3,499 matches
-
Ochii, deși larg deschiși, nu căpătaseră un aspect sticlos, iar sângele de pe obraz nu se uscase încă. Fața îi era vânătă din cauza strânsorii frânghiei ce îi înconjura cu un capăt gâtul, iar cu celălalt gleznele. În jurul ei, erau împrăștiate câteva partituri, o geantă pentru flaut și o cană de cafea Starbucks, al cărei conținut îi pătase blugii și tricoul, lăsând totodată o dâră de lichid maro și pe podeaua de marmură. Tot acolo se afla și ucigașul tinerei, aplecat deasupra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
crimei. Aceasta era și starea pe care Amelia Sachs o căuta acum în timp ce privea trupul tinerei, întins pe podea lângă o masă din lemn. Tot lângă ea, se mai afla un pahar de carton, din care se vărsase cafea, niște partituri, o geantă pentru flaut și o bucată din acel flaut; probabil femeia încerca să-l asambleze chiar atunci când criminalul i-a înfășurat funia în jurul gâtului. Mâna era încleștată pe jumătatea de instrument. Oare încercase să folosească asta pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu băgare de seamă pe coridor, ghidându-se după sunetul televizorului care se auzea din sufragerie, și pătrunse într-o cameră mică și întunecată, în care majoritatea spațiului era ocupat cu o pianină Kawai pentru copii, de culoarea abanosului. O partitură cu multe adnotări pe margine stătea deschisă pe pianină. Numele „Chrissy” apărea din nou, scris pe coperta partiturii. Malerick avea cunoștințe superficiale de muzică, dar, frunzărind partitura, își dădu seama că piesele păreau destul de dificile. Poate că era un pictor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
într-o cameră mică și întunecată, în care majoritatea spațiului era ocupat cu o pianină Kawai pentru copii, de culoarea abanosului. O partitură cu multe adnotări pe margine stătea deschisă pe pianină. Numele „Chrissy” apărea din nou, scris pe coperta partiturii. Malerick avea cunoștințe superficiale de muzică, dar, frunzărind partitura, își dădu seama că piesele păreau destul de dificile. Poate că era un pictor nepriceput, dar era o muziciană destul de talentată, decise el - această Christine Grady, fiica procurorului adjunct al districtului New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
spațiului era ocupat cu o pianină Kawai pentru copii, de culoarea abanosului. O partitură cu multe adnotări pe margine stătea deschisă pe pianină. Numele „Chrissy” apărea din nou, scris pe coperta partiturii. Malerick avea cunoștințe superficiale de muzică, dar, frunzărind partitura, își dădu seama că piesele păreau destul de dificile. Poate că era un pictor nepriceput, dar era o muziciană destul de talentată, decise el - această Christine Grady, fiica procurorului adjunct al districtului New York, Charles Grady. Omul al cărui apartament era acesta. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
exersase îndelung pentru minirecitalul ei. Stătea acum în ianina din apartamentul familiei și tocmai se pregătea să încheie „Călărețul sălbatic” al lui Schumann. Ianina era mică și întunecată, dar lui Chrissy îi plăcea acolo. Erau doar câteva scaune, rafturi cu partituri și o frumoasă pianină strălucitoare - de unde și porecla pe care o dăduse încăperii aceleia. Depunând ceva efort, reușise să interpreteze fragmentul andante al Sonatei în Do Major a lui Clementi, iar apoi se răsplătise interpretând sonatina lui Mozart, una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o vreme. O zi sau două, așa îi spusese mama. Dar ce se întâmpla dacă era pentru mai multă vreme? Dacă va fi nevoie să anuleze petrecerea Suzuki? Supărată fiind, renunță la cântat, închise caietul cu note și își puse partiturile în geantă. Hei, ia te uită! Pe stativul partiturii era pus un baton mentolat York. Nu unul mic, ci unul dintr-acelea mare, de care se putea cumpăra de la standurile de la ieșirea de la Food Emporium. Se întrebă cine îl lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mama. Dar ce se întâmpla dacă era pentru mai multă vreme? Dacă va fi nevoie să anuleze petrecerea Suzuki? Supărată fiind, renunță la cântat, închise caietul cu note și își puse partiturile în geantă. Hei, ia te uită! Pe stativul partiturii era pus un baton mentolat York. Nu unul mic, ci unul dintr-acelea mare, de care se putea cumpăra de la standurile de la ieșirea de la Food Emporium. Se întrebă cine îl lăsase acolo. Mamei ei nu îi plăcea să se mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și beatnikului? R.C.: Ele până la un punct sunt deliruri distincte, dar, la un moment dat, se întretaie, se încrucișează, bătălia le face să se încrucișeze, există un continuum, o conductă, un cordon ombilical care apar. Chiar dacă, în același timp, în partitura beatnikului există și un comentariu ironic - e foarte bine că există acel comentariu ironic, căci demolează delirul pianistei. A.C.: Delirul venea și din orarul nostru imposibil, fiindcă sunt opt ore diferență între noi și, când eu eram treaz, Ruxandra dormea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
