3,522 matches
-
În muzică, un album reprezintă o colecție de piese (compoziții). În funcție de context, albumul poate fi conceput fie ca o partitură, fie ca reuniunea unor înregistrări sonore. Până la momentul răspândirii discurilor de vinil de format mare (LP), termenul desemna exclusiv o partitură cuprinzând piese cu o orchestrație sumară (muzică de cameră, reducții pentru pian sau două piane - uneori cu voce, sau doar partitura vocii în dreptul căreia sunt notate cifrajele armoniei - pe modelul de "fake book"). Lucrările muzicale pentru o orchestră de mari
Album (muzică) () [Corola-website/Science/311371_a_312700]
-
ca reuniunea unor înregistrări sonore. Până la momentul răspândirii discurilor de vinil de format mare (LP), termenul desemna exclusiv o partitură cuprinzând piese cu o orchestrație sumară (muzică de cameră, reducții pentru pian sau două piane - uneori cu voce, sau doar partitura vocii în dreptul căreia sunt notate cifrajele armoniei - pe modelul de "fake book"). Lucrările muzicale pentru o orchestră de mari proporții sunt, de regulă, prezentate în partituri izolate; există și cazul în care un album poate conține fragmente, selecțiuni din lucrări
Album (muzică) () [Corola-website/Science/311371_a_312700]
-
muzică de cameră, reducții pentru pian sau două piane - uneori cu voce, sau doar partitura vocii în dreptul căreia sunt notate cifrajele armoniei - pe modelul de "fake book"). Lucrările muzicale pentru o orchestră de mari proporții sunt, de regulă, prezentate în partituri izolate; există și cazul în care un album poate conține fragmente, selecțiuni din lucrări cu orchestrații ample. Criteriile după care se realizează un album sunt diverse, piesele putând fi creații ale unui autor unic sau provenind de la mai mulți compozitori
Album (muzică) () [Corola-website/Science/311371_a_312700]
-
sau care pornesc de la o imagine sau un concept comun), piese puțin cunoscute ale unuia sau mai multor autori ș.a.m.d. Pentru a evita confuzia cu albumul muzical înțeles ca entitate discografică (reuniunea unor înregistrări), albumul sub formă de partitură este adesea numit album de piese. Albumele s-au bucurat de un mare succes la finele secolului al XIX-lea și au rezistat până în ziua de astăzi, constituind o preferință îndeosebi pentru muzicienii amatori. La trecerea către secolul XX, albumele
Album (muzică) () [Corola-website/Science/311371_a_312700]
-
cu text sau prin notarea melodiei instrumentului solist - mai ales la jazz). Pentru muzica ușoară s-au folosit mai întâi notații explicite, fără pasaje improvizate, pentru voce și pian. În schimb, muzica de jazz a dezvoltat notația de "fake book" (partitura vocală sau a instrumentului solist, însoțită de cifraje de acorduri), într-o măsură asemănătoare cu basul cifrat folosit în baroc. Unele culegeri sau albume de muzică ușoară au preluat această notație. În paralel, albumele de muzică editate în mediul academic
Album (muzică) () [Corola-website/Science/311371_a_312700]
-
trebui studiate folosirea pedalelor, atacul pentru fiecare notă în parte - intensitatea și durata ei, integrarea în frază -, iar în măsura posibilităților, trăsăturile distinctive ale instrumentului - temperamentul folosit, frecvența de referință a lui la central ș.a. Coroborate și apoi confruntate cu partitura, asemenea rezultate sunt contribuții valoroase în planul istoriei muzicii și a interpretării ei. Între primele înregistrări cunoscute există unele foarte prețioase, asupra cărora s-au făcut studii repetate de-a lungul secolului XX, cercetătorii fiind mai mult sau mai puțin
Interpretarea muzicală la începutul secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/312417_a_313746]
-
