5,033 matches
-
mușamalizare - jandarmii mexicani au șters din catastifele lor un caz de crimă nedorită. În concluzie: Lee Blanchard ar fi putut să-i ucidă pe De Witt și Chasco din dorința de a se proteja pe sine de o tentativă de răzbunare și pe Kay de posibilul abuz al filfizonului de Bobby. Concluzia la concluzie: nu-mi păsa. Următorul pas a fost să studiez stenograma procesului lui De Witt. La arhiva tribunalului am descoperit și alte fapte: Lee i-a numit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
procesului lui De Witt. La arhiva tribunalului am descoperit și alte fapte: Lee i-a numit pe informatorii care i-au dat pontul cu De Witt, „creierul“ afacerii Boulevard-Citizens, apoi a spus că aceștia au părăsit orașul, ca să scape de răzbunarea prietenilor filfizonului. Telefonul pe care l-am dat mai apoi la Cazier m-a neliniștit - informatorii nu erau înregistrați nicăieri. De Witt susținea că-i o înscenare a poliției, din cauza arestărilor sale anterioare pentru trafic de droguri, iar acuzarea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mă detest că l-am tolerat. Ei, mai ești sentimental, pistolarule? N-am putut să-i răspund. A răspuns Kay pentru mine: — Mi-am închipuit eu. Acum o să termin și după aia să-mi spui dacă mai ai chef de răzbunare. A venit apoi și chestia cu Short, iar Lee s-a atașat de caz din cauza surioarei lui și Dumnezeu mai știe pentru ce. Era îngrozit la gândul că Fitch a vorbit deja cu Bobby și că Bobby știe de înscenare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o patrulez. Se zvonea că găștile Slauson și Chopper au de gând să-mi facă de petrecanie și că, dacă dau greș, Crawford și Willis Johnson vor încerca ei să-mi facă felul. Getchell voia să mă țină departe de răzbunarea lor până se mai calmează spiritele, așa că mi-a repartizat un sector la granița de vest a secției. Noul traseu era o invitație la plictiseală. O zonă amestecată, albi și negri, fabrici mici și case îngrijite. Cea mai palpitantă acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
În barbă tot drumul. Nu era mulțumit. Logan știa că ideea comandantului de a-l unge pe Colin Miller nu se Încadra În viziunea despre lume a lui Insch. Reporterul făcuse ca toată țara să Îl numească incompetent. Insch voia răzbunare, și nu sergentul lui pe post de Împăciuitor. Pe cuvânt, n-am vorbit cu Miller, spuse Logan. — Nu? — Nu. Cred că de asta a făcut-o. Chestia cu pantomima și acum asta. N-am vrut să-i zic nimic până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
arăta ca ieșit dintr-un film de groază la sfârșit. Nu genul de om pe care să uiți că l-ai văzut grăbindu-se. Nu era vorba de violență aleatorie. Și nici nu era violența vreunei bande. Era vorba de răzbunare. — Ce-nseamnă asta? De ce-am fost târâtă aici? Vocea era stresată și iritată, Întocmai ca posesoarea, o doctoriță bine-făcută În halat alb, la care se adăuga stetoscopul din jurul gâtului. Logan Își ridică mâinile a neputință și se retrase de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și veșminte bogate, suveranii și generalii înfrânți, cu soțiile, copiii și întreaga curte: imaginea puterii distruse de Roma. La apariția lor, mulțimea era în deplin conștientă de ceea ce vedea, plină de mândrie și de ură. Iar aceasta era și imaginea răzbunării, pentru că mulți dintre acei prizonieri iluștri urmau să moară înainte ca triumphus-ul să se încheie sau aveau să fie aruncați în carceră, fără speranță. Printre prizonieri și prăzi, Tiberius poruncise să se afle și soția învinsului Arminius, Thusnelda, care căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea își însoțise la mausoleu frații asasinați, îi blestemau pe ucigașii nepedepsiți, cereau răzbunare. Nimeni, cu excepția câtorva senatori, nu prevedea că acea dovadă de popularitate avea să fie fatală. În Domus Tiberiana de pe Palatinus se auzea zgomotul mulțimii indignate, gata să se răzvrătească. „Nu știu cât de sigură e fidelitatea pretorienilor“, gândea sumbru Tiberius. Astfel, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în implacabila ei văduvie lipsită de lacrimi, devenea, împreună cu cei trei băieți ai săi, un simbol, un mit. „Trei, ca și frații ei uciși“, spunea lumea, „neamul lui Germanicus înmugurește din nou“. Într-adevăr, cei trei băieți păreau o strălucită răzbunare a Destinului. Semănau atât de bine unul cu altul, încât, atunci când îi privea pe frații lui mai mici, cel mare se vedea pe sine cum era cu ani în urmă, iar ceilalți doi își vedeau în el propriul viitor. „Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de așa ceva. Lui Gajus însă, descoperirea tragicei istorii a familiei sale, începută fragmentar în castrum și completată mai apoi cu mărturisirile șovăielnice ale multor glasuri diferite, îi insuflase o furioasă energie a supraviețuirii și o implacabilă, deși confuză, dorință de răzbunare pentru viitor. Dacă cineva pomenea de familia lui Calpurnius Piso, părea că nu aude. „Îmi scapă“, gândea preceptorul Zaleucos. „Mintea lui o apucă pe căi pe care eu nu le cunosc.“ — Când te plimbi în grădină ai pumnii strânși, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