la ore neobișnuite... la 4 dimineașa, delirul trăiește în orice caz, peste tot. Am scris niște poezii pe marginea poeziei și vorbeam chiar despre diferența de orar și despre cum am delirat împreună. R.C.: Uneori, ca să facem legăturile, punțile între partiturile noastre de poezie, eu stăteam până la miezul nopții, ca să pot să-l mai prind pe Andrei, să-l găsesc pe mail, pentru că, evident, nu stătea tot timpul pe Internet, iar lui i se întâmpla să stea treaz până la 4 dimineața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
deoarece asta Înseamnă, după el, fericirea. Cerea să pun Five Miles Out, folosea În chip de vocoder un tub de spray căruia Îi Înlăturase capetele și Îngâna pasajele vocale masculine Îndemnând-o pe unduitoarea gazdă cu alură nordică să susțină partitura lui Maggie Reilly. Iubitorul de jazz nu se preta la asemenea fleacuri, sta țeapăn, cu ochi de oțel, cu paharul de whisky olandez În pumn, zâmbea reținut și flutura barbișonul În ritmul lui Orabidoo, piesă apropiată de sonoritățile elevate cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
stufului, ar fi putut deveni cu ușurință aviatoare, alpinistă, scriitoare, vatman, actriță, speaker sau cronicară de film. O mică, dar sistematică bibliotecă ar fi făcut din ea un gânditor; un poet inspirat ar fi văzut în ea o muză; o partitură și-ar fi găsit interpretul ideal; o complicată problemă șahistă și-ar fi aflat cu ea dezlegarea; un costum bikini i-ar fi venit ca turnat; emanciparea ar fi câștigat o adeptă coerentă etcaetera etcaetera. Nimic, vai, din toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doar cântă la el!) și vocalist yodelin’, Chad Wackerman, un tânăr baterist venit dinspre jazz, competent și rapid. Iar Bobby Martin este un muzician complet: clape, instrumente de suflat, voce întinsă pe n-șpe octave! Omul poate reda chiar și partituri de soprană, fără să forțeze, la o înălțime ce contrabalansează vocea sobră, de bas profund melodios, particularitatea lui Frank Zappa! Combinația aceasta, al cărei termen de comparație se găsește doar în lumea operei, alcătuiește un ansamblu - aș scrie preclasic, dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
că autorul devine eroul principal care-și comunică gândurile și trăirile emoționale. După care reia firul narațiunii de acolo de unde îl lăsase. Un procedeu interesant, parcă o reflexie în oglindă a personajului. Marian Malciu Autor și personaj interpretând la unison partitura. Și, mai interesant, peste aceste voci se suprapune și vocea lui Iustin Dobrescu (e drept, în gând), așadar, avem de-a face cu trei voci, un triunghi care susține narațiunea. De fapt, este vorba de un destin marcat de o
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Le sunt recunoscătoare pentru că ei m-au introdus în genul belcanto. La vremea respectivă mi-au oferit Tancredi; nici nu mă gândisem la Rossini, eu eram o cântăreață veristă, Rossini era așa... pe pâine cu gem. Când mi-au trimis partitura lui Tancredi, m-am uitat la ea și le-am dat un telefon, spunându-le: sunt prea multe note, eu nu reușesc să le cânt pe toate. Mi-au răspuns, totuși, uită-te! M-am așezat la pian și am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
2003 era romanul liric și experimental al exilului și al imposibilei întoarceri, cețos și diafanizat pe largi porțiuni. Doar câteva personaje căpătau o voce individuală, majoritatea devenind voci dintr-un cor, timbrul lor personal fiind aglutinat, anonimizat, chiar atunci când (în partitura lui Daniel Izvoranu, de pildă) părea să se audă singur. Epicul era jertfit planului simbolic, fiecărui personaj și fiecărei secvențe i se suprapunea un echivalent mitologic, ceea ce putea să justifice încețoșarea perspectivei. Trimiterile făcute de cronicari sau de autoarea însăși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
apartamentele închiriate de Securitate folosește uneori un lexic neologic, aseptic și plin de sarcasm, asemănător celui al lui Norman Manea: „unul dintre ei, totdeauna el, se va plânge de hiperaciditate, melenă, mașinații, micțiuni, manevre, mâncătorii infernale“. Tânărul Daniel are o partitură esențială, ca martor creditabil (singurul) al dezastrului uman din dictatură și potențial fiu („Telemac“) al acestui Ulise de peste țări. Dar nici el nu scapă viziunii ironice a autoarei, prin recuzita adolescentină de epocă și mai ales prin practicarea acelui argou
