4,067 matches
-
Georgiana, înainte de plecare, și mi-am pus rochia galbenă din triplu voal într-o pungă de plastic albă, pe care o car și acum după mine; tot în pungă am și poșeta specială pentru petreceri și pantofii care m-au ros. — Sunt curios: cum a fost? mă întreabă Eduard pe neaștep tate, cu o mină preocupată, în timp ce ne așezăm la masă. Aveam emoții pentru tine! Despre ce ai scris? Emoții pentru mine? Nimeni nu a avut niciodată emoții pentru mine (decât
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
conturul buzelor pe care tocmai le-a sărutat, și pleacă. închid ușa cu gesturi lente, golită de orice gând, și rămân multă vreme în fața ei, reluând iar și iar, neîncrezătoare, gestul lui Eduard. îmi mângâi cu degetele mele cu unghii roase obrajii, conturul feței, conturul ochilor, conturul buzelor. îmi sărut degetele cu unghii roase într-un întârziat răspuns la sărutul lui Eduard. Un nou gând minuscul și timid prinde apoi, din senin, să îmi dea târcoale, sub forma unui semn de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
gesturi lente, golită de orice gând, și rămân multă vreme în fața ei, reluând iar și iar, neîncrezătoare, gestul lui Eduard. îmi mângâi cu degetele mele cu unghii roase obrajii, conