5,132 matches
-
îndura să-l privesc, căci mă gândisem de îndată la un înecat. Am înțeles atunci, fără revoltă, așa cum te împaci cu o idee despre care știi de mult că-i adevărată, că acel strigăt care, cu atâția ani în urmă, răsunase în spatele meu deasupra Senei, călătorise prin lume în tot acest răstimp, purtat de fluviu către apele Mânecii, peste întinderea nemărginită a oceanului și că mă așteptase aici, până în ziua când l-am întâlnit. Și am mai înțeles că mă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
mereu aceleași întrebări, deși cunoaștem dinainte răspunsul? Atunci, povestiți-mi, vă rog, ce vi s-a întâmplat într-o seară pe cheiurile Senei și cum ați izbutit să nu vă riscați niciodată viața. Rostiți cuvintele care, de ani de zile, răsună neîncetat în nopțile mele, și pe care le voi spune, în sfârșit, prin gura dumneavoastră: "O, tânără fată, aruncă-te încă o dată în apă ca să-mi dai încă o dată putința să te salvez, pe tine și pe mine!" Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
poporul, și ei și-au spălat hainele. 15. Și a zis poporului: "Fiți gata în trei zile; să nu vă apropiați de vreo femeie." 16. A treia zi dimineață, au fost tunete, fulgere, și un nor gros pe munte; trîmbița răsuna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. 17. Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, și s-au așezat la poalele muntelui. 18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
Dumnezeu, și s-au așezat la poalele muntelui. 18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremură cu putere. 19. Trîmbița răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, și Dumnezeu răspundea cu glas tare. 20. Domnul S-a coborît pe muntele Sinai, și anume pe vîrful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vîrful muntelui. Și Moise s-a suit sus. 21. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
multă vreme, prin fața ochilor pornesc să se strecoare imagini; la început ca niște umbre pe un perete alb, apoi capătă înfățișări adevărate de oameni și cai...Aud aievea tropot de cai, zăngănit de arme și glas omenesc. Peste toate unul răsună mai clar. Se simte că este al unui stăpân... În vălmășagul acesta - ca un ecou - aud și glasul țigăncii: „Am să te mai caut, boieruleee! Nu te voi lăsa siiingur! Am să-ți fiu mereu în preajmăăă!” În clipa următoare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că au inima cât un purice și pe buze le flutură întrebarea: „De ce ne-a chemat vodă pe o vreme câinească ca asta?” Fiecare își ocupă locul după rang, în frunte cu mitropolitul, așteptând intrarea domnului. Măria sa Ștefan vodă! a răsunat glasul înalt al ușierului, odată cu deschiderea largă a ușii sălii tronului. Vodă Ștefan, mai mult scund decât înalt, cu fața bălaie de-a curmezișul căreia stau frumos răsucite mustățile ca spicul grâului. Ochii... Da! Ochii ca două fărâme de jeratic
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a părăsit sala tronului, așa cum a intrat: cu priviri repezi către cei din divan și spre strajă...După clerici, au ieșit boierii, neuitând să-și respecte rangul. Am rămas neclintit la măsuța mea de scris, de unde auzeam pașii celor ieșiți răsunând cu ecou pe lespezile coridorului...Cât oi fi stând așa nu știu. Ceea ce știu este că din umbrele sălii tronului s-a auzit din nou vocea femeii: „Ei, cum ți s-a părut vodă?” „Ce pot să spun eu, cel
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Hai să intrăm în sala tronului înaintea lui vodă. Așază-te la măsuță și pregătește-te de scris.” Ca hipnotizat, m-am lăsat în voia soartei și sunt din nou în așteptarea înfrigurată a sosirii domnului... Preamăritul Ștefan vodă! a răsunat vocea ușierului. Iată-l! Părul i s-a înspicat...Căutătura, însă - vie și neastâmpărată - a rămas aceeași. Felul cum privește te face să crezi că mereu caută ceva...Ce caută slăvitul Ștefan vodă de fapt? Poate caută buna rânduială ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a rugătorilor noștri călugări de la sfânta mănăstire de la Sfântul Sava, din târgul Iași... Așa să știți și mai multă jalobă să nu vină. Altfel să nu faceți. Scris la Iași, anul 7115 (1606), octombrie 30. Ionașco a scris.” Din nou răsună glasul sfătos al călugărului: „ Să nu te miri, fiule, că în șirul domniilor vei întâlni mulți din neamul Movileștilor. Așa s-au petrecut însă faptele.” Până să mă bucur că aud iarăși glasul bătrânului, am găsit un nou înscris, care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
