KorAP: Find »[drukola/base=râde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...1170 >

29,239 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354

prostit din cauza lipsei de somn și toate vocile alea din capul meu zbiară să le dau atenție... să le recunosc... Tot ce pot spune e: — Ce-ați mai făcut? — Nu prea rău... nici prea bine, fața ei se schimonosește și rîde cu amărăciune. Vreau neapărat s-o văd zîmbind din nou. E atît de frumoasă cînd zîmbește. Mi-e tare dor de el. De ce numai cei buni mor tineri? mă Întreabă ea și mă Întreabă cu adevărat, adică o Întrebare adevărată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
că era acolo. A fost de parcă au sărit Înăuntru din proprie inițiativă. Acum mă vede. Vede un vagabond cu o barbă de patru zile, un palton grotesc, pantaloni pătați și adidași vechi. — Vă simțiți bine? Întreabă ea. — Ei? O, asta, rîd eu uitîndu-mă În jos la mine. SÎnt sub acoperire, Îi șoptesc eu pe un ton conspirativ. — Nu-i puțin cam mult pentru furturile din supermarket? — Ha! Asta nu-i pentru furturile din supermarket. Asta-i o fraudă la scală mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
Se aplică aceleași reguli. Încerc să zîmbesc, dar simt cum Îmi Încremenește fața, de parcă toți mușchii și nervii din ea mi-au fost tăiați. — Știi toată chestia aia cu femeia misterioasă? Mi-am pierdut o grămadă de vreme cu ea, rîde el și clatină din cap uitîndu-se la mine ușor stînjenit. L-am auzit pe Bob Hurley cum Îți zicea odată În bar: cu toții sînt niște corupți de rahat. Știi, am crezut că fata asta Jackie Trent era implicată și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
o săruți Bruce, voiai atît de mult s-o săruți. A doua zi te-ai dus singur la ea acasă. Ai ascultat din nou albumul Împreună cu ea. Ai spus: Ar fi ok să te sărut, măcar pe obraz? Ea a rîs și a zis: Nu, nu pe obraz. Vreau să mă pupi ca lumea. Tu ai tremurat și ai zis: Bine păi... La Început a fost ciudat, buzele tale și ale ei. Le simțeai Întinse, altfel decît cum Îți Îmaginaseși tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
băiatul ăsta fără să fie cu adevărat conștient de asta. — Bruce Robertson, Cel Care Fute Infirme! Undii puicuța handi azi? — S-a dus... — Io bucățică meserie frățîne, zice alt tip, — i-aș tragio șiio! Du-te-n măta puțoi pervers, rîde Meldrum. — Nema, spune tipul mai mare, io păpușică pizdoasă. Numa fiincă voi, puțoi ce sînteți nați avut tupeu săi dați ontîlnire. Nu contiazun picior prost. De mutră, țîțe și pizdă tresă vă pese. Micuța Rhona, iubițel... Meldrum Încă se holbează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
cap. Despre asta-i vorba. Despre asta era mesajul lui Gus. Fața lui Lennox a Încremenit Într-un zîmbet estimativ, țeapăn În jurul gurii, cu ochii iscoditori, dar ciudat de neînsuflețiți și de mecanici, În stilul poliției. — Știi carei problema ta, rîde el glacial, n-ai pusîn practică ce propovăduiești. Nu putem zice nimic. Lennox ne vorbește ceva de genul pretinzînd că totu-i pentru binele nostru și nu În beneficiul lui, chestie care-l face să se bucure răutăcios. — Tu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

pe șandramaua boschetarului Ben, arzându-l de viu. O moarte cumplită și nedreaptă! Vecinii cloșardului, Antoniu și Kawabata, cloșarzi ca și el, au privit neputincioși Înălțarea la cer a vecinului Ben, sub formă unui fum mlădios, ș. a. m. d. Antoniu râde, după ce a literaturizat ipoteticul sfârșit al lui Ben. -Kawabata, după ce că ești necredincios, mai ai și gânduri sinistre. Amintește-ți de focul Gheenei, nu dori sfârșitul bietului Ben. Dincolo vei mânca numai tocană de legume, până când ți se va apleca, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Sau astăzi aveți poate chef să mănâncați la micul dejun, creier virgin de cloșard, În sos remulade, cuvinte prostești trecute prin pesmet și stropite din belșug cu un vin de Malaga? Kawabata nu răspunde, nu are astăzi nici un chef să râdă. În ochii lui asiatici se citește tristețea. Își fac amândoi ,,toaleta,, de dimineață, adică netezesc grăbit, cu mâinile țepene de frig, hainele strălucind de murdărie, În care au dormit. Par două personaje din ,,Azilul de noapte,, al lui Gorki. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
