4,965 matches
-
și Facla jidovească", polemistul alternează registrele și trece de la limbajul referențial și tonul neutru, din incipit, la "dubla enunțare", fie prin falsul acord, fie prin diversele forme ale ironiei, pentru a aborda, apoi, o tonalitate grav-acuzatoare, afină, pe palierul afectivității retorice, cu rechizitoriul lui Caragiale din studiul-pamflet 1907. Din primăvară până în toamnă. În acest registru, Arghezi (dacă, ignorăm, desigur, tema în dezbatere, și anume refuzul de a accepta compromisul politizării bisericii ortodoxe, și privim doar intensitatea afectivă a discursului, vehemența criticii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui Caragiale din studiul-pamflet 1907. Din primăvară până în toamnă. În acest registru, Arghezi (dacă, ignorăm, desigur, tema în dezbatere, și anume refuzul de a accepta compromisul politizării bisericii ortodoxe, și privim doar intensitatea afectivă a discursului, vehemența criticii și poza retorică, dată de exclamații și interogații de mare forță persuasivă, dar și de unele accente arhaice ale exprimării) ne apare ca avatar al publiciștilor pre și postpașoptiști: "Dusu-s-a vreodată Sinodul la poporul din care a ieșit, cocoșat și moale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este, asemeni "cireșei de pe tort", dacă ne e permisă asocierea, lăsat la final; el face obiectul unei culpe minore și, de aceea, perspectiva enunțării se poate schimba radical. O tendință constantă și firească, în publicistica polemică argheziană, este abandonarea discursivității retorice în favoarea unui lirism iconic al agresivității, care preia dubla funcție (expresivă și argumentativă) a metaforei, fapt semnalat, de altfel, și de o însemnată parte a exegezei. Într-un articol amplu (prin raportare la cele mai multe din gazetăria sa), publicat în 1937
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
performative care, prin recurs la evidențe, au un mare potențial incitativ. Spre final, tensiunea crescândă a discursului se concentrează doar asupra persoanei adversarului, ducând virulența atacului spre punctul culminant. Găsim, mai rar, la Arghezi o asemenea construcție (situată în contiguitatea retorică a discursului publicistic eminescian), însă climaxul are un efect garantat, pentru că punctul culminant atins la final conferă discursului nota de spectacularitate în lipsa cărei ar fi rămas la stadiul lui peroratio: convingător, dar neartistic. Dacă incipitul și cuprinsul articolului sunt marcate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
percepe adversarul pe o scară afectivă supradimensionată: din persoană publică, cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al micro-narațiunii, printr-o augmentare apocaliptică a defectelor sale de caracter. Acestă breșă ficțională îndeplinește, din punct de vedere retoric, și funcția de macaz discursiv, justificând trimiterea biblică și invocația cu aceeași tentă, din final: Totuși, noi credem că acest mare torturat ar mai putea să se mântuiască și să se bucure, ca Magdalena care a iubit mult, pentru că a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de oameni simpli. Că, fără televiziune, alegătorul mediu, care nu mai citește, n-ar ști nimic despre programele și partidele concurente. Se vor lăuda, de asemenea, efectele ei de calm și toleranță. Depasionând urile colective, reduse la înfruntări personale și retorice, audiovizualul diminuează nivelul de isterie, înlocuiește diatriba cu dialogul, excomunicarea cu comunicarea, loviturile în figură cu duelul oratoric 112. Este așadar "instrumentul cel mai democratic al societăților democratice" și "un formidabil mijloc de comunicare între oameni" (Dominique Wolton). Adaptată providențial
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sunt primordiale în analiză, ci cauzele care o fac posibilă. La această orientare a discursului cu privire la valențele conceptului de ideologie, teoriei sociale și politice îi sunt adăugate considerații ce aparțin teoriei literare și care permit interpretarea acțiunilor sociale în termeni retorici. Aceasta deoarece, pentru a înțelege acțiunile sociale, avem nevoie de o "hartă" a discursului social despre astfel de acțiuni 130. Altfel spus, fundamentarea socio-culturală a ideologiei ne oferă un ghid pentru înțelegerea acțiunilor sociale: " Când realizăm că întreaga acțiune umană
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
era iluminarea spirituală pe cale rațională și am pășit într-o epocă în care scopul fundamental al cunoașterii constă în developarea unor soluții la problemele care survin în plan social și politic. Iar acest proces este unul eminamente public și articulat retoric, în cadrul ansamblului interdisciplinar pe care-l presupune epistemologia socială și politică, a cărei principală preocupare este cea referitoare la producerea cunoașterii, adică la "(...) modul în care anumite artefacte lingvistice ("texte") devin certificate drept cunoaștere; [la] posibila circulație a acestor artefacte