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
ei. Poate că tocmai acel ceva i-a stârnit interesul... cel puțin așa cred acum, când privesc în urmă, și nu-ți spun toate acestea ca să mă laud. — Nu, înțeleg, am zis eu. Într-o bună zi, a adus niște partituri și m-a întrebat dacă poate să-mi cânte ceva. Am lăsat-o și mi-a cântat o Invenție de Bach. A cântat... interesant, sau mai degrabă aș putea spune că a fost puțin cam stranie interpretarea ei, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în ritm și a cântat excelent. Când a cântat-o a treia oară, a adăugat chiar acorduri personale. — Am ureche muzicală, nu? întrebă Reiko, întorcându-se spre mine și făcându-mi cu ochiul. De obicei pot cânta orice, și fără partitură, cu condiția să aud un cântec de cel puțin trei ori. A fredonat toată melodia Scarborough Fair, acompaniindu-se la chitară. Am aplaudat-o toți trei, iar ea ne-a răspuns cu o elegantă plecăciune a capului. — Mai demult, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
arătătorul, în timp ce la picior situația este exact inversă. Portarul, Omura, mi-a vorbit iar despre carnea de porc din Tokyo. Reiko s-a bucurat teribil de discurile pe care i le-am adus de la oraș. A transcris câteva melodii pe partituri și apoi le-a interpretat la chitară. Naoko era și mai puțin vorbăreață decât fusese prima oară. Când eram toți trei împreună, stătea doar pe canapea și zâmbea. Vorbea Reiko și pentru ea. — Nu te-ngrijora, îmi spunea Naoko. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
României" în grad de Comandor ( 2000). Este tradus în limbile franceză, engleză, rusă, albaneză. A fost redactor la revistele ,,Argeș" și ,,Luceafărul". A condus cenaclul ,,Numele Poetului". Din 1971, susține spectacole de muzică și poezie cu orchestra "Baad", scriindu-și partiturile și colaborând cu muzicieni renumiți: Sorin Minghiat, Pedro Negrescu, Daniel Marin. După Revoluție, o perioadă, a condus și cenaclul Uniunii Scriitorilor din România, iar între anii 2000-2008, a fost directorul editurii Junimea. *** În ultimii cinci ani ai vieții sale (2003-2008
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
dar și a reproșurilor elegante și a contestațiilor severe, de care „s-a bucurat” ultima sa carte. Mulțimea lor, varietatea și, uneori, pitorescul balcanic sunt parte integrantă a „spectacolului” la care ne invită Grigore Codrescu când restaurează, în discurs propriu, partitura actanților, elementele de decor și petele de culoare vizibile în lumina reflectorului istoric, cultural și chiar politic. Intrăm în „sală” știind bine că primatul este al textului (Istoria... lui N. Manolescu), fără a uita însă de „contribuția creatoare” a regiei
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
dar și a reproșurilor elegante și a contestațiilor severe, de care „s-a bucurat” ultima sa carte. Mulțimea lor, varietatea și, uneori, pitorescul balcanic sunt parte integrantă a „spectacolului” la care ne invită Grigore Codrescu când restaurează, în discurs propriu, partitura actanților, elementele de decor și petele de culoare vizibile în lumina reflectorului istoric, cultural și chiar politic. Intrăm în „sală” știind bine că primatul este al textului (Istoria... lui N. Manolescu), fără a uita însă de „contribuția creatoare” a regiei
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
am pornirea irepresibilă să „las cu limbă de moarte“ ca la înmormântare să-mi aducă, în loc de fanfară, zongoră, afet de tun sau cor de bocitoare, o veche bandă de magnetofon cu Shine On You, Crazy Diamond - probabil cea mai frumoasă partitură din ceea ce numim generic muzică rock. Am citit cândva spusa lui Arthur Rubinstein, după o intervenție chirurgicală care se putea încheia prin obștescul său sfârșit. Cu umor contagios, dăduse dispoziție ca, de va trăi, să i se cânte la trezirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
să spună, între ora 19 și ora unu dimineața, cu o marjă de eroare minimă, cam ce urmărea fiecare locatar la televizor. Cunoștea perfect programul de repetiții al domnului Kuntz, saxofonistul, și îl auzea chiar și cînd descifra mental diverse partituri. îi observa de multă vreme pe cei doi frați Bruchner care nu semănau de loc și care, de mici, chiar și cînd mergeau la școală, ieșeau separat, întîi Victor și apoi cadetul. îi știa toate tabieturile domnișoarei matilde, aeriană, dar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]