KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

pusesem și eu câteva cărămizi. Ne dusese într-o zi Moni Ghelerter să ajutăm și noi la construcția Teatrului Național. Am cărat cărămizi și l-am rugat pe unul dintre muncitori să mă lase și pe mine să zidesc un pic. M-a lăsat și am pus mortar și am lipit acolo câteva cărămizi, ca un fel de legământ sacru pe care-l făceam: să fiu loial, să fiu bun, să fiu neliniștit. Îmi trecuse ideea prostească de a fi director

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
și ăia la Bulandra, devizul, destul de pipărat, 60.000 lei, și începe treaba. Nu despre munca mea cu actorii vreau să vorbesc acum. Vine vizionarea, catastrofă, lui Beligan nu-i place ce vede. Cred că l-a mai influențat un pic și B. Elvin, secretarul literar, dar chestia era că tocmai el era inamicul public numărul unu al spectacolului. Mai vine și Gigi Trif de la Consiliul Culturii și Educației Socialiste cu chestii legate de Gogol, treaba era ca și făcută. Degeaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
cu una în casă. ― Și? ― I-a aruncat hainele pe geam, te gândești? ― Și aia unde e? ― În casă, cu nevastă-mea. ― Păi atunci, petrecere frumoasă! ― Hai, pa! Mă duc în casă, dar somnul se dusese naibii. Mă foiesc un pic și decid totuși să cobor să nu se bată, ne mai facem de râs pe aici - gândeam. Bat la ușă, se aude glasul sonor al lui Johnny: ― Intră! Intru. Fum puternic, lumină obscură, la masa din sufragerie Johnny al meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
repejor, să cobori, ai grijă, nu lua liftul, ia ceva - dacă poți, ia un taxi - și hai la teatru. ― De ce? ― Păi azi ai spectacol. E marți, e ora 18.00, ar trebui să încep, dar o mai lungesc eu un pic dacă tu o scurtezi acolo și vii. Ai înțeles? ― Da, răspund tremurat, căci îmi pierise glasul. Era adevărat, aveam spectacol și eu dormeam ca prostul. ― Alo, mai spune Pompi, esențial este să nu te pripești. Hai, te aștept. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
să înveți ceva, ar fi chiar păcat să nu te întorci aici. Pa, dragule, îmi zice, cu un fel de stranie duioșie care acum, după atâția ani, îmi sună parcă și mai ciudat. La Paris lucrurile s-au complicat un pic, Marceau cerea mulți bani, statul francez nu-mi acorda decât 1.200 de franci, alergam pe la tot felul de ghișee. Soare, atașatul cultural, mă cheamă și-mi spune că nu are nici o soluție, să renunț la Marceau pentru că o bursă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
examene la care asista toată lumea pentru a vedea ce au înțeles din ceea ce li se trasase ca temă, își dădeau toți cu părerea, era cu adevărat o atmosferă de cercetare incredibilă. Lecoq însuși prezida aceste întâlniri; era înalt, făcuse un pic de burtă, se îmbrăca în negru și era mereu cu zâmbetul pe buze. Se simțea în el omul de teatru pur, îndrăgostitul iremediabil de o artă pe care îi plăcea să o transforme pentru studenții lui în meserie, pentru că numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
a arătat cum trebuie să facem ca să ne urcăm pe un gard, ci a vrut să ne transmită un mesaj: teatrul este un urcuș infinit, iar semnul lui este cel al lui Sisif, unul înalt, îmbrăcat în negru, cu un pic de burtică și cu un zâmbet ca de bunic iertător și răbdător, teribil de răbdător. Jacques Lecoq, o mască neutră care cuprinde în imobilitatea ei întreaga putere a credinței și generozității. De fapt, cred că Lecoq a fost unul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
unui râu cristalin, plin de pești zburdalnici, oamenii vor înțelege că am avut dreptate, că este mai bine să fie buni decât răi și, când se va întâmpla așa, vor zice că avem și noi dreptul să ne odihnim un pic de prea multul umblet, de prea multa strigare. Cocoțat acolo, pe cataligele lui interminabile, Peter Schumann părea un Arlechin rătăcit prin veacuri. Commedia dell'Arte merge înainte, o cohortă de figuri alungite, obosite de vreme și nevoi, dar cu ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
