3,808 matches
-
îmi vei resorbi acest suflet în tine?" * Confuzii grave s-au făcut privind viziuni fundamentale nietzscheene, și anume, "moartea lui Dumnezeu", voința de putere, Supraomul. Când el scria "Gott ist tot", Nietzsche nu decreta un deces real, ci constata cu oroare moartea lui Dumnezeu în conștiința oamenilor, și profețea dezastrele morale, crimele inimaginabile care vor urma acestei sincope spirituale a omului. Reamintim că în aceeași perioadă scria și Eminescu: Nimeni nu poate opri apunerea lui Dumnezeu de pe cerul cugetării". În ce privește divinitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al acestei erori, cruzimea unei zeițe, care se răzbună pentru faptul că i-a fost respinsă dragostea și, mai presus de toate, viziunea prieteniei care înfruntă destinul fatal al omului trecând peste pragul morții, de unde Enkidu vorbește cu Ghilgamesh, despre oroarea lumii de dincolo. Unind astfel, pe de o parte, eroarea umană și moartea ca destin ineluctabil, cu răutatea cerului, cu intervenția nefastă a șarpelui, iar pe de altă parte, sacralitatea prieteniei și catharsisul cântului epopeea sumero-babiloniană dezvoltă parametrii esențiali ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel Bătrân (Lupta dintre Carnaval și Postul Mare, Griet Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya în celebrele sale Capricii, între care gravura profund semnificativă, Il sueño de la razòn produce monstruos "Somnul rațiunii naște monștri". De amintit și Guernica lui Picasso, unde durerea apare însă caricaturizată în manieră cubistă. Absurdul antipoezie Precum este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale lui Iov în scopul de a i se testa credința; trimiterea la moarte a lui Urie de către David, pentru a-i lua soția, Bethsabe; imensul harem al lui Solomon etc. etc. într-un cuvânt, un tsunami de păcate și orori aruncate în blestem de prooroci iluminați Isaia și Ieremia în primul rând. (Și ecouri în timp obsesia pansexualismului universal la Siegmund Freud, Sodoma și Gomora lui Marcel Proust, mărturia licențioasă, într-o frază unică pe zeci de pagini, la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apare la finele multora dintre mini-capitole (să remarcăm, În treacăt, că actorul-scriitor nu are respirație lungă; scrie secvențele, laconic). „De ce atîtea ruine?”...” De ce atîta deșertăciune?”...” De ce[ vom accepta să fim cenușă]?”...”De ce destinul a hărăzit acestei părți de lume atîtea orori?”...” De ce au fost impuse mizeria și promiscuitatea ca mijloace de distrugere a unor Întregi categorii sociale?”(În anii 50) ș.a.m.d. Și, un eveniment rar Întîlnit, În aceste amintiri: tatăl viitorului mare artist Îi spune, atipic, fiului, după cel
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
român succesul Îl crispează, fiindcă n-are o cultură a succesului!”. Aici ar Încape totuși, o nuanță : pe unii dintre români. Amuzant de-a dreptul este, azi, Marinetti, care-n celebrul său Manifest futurist (1913-1915) cerea ca actorul ...să aibă oroare de succes imediat și „să se abolească obișnuința grotescă a aplauzelor, care pot servi drept barometru elocinței parlamentare, nu valorii!”. E adevărat. Dar nu am detectat, pe aceste tărîmuri, histrion frigid În fața aplauzelor. Deși, există montări tulburătoare, după care parcă
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
luminatè de becurile de la ferestrele casei, petrecerea s-a încins înèuntru, invitații directorului meu se simt tot mai bine, eu suferind de neputința de a mânca ouè umplute, o întreb și pe ea deoarece vreau sè aflu de unde îmi vine oroarea de a mânca acest delicios preparat culinar, Oare de ce nu-ți plac?! ea zâmbind îngèduitoare la teoria gastronomico-filosoficè pe care, cu o aparențè de gravitate, o elaborez în mod savant, încercând astfel sè maschez prin cuvinte emoția vie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
gravitate, o elaborez în mod savant, încercând astfel sè maschez prin cuvinte emoția vie pe care o trèiesc acum în apropierea ei, Emit ipoteza conform cèreia consider cè totul ar fi din cauza faptului cè ouèle sunt fierte, am avut întotdeauna oroare de albușul întèrit prin fierbere al oului, poate pentru cè mi se pare cè prin procesul de fierbere e ucisè viața oului, eu închipuindu-mi ce big-bang de celule se produce în interiorul unui ou protejat de subțirea coajè transparentè în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