își dădu seama că era adevărat. Își mișca liber brațele când mergea, dar pumnii erau strânși, iar unghiile îi intrau în carne. Văzu că în palma stângă îi rămăseseră semne. Acum, singurul sentiment care, cu ajutorul imaginației, îi aducea alinare era răzbunarea. Dar nici de aceasta nu-și dădea nimeni seama. Chipul lui era blând, zâmbetul dezarmant, tăcerile păreau melancolice. De fapt, principalul lui gând era să individualizeze chipurile și numele tuturor protagoniștilor. Și în vreme ce-și petrecea zilele căutând, cercetând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
asupra lui s-au abătut falsele acuzații: discursuri rebele și conspirație. Au însăilat un proces dezgustător, iar sărmanul om a fost zdrobit. L-au condamnat la exil pe viață, pierderea demnității senatoriale, interdicția de a îmbrăca toga, confiscarea bunurilor.“ Însă răzbunarea nu-i adusese alinare împăratului. Pentru el, ușurarea după spinoasele probleme de stat nu o reprezentau jocurile de la circ, petrecerile care i-au făcut celebri pe alți împărați, iubirile mereu noi și exotice, spectacolele cu gladiatori sau cursele de cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajuns în dreptul tribunei noastre, cortegiul s-a oprit. Am văzut taurii albi destinați sacrificiului, muzicanții, lictores. Din cvadrigă, Augustus a ridicat brațul, salutându-ne, iar mulțimea l-a aclamat. Pentru că mama, părăsită și umilită, era sora lui. Iar asta era răzbunarea. Însă cel învins, cel ucis pentru mine rămânea tot tata. Și copiii, fiii celeilalte, au trebuit să se oprească, însă nu și-au ridicat privirile. Urletele ne asurzeau. „Vai“, a zis mama, „pentru asta au iscat un război?“ Cortegiul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
corespondență continuă. Ani de zile, îi dezvăluise perfidia și infidelitatea celor despre care el credea că îi erau credincioși. Numai adevăruri private, inatacabile; și se părea că astfel îl salvase în mai multe rânduri. Însă, dintr-o impalpabilă, dar crudă răzbunare femeiască, îl făcuse să fie mai izolat și mai înspăimântat decât victimele sale. — Uită-te, îi spuse lui Gajus. Tu ești singurul care trebuie să știe. Faptul că știi îți va aduce alinare. Grafia era uniformă, clară, însă privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fusese scurtă, rostită cu glas scăzut, aproape pudic, însă îngrozitor de precis. Gajus ascultase privind-o țintă, fără s-o întrerupă, fără să rostească o vorbă. Avu senzația că a înghițit un lichid fierbinte: descoperise cât de puternic putea fi sentimentul răzbunării înfăptuite. Un alt gând îl fulgeră imediat, și cu greu reuși să nu strige: poate că mama și fratele său Drusus erau salvați. Antonia îi observă emoția și, în timp ce el o îmbrățișa entuziasmat, îi spuse blând: — Să sperăm, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dintotdeauna, dar mai ales după alegerea în fruntea imperiului, sentimentele, ambițiile și dorințele erau ascunse de bariera disimulării, imposibil de depășit. Dar dincolo de acea neîncredere acționa o inteligență ascuțită, limpede și rece, care detecta capcanele. Când nu existau ranchiune sau răzbunări personale, lua hotărâri încet, în urma unor reflecții solitare. Se dedica tot timpul conducerii imperiului, ceea ce făcea ca provinciile să aibă parte de o guvernare dură, atentă la detalii, obsedant de economică, însă, în ansamblu, dreaptă și bună, deoarece se baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lăsă să cadă pe banca de marmură. Gura îi era uscată. Își spuse că rămăsese singur și că nu mai trebuia să se neliniștească pentru nimeni. Nimeni nu mai suferea, închisorile și insulele erau pustii. Trebuia să gândească doar la răzbunare. Cum stătea acolo, mâinile începură să-i tremure; cu degetele-i neîndemânatice desfăcu legăturile acelui volumen și despături prima parte. Nu vedea nimic. Nu știa ce conține. Dar de la etajele de jos ale imensei vile se ivi sclavul grec născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