a formației, participă în 1966 alături de „Îmi place muzica” la concursul televizat "Muzicorama TV". Piesa a fost înregistrată la Radiodifuziune. Ea conține un moment instrumental amplu, susținut de chitare electrice supraimprimate. Înregistrarea uneia dintre chitare este inversată, ceea ce presupune că partitura a fost parcursă de la coadă la cap la imprimare. Această tehnică a fost folosită anterior de The Beatles în piesa „I'm Only Sleeping” (1966). Piesa face parte din coloana sonoră pentru filmul "Melodii la Costinești" (1983), în regia lui
Indicele cântecelor needitate ale formației Sfinx () [Corola-website/Science/312879_a_314208]
-
dem Serail de Mozart, Lakmé de Delibes, Les Contes d’Hoffmann de Offenbach, L’Italiana in Algeri și Il Barbiere di Siviglia de Rossini, Il Matrimonio segreto de Cimarosa și Ariadne auf Naxos de Richard Strauss. A abordat peste 15 partituri vocal-simfonice importante și un mare număr de lieduri. Seriozitatea studiului său și marea sensibilitate și inteligență muzicală de care a dat dovadă i-au atras repede multe cronici laudative care au apreciat frumusețea sunetului și a frazării sale, a rafinamentului
Eleonora Enăchescu () [Corola-website/Science/312981_a_314310]
-
anul 1840 soția compozitorului Robert Schumann. Tatăl Clarei Schumann, Friedrich Wieck a studiat teologia, dar datorită pasiunii sale pentru muzică a învățat să cânte la pian și mai târziu a fondat o fabrică de piane și un centru de împrumutat partituri. Mama Clarei, Marianne Tromlitz, a fost cântăreață și pianistă. Cuplul a avut cinci copii: Adelheid, care a murit la o vârstă fragedă, Clara, Alwin, Gustav și Viktor. Când s-a născut Viktor (1824) părinții erau deja divorțați. Friedrich Wieck s-
Clara Schumann () [Corola-website/Science/309687_a_311016]
-
ul, dodecafonia sau (mai rar) sistemul dodecafonic (grc. "dodeka phonoi", „douăsprezece sunete”) reprezintă o tehnică de compoziție prin care celor douăsprezece sunete ale gamei cromatice li se acordă aceeași importanță, numărul de apariții al oricăror două sunete într-o partitură construită astfel fiind egal. Tehnica a fost inventată de Arnold Schönberg în jurul anului 1924 și este cel mai adesea corelată cu mișcarea expresionistă în muzică, deși sunt cunoscute manifestări semnificative ale ei în afara contextului respectiv. Înainte de Schönberg, și alți compozitori
Dodecafonism () [Corola-website/Science/310138_a_311467]
-
până în anul 1982. Este cunoscut cu numele de scenă "Buju Ternowitz" prin interpretarea a nenumărate roluri din piese celebre, și în special prin rolul Franzi creat și pus în scenă chiar de el. Printre rolurile sale de referință se numără partitura din drama schilleriană "Hoții", personajul Zigu, din "Oameni care tac", "Dracul uitat", jucată vreme de trei stagiuni cu casa închisă, Sir Andrew, din "A 12-a noapte" de Shakespeare, rolul lui Goebbels din "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită
Alexander Ternovits () [Corola-website/Science/310261_a_311590]
-
copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înființatei școli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică și declamațiune. . Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece românești, dar și o serie de motete compuse de el (1830). Eduard Caudella a început studiile muzicale la Scheia și Iași (1850-1853) cu Paul Hette (vioară) și Francisc Serafim Caudella (teorie-solfegiu), apoi și-a continuat studiile la Berlin
Eduard Caudella () [Corola-website/Science/310312_a_311641]
-
oricare vor fi fost acelea. (Vezi și Statele medievale românești) Așadar, s-a atestat practicarea unor ritualuri folclorice (din rândul cărora amintim jocurile cu măști, baladele, colindele, folclorul copiilor). Mai târziu (îndeosebi după sec. XVI) vor fi publicate notații muzicale (partituri, tabulaturi) și chiar lucrări teoretice, unde materialul muzical pus în discuție prezintă influențe de muzică „folclorică”. Conform unui studiu întreprins de etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, cea mai veche melodie românească notată pe care o cunoaștem ar fi cuprinsă în "Codexul Rohonczi
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
farmecul cât și sensibilitatea de pe atunci ale tinerei vedete. Tot în Franța ea avea să realizeze o mare creație în rolul domnișoarei de la Mole, în filmul "Roșu și negru" ("Le rouge et le noir", 1954, r. Claude Autant-Lara), după Stendhal, partitură în care se dezvăluie o nouă fațetă a talentului ei pentru dramă. Cariera ei cinematografică se va desfașura paralel atât în Italia ,cât și în Franța, unde realizează un număr impresionant de filme, inegale însă ca valoare. În 1968, Antonella
Antonella Lualdi () [Corola-website/Science/309185_a_310514]
-
și "Kyrie eleison". Este neclar dacă părțile de trompetă și timpan din "Kyrie eleison" sunt scrise tot de Süßmayr, cercetarea mai nouă atribuindu-le unui anonim. Adăugirile la "Kyrie" și completările lui Eybler au fost înscrise de acesta direct în partitura lui Mozart, care este numită în literatura de specialitate "Arbeitspartitur" (în). Când Süßmayr s-a apucat de treabă, el a copiat-o (efectuând modificări la contribuțiile lui Eybler) într-o nouă partitură, numită "Ablieferungspartitur" (în ). Primul manuscris conține scrisul autograf
Recviem (Mozart) () [Corola-website/Science/309252_a_310581]
-
Eybler au fost înscrise de acesta direct în partitura lui Mozart, care este numită în literatura de specialitate "Arbeitspartitur" (în). Când Süßmayr s-a apucat de treabă, el a copiat-o (efectuând modificări la contribuțiile lui Eybler) într-o nouă partitură, numită "Ablieferungspartitur" (în ). Primul manuscris conține scrisul autograf al lui Mozart și Eybler. Al doilea, cel complet, conține doar scrisul lui Süßmayr, care a adăugat și o semnătură falsificată a lui Mozart, datată 1792, pentru a convinge clientul asupra veridicității
Recviem (Mozart) () [Corola-website/Science/309252_a_310581]
-
o simfonie (fiind astfel o simfonie corală). Cuvintele sunt cântate în timpul mișcării finale de patru soliști vocali și un cor. În 2002, a fost acordat autograful pentru simfonia a IX-a, organizat de Biblioteca de Stat din Berlin, devenind prima partitură onorată. Societatea Filarmonicii Londoneze a comandat simfonia în 1817. Lucrarea compoziției principale a fost terminată în toamna anului 1822 iar autograful a fost primit în 1824.Ca și în Simfonia a IX-a, forțele vocale cânte o temă cântată pentru
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
dintre care austriacul Herbert von Karajan și americanul Leonard Bernstein. "Oda Bucuriei" - orchestră "Symphony No. 9 for piano - Cipryen Katsaris" Manuscrisele lui Beethoven "Allegro Ma Non Troppo un Poco Maestoso" "Scherzo:Molto Vivace" "Adagio Molto e Cantabile" "Presto - Choral Fantasia" Partituri, manuscrise și versuri Analiză Audio Video Alte Materiale
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
ei muzicale, educația estetică aleasă, o anume simplitate și sobrietate - calități de asemenea definitorii pentru profilul ei interpretitiv. Faptul că s-a orientat cu operativitate în orice text muzical inedit, că a știut să deslușească liniile de forță ale oricărei partituri ce se înfățișa entuziasmului ei neobosit în propagarea componisticii contemporane, a facut din Elisabeta Neculce-Carțiș una dintre cele mai importante susținătoare ale muzicii vocale românești. Relizările ei impresionante pe acest tărâm au fost adesea subliniate de critica muzicală și i-
