9,222 matches
-
caută tot felul de mici strategii, aparent nevinovate. De pildă, mituiește paznicul, îi oferă cam toate lucrurile pe care le luase cu el la drum. Paznicul le acceptă, ceea ce pare să fie o promisiune în plus. Dar justifică în mod neobișnuit gestul său. „Primesc numai ca să nu crezi cumva că nai făcut tot cear fi fost cu putință.“ Ciudate cuvinte din gura unui paz nic! Pe de o parte, aceeași amânare indefinită. Pe de altă parte, o anume 186 PRIVIND ALTFEL
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
își poate permite luxul conciziei)“. Întradevăr, în primă instanță această enu merare sfidează orice regulă logică. Nu dispune de un criteriu, de o măsură a celor enumerate. Nici de limite care să oprească proliferarea pluralului, căci lasă cuvântului o libertate neobișnuită. Este ceea ce constată Eco în comentariul său de mai sus. Discuția are loc întro diviziune intitulată „Enumerarea haotică“. Este vorba despre acea enumerare prin care sar reuși „punerea în scenă a eterogenului absolut“. Rabelais, prin câteva locuri din Gargantua și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
orice. "Ce guvern e acesta?!" se întreabă Impresa da Manha. "Republican? Doamne ferește!" Căci "Națiunea l-a condamnat, văzîndu-l că arestează pe republicani, persecută pe ofițerii din Gardă și pregătește manevre împotriva bravilor marinari". Agitația și campania de zvonuri ia proporții neobișnuite chiar pentru Portugalia. Se șoptește că Guvernul desființează gărzile republicane, marina și poliția. Izbucnesc grevele lucrătorilor de la căile ferate și Societatea de Tramvaie, care sunt înăbușite. Dar valul de ură împotriva lui Granjo crește mereu. Extremiștii manifestează pe străzi, strigând
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
simpla însănătoșire a vieții economice și financiare a țării, "Împrumutul extern", "Echilibru bugetar și stabilizarea monedei", "Tot despre echilibru și stabilizare", "Deficit sau excedent", "Măsuri financiare", se intitulează câteva din articolele lui Salazar, care de data aceasta întîlnesc un ecou neobișnuit în opinia publică. Oliveira Salazar nu mai era, acum, un necunoscut. Lumea începuse să vorbească despre acest profesor de la Coimbra, care fusese o zi deputat și o săptămână ministru de Finanțe - și care pretindea că are la îndemînă formula salvatoare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dacă Președintele de Consiliu acordă Ministerului de Finanțe dreptul de control absolut asupra tuturor celorlalte ministere. În cele din urmă Guvernul acceptă, iar acest dictator sui-generis își ia în primire ministeriatul Finanțelor, la 27 aprilie, ținând o cuvântare cu totul neobișnuită în asemenea împrejurări; începe prin a mărturisi că "sarcina" pe care și-o ia "reprezintă pentru el un sacrificiu atât de mare, încît n-ar face-o de amabilitate sau favoare pentru nimeni". Anunță apoi drepturile pe care le-a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
geniul său financiar și exemplul lui de muncitor prodigios, dar mai ales printr-o curajoasă inițiativă teoretică și politică. Cu fiecare decret de lege, cu fiecare nouă cuvântare - și vorbește atât de rar încît cuvântările lui sunt întîmpinate cu o neobișnuită căldură - analizează încă un aspect al revoluției, valorifică încă o nouă etapă încheiată, interpretează, formulează, amplifică. Curând, Salazar devine șeful spiritual și politic al regimului instaurat de mișcarea de la 28 mai, deși nu e decât un ministru de Finanțe investit
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
culcând iarba de pe pășuni și șuierând sinistru printre pâlcurile de brazi. Nu dură mult și, între vârfurile înalte, ascunse de nori groși și grei de ploaie, începu să răsune înăbușit huruitul tunetului, care îi neliniștea tare pe huni, cu totul neobișnuiți cu vremea schimbătoare de la munte. Pe când cădeau primele picături, grupul mergea în șir indian pe teren deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe jos, ținând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șa sărmanele rămășițe ale omului, Balamber încuviință. — Bine, îi spuse lui Odolgan, el o să plătească pentru toți. Dacă ar fi putut, ar fi ordonat să se facă exact invers: toți, în afară de Canzianus, de vreme ce recunoscuse în abate un om cu calități neobișnuite și care în ochii săi valora mai mult decât toți fugarii la un loc. Știa, însă, că în primul rând viața abatelui o cereau oamenii săi. Așadar, deși cu amărăciune, cedă în fața cererii, însă nu-i încredință lui Odolgan sarcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
