideea acestei aneantizări, să o realizeze prin sunetul căderii definitive, percepută fonetic. Repetarea cuvântului „plumb” redă onomatopeic acest sunet.” Toate elementele colaterale din poezie converg spre ideea fundmanetală: viața poetului este un cavou, o prăbușire iremediabilă În neant. Întregul univers poetic bacovian stă sub semnul acestei apăsări grele. O atmosferă cenușie domină cerul acestei poezii, unice În literatura română. „Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar vestmânt - Stam singur În cavou... și era vânt
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
de spirit. Eșecul lui Arghezi de a ajunge la revelația divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieții, atâta vreme cât cerul rămâne mut În tema confruntării omului cu moartea distingem trei atitudini: a.) spaima de neființă, de neant („Duhovnicească”); b.) acceptarea ca pe un dat firesc, În sens mioritic, a morții („De-a v-ați ascuns”); c.) spaima de moarte este atenuată de gândul că omul se impune prin realizările și Împlinirile sale („De ce-aș fi trist
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]