KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

-mi-o astfel înainte pe câmpul de luptă. Acolo, urmează să aștepți instrucțiunile lui Hideyoshi. Această scrisoare, care circulase pe la toți generalii și vasalii clanului Oda, fusese redactată, în mod clar, sub îndrumările lui Nobunaga, astfel că, atunci când ajunse la războinicii din clanul Akechi, furia acestora se preschimbă din lacrimi, în turbare. În mod normal, clanul Akechi era considerat superior clanurilor Ikeda și Hori, situându-se astfel la același nivel cu Hashiba al lui Hideyoshi și cu Shibata. Și totuși, numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Orei Cocoșului, vom pleca din Sakamoto, vom traversa râul Shirakawa, vom trece pe la miazănoapte de Kyoto și ne vom înapoia la Kameyama. Luați măsuri ca toate pregătirile să fie gata. În Kameyama aveau să-l însoțească peste trei mii de războinici. Seara se apropia. Mitsuhide își îmbrăcă ținuta de drum, apoi plecă să-l caute pe Mitsuharu. — Întrucât plecăm în provinciile de la apus, n-am idee când am să mă întorc. Aș dori ca astă seară să stau jos și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Mitsuharu ridică sticla cu sake și turnă, însă, chiar în acel moment, lui Mitsuhide, alarmat, începu să-i tremure mâna. În mod normal, nu era genul de om care să fie surprins de un sunet, dar acum, când un războinic începu să bată toba în fața castelului, fața păru să i se golească încet de orice culoare. Chokansai se întoarse spre Mitsuhide, spunând: — În curând va fi Ora Cocoșului, așa că asta trebuie să fie toba care-ți cheamă trupele pe terenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la el, până când a devenit o parte din mine însumi. Deși ai citi zece mii de cărți, din toate se va alege praful dacă pierzi acum din vedere acel cuvânt. Stăpâne, mă asculți? Sângele nostru se trage dintr-o linie de războinici străvechi. Ai păta cinstea obrazului strămoșilor noștri? Și cum rămâne cu copiii noștri și cu urmașii lor? Gândește-te la rușinea pe care ai abate-o asupra unui șir veșnic de generații. — Ai putea enumera, la nesfârșit, lucruri de soiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pus până și sub comanda lui Hideyoshi, ordonându-mi să mă duc la Sanin. Dacă asta nu e o pronunțare a sentinței clanului Akechi, atunci altceva nu știu ce e. Am fost crescut ca samurai; am moștenit sângele mai multor generații de războinici. Crezi c-am de gând să-mi sfârșesc zilele ascultând ordinele lui? Nu poți vedea că Nobunaga e un om rău, Mitsuharu? Mitsuharu stătu o vreme tăcut, năucit, apoi întrebă: — Cui i-ai dezvăluit intențiile tale? Pe lângă tine, unei duzini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea vârsta. Chiar și lângă un războinic de șaisprezece ani pornit la prima lui campanie, un bătrân nu-și arăta și nici nu-și simțea vârsta. În acea zi, rugile lui Mitsuhide fuseseră mai stăruitoare decât ale oricărui alt luptător din armata lui. Și, din acest motiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu încape îndoială. Aduceți toate noutățile, cât de repede puteți. Cum doriți, stăpâne. — Sau, dacă nu reușiți, mestecați bine și apoi scuipați iarăși, adăugă Nobunaga. — Să scuipăm? Mestecați cât mai bine, rețineți ceea ce e de calitate și scuipați drojdiile. Dacă războinicii, agricultorii, meșteșugarii și neguțătorii din Japonia înțeleg acest principiu, atunci se va putea importa orice, fără probleme. — Ba nu, nu e bine așa, dădu din mână cu tărie Soshitsu; era întru totul împotrivă și se grăbi să-și prezinte opiniile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
acțiunea se declanșa oriunde ai fi privit. Și totul era atât de rapid, încât, cel puțin la suprafață, nicăieri nu se vedea nici urmă de îndoială, neliniște de sau de îngrijorare. Când totul fu gata și oamenii refăcură rândurile, bătrânul războinic Saito Toshimitsu ridică glasul, călit într-o sută de bătălii, și le vorbi trupelor aproape ca și cum ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ieyasu, nu mai e în apropiere nimeni pe care să-l atacăm. Dar ce-a vrut să sună Toshimitsu, cum că seniorul nostru va deveni conducătorul țării de azi înainte? Mai departe de-atât soldații nu vedeau. În mare parte, războinicii clanului Akechi erau oameni educați în spiritul moralei și al justiției și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pâlc de bambuși dintre norii de ceață. Acolo e! Ăla e copacul de plătică al Templului Honno! Galopând înainte și agitându-și, cu furie, mâinile în timp ce dădea instrucțiuni, Toshimitsu părea să-și fi pus chezășie în dimineața aceea glasul de războinic în schimbul vieții. A doua armată, condusă de Akechi Mitsutada, era și ea în mișcare. Acele forțe inundară cartierul din jurul Străzii a Treia, trecură ca fumul prin partea interioară și încercară să o încercuiască Templul Myokaku din Nijo. Se auzeau semnalele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
