58,806 matches
-
atunci cînd aceste atacuri ajungeau sus. Ori de cîte ori l-am întrebat despre asta, îmi răspundea cu un "Nu contează!" aparent nepăsător, care ascundea o dîrzenie aproape amenințătoare. Unii spuneau despre el, folosind prost termenul, că e "dromoman". Îi plăcea să meargă prin țară, dar nu de dragul drumurilor. Prefera să călătorească noaptea cînd folosea trenul, iar în cele două dăți în care m-a invitat să mergem cu mașina lui, Skoda lui Ulici, cum i se zicea, am gustat senzațiile
Ulici al meu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16603_a_17928]
-
care m-a invitat să mergem cu mașina lui, Skoda lui Ulici, cum i se zicea, am gustat senzațiile unor curse de mare viteză. Șofa bine, dar după a doua experiență de acest fel, i-am spus că nu-mi place cum conduce. Alții însă erau cuceriți de stilul lui care le provoca vărsări numeroase de adrenalină. De fapt, Laurențiu cred că se simțea acasă oriunde în România. Iar dacă ar fi putut fi simultan în mai multe locuri odată, probabil
Ulici al meu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16603_a_17928]
-
la 1 septembrie. Numărul redus al filmelor a fost compensat de calitatea ridicată a acestora și de varietatea tematică, de gen și stilistică. De pildă: un film cu o carte de vizită impresionantă - 25 de distincții câștigate - și care a plăcut mult publicului nostru, inteligent, frenetic, imaginativ, postmodernist, delirant, cinic, absurd, violent, amuzant, incitant și solicitant, totodată - a fost filmul Snatch - Unde dai și unde crapă - semnat de copilul teribil al ecranului englez actual: Guy Ritchie Alias mister Madonna. O poveste
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
neobișnuit de evaziv. Înseamnă aceasta oare că progresul pe care Mireasa dă toate semnele că l-ar face este doar o iluzie - că în realitate, ea nu face decât să alerge pe loc? Sfântul Grigorie crede că nu. Autorului îi place să citeze următoarele cuvintele din epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni, asupra cărora mintea sa a stăruit îndelung și frecvent: „Nu (zic) că am și dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârșit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
mă explică foarte bine, dar dacă e să privim traiectoria evoluției mele poetice, îmi dau seama că la început simțeam clar că nu am o voce integrabilă în poezia engleză și de aceea m-am apropiat de americani, fiindcă îmi plăceau ritmurile și inflexiunile lor. Mi-am făcut chiar o revistă a mea ca să-i fac cunoscuți pe Charles Olson și Denise Levertov publicului englez. L.V.E în poemele tale chipul unui partener oarecum absent, pe care-l iubești cu durere
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
o "nerușinare". Ai un surâs în parte ironic, în parte trist, care se retrage departe de Eliot, dar îl păstrează în ecou. Au fost Eliot și Yeats printre maeștrii tăi? Dacă nu, cine a fost? E.F. Sigur că mi-au plăcut enorm și Yeats și Eliot, însă când am început eu să scriu, ei erau influența de care trebuia să ne ferim. M-au ajutat americanii: Pound, Stevens, Williams. Charles Reznikoff a fost extrem de important pentru mine, mai ales în felul
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
nu mă înșeală memoria, părinții lui erau scafandri, el practica acest sport și dorea să devină biolog marin - și o tratează profesional, dar fără a ascunde duioșia pe care i-o inspiră. Nu știu dacă lui Jung i-ar fi plăcut pelicula, dar cu siguranță l-ar fi uns la inimă. Toate conotațiile pe care i le asociază el mării, ca aceea de pântec matern și de mormânt, sunt prezente în acest film. Personajul principal, Jacques Mayol (Jean-Marc Barr, l-ați
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
cauză (procedeul nu este foarte elegant, dar, cu siguranță, el nu poate fi decît pe placul cititorilor care au posibilitatea să vadă ceva din culisele vieții literare). Tot ce scrie Marin Mincu este demn de interes. Articolele sale pot să placă sau să scandalizeze, pot să stîrnească admirația sau furia, dar, cu siguranță, ele nu au cum să fie ignorate. Stilul zarifopolian, ironia discretă, dar necruțătoare, logica impecabilă orientată permanent direct spre inima problemei aflate în discuție, lipsa de complexe în fața
Bolile culturii în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11854_a_13179]
-
există corecturi în cerneală roșie, ci un manuscris de-o singură culoare. Spune Mircea Martin, analiza se conformează citatului. Critica își (re) capătă intuiția poetică, precum la noi, odinioară, în "Jurnalul literar", prin părerile lui Călinescu, la fel de "artist" și de plăcut la lectură ca mulți dintre autorii pe care îi discută. Pornind de la lucruri simple, Richard găsește pentru ele contexte generoase, "toalete" care le avantajează, care le vin bine, în așa fel încît cititorul le remarcă și ajunge, parcă din proprie
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