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
care au consecințe politice și culturale); și [la] producerea anumitor atitudini ale producătorilor cunoașterii cu privire la natura întregii întreprinderi a cunoașterii (precum este credința că ea "progresează")"470. Decurge de aici, așadar, că preocuparea fundamentală a acestui demers interdisciplinar, care articulează retoric unitatea dintre dimensiunea normativă și aceea empirică, dintre coordonata particulară și cea universală, nu vizează nimic altceva decât modul în care cunoașterea însăși este organizată socio-politic. Este, astfel, redimensionată orientarea epistemologiei, încât aceasta să poată depăși ceea ce Fuller numește marile
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
propune o "integrare unitară", revine studiilor de știință și tehnologie. Fiind pusă în legătură cu problemele care apar în sfera socialului și încercând să ofere soluții la acestea, având, prin urmare, o importantă coordonată publică, noua abordare implică și o necesară dimensiune retorică 474. În constelația studiilor de știință și tehnologie, situate în post-istoria filosofiei științei, epistemologiei sociale îi revine rolul de a valoriza argumentele și forma cunoașterii prin raportare la problemele societății, întrucât ele sunt necesare pentru însăși posibilitatea acesteia de existență
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
adresat guvernului britanic, Gibraltarul fiind sub jurisdicție britanică. Lordul Palmerston, pe atunci ministru de Externe, a sprijinit cererea lui Pacifico într-un discurs celebru în Camera Comunelor în care a făcut o analogie între cetățenii romani și cetățenii britanici, folosind retoric chiar formula Civis Romanus sum. Guvernul Russell a trimis o escadră care a blocat portul Pireu timp de patru luni. În fața acestei amenințări, guvernul elen a cedat. În schimb, Franța a protestat împotriva a ceea ce considera a fi un caz
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
în-credințarea (pistis), și iluzia (eikasia) (511e). Epistéme sunt doar achizițiile primelor două; celelalte țin de doxa,pentru că nici chiar lucrurile, necum umbrele - skiai, imagini ale lor,nu-și sunt suficiente ontologic. Prin urmare, convingerea privitoarela ele, ca în cazul aceleia retorice, nu se întemeiază pe cunoaștere.Ceea ce mai curând nu este decât este, nu poate fi cunoscut de în-dată ce tocmai ceea ce este de cunoscut nu-i e propriu. Sau, cel puțin,lucrurile pot fi cunoscute numai în strictă individualitate, fapt
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
și nici elocvența grațioasă a omonimului său, Grigorie de Nazianz. Vasile s-a plâns nu o dată de greșelile fratelui său în această privință (în cea administrativă), iar criticii i au reproșat Sfântului Grigorie de Nyssa stilul, adeseori greu de înțeles, retoric și supraîncărcat cu imagistică. Sfera sa era cea a teologiei speculative și sistematice, care introduce pretutindeni logica și ordinea. A fost influențat de spiritul lui Origen. Influența acestui mare maestru nu a fost întotdeauna una fericită, totuși nu a împiedicat
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
caz, accentul pe obediență este deosebit de oportun; cf. C. W. Macleod, “The Preface to Gregory of Nyssa's «Life of Moses»”, Journal of Theological Studies, n. s.: 33, 1982, p. 186. footnote>. Sfântul Grigorie își definește subiectul, după cum reclamă preceptele retorice și filosofice, în proximitatea începutului lucrării înseși<footnote Platon, Phaidon, 237B-C; Aristotel, Retorica, 1415a22-5; Cicero, Off.; cf. C. W. Macleod, op. cit., p. 186. footnote>. Destinatarul a solicitat o schiță a vieții perfecte. Sfântul Grigorie răspunde că subiectul - bunătatea - este mai
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
Declarația preliminară de modestie și insuficiență este familiară scrierilor antice târzii<footnote Cf. E. R. Curtius, European literature and the Latin Middle Age, (Londra, 1953), pp. 82-85. footnote>. De asemenea, o practică obișnuită este de a conferi greutate unei sarcini retorice prin a protesta vizavi de a sa dificultate<footnote Isocrate 4.13; Aristotel, Retorica, 1415a2; Men. Rethor 368.10-11; cf. C. W. Macleod, op. cit., p. 186. footnote>. Și Sfântul Grigorie Taumaturgul își începe panegiricul pentru Origen astfel: „Tăcerea ar fi
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
versuri, a face poezii“ (de fapt, „a face rime“), de unde fr. trouvère, v. prov. trobador cu sensul de „poet“ (cf. rom. truver, trubadur). La început, lingviștii s-au gândit că la baza celor două verbe romanice ar sta tropus „figură retorică, metaforică“, alții au pornit de la tropa „joc cu zarurile“. Toate aceste etimoane corespundeau din punct de vedere fonetic, dar erau nesatisfăcătoare din punct de vedere semantic, fiindcă de obicei înțelesul evoluează de la propriu la figurat și de la concret la abstract
