5,084 matches
-
și mă simțeam bine, golul acela cu demarcații vagi se umplea cu efluvii călduțe, mă ascultam ca pe un străin, nu totdeauna mulțumit de mine, îmi găseam justificări : „Nu vreau să-i las ei timp să se desfășoare, m-ar plictisi prea mult, prefer să aud pe unde se mai împotmolește propria mea minte“, era o relaxare cabotinismul meu acceptabil. Maria mă asculta, ai fi zis că înțelegea perfect nefericita picătură de fosfor care mai licărea printre sunete, stătea lângă masa
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
poheme, și de mine, m-am pomenit mișcând (înăuntru) degetele; făceam (înăuntru) exact ce făcea Dragoș; brațul meu drept zvâcnea (înăuntru) : arunca avioanele odată cu brațul plăpând al copilului; exista (înăuntru) o similitudine uluitoare a gesturilor noastre. Pe urmă m-am plictisit, ei s-au oprit din joc. Dragoș mi-a făcut un semn de salut, cu mâna la căciulă, copilul mă ignora și au ieșit amândoi bi-ni-șor din odaie, pe când eu mă prăbușeam într-un somn adânc. Când s-a întors
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
câteva întrebări - de pildă, dacă acolo se mai căsătorise, dacă mirele, presupunând că ar fi același, își lipise la loc picioarele tăiate de tren pe când venea la nuntă, și așa mai departe. Apoi m-am ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cum se umple pe când oamenii, convinși că-și ocupă fiecare locul ales de sine însuși, ignorând cumplita lege a umplerii care îi mâna după cerințele ei, se înecau în tristele ape cuantice ale ansamblului. Cu timpul, exercițiile acestea m-au plictisit; de altfel, în asemenea lucruri, exagerările și practicile de forță nu m-au tentat, vă rog să rețineți, decât în momentele de slăbiciune și de neîncredere în mine. Poate că un asemenea moment străbat și acum, când scriu (pentru că s-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
treaba lui, ea a spus că îi pare bine, că mă știe din vedere, eu i-am spus să fie sănătoasă, mă gândeam să plec, să-i las în pace, vărul meu încerca mai departe s-o convingă, m-au plictisit, îmi era frig, i-am spus fetei aceleia să vină cu mine să facem dragoste și ea a venit. 14. Înșiruind aceste mici ticăloșii existente în mai toate viețile adolescenților, vorbesc, de fapt, despre un pat așternut cu petale de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
gândire binecuvântată și ticăloasă a oamenilor. Iar dacă o idee pierdută prin cine știe ce broșură neluată în seamă de nimeni și-ar întâlni amorsa care zace în altă broșură la fel de ignorată, explozia ar fi în stare să zguduie tot universul...“. Mă plictisea. Îl și vedeam tremurând printre rafturile de cărți... Apoi, mă solicită ecoul unei promenade îngropate într-unul din textele mele vechi : noaptea, într-un autobuz, pe străzile pustii ale orașului. șoferul adormise la volan și conducea așa, cu ochii închiși
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
s-a așezat, în întuneric, pe celălalt fotoliu, mi se părea că își ține o mână peste gură, abia îi deslușeam trăsăturile. „Noi doi“, i-am spus, „n-am mai vorbit de mult. Să știi că între timp ne-am plictisit de oraș, și eu, și Zenobia. Poate o să ne întoarcem în mlaștini...“. Vorbeam ca să vorbesc. Mă ascultam și atât. Maria n-a spus nimic. Am tăcut și eu. Stăteam liniștit în fotoliu, mă uitam spre ea, eram singuri în cameră
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dincolo, în afară. „Degeaba vrei să mă duci !...“ Iason (sau poate Maria) ridicase tonul. „Nu poți să uiți că v am pocnit atunci, pe tine și pe Zenobia aia a ta...“ „Pe ea las-o în pace.“ (Începuse să mă plictisească.) „Mai bine spune-mi de ce ai vrut să mă vezi și să terminăm...“ Iason (sau poate Maria) a tăcut o clipă. Mă gândeam dacă să mai stau sau nu. Simțeam că starea de primejdie se risipise. Ființa-Furtună ne părăsise. Lumea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prilejul unui control de rutină asupra automobilelor. Charlotte se afla legată de banca din spate a mașinii, într-o poziție incomodă, avea răni în regiunea capului, iar dezvoltarea ei psihică nu depășea treapta adolescenței. 12. Pe urmă, reveria m-a plictisit. Am îmbrâncit vreo doi miloși aplecați deasupra mea, m-am ridicat în picioare și am rupt-o la fugă. Martorii au rămas o clipă uluiți, apoi au început să alerge după mine. Li s-au alăturat și alții. Se făcuse