simplă încăierare între samurai sau o ceartă între grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri cu blazonul inconfundabil al clanului Akechi. — Ce?! Akechi? Cuvintele îi scăpară cu uimire. Surprinderea lui demonstra întru totul că nu se așteptase - nici nu visase măcar - că s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Dar șocul psihologic unic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lor ascuțite exprima limpede pentru cei din casă declarația de război. De la miazăzi de Rokkaku, de la miazănoapte de Nishikikoji, de la apus de Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie o goană a oamenilor spre posturile de apărare. Războinicii care se îmbulzeau în spate începuseră să-și piardă răbdarea la gândul de a trebui să folosească o stratagemă pentru a traversa acel biet șănțuleț și se apucară să împingă liniile din fața lor. — Atacați! Atacați! Ce mai așteptăm? — Luați zidurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sus scoteau strigăte de luptă. Apoi, în mod vădit intenționat, trupurile și mai îndepărtate începură să împingă și ele. Alți oameni se rostogoliră în șanț. Cât ai clipi, o porțiune a șanțului se umplu cu luptători plini de noroi. Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
oaspeți. Acolo, însă, îi întâmpină un zumzet de săgeți ca un vânt șuierător de pe terasa largă a templului principal și dinspre balustrada vilei de oaspeți. Distanța era avantajoasă pentru trasul cu arcul, dar multe dintre săgeți nu-i nimeriră pe războinicii care înaintau, înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
apropie de curte. Dar, întrucât forțele dușmane păreau gata să cucerească intrarea coridorului cu pod care ducea în curte, toată garda, care consta din mai puțin de douăzeci de oameni, formă un singur pluton și se repezi spre interior. Astfel, războinicii clanului Akechi care se urcaseră pe pod ajunseră blocați din ambele părți. Înjunghiate și tăiate, trupurile lor cădeau unele peste altele. Când oamenii din templul exterior văzură că Nobunaga era încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui brad negru chinezesc. Săgeata îl lovi pe Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și părțile din piele și metal ale armurilor frigeau la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vasal lui Hideyoshi, spunându-i că nu avea să-și unească forțele cu un rebel. Triumfător, Hideyoshi sublinie față de cei doi generali că acea loialitate nu reprezenta numai tendința firească a lumii, ci și un mare principiu moral al clasei războinicilor. În sfârșit, după ce discutară diverse subiecte, atât Sebei cât și Ukon îi predară oficial lui Hideyoshi pe ostaticii aduși cu ei, drept garanții de bună credință. Hideyoshi refuză, râzând: — Nu va fi necesar. Vă cunosc bine pe amândoi. Trimiteți-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
zguduiau tot muntele. Foarte repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru era valabil atât pentru ostașii lui Hori, cât și pentru cei din clanul Akechi. Situația din vârful muntelui era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
comanda lui Hori Kyutaro atacă năprasnic, dinspre stânga. Dengo avu senzația că soldații inamici erupseseră de-a dreptul din pământ. Nu mai avea cale de retragere, își dădu Dengo seama pe loc, dar nici timp pentru a-și reface formația. Războinicii lui Hori îi izolară oamenii iute ca vântul și începură să-i încercuiască. Stindardul lui Nobutaka părea să fluture tot mai aproape de Dengo. Chiar în acel moment, un batalion de cinci sute de oameni, inclusiv fiul lui Dengo și fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]