sè i-l scoatè prin buric, Atunci, lui Matei, pentru care garajul în care tata își ține sculele nu mai are nici o tainè, îi vine subit o idee, burghiul! Dar față, ascultând explicațiile despre burghiu ale bèiatului, închipuindu-și cu oroare un instrument asemeni unui pistol rotitor care sè dea o gaurè în burtă ei, respinge categoric aceastè soluție mult prea dureroasè, O sè mè doarè și o sè curgè sânge! cerându-i lui Matei sè gèseascè altceva, mai simplu, întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
soi de vietate cumplitè și independentè, trezindu-se dintre coapsele subțiri ale bèiatului, împunge aerul, apropiindu-se gata s-o spintece, atunci, fata, ca atinsè de o vrajè, încremenind jos pe covor, cu picioarele adunate sub ea, urmèrește, cu o oroare sacrè în priviri cum Matei, aplecându-se spre burtă ei, începe s-o examineze, îi simte degetele atingând-o, atingerile lui fècând-o sè se înfioare de plècere că atunci când tata o aruncè în sus, spre tavan sau spre cerul albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
șarpelui care se încolècește în jurul meu ar musca la întâmplare, încremenesc de parcè-aș fi cuprins de-o vrajè grea, incapabil sè opun vreo rezistențè, Sè fug! dar unde? Nu! Matei nu se teme de o nebunè oarecare?! Sè trec peste oroarea pe care mi-o provoacè și s-o scot cu picioare în fund afarè din compartiment! ea vorbind, auzindu-mi gândurile, acuzându-mè, Știu cum ești tu, cei de felul tèu m-au lovit, m-a durut! Tu esti bèrbatul! Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
luptau între ele, iar eu eram un observator neputincios care nu făcea altceva decât să se mire cum îi era distrusă toată ordinea rațiunii și cum stâlpii sănătății sale mintale erau erodați. Încet, încet, spre disperarea mea, realizam greșelile și ororile pe care le gândeam și îmi dădeam seama pe moment că erau eronate. Cu toate astea, clipe mai târziu, eram de acord cu schimbările petrecute în mine. Greșeala devenea adevăr, iar absurditatea, noua ordine mentală. Înnebuneam! Stânga devenea înainte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ignorant, isteric, incoerent și orb, notând cu dispreț că „are o influență considerabilă în conducerea oamenilor într-o direcție greșită“. Și totuși, Chesterton avea dreptate, iar savanții, conducătorii politici și intelectualii erau cei care greșeau. Chesterton a apucat să vadă ororile Germaniei naziste. Această carte merită citită, pentru că, privind retrospectiv, este evident că argumentele lui Chesterton erau perfect raționale și meritau un răspuns. Dar, cu toate acestea, el a fost pur și simplu redus la tăcere. Și pentru că cele mai respingătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și ai ciorbei de varză, s-au Întins cu repeziciune, nelimitat, aidoma unei trufașe armate de ocupație, excitând sucurile gastrice ale flămânzilor. O coadă uriașă face Înconjurul clădirii, iar dacă o studiezi cu atenție, sufletul tău Încercat și deprins cu ororile vieții, se frânge Încet, Încet, ca sub o presiune Îngrozitoare, la vederea cortegiului de Înfometați. ,,Abonamentul,, e o condiție de bază. Ca să te bucuri de binefacerile foamei, trebuie să o demonstrezi ca pe o teoremă, să-i smulgi cunoscutele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
disperare, sărăcie, boli, gunoaie, șobolani și insecte, cu celălalt. În ghetou, sexul este o componentă stabilă a băuturii, un impuls de rutină al ei și se face la Întâmplare de multe ori, fără regrete sau mustrări de conștiință. Instinctele au oroare de normalitate. Tot ce este firesc, devine complicat, și nelămurit, iar fantoma resemnării dă la o parte cu mâinile ei străvezii, viitorul, ca pe o perdea care obstrucționează vederea. Nu există oglinzi, deci nu ai cum să-ți vezi chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
violente, nu Îngrijorează pe nimeni, ferparele nu le consemnează. Singure, știrile unor televiziuni particulare Își mai măresc reating-ul, anunțând pe post, la ore de maximă audiență, găsirea câte unui cadavru, ca pe un fapt de senzațional, pe care hămesiții după orori, și maniacii maleficului, Îl privesc cu răsuflarea tăiată.. Antoniu a ajuns cu greu, a mers mult și pe jos, și, i s-au umflat de căldură picioarele. Este deshidratat, năucit și bumac de căldură. Intră În cimitir și, dezorientat privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