măsură.” „Ia te uită! Țiganca n-a dispărut așa, pur și simplu, ci se ține în umbra mea. Cine poate fi această femeie?” m-am întrebat eu mirat și mai tare. Parcă mi-ar fi auzit gândul, glasul țigăncii a răsunat din nou: „Nu te voi părăsi niciodată, conașule. De fapt, nu am voie să te părăsesc.” De ce nu ai voie să mă părăsești? m-am trezit întrebând cu grabă. „Pe toate le vei afla la timpul lor, conașule. Acum vezi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Boul, mare vornic de Țara de Jos, „Podul lui Ștefan Vodă Tomșei și cu tot locul...ca să facă dumnealui acolo pod și dughene, cum a fost mainte. Așijdere, și pentr-un loc de casă de la capul acelui pod...” Pe neașteptate, răsună vocea bătrânului: „Apoi multe am citit eu, fiule, da’ asta parcă iese de pe făgaș. Ascultă: <Noi Gheorghie Ștefan voievod...facem cunoscut tuturor și fiecăruia...să se știe că domnul Vasilie a dăruit Mitropoliei Sucevei, pe timpul mitropolitului Varlaam, câteva vii,...ca
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Sfântul Mormânt. Așa stând lucrurile, patriarhul se purta ca și un stăpân pe moș...lu...” Îl ascultam...dar ultimele vorbe nu le-am mai auzit... Alunecam deja pe apa călduță a somnului...Se crăpa de ziuă când glasul călugărului a răsunat iarăși la căpătâiul meu: Trezește-te, fiule! Ești tot numai o apă. Ești leoarcă de sudoare... Ai avut din nou o noapte zbuciumată...Am stat de veghe toată noaptea lângă tine și mă întrebam: „Oare nu ești bolnav?” De aceea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
vocilor împreunate bătură în surdina unui sunet unic, combinat în delicateța lui istovită din atâtea sunete suprapuse și acoperite încă de acompaniamentul ca de un zăbranic moale . Apoi porniră încet, de departe, clopote de glas ce se apropiau. Crescură până răsunară peste toată zidirea, făcând să tremure zimții candelabrelor. Puterea sunetelor era acum uniformă și cu intensitatea crescendului, mereu ni fiată, dar părea totuși a trece printr-un nor ce-i netezea orice stridențe. Lui Mini i se păru că vede
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
etajul securității din București, lansându-se zvonul că s- ar fi sinucis”. În memoria fraților de suferință s-au păstrat unele versuri precum: “Pitești, loc de patimi, katin românesc, te port cu groază în suflet și-n cuget și-aud răsunând uraganul tău muget al morilor tale de sânge frățesc.”... (Pitești) În memoria fidelă a prietenului său Gheorghiță și a atâtor foști deținuți, poezia Amin constituie o mărturie de o fidelă autenticitate, spontaneitate și talent incontestabil: “De-aș avea o pană
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
o închipuia pe mamă-sa înconjurată de aburi și de stropi. Pe tavanul afumat bâzâia o negură de muște. De supat pândește mâța. S-aude dintr-o dată o surpare de cratițe. Pe ușă, vinovata țâșnește cu coada vâlvoi. În urmă răsună, disperate, țipetele gospodinei. Dumneaei nu țipă decât la mâță și la orătănii. În fața plutonierului Iosifan, soțul dumneaei și tatăl băiatului, nu zice nici „pâs” și, când acesta îi face educație lui Lică descingându-se de centiron, ea fuge în odaia
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
gard. Cu glas plin și autoritar, o femeie groasă dădea instrucțiuni unui individ cu obrazul triunghiular și urechile pleoștite ca două frunze. Am așteptat timid căci, în acest templu al afacerilor publice atât de elocvent ilustrate de autoritatea vocii ce răsuna în curte, eu veneam cu daraveli sentimentale. - Vă rog...! Când s-a întors, am simțit deasupra mea un trăsnet. Era Margareta, groasă, lată, cu priviri în care clipea oficial amabilitatea. S-a bucurat. - A, tu erai...! Poftim, dragă, doar o
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
acoperi cuprinzîndu-i cu brațele și Încercînd să-i ascundă la pieptul ei, fără să-i pese că-și murdărește uniforma de sărbătoare și se apucă să strige: doamnă! doamnă!, pînă cînd veni doamna și totul se opri cînd Începură să răsune poruncile ei: să coboare Rafaelito! să coboare În clipa asta! că era insuportabil! că nu știa să se poarte cu verișorii lui! că atunci de ce-i mai invita!... că la anul n-o să-i mai serbeze ziua numelui!... și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