armatei. Printr-o surprinzătoare concordie, îi acordară jus arbitriumque omnium rerum, cea mai înaltă autoritate prevăzută de legi, încredințați că rămânea în mâinile lor. Printre atâtea speranțe tainice, tânărul Împărat intră pentru prima dată în Curie. Amestecul de emoții, amintiri, răzbunare și orgoliu era copleșitor, însă în ochii senatorilor care îl scrutau părea ezitarea timidă a unui om lipsit de experiență. El ascultă nemișcat proclamația oficială, conștientiză cuvintele care așterneau pe umerii săi, ca o mantie, cea mai vastă putere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Drusus, și a tribunului Silius, și a lui Tatius Sabinus, și... Printre judecătorii și martorii acelor procese se ascundeau senatori prestigioși, respectabili, care acum, așezându-se solemn în jilțuri, își dădeau seama că sunt lipsiți de apărare. „Suntem expuși răzbunării unor adversari pricepuți, pe care nu-i cunoaștem“, se gândeau ei. „Cei ce au documentele acelea le vor arunca pe masă la momentul prielnic...“ Încercau să se liniștească spunându-și că băiatul era prost, adâncit într-o cultură livrescă prăfuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și declară solemn: „Propun ca acest superb discurs să fie sculptat în marmură și zidit pe Capitolium“, toți aprobară aclamând. Tânărului Împărat, acel consens i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi. Fiindcă era tânăr, renunțarea la apărare și la neîncredere fu o eliberare sublimă. — Toți te iubesc, îi șopti, pe când treceau printr-un ambulacrum, tânărul Helikon, cu ochii săi de culoarea onixului înecați în lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu găsiră un mod de a-i contracara deciziile, și astfel, legea privind dreptul de vot fu promulgată. „E mai ușor să verși apa decât s-o aduni“, spuse cremonezul Lucius Arruntius, senatorul care se opusese alegerii sale, obținând prima răzbunare. În amintirea acelei legi, Împăratul puse să se bată o monedă din bronz care avea să găsească mulți imitatori în istoria revoluțiilor, deoarece pe ea era gravat pileus-ul, boneta frigiană care o împodobea pe Diana Libertas, zeița sclavilor, în templul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Și mai rău fu vara, când văzură, scandalizați, că purta veșminte de in egiptean, ale cărui pliuri complicate, fixate de un fier fierbinte, împiedicau stofa să se lipească de piele. Floarea tineretului din Roma îl imita cu entuziasm; era o răzbunare eliberatoare, explozia unei identități proprii. Senatorul Lucius Arruntius declară indignat că fiul său îi spusese: „Eu nu pot să mă îmbrac ca tine“. Iar el, încercând să facă apel la o imposibilă justificare rațională, îl întrebase: „Dar cine te oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
următoare, acel loc sacru necontaminat avea să devină monumentul în memoria tatălui său. Gândul îi dădu un fior, care îi cutremură trupul. Fantezia i se aprinse, puterea imperială nu percepu vreun obstacol. Pe lângă omagiul adus din iubire, era și o răzbunare, un anestezic pentru suferințele vechi, umilitoare, o izbucnire de orgoliu necontrolat. Îl chemă pe Imhotep, tăcutul arhitect egiptean, căruia îi spuse: — M-am hotărât. Și porunci de îndată: — Aici vei construi monumentul închinat tatălui meu, Germanicus, și visului de pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Uite, credinciosul tău Herodes din Judaea confirmă totul. Așteptă răspunsul Împăratului cu o neliniște care-l ardea pe dinăuntru; palid de obicei, acum devenise aproape alb. Împăratul se întrebă ce ascundea Callistus înlăuntrul său, ce trecut necunoscut, ce ură, ce răzbunări făgăduite în taină. Apoi își aminti de distrugerile de la Sais, de țăranii care nu mai aveau de lucru și cerșeau pe străzile Alexandriei. Callistus rosti una din frazele lui gândite îndelung: — La Capri, am auzit că Arvilius a primit puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrebări, Împăratul își dădu seama că Arvilius era laș, rugător și mincinos. „Un om ca ăsta a avut în mână viața unei asemenea femei“, se gândi furios. Și, cu siguranță, știa mai multe decât el despre procesul acela. Gânduri de răzbunare îi animau pe populares; optimates se temeau însă că Arvilius va vorbi despre trecut. Prin urmare, cu toții s-au înțeles și, cu cea mai mare grabă pe care le-o îngăduia procedura, l-au declarat vinovat. Unii au venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]