refugiat în munți, revenea cu noi informații adresate generalului Sébastiani: "Scapă cine poate, devenind [slogan] general la București, am venit să mă stabilesc provizoriu aici, cu intenția de a mă îndepărta și mai mult de aceste scene de dezordine și oroare, în caz de nevoie. Din 14 ale lunii [st.n], ziua plecării mele [din Capitală], până la 23 [iulie st.n.], din 327 indivizi atacați la București de holeră, 211 au murit în toiul unor suferințe atât de puternice, încît au
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
se plângeau niciodată, plângeau doar când auzeau vocea lui Hitler la radio, Întreruptă de ovațiile stadioanelor. Poate o să vezi lucrul ăsta și În țara unde te duci, dar nu mă sili pe mine să mai trec Încă o dată prin această oroare. Deși este doar o școlăriță neatentă, ea știe cine e vinovatul, Îl așteaptă să treacă, Înghesuită Într-un colț de trotuar, Înconjurată de fețele nemișcate, păzită de armele automate, Îl urăște, Îl așteaptă să treacă. Pe ea se urăște, nodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit soclul Înecat În roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare! Dar nu, nu așa se privește arta! — Și o constatare banală te face să te rățoiești la o pasăre nevinovată? Vezi că bătrânețea nu este nici Înțeleaptă, nici calmă, așa cum se crede? De fapt, oamenii vârstnici sunt nervoși, depresivi, lipsiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-l amuza câtuși de puțin. De fapt, părea chiar dezgustat. — Când ți-ai pierdut simțul umorului? l-am întrebat eu uluită. Ești la fel de rău ca Brigit. N-am de gând să răspund la așa ceva, a șuierat el. După care, spre oroarea mea, m-a anunțat că relația noastră s-a terminat. Am simțit că îngheț din cauza șocului. El o termina cu mine? — Dar de ce? l-am întrebat în timp ce fiecare celulă a trupului meu striga „NU!“. Ai întâlnit pe altcineva? Nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Nu știu. —Ei, ăăăă, poate o linie-două de cocaină... —Cocaină! a spus mama cu răsuflarea tăiată. Părea absolut șocată, iar eu am simțit că-mi vine s-o pocnesc. Nu înțelegea. Făcea parte dintr-o generație care se cutremura de oroare doar atunci când auzea pomenindu-se cuvântul „droguri“. —E mișto? m-a întrebat Helen, dar am ignorat-o. — Nu e așa de rău pe cât sună, am pledat eu. Nu sună deloc rău. îmi doream ca Helen să dispară. —E inofensivă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
holbat una la alta cu niște priviri tâmpe, după care am explodat din nou. — Ce tupeu pe capul lui! am chițăit eu printre lacrimile care-mi curgeau pe obraji de-atâta râs. — Cine se crede? a hohotit Brigit. Apoi, spre oroarea mea, l-am văzut pe Luke detașându-se de ceilalți și, cu același mers degajat cu care se deplasa de obicei, îndreptându-se către noi. —Dumnezeule, am fornăit eu, vine încoace! înainte ca Brigit să-mi poată răspunde, Luke stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca să vedem mai bine. în timp ce priveam, în tăcere, căsoiul întunecat, în stil gotic, care se ridica în mijlocul unui peisaj posomorât de iarnă, mi-am dat seama că mi se pusese un nod în stomac. —Janey, arată ca o casă a ororilor! Helen părea impresionată. La drept vorbind, eram puțin îngrijorată. Chiar trebuia să arate ca o casă de nebuni? Casa arăta și așa înfricoșător, dar, ca să fie și mai rău, era împrejmuită de un zid înalt de piatră și de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mie biscuiți? a mai strigat peste umăr. Nu știu, am spus eu nervoasă. După care m-am îndreptat spre sala de mese. Coridorul era plin de copii fericiți care se băteau între ei și spărgeau tot felul de lucruri. Spre oroarea mea, am alunecat pe un căluț de jucărie și-am căzut grămadă. Dar, ca într-o înregistrare cu un bloc dinamitat pe care o vezi de la coadă la cap, am reușit să sar la loc, în picioare, aproape înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că a trebuit să i se pună patruzci și opt de copci... NU! a urlat Emer acoperindu-și ochii cu palmele. Nu-mi venea să cred ce auzeam. Să minți în legătură cu cantitatea de alcool e una, însă eram oripilată de ororile de care Emer îl acuzase pe Neil. Neil a privit-o pe Emer în timp ce aceasta stătea pe scaun și suspina. Toată lumea arăta la fel de șocată pe cât mă simțeam și eu. M-am răsucit în scaun simțindu-mă cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]