clipă în clipă. Lipsește doar Matidia Carnacina. Hippolita surâse: — Vine sigur. Acum, că e văduvă, nu ratează un banchet. Și cântăreții? Sunt gata? Da, domina. însă cel din Utica... nu a sosit încă. în acele ultime cuvinte, Clemantius strecurase - lucru neobișnuit la el - o notă acidă, pe care Hippolita hotărî să o ignore. Ridicând din umeri se îndreptă, împreună cu el și cu Flavia, către aleea ce ducea până la casă: — Să nu te îndoiești! răspunse, râzând. Mafurrus va fi aici la timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Batalionul... așa-i spui? „Legiunea Mâța Moartă“! Cu însemnul acel ridicol! Rănit de sarcasmul său, Metronius păru să se tulbure pentru o clipă, dar își reveni repede. Stând nemișcat în poziție de drepți, preciză: — Cu siguranță, însemnul lor e destul de neobișnuit, Magister, și trebuie să spun că am încercat în mai multe rânduri să-i conving să-l înlocuiască printr-un altul mai sobru, dar fără nici un succes: acum au făcut din el simbolul lor și cred că, oricât ar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se lupta, literalmente, pentru viață. CAPITOLUL 8 Craig se trezi. Nu avea nimic la care să se gândească. Ceea ce fusese întunecat se luminase brusc. Zăcea întins, foarte calm. Nu era deloc conștient că avusese un nume sau că era ceva neobișnuit în legătură cu situația lui. El se afla acolo - entitatea care era el însuși - stătea întins. Până și poziția i se părea normală, esența însăși a vieții, așa cum era ea trăită. Stătea întins și era conștient de sine. Pentru un timp lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de dat ordine care trebuiau să sune ca niște sugestii. Trebuia, de pildă, să se asigure că armata va fi retrasă din iadul acela. Și să se pregătească pentru furtunile care se vor abate dinspre munți, un contrabalans la cataclismul neobișnuit al temperaturii. Cu fiecare clipă, viitorul i se arăta mai strălucitor, mai promițător. Craig dădu ordinele necesare, pe când mașina se lăsa într-o vale și apoi urca din nou spre dealurile înalte, răcoroase, ademenitoare, care urmau. Sfârșit 1 Unitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
personaje: Filip, comisionarul, angajat să-l supravegheze zi și noapte pe Carol, acesta obsedat de ideea de a-și pune capăt zilelor deci, alți bătrâni (de fapt primii în ordinea sumarului cărții), pe care îi scoate autorul din cutia sa neobișnuită. Mizantrop și ipohondru, refuzând din start orice comunicare cu gardianul său, Carol își va susține ulterior pofta de viață (nemărturisită desigur) din chiar dorința (ambiția, obstinația) de a-l convinge pe Filip de justețea principiului pentru care pledează: sinuciderea ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
căci deja aveam amintiri și, cum se vede, amintiri scumpe și duioase. În acești ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, așa cum îl am și acum. Cu altă copilărie, cu altă viață, fără aceste lucruri neobișnuite și triste, aș fi fost poate altfel. Dar ceea ce mă impresiona necontenit, ceea ce, deci, se lega cu toate sentimentele mele, era natura. Am amintiri curioase, unele stranii, ca din altă planetă. Țin minte o călătorie a mea cu tatăl meu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mulțime de oameni - mai multe femei. Galben și cu o expresie de durere și tristețe fără margini, stătea tatăl meu întins între lumânări și îmbrăcat în haine bune, cum nu mai purtase el de multă vreme. Răceala morții și eleganța neobișnuită a hainei aveau ceva îngrozitor de funebru. Am aflat că în ultimele momente întreba necontenit de mine: "De ce nu-i aici băietul?" Cuvântul acesta, "băietul", spus în asemenea împrejurări - câtă durere, câtă suferință! El numai pe mine mă avea pe lume
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
in petto 1, "domnișoară". Pe domnul L..., cauza eficientă a transformării, îl ignorez, îl neg. Negând cauza, neg efectul... Dar Adela n-a fost o simplă cunoștință, a fost prietena mea, și cuvântul "doamnă" e legat de fapte și sentimente neobișnuite. Prietenia a început de când, cu mișcări în intenția ei ascunse (ca să nu bag de seamă!), dar foarte laborioase, mi se suia pe genunchi, stătea un timp liniștită, apoi, sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu mișcări intenționat încete, ca să nu treacă neobservate, a luat o prăjitură, a tăiat-o în două și mi-a dat o jumătate mie. Când am întrebat-o pe urmă pentru ce a făcut "în public" un gest atât de neobișnuit: "Ca să arăt proștilor că ești prietenul meu". Dar am avut cu ea și altercații. Îi vorbeam adesea de viitor și, firește, și de vremea când o să aibă o familie. Ea tăcea. Dar într-o zi mi-a răspuns, supărată, părăsind