așa cum îmi propusesem, și nici nu știu când am s-o pot face, pentru că am atât de mult de lucru, încât chiar nu știu cum aș mai putea programa și asta. Eu scriu cu plăcere, dar trebuie, orice s-ar zice, un pic de timp și pentru așa ceva. Deocamdată mă gândesc la toți prietenii mei, atât de puțini, și le doresc tot ceea ce este mai bun pe lume. Chiar stau și mă gândesc de ce oare, din moment ce toată lumea urează tot felul de lucruri bune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
el acasă, viața îi era în personajele sale, care-l apărau de defectele și de necazurile lui, multe nedrepte, îl stimulau să trăiască și să se bucure de viață. Probabil că în ziua aceea nefericită personajele lui au ieșit un pic la plimbare, au întârziat căscând ochii la cine știe ce vitrină și, de dorul lor, Maestrul s-a topit ca o lumânare. Când s-au petrecut toate acestea? În ce lume, în ce veac? Oare s-au petrecut, sau totul nu este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
de egipteni cu o foarte mare actriță a lor (un fel de Carmen Stănescu), pe care o cunoscusem la Cairo. A râs ca o nebună tot timpul spectacolului, la un moment dat a strigat la noi să ne oprim un pic, că nu mai poate. Lui Silvestru nu i-a plăcut și n-a scris. Asta e! Pe mine mă iubea, asta e sigur, îmi aprecia munca și mă sfătuia din când în când. Dacă ar fi trăit, ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
o plecat. De unde le-aduceți, înapoi le duceți, de la Sfântul Soare, cu mare rugare... Afară, chiar acolo, lumea începea să se schimbe, oamenii începeau să poată să se bucure unii de alții, își dădeau mâna, începeau să se iubească, un pic și nu pentru multă vreme, dar începeau. În amfiteatru pogorâse tocmai duhul de care tot pomenesc cocoșații ăștia ca la un prohod și nimeni nu a scris despre asta, că nu ești jurnalist dacă scrii despre minuni adevărate. Iisus s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

Rainer și Anna, iar ce iese de aici sunt doar ei doi, fără căldură și afecțiune. Uite prăjitura și uite și farfurioarele de sticlă. Pun totul aici unde sunt deja atâtea cărți, pentru prăjitura asta proaspătă nu mai e nici un pic de loc, dați astea la o parte! Nu, cărțile nu le dăm la o parte, sunt mai importante decât orice prăjitură. Tocmai citim că existența noastră nu face doi bani. Cară‑te, mamă, o dau gemenii din nou afară pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
pe loc. Una din multele greșeli ale clasei de mijloc este că se descurajează rapid, la orice tentativă stângace de a ieși în față. Nici nu se ivește bine șansa de înaintare, că și renunță fără să insiste măcar un pic, de formă. Aici ai whisky, servește‑te până mă‑ntorc. Rainer trage violent de puloverul lui ieftin și lăbărțat în timp ce Sophie îi scapă a nu știu câta oară. Deja devine plictisitor. Bietul lui creier își abate gândurile spre umilințe mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
șuncile spre ușă, uitându‑se mai întâi la Anni cu o privire consiprativă care se vrea foarte grăitoare. Dar nu este grăitoare, ci jalnică. Ajută‑mă, Anni, te rog, te ador de multă vreme, iar acum am nevoie de un pic de amabilitate și bunăvoință, fiindcă altfel n‑o să mi se scoale și ca atare n‑o să pot să ți‑o bag. O fărâmă de iubire, baby, ar fi pentru mine cel mai frumos cadou. Tocmai ăsta trebuia să fie, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
multă vreme în jurul său, dar nu vede nimic, fiindcă un asemenea automobil sport e mult mai rapid decât un tramvai, care deapănă greoi stație după stație. # O clipă! Să nu părăsim tramvaiul ăsta așa de repede, să mai zăbovim un pic. E plin până la refuz cu o mulțime monocoloră despre care nu poți spune de la prima vedere dacă sunt animale sau oameni. Nimic nu iese în evidență în mulțimea asta, în afară de pălăria unei femei urâte, de o culoare șocantă, la modă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ridicătură mică, ascuțită și totuși oarecum cărnoasă și vulnerabilă, nu tare ca piatra (cu siguranță că nu se întărește ca lumea niciodată, poate doar cu forța, dacă o freci trei ore). Omul ăsta s‑a lipit de Anna, cerșind un pic de dragoste și toleranță, ceea ce nevastă‑sa îi refuză mereu sub cele mai stupide pretexte. Așa un funduleț de fată, sigur neînceput, e un deliciu! Cred că visez, face Anna către camarazii ei. Iar greutatea funcționarului apasă și mai tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