greu, măgar bătrân și bășinos! Poate vei fi Însă internat Într-un sanatoriu de boli mintale la marginea unei păduri de pini, și-ți vei dicta memoriile, unei infirmiere cu gât de lebădă și surâs de Giocondă,,. Antoniu Începe să râdă, amuzându-se singur la ideea, că umbra patrupedă a lui Ben, va căpăta demnitatea pe care stăpânul lui și-a pierdut-o. -Și să mai știi, copac ofilit, frunză veștejită, că această măreață Uniune Europeană va fi ca o mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
chiar Îmi băteam joc de el, astăzi am așa, un soi de mândrie, recunosc, imbecilă În situația În care mă aflu. Am citit ieri la gura metroului un ziar. -Cerșetor care să citească ziare! Pfui, piei drace, izbucnește Kawabata, și râde strângându-și cu gesturi Încete, de bătrân, cureaua, peste straturile de haine care-i Învelesc trupul. -Ce găsești de râs secătură murdară? Sunt un cerșetor informat și, iată-mă, deși În culmea mocirlei, nu mi-am pierdut interesul pentru...,, -Adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
fel de telejurnal pe care mama i-l povestea pruncului care Începuse să plângă. Ochii ei erau de un verde intens, ca jadul de Coreea, nu mai erau albaștri cum Îi știam când ea era În viață. M-am trezit râzând, dar brusc mi s-a făcut rușine și frică de râsul meu. În curând urma să intru la liceu. Învățam destul de bine, dar străluceam În special la geografie, religie, gramatică și fizică. Deși tata nu se mai arătase În casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
umbre. Antoniu iese afară pentru câteva clipe și ridică ochii spre cer, lăsându-se mângâiat de căldura blândă, după care intră Înapoi În magherniță. Viața de vagabond i l-a dat ca tovarăș pe bătrânul Kawabata...alături de el speră, visează, râde, se Întristează, filozofează, cârtește, fabulează, Înflorește, de cinci ani de zile... Noaptea s-a lăsat pe nesimțite și Antoniu ar vrea să-și continue cu voce tare istorisirea, dar Kawabata a adormit din nou, cu trupul acoperit de câteva straturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
copilul meu. Uite ce de bani am strâns numai În câteva ore. În palma lui Antoniu monedele gălbui de 5 lei au strălucirea sărăciei. Cu ele se poate lumina doar un oftat. Astăzi este ,,Ziua Mondială a râsului,, dihor leșinat. Râzi că nu te costă, animal preistoric. Râsul te ajută să nu te pierzi În universul ăsta jalnic, Îți Întărește mușchii feței și te vindecă de urât. ,, Banii sunt deșertați În buzunarul fără fund al vestei kaki de care Antoniu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
carne fără zgârciuri. De unde să știe ei cât de tare Îi place lui zgârciul. E singura parte din carne care-i place. Nici bomboanele pe care i le dădea mătușă-sa În copilărie nu-i plăceau atât de mult. -Hai, râzi Kawabata, Îl imploră Antoniu cu glas stins. Nu te teme de Uniunea Europeană. N-o să-ți facă nici un rău. Nu te va civiliza cu forța, nu-ți va curăța unghiile dacă tu nu vrei, nu te va urca În avioane cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-Sunt mari oameni de stat, floare veștejită, măr putred. Ce nu știi tu, ca un nimeni ce te afli, e că acești mari oameni de stat nu vor să știe de tine, pentru că asta le-ar complica strategiile geo-politice. Antoniu râde cu poftă. La acest ,,geo-politice,, ochii asiatici ai lui Kawabata se măresc atât de mult, Încât nu se mai vede decât corneea de bețiv, gălbejită. -Chiar așa de tâmpit mă crezi? Îmi Îndrugi verzi și uscate și nu te gândești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
de carton pe care scrisese cu litere de tipar: ,, Nu sunt bolnavă, nu sunt murdară, nu am deficiențe mintale: cerșesc și vagabondez pentru că numai așa pot să cunosc lumea. Vă mulțumesc!,, S-a apropiat de ea, a făcut-o să râdă spunându-i că el e un cerșetor care cunoaște lumea...de când lumea, și, i-a admirat frumusețea și neobișnuita fragilitate. Ei i-a plăcut la Antoniu din prima clipă, privirea pătrunzătoare și timbrul vocii grav. În rest, n-a interesat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
și Încăpători, ca la circ, acolo unde clownii Își vâră În ei instrumente muzicale, animale, baloane... ,,Ai dinții stricați. Du-te la dentist!,, Încep turul prin Piața Amzei, pustie la ora asta. Muște lipicioase zboară și bâzâie pe lângă urechile mele. Râd prostește privind o măturătoare grasă , care gâfâie când se apleacă asupra fărașului din tablă veche. Simt soarele pe spate ca pe o apă clocotită. Doamne, ce de gunoaie! Mă iau după un câine cu urechi clăpăuge ca ale mele. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