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a ridicat o piatră de pe inimă : așadar, trăia... Acolo, jos, dacă văzusem cu adevărat, zăcea altcineva... În amorțeala care mă cuprinsese, mi-am dat totuși seama că lamentațiile lui au durat mai puțin decât în alte nopți. „S-o fi plictisit“, mi-am spus, „sau poate că a înțeles...“. A fost ultima noapte când le-am auzit. De atunci, Petru a dispărut pentru totdeauna din viața mea. * Peter Snyman, tâmplar, în vârstă de 26 de ani, a părăsit cușca cu șerpi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Așa e“, a convenit domnul Sima. „Să stăm jos și să tăcem.“ Ne-am așezat fiecare pe câte un scaun și am tăcut destul de multă vreme. * Doi nevăzători britanici au reușit să traverseze Canalul Mânecii pe schiuri nautice. 5. Fiindcă mă plictiseam veghindu-l pe cel ce dormea, am început să mă uit pe fereastră. De acolo, din odaia de sus, vedeam numai vârfurile copacilor, spre stânga un salcâm, mai în față și spre dreapta un nuc uriaș cu două brațe principale
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vreo doi ani inventasem un joc, îi ziceam orizontala : puneam cap la cap câteva vieți, nu-mi trebuiau prea multe, și mă pomeneam, de pildă, lângă Raymundus Lullus, vorbeam cu el în limba catalană. După un timp, jocul m-a plictisit, era prea multă ciumă și holeră în el. Atunci m-am hotărât să-l schimb, să trec pe verticală și mi-am lăsat barbă. Când a ajuns destul de mare, am ras-o de pe jumătatea stângă a obrazului, împreună cu partea de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
test cu detectorul de minciuni am fost plasat ca persoană dubioasă, și avertizat. Dar am fost lăsat în viață pentru că nu mă împotriveam în nici un fel. Restul a fost destul de simplu. Practic, cariera a încetat să mă mai intereseze. Mă plictisea. Și când mi-am dat seama ce însemna această călătorie spre Yalerta, mi-e teamă că am scăpat din mâini disciplina la bord. Aveam impresia că prezicătorii vor asigura victoria lui Enro. Când v-ați prezentat, timp de câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
rosti cu un ton ferm: ― Doamnelor și domnilor, acum câteva momente Mașina jocurilor a fost distrusă printr-o lovitură în plin. Atacul său perfid și sălbatic îndreptat împotriva Palatului a fost... Clic! De mult voia el să închidă radioul... Îl plictisea... Îi tot vorbea despre ceva... Despre ce? Întins în pat, continuă să-și pună aceeași întrebare. Ceva în legătură cu... ce?... cu cine?... Ce obosit sunt!... TREBUIE SĂ MĂ SINUCID! Toată lumea mă urăște, Sunt ruinat. De ce să mai trăiesc? Trebuie să mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
poveste - dar, după părerea mea, nu e ceva periculos. Ceea ce ne propunem noi este să forțăm ușile, emițând vibrații pe care monstrul să nu le poată capta! - Are cuvântul Gourlay, spuse Morton. Gourlay se ridică încet - părea somnoros și cam plictisit de discuțiile purtate în junii lui. Grosvenor îl bănuia că-i place să treacă drept indiferent în ochii colegilor săi. Gourlay era șeful secției de comunicații, iar dosarul lui vorbea de eforturile susținute pe care le depusese pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
și, adesea, gândurile nebunești ajungeau realitate. România era în Europa, iar Capitala ei ajunsese un oraș cosmopolit, care făcea mari eforturi să se organizeze și să se civilizeze. În București, spun toate documentele din epocă, nu apucai niciodată să te plictisești, nici ziua, nici noaptea. Firile sensibile se temeau de pericole neștiute. Un bărbat se apăra cu bastonul de lumina electrică. O femeie a refuzat cu îndârjire să se lase fotografiată de fiul ei, deși a permis să fie pictată. Nevrozele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
acolo, în camera voastră caldă, sau afară, într-un parc verde sau alb, pe o bancă. Sau poate că, tocmai când nu mă puteți auzi, când dormiți fără vise sau când țipați ca nebunii unii la alții, sau când vă plictisiți de moarte, așteptând doar să treacă timpul, tocmai atunci se petrec, aici, lucrurile esențiale. Sau poate că n-am să ajung niciodată la voi și nici asta nu mă mai întristează. Dar uite că îmi ridic în sfârșit vocea la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