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
depozitate. Au rămas posterității doar 83, dintre care, cele mai traduse, mai circulate și cercetate sunt cele privind: pregătirile anatomice, disecția, fiziologia, patologia, sistemele medicale, sectele medicale și critica lor, recomandări studenților, terapeutică, practică medicală curentă; teme de filosofie, filologie, retorică, arte etc. Cartea sa, considerată breviar medical al Evului Mediu, se intitulează Ars parva și se referă la esențialul medical. Cărțile sale, ca și ale lui Hippocrat, au cunoscut, timp de secole, cea mai mare circulație. Eruditul și enciclopedistul Galen
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
din punctul de vedere al lui Socrate în Gorgias, decât o retorică destinată mulțimilor a căror plăcere, cu demagogie, o cultivă. Am găsit deci o retorică destinată unui popor format din copii, femei și bărbați, sclavi și oameni liberi amestecați, retorică pe care o apreciem prea puțin, pentru că o considerăm drept o lingușeală", declară Socrate. Periculoasă, tragedia introduce mila. Spectatorul simte simpatie față de eroii tragici care, în nefericirea lor, sunt victimele acestei "hubris" pe care Platon nu încetează să o denunțe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și efectul de amplificare și efectele de reducere" (cap. 19). "Gândirea" este forma discursului adaptată la situația dramatică: "Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce convine; acesta și este, în discursuri, obiectul artei politice sau retorice; căci vechii poeți își puneau personajele să vorbească în calitate de cetățeni, cei moderni îi fac să vorbească în calitate de oratori" (cap. 6). Gândirea este deci actul de limbaj, în sensul cel mai puternic al termenului, pentru că în teatru limbajul este act. Ea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nu este bine să cizelezi prea mult versurile, cu riscul de a transforma stanțele în pure exerciții de stil, și de a face ca vorbirea să-și piardă aparenta spontaneitate 35. El însuși recunoaște că a dat un ton prea retoric stanțelor lui Rodrigue, în Cidul. "Trebuie evitată o prea mare afectare. Prin asta stanțele Cidului sunt inexcuzabile, iar cuvintele durerea și Ximena 36, care formează ultima rimă a fiecărei strofe, semnalează un joc din partea poetului, ce nu are nimic natural
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt la fel de perfect inacceptabili. Niciodată oamenii ăștia nu au existat. Eroii romantici nu sunt decât niște eroi tragici, pișcați într-o zi de Lăsata Secului de tarantula carnavalului, împăunați cu un nas fals și dansând cancanul dramatic după beție. Unei retorici limfatice, mișcarea de la 1830 i-a substituit o retorică nervoasă și plină de sânge, asta-i tot." Zola, care vede în Ruy Blas, cea mai umană și cea mai vie din dramele lui Hugo, nu subliniază mai puțin neverosimilul situației
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imediat următor sunt comentate procedeele de recreare a comicului în opera scriitorului. Caragiale explorează valențele tuturor modurilor operaționale, evidențiază situații comice, tipologii rizibile, stereotipii de limbaj, discrepanțe lingvistice. Folosește aforismul ca formă de spirit, "moftul", ca emblemă a suficienței, figurile retorice pentru a intensifica tensiunea comică. Formele comice ale absurdului sunt reliefate printr-o expresivă antimetateză. Perceput ca "nonsens", absurdul declanșează comicul. Receptat ca "ilogic" și "irațional", comicul generează absurdul. Caragiale și Eugen Ionescu au explorat deopotrivă sugestiile comice ale metabolei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opuse sau contingente: ,,Și cine oare va stabili vreodată logic linia despărțitoare între comic și necomic, între râs și surâs, între zâmbet și gravitate, separând în părți distincte acel continuu mereu variat în care se mișcă viața?" se va întreba retoric și categoric Benedetto Croce 25. Într-adevăr, în stare pură, comicul nu poate fi separat decât printr-o minuțioasă analiză, întreprinsă din necesități strict didactice, întrucât existența sa literară este foarte instabilă datorită unei evoluții în dublu sens: căderea comicului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Socrate o metodă (maieutică) de interogare prin simularea neștiinței, devine începând cu Aristotel și o figură care constă în a spune voluntar contrariul a ceea ce se dorește să se înțeleagă, cunoaște de la Quintilian dubla ipostază, de trop și de figură retorică în formula simulare per contrarium, și dobândește valoare de filosofie la teoreticienii romantici germani, de exemplu la Fr. Schlegel, care o vor raporta la sinele absolut și la transcendent, prefigurând dominanta ontologică a postmodernismului, pentru care ironia va reprezenta un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]