doamna la un telefon interior, „aduc imediat coca-cola“, Îi spunea. Cel puțin zece guvernante prinseră să se izmenească, văzîndu-l că așază două felii pe aparatul de prăjit, el așteptă cîteva minute, apoi le spuse: ascultați și chiar În clipa aceea răsună un clopoțel, clinc-clinc și feliile de pîine săriră singure din aparat. Cel puțin cinci se simțiră furnicate de un gînd cu păcat cînd i le oferi Vilmei, de ce nu? la urma urmei era regina. Celelalte urmăreau scena, dar fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
găină; cînd Începură din nou să vorbească Încet, șoaptele lor erau ca niște pauze scurte și fragile Într-o tăcere densă și totală, o tăcere apăsătoare care se strecură și mai adînc În sufletele lor sau mai curînd Încremeni cînd răsunară cele zece bătăi ale pendulei, undeva În alt salon, la fel de trist și Întunecat, fiindcă În ziua cînd a plecat Cinthia, Încă de cum s-a lăsat seara, toate Încăperile palatului au devenit niște vase comunicante ale tristeții și durerii lor profunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
limpede că cele două femei aveau de gînd să se omoare, Începea să dea semne de neliniște, bietul de el, Îl speria mai ales gîndul că ar fi putut să fie amestecat Într-o Încurcătură și mai mare. Și strigătele răsunau mai departe, auzea clar țipetele celor două femei, se omorau acolo sus, fără Îndoială. Nilda Îi făcuse Vilmei fața numai zgîrieturi și acum Vilma o apucase de gît și o trîntise la pămînt. Tocmai atunci sosiră și bărbații. Intrară ducînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Din cînd În cînd fredona cîte un cîntec, parcă pentru a-și dovedi că glasul lui era făcut ca să fie auzit În societate, la petreceri, de bărbați care țineau În mînă pahare de whisky și o mulțime de afaceri, ca să răsune la club, spunînd cuvinte potrivite În orice Împrejurare, ca să fie respectat de barmanii care știau prea multe lucruri. Termină cu bărbieritul și acum pijamaua devenise insuportabilă, Îl aștepta un duș rece și o să mai cînte puțin, Înainte de a se Înfășură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un duș și cîteodată chiar o baie În bazin. Pe urmă intrau În cabine și mai stăteau puțin de vorbă Înfășurați În prosoape ori goi, asta depindea de cît erau de grași. Glasurile lui Juan Lucas și ale prietenilor lui răsunau În sala unde se aflau cușetele numerotate ale membrilor clubului, În timp ce se Îmbrăcau comentînd jocul din ziua aceea. Într-o seară Juan Lastarria rămase gol și ceilalți făcură cîteva glume pe seama lui, În legătură cu burta ca de popă. Au rîs cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd Julius trecu, prin dreptul lor; Îl urmări cu privirea În timp ce Înainta spre altar. „Băiatul tău o să ajungă episcop“, Îi spuse lui Susan și ea Își mișcă buzele ca și cum ar fi strigat: poc, amenințîndu-l cu mîna În chip de pistol. Răsunară primele acorduri de orgă, cei din cor, În haine roșii de ministranți, Își Înălțară privirile și, aducîndu-și aminte, poate, de prima lor Împărtășanie, adoptară o ținută gravă, pregătindu-se să cînte; Susan Îngenunche și Juan Lucas rămase În picioare, lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lege baticul alb sub bărbie și să-și aducă aminte de numele lui, răsplătindu-l cu un zîmbet. De cealaltă parte a automobilului, Julius Închidea portiera și o ruga să se grăbească fiindcă probabil Începuse slujba. Bum, bum, bum, totul răsuna În biserica aproape goală. Cineva se Împiedica de banca lor, chiar la intrare și bum, un paracliser care Întârziase trîntea grăbit o ușă și bum. Erau sunete care veneau Întotdeauna de departe și biserica părea mult mai mare decît era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
rachiul ăsta!“ Și pregătea cocteilul agitînd ca un nebun shaker-ul, lac de sudoare, dă-i și dă-i Înainte, cu shaker-ul În mînă, fiindcă ura aparatele electrice și-i plăcea să facă pe barmanul zornăind maracasurile, se aud răsunînd cuburile de gheață În shaker-ul de argint și rotofeiul priceput și epicureu se simte transportat În insulele Bahamas. Dar numai o clipă. Fiindcă ghitarele de flamenco, glasurile cîntăreților reproduse cu mare fidelitate de instalația stereofonică și afișele care Împodobesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]