zborul, și-au văzut de treabă, croncănind și lăsând desene cu gheare, în zăpadă. — Mie-mi zice Betre... a spus omul, mama era venită din Rusia. — Petre? — Da, Betre, Betre, a țipat el, de parcă aș fi fost surd. Aștepta reciprocitate. Plictisit de tăcerea mea, a trecut la interogatoriul direct. — Matale din ce familie ești? De unde? Am răspuns fără tragere de inimă: — Bucureștean. Crețu. — Rudă cu spițerul Kretzu, ăla cu mustăți roșcovane? Da’ matale cine ți-a ras mustățile? N-am mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mult la mijloc, ceva misterios, care-ți face inima să bată mai repede. Sunt chiar curioasă, e ca-n Vanity Fair. Gazul din lampă e pe terminate, mai bine mă culc. 2 Există două lucruri în viață care nu te plictisesc niciodată: să te uiți la fulgii de zăpadă, când ninge, și să privești flăcările în cămin. În zorii zilei de sâmbătă, conu Costache le putea face pe amândouă. Începuse să fulguiască și privise o vreme pe fereastră, către Calea Victoriei. Acum
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
două minute de conversație despre negustorii ambulanți, acum, în decembrie, după ce o întrebă cu ton neutru cum se simte cu migrenele, o rugă să-i lase să discute, sunt chestiuni care n-o privesc și nu pot decât s-o plictisească. Mânia apăru din nou pe fața doamnei, iar lui Costache îi fu teamă de-o scenă. Nimic nu-l deranja mai mult decât să fie obligat de împrejurări să asiste la certuri conjugale. Din fericire, doamna se retrase jignită, fără
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
simți un fel de sărbătoare în aer, așa, cum stătea pe bancheta birjei lângă nea Cercel, și zbura pe deasupra noroiului, cu caii suri ai Universului care alergau ca niște campioni de curse. Băiatul își găsi o distracție, ca să nu se plictisească: să urmărească scânteile care se făceau uneori, când potcoava atingea câte o piatră din caldarâm. Birjarul avea o sticlă cu tărie și o ducea din când în când la gură, scoțând apoi un icnet de parcă s-ar fi ars. Cât
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
bărbaților străluceau în întuneric, iar copiii se încurcau în picioarele oamenilor mari. Anica își ascunse capul în poala mamei ei. Generalul tuși. Alexandru căuta să distingă prin beznă silueta Iuliei, cu talia mică strânsă bine în corset. Hristea Livezeanu era plictisit și-l durea capul. Dan Crețu se simți luat de mână de mânuța lui Nicu. Imediat apoi mersul lumii se reluă, lumina se aprinse din nou, învăluindu-i deopotrivă pe oaspeți și pe-ai casei. Era ca și cum s-ar fi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
om așezat. - Nu neapărat, zise serios Hedrock. Va trebui să te împaci cu ideea "casei iluziilor", dar eu am observat că un procent destul de mare de oameni ies oțeliți dintr-o asemenea experiență, cel puțin pe anumite planuri, dar cam plictisiți de cele lumești. Citi pe chipul ei că vorbise îndeajuns. Acum, baza acțiunilor ei viitoare fusese stabilită. Rezultatele aveau să urmeze cursul firesc al evenimentelor. Zâmbi prietenește: - Deocamdată asta-i tot, Lucy. Nu fi abătută. Imediat, imaginea ei dispăru de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
lui mici și rotunzi de-a latul peretelui. — Mda... Parcă văd ceva. Doar nu crezi că mă interesează ca ramele să rămână la fel cum erau și să stea mai departe la locul lor. Mi-e totuna. Cred că te plictiseai. Le-am adus pe toate aici acu’ trei-patru ani, când am încetat să mă mai ocup de vopsele, de pensule și m-am hotărât să fac bani. Dar știi ce-ai pictat? îndrăzni Omar. — Haide, omule, o iei prea în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
am știut, da’ pe urmă am uitat... De obicei, făceam asta ca să mă liniștesc și pentru că îmi și plăcea... Omar se sprijini într-un cot și desprinse tabloul cu scena înfrângerii de la Issos: — Uite, de pildă ăsta... — Chiar că te plictisești... Ce mai știu e că de aici mi-a plăcut să pictez războinicii, femeile și maimuța... Dar, știi? Unul dintre ei doi e Alexandru cel Mare... — E ăsta, îi spuse Omar, atingându-l cu degetul pe bărbatul în roșu. — Ești
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]