scheletică și străvezie. Antoniu Îl cheamă lângă el, cu un fluierat scurt. Îi mângâie pe cap și câinele dă din coadă docil. În ochii lui, ce sticlesc de foame se citește o o mare speranță. -Măi dihanie străvezie, uite cum râde luna de noi cu gura până la urechi. Câinele Își ridică și el privirea către cer, din reflex, și latră la lună stins, vlăguit. Antoniu scoate din buzunar o chiflă pe care i-o Întinde câinelui, după care intră În Încăpere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Antoniu că-l Întreabă pe un tip cu mustață, prezentabil și bine Îmbrăcat, care, Înainte de-a intra În metrou, aruncă mucul unei țigări nu departe de picioarele lui. ,, Pe partea mătii, nenorocitule,, , Îi răspunde acesta coborând furios treptele. Antoniu râde, râs ce are gustul amar al realității În care se zbate să reziste. E drept că nu l-a Împins la asta un destin nedrept sau vreo familie minată de sărăcie și vicii. După moartea mamei nu i-a lipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
cu silă la zacusca noastră, iar pe cei mici i-a privit cu o uitătură rea, apoi a Început să citească ostentativ o revistă de literatură care-l avea pe copertă pe Vargas Llosa Într-o fotografie celebră În care râdea cu gura până la urechi. Ar fi vrut să mă provoace, să discutăm despre ultimul lui roman ,,Elogiu mamei vitrege,, , dar eram mult prea obosită, ca să Încep o asemenea discuție. Cei mici adormiseră cu capul pe masă, lângă farfuriile din care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
vărsat sânge toată dimineața. Sărmana, Împărțim același palier și ne suportăm de ani de zile. Nu are nici o rudă. Treisprezece iunie N-am visat nici un ozene, În schimb am visat-o pe ea Îmbrăcată Într-o rochie de frunze și râdea În hohote, arătându-mă cu degetul unei mese pline cu bărbați amețiți de băutură. Am fost atât de rănit, Încât mi-am pierdut orice control și pur și simplu m-am repezit să o strâng de gât. Atunci m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
tot avutul. Cu el În spinare colindă orașul În căutarea hranei și adăpostului. Este un globe-trotter adaptat și rezistent, care-și păzește ,,agoniseala,, purtând-o cu sine demn. Două tinerele nostime și vesele distribuie pliante cu un salon de cosmetică. Râd și se amuză, se Îmbrâncesc și vorbesc incontinuu. Pentru ele nu există decât prezentul fabulos și complicitatea savuroasă cu el. Restul nu contează. E cumplit de neinteresant. Antoniu mănâncă o banană pe care a primit-o de la o măturătoare. Face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
se retrage la câțiva metri de gura metroului, foarte aproape de chioșcul de ziare. -Ce mai faci Antoniu? Nu mai citești ziarele? Îl Întreabă vânzătoarea. Ce curat ești astăzi! Nu cumva a dat norocul peste tine și te-ai Însurat? -Nu râde, mărită prințesă a cotidianelor, nu râde de un bătrân jalnic și ipocrit care-și suportă cu demnitate condiția de cloșard numai ca să profite de voi, bieții concetățeni. Va veni o vreme când noi, ce-i care stăm cu mâna Întinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
gura metroului, foarte aproape de chioșcul de ziare. -Ce mai faci Antoniu? Nu mai citești ziarele? Îl Întreabă vânzătoarea. Ce curat ești astăzi! Nu cumva a dat norocul peste tine și te-ai Însurat? -Nu râde, mărită prințesă a cotidianelor, nu râde de un bătrân jalnic și ipocrit care-și suportă cu demnitate condiția de cloșard numai ca să profite de voi, bieții concetățeni. Va veni o vreme când noi, ce-i care stăm cu mâna Întinsă așteptând ca mila celor din jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
de mânare, servitorul dumneavoastră devotat? Cu ce bunătăți ale pământului să vă desfete papilele gustative? Vreți pești la proțap? Supă de nucă de cocos? Mușuroi de furnici, stropit cu sos de usturoi? Tort de frăguțe, cu blat de bezea? Kawabata râde. Un râs stins, chinuit, care-i luminează numai ochii. Barba pe care Antoniu i-a aranjat-o, i-a tuns-o de câteva zile, i-a albit de tot, și pare barba lipită Într-o cabină de machiaj, pe chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]