pentru că, fără poemele lor, nu i-ar păsa nimănui de soarta lor. De aici deduce că filmul și poezia sunt două arte incompatibile, singura excepție fiind Casa e neagră a lui Farrokhzad. Deși îi dau dreptate în principiu, mi-a plăcut Sylvia, cel puțin din punctul de vedere al metodologiei. În primul rând, povestea poetesei era un magnet pentru filme, dar și o capcană "a melodramei". Americanca Plath și Ted Hughes, poetul laureat al Angliei (titlu care se decernează pe viață
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
Cristian Teodorescu Dacă ar da consultanță politicienilor care vor să-și facă o imagine mai acătării, Ion Iliescu i-ar scoate pe mai mulți din anonimat. Fostul președinte are în sînge ceea ce alții învață din cărți. Și dacă îi place teatrul, asta îi vine de la talentul lui de actor înnăscut. De peste 50 de ani Ion Iliescu își joacă rolul de politician. A început prin a duce tava. A fost distribuit în roluri din ce în ce mai importante, a mai fost trimis și în
Gafele marelui actor Iliescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11873_a_13198]
-
I. Casa se află și acuma, la capătul actualei străzi "Pictor Verona". Camerele mari erau închiriate unei societăți agricole. Fostele locuințe de servitori fuseseră frumos amenajate pentru mine.Aveam de toate: pat, mobile, pian. Buna mea mamă, avusese grijă... Era plăcut. Jenică Țuculescu venea zilnic. Se întâmpla să mănânce la mine. Mă anunța zicând: " Vin la o conopidă". Pe vremea aceea, cel mai ieftin zarzavat: mi se dădea zilnic conopidă. În afară de acestea, au fost numeroase împrejurările colegial-amicale în care mă vedeam
Mărturii inedite despre Ion Țuculescu - In memoriam Eugenia Iftodi by Dr. S. Sturdza () [Corola-journal/Journalistic/11869_a_13194]
-
au avut contribuții notabile, cel dintâi dând un nume adecvat epocii în care a trăit și al cărei spirit a încercat să-l decanteze în proza sa, "epoca jazzului", iar cel de-al doilea, "promotor al ecumenismului artelor", cum îi place să se autodefinească, fiind unul dintre prea puținii popularizatori și comentatori ai jazzului în România. În acest dialog al artelor nu este neglijată însă nici cinematografia, dat fiind faptul că Fitzgerald a lucrat și ca scenarist la Hollywood, a scris
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
Alexandra Olivotto Alexandra Olivotto: Ce preferi să joci, teatru sau film? De ce? Andi Vasluianu: Vezi, și mie mi s-a dat un răspuns la întrebarea asta, când i-am pus-o lui Florin Zamfirescu. Mi-a plăcut mult răspunsul lui, și mi-l asum. E ca și cum m-ai întreba cu ce picior merg, cu stângul sau cu dreptul. Dar diferența dintre jocul pe scenă și jocul în film e imensă. În primul rând teatrul este viața sub
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
în film e imensă. În primul rând teatrul este viața sub lupă, dacă vrei... Cuvintele încep să devină mari, literele puțin cam deformate, și așa mai departe. În film, seamănă mai mult cu realitatea. Oricum, depinde de subiect. Mie îmi place meseria în sine care cuprinde și filmul, și teatrul, pentru că nu sunt statice, nici relația dintre ele nu e, pentru că e mereu loc de inovație în ambele. E un gen de emoții în cinematografie, și altul pe scenă. La teatru
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
aș fi putut la fel de bine să nu fiu în film. Singurul lucru bun a fost că am jucat alături de Iureș, și am putut să văd cum face el lucrurile, să fur un pic de meserie. ÎnSex Traffic, chiar mi-a plăcut să joc rolul "peștelui" albanez. A fost o provocare: era vorba despre un personaj negativ până la stereotipie. Am încercat cumva să-l scot din acel clișeu, prin mici trucuri. A.O: Cum? Sunt atâtea personaje schematice în ziua de azi
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
apariție. Cum spunea și Mitulescu, toți actorii mari au o aură, un bagaj, o prezență anume. În sensul ăsta, am lucrat la rolul "peștelui" albanez. Pentru că oricine poate spune un text cum trebuie spus, dar prezența face diferența. Asta-mi place la film. Legăturile cu personajul trebuie să fie puternice în interior, iar prestația să fie firească. Se aplică o vorbă de duh a Marianei Buruiană, "lasă-te în pace", dacă lucrurile nu funcționează natural, nu curg, la revedere! La teatru
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
pe nimeni. Regizorii pot să-ți ușureze mult munca... A.O: Cu ce regizor ți s-a întâmplat asta? A.V: Cu Mitulescu și Olteanu. A.O: Cum privești rolul tău din Milionari de week-end? A.V: Nu îmi prea place să vorbesc despre acest film. E un eșec, regizorul a făcut mult prea multe concesii, era mult mai interesat să termine filmul decât să-l lase să se nască. Iar rolul...ei, fără discuție, e cel mai slab rol din
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
mama din psi este tare de tot) și câteva imagini și metafore scăpate strălucesc în aluviunile textelor delexifiate deși foarte lungi. Respirația acestor momente e însă scurtă. Recuperarea afectului? Radu Andriescu își răspunde singur chiar în poemul bip: Mi-ar plăcea... să fac drumul invers, de la/ retorică la semantică,/ însă/ aș deveni victima/ unei poetici destul de neevoluate." Trăiască, atunci, bip-ul liric! n Radu Andriescu, Punțile Stalinskaya, Cu câteva dintre Nepăsările lui Dan Ursachi, Editura Brumar, Timișoara, 2004, 120 p.