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dar îmbietoare prin umbra copacilor, bătrâni, crescuți în neregulă. Grădina era aproape pustie. Numai câțiva derbedei dormitau ici și colo, pe capete de bănci. Lunga tovărășie din ziua asta, singuri printre oameni necunoscuți și pe drumurile deșarte, ca și senzațiile neobișnuite simțite în comun acolo pe munte, își produceau acum efectul. Bariera dintre noi slăbi. Discuția deveni mai liberă, mai intimă, cu un caracter mai personal. Singurul subiect care mă interesa era ea. Cu aere de psiholog dezinteresat, îi detaliam calitățile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ne-am ridicat de pe trunchi, am luat pe Adela de mână, am pășit mai departe prin ceața de pe jos, care părea lumină de lună condensată. Umblam tăcuți, ținînd-o - nu; ținîndu-ne - de mână, și din ce în ce mai conștient că s-a întîmplat ceva neobișnuit, acum pentru întîia oară, c-am trecut în altă fază a vieții. Dar toate se confundau în conștiință, erau tulburi și fără concluzie. De la o vreme mi-am pus mâna în buzunarul pardesiului împreună cu mâna ei. Ea s-a întors
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mi-o dăduse - ori mi se pare? - cu gestul cu care încredințezi cuiva un obiect, cu care i-l "dai".) M-a dus la banca din cerdac, mi-a făcut loc lângă dânsa, a pus în voce - anume? instinctiv? - intonații neobișnuit de calde. Când trebuia să plece, după ce și-au luat adio cu toții, s-a întors și - crezând momentul potrivit, căci ceilalți erau ocupați cu ultima aranjare a lucrurilor mărunte și a persoanei lor în landau - mi-a pus încheietura mâinii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la o uncie de whisky sau mi se face îngrozitor de rău, sau încep să iscodesc prin cameră după eretici. La două uncii, cad jos, rece. Asta era însă - după un criteriu fără precedent în existența mea - o zi cu totul neobișnuită și îmi amintesc că, atunci când am ridicat tava și am dat să ies din bucătărie, n-am simțit nici una dintre metamorfozele uzuale. Simțeam doar o necunoscută până acum căldură de la stomac, și asta era tot. În living-room nu se produsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cea mai mare parte, numai când un poet chinez sau japonez se pricepe bine să recunoască o prună bună, sau un crab bun sau o mușcătură bună de țânțar pe un braț bun, numai atunci, indiferent cât de lungi, de neobișnuite sau de fascinante ar fi intestinele sale semantice ori intelectuale, sau oricât de ispititor ar suna acestea când vibrează, numai atunci cei din Estul Misterios vorbesc despre el ca despre un poet serios, dacă totuși catadicsesc să îl pomenească. Bunădispoziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lui și a lui Bessie, care fusese de curând prinsă pe perete. S-a zgâit vreun minut la ea, apoi s-a întors cu fața spre noi cu o bruschețe care nimănui din familie nu i s-ar fi părut neobișnuită și l-a întrebat pe Seymour dacă-și amintește de seara când Joe Jackson l-a instalat pe ghidonul bicicletei și a făcut cu el câteva tururi de jur-împrejurul scenei. Seymour, care ședea într-un vechi fotoliu de pluș, fumând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o cruce de alamă cu trei brațe, cu trupul lui Iisus răsucit spre răsărit, și o icoană afumată, În care apărea Sfântul Gheorghe călare pe un cal ce fusese cândva alb, dar care acum avea o nuanță plumburie, cu picioarele neobișnuit de subțiri, terminate cu copite roșii ca focul; botul calului era Întors amenințător spre gura fiarei cu mai multe aripi rămasă Împotmolită parcă pe vecie În mocirla purpurie a Gheenei, iar Sfântul Gheorghe, cu delicatețe, Îi Împungea coastele cu sulița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
paie și ierburi jilave, În interiorul căruia un pui golaș de cocostârc Își Întindea cu lăcomie ciocul ca să apuce hrana pe care i-o va aduce În curând pasărea-mamă. Numai că de data aceasta pasărea-mamă era pasărea-tată și Încă o pasăre-tată neobișnuită, de sub pulpanele sale trei țevi de plumb Înroșite scoteau un țiuit de locomotivă, În timp ce pungile umflate În formă de clopote sunau din ce În ce mai dogit, gata-gata să-și reverse Întregul conținut peste cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]