refuză mereu sub cele mai stupide pretexte. Așa un funduleț de fată, sigur neînceput, e un deliciu! Cred că visez, face Anna către camarazii ei. Iar greutatea funcționarului apasă și mai tare asupra ei. A prins curaj și pătrunde un pic mai adânc, mulțimea de oameni crește pe măsură ce tramvaiul se apropie de întinderile urbane, înghesuiala înlesnește comunicarea între tineri și bătrâni. Între cei de sus și cei de jos, mai cu seamă jos. Femeia trebuie să se culce mereu dedesubt, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
din stânga de la piept. Ăsta n‑ar observa nimic nici dacă i‑ai pune o bombă. Nu par a fi mulți, dar oricum e o bucurie, îți poți lua destule cărți cu banii ăștia. Te rog, apasă puțin, fetițo, freacă un pic, strânge, mângâie, fii drăguță, îți mulțumesc, soția de acasă nu‑mi mai face deloc așa ceva, dar eu sunt recunoscător orice‑ar fi. Îmi permiteți să vă revăd, frumoasă domnișoară? Un picuț mai sus, așa‑i bine. Cum te mai pricepi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ar lăsa mânjiți cu plăcere. Totuși nu s‑ar refugia niciodată într‑o profesiune burgheză, nu pentru că n‑ar stăpâni nici una, ci pentru că profesiile burgheze i‑ar stăpâni atunci pe ei, iar pentru artă nu le‑ar mai rămâne nici un pic de timp. Nimeni nu se mai poate realiza pe sine într‑o formă estetică, atunci când un oarecare domn șef se realizează, pe spinarea numitului artist, sub formă de mașini sport și vile. Dacă fumezi niște țigări doar cu o idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Dar a înțeles, precum Sartre, că trecutul nu există. Și că oasele celor morți sau uciși, inclusiv ale celor care au murit în patul lor, există doar în sine, într‑o stare de maximă independență, nefiind nimic altceva decât un pic de fosfat, calcar, săruri și apă. Chipurile lor sunt doar imagini pe care Rainer și le reprezintă în sinea sa, ficțiuni. Chiar acum resimte foarte puternic lucrurl acesta, ca pe o pierdere. Hans, care și‑a pierdut tatăl, nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Din mers, Anna atinge ușor o halbă de bere pe jumătate goală și fleoșc, conținutul curge deja pe blugii nou‑nouți ai tânărului intelectual care o face pe deșteptul; vor trebui spălați și cu ocazia asta se vor toci un pic, ceea ce‑l va arde pe student la buzunar. Fain. Rainer o bate la cap pe Sophie care soarbe dintr‑o limonadă, îi spune să nu trăncănească, ci să asculte, deși ea oricum nu zice nimic. Hans se gândește că dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
trebuie să i se dea ce vrea pentru că și‑a călcat pe orgoliu. Încordarea mea s‑a evaporat, iar acum trebuie să mă întorc la serviciu înainte să se observe că lipsesc. Anna îl sărută zdravăn pe Hans. Plescăie un pic prea tare, iar Hans se jenează din cauza asta. Se îndepărtează de Anna și‑și pune pantalonii de lucru și cămașa în carouri. Pe masă se află al doilea sandviș cu brânză și sticla de bere de care ai nevoie ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
care e mic și rozaliu, ca al unui copil. Se aude un țipăt scurt care seamănă cu numeroasele chemări ale păsărilor de pe aici. Însă țipătul amuțește imediat. Aoleu, așa sunase țipătul. Ce prostie. Cred că trebuie să te răcoresc un pic. Îți aduc imediat înghețata, ți‑o aduc imediat. Gazonul parcă se ridică înspre Rainer, are senzația asta din cauza greței, greața îi vine de la propria agresiune, agresiunea vine de la pofta pe care i‑o trezește Sophie, pofta se trage din faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
că pentru totdeauna, dar probabil că numai până mâine dimineață, la școală. # Camera lui Rainer e despărțită de camera Annei printr‑un perete subțire, improvizat, prin care se aude totul dintr‑o parte în alta; ca adolescent n‑ai nici un pic de viață privată. Nu poți să te dezvolți fără ca celălalt să observe și să se dezvolte și el. De exemplu, în Anna se dezvoltă astăzi o poftă trupească de Hans, iar Rainer și‑a și lipit urechea de peretele despărțitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]