Ultimul bip al lirismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11897_a_13222]
-
cursul trebuie menținut fără ezitare; interesele personale, actele de adulație, amenințările n-au voie să abată guvernarea de la imperativele naționale. Cicero spune într-o scrisoare că treburile politice la Roma nu evoluează cum trebuie, că nici lui Caesar nu-i plac multe, dar că n-are ce face, deoarece trebuie să acorde anumite satisfacții celor care l-au ajutat să repurteze victoria. Omenesc, prea omenesc ar spune Nietzsche. Dar, gesturile în favoarea partizanilor trebuie azi, în România, reduse la minimum. La fel
Eșecul lui Galba by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/11896_a_13221]
-
ceea ce apropie misticul de mitic și de femeie: poezia. La acea primă întâlnire, Lyggia a ținut să-mi spună, cu promptitudinea oamenilor formați în alte vremuri, că recenzia pe care o scrisesem la o carte a lui Gellu Naum îi plăcuse și lui, și îi plăcuse și ei. M-a invitat imediat să-i vizitez acasă la ei și am promis că o voi face. Dar, luată de vârtejurile de noutăți bune și rele ale anilor '90, nu m-am ținut
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
și de femeie: poezia. La acea primă întâlnire, Lyggia a ținut să-mi spună, cu promptitudinea oamenilor formați în alte vremuri, că recenzia pe care o scrisesem la o carte a lui Gellu Naum îi plăcuse și lui, și îi plăcuse și ei. M-a invitat imediat să-i vizitez acasă la ei și am promis că o voi face. Dar, luată de vârtejurile de noutăți bune și rele ale anilor '90, nu m-am ținut imediat de promisiune. Nici nu
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
oarbă între prietenii scorțoși ai părinților noștri și prietenii lui. Sunt de acord să mă țin bine, și mă duc la bucătărie, sperînd să mai trag o dușcă de gin. Acolo îl găsesc însă pe tata, rezemat de frigider. - Îți place petrecerea? mă întreabă pipăindu-și barbișonul. încă nu s-a obișnuit cu ideea că e un om cu barbă. - Ihm! - Și mie, spune el, melancolic. Nu avusese niciodată de gînd să devină profesor de muzică la un liceu. Problema banilor
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
devină profesor de muzică la un liceu. Problema banilor l-a ajuns însă din urmă. - Ce părere ai de muzica asta? mă întreabă. Carlton a pus un disc cu "The Stones". Mick Jugger cîntă "A nouăsprezecea depresie nervoasă". - Mie îmi place, îi spun. - Și mie. își amestecă băutura cu un deget, pe care apoi îl linge. - Eu ador muzica asta, urmez cu glas foarte tare. Ceva din atitudinea tatii mă face să ridic vocea. Aș vrea să adun din aer pumni
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
a unui interval, a noastră. Sîntem, din toate punctele de vedere, în spatele iluziilor, într-o realitate ciudată, alcătuită din fragmente de iluzii, de texte, de personaje, ce par, așa împrăștiate și abandonate, terne, moarte, devitalizate. Minute în șir, mi-a plăcut teribil momentul acesta de așteptare prelungită, pare că nu se întîmplă nimic. Ni se dă timp să ne obișnuim cu scena goală, cu imaginile de după plecarea spectatorilor, să ne reglăm ritmurile, să căutăm, aproape prin întuneric, obiecte, să le descifrăm
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]