Elisabeta Neculce-Carțiș () [Corola-website/Science/310782_a_312111]
-
familii, dar toate având în comun posibilitatea tehnică de a se cânta cu arcuș. Trei instrumente remarcabile, ieșite astăzi din uz (și folosite doar de formațiile de muzică veche), au purtat denumirea de "viola": În ziua de astăzi, pentru echivalarea partiturilor cu "viola da braccio" se va folosi viola modernă (deși sunt niște diferențe semnificative între instrumente). Un exemplu în atare direcție este Concertul Brandenburgic nr. 6, BWV 1051 de Johann Sebastian Bach. Viola modernă este acordată cu o cvintă perfectă
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
răspândire. Un alt beneficiu al cheii este notarea convenabilă a registrului violei, astfel încât do central cade pe linia centrală a portativului. Edițiile mai noi ale unor aranjamente pentru cvartet de coarde conțin și o știmă pentru „vioara a treia”, unde partitura violei este scrisă în cheia sol, transpusă la octavă. Scopul este de a înlocui viola cu o vioară, acolo unde instrumentul original nu este disponibil. Totuși, pentru pasajele care depășesc ambitusul și capacitățile dinamice ale viorii (în registrul grav), trebuie
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
în cheia sol, transpusă la octavă. Scopul este de a înlocui viola cu o vioară, acolo unde instrumentul original nu este disponibil. Totuși, pentru pasajele care depășesc ambitusul și capacitățile dinamice ale viorii (în registrul grav), trebuie aduse anumite adaptări partiturii. Execuția la violă permite, în linii mari, desfășurarea aceleiași palete tehnice ca în cazul viorii. Poziția este aceeași cu cea folosită pentru execuția la vioară. Mâna stângă (cu care se cântă pe tastieră) are posibilitatea să cânte cu patru degete
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
tehnică numită "scordatura" la instrumentele cu coarde.) În privința vocilor, se va măsura ambitusul registrului de piept (voce de piept), fără includerea registrului de cap (voce de cap, falset) sau al altor tehnici de „extindere” a ambitusului. În general, ambitusul unei partituri destinate unui instrument sau unei voci trebuie să corespundă cu cel de care dispune instrumentul sau interpretul ales. De multe ori este recomandat ca ambitusul cerut să nu reprezinte limitele instrumentului sau vocii respective, pentru a evita cazul în care
Ambitus () [Corola-website/Science/309848_a_311177]
-
privitoare la gradul de evoluție al unei muzici sau al unor aspecte ale muzicii (caracteristicile unui instrument de epocă, îmbătrânirea unei mari voci din trecut ș.a.). În ce privește „evoluția”, se va ține cont de vechimea și localizarea interpretării înregistrate sau a partiturii produse. În general, o scriitură sau înregistrarea unei execuții pe o întindere mică (vocală sau instrumentală) se va explica, fie prin apartenența la o muzică cu un grad mai redus de evoluție, fie prin caracterul voit minimalist al lucrării sau
Ambitus () [Corola-website/Science/309848_a_311177]
-
autorului; în cazurile când este cunoscută cronologia pieselor compuse de un autor, ea va fi aplicată drept criteriu de ordonare. Când nu dispunem de asemenea informații, piesele vor fi așezate în ordine alfabetică. În dreptul coloanelor pentru „ediții” (ale materialelor publicate - partituri), vor fi trecute între paranteze sursele care nu au putut fi verificate (vezi materiale indisponibile). Notăm cu asterisc edițiile modificate ale unor piese (de exemplu, înlocuirea acompaniamentului inițial de pian cu cifraje de acorduri). În măsura posibilităților, lista este ilustrată
Listă de compoziții pe versurile lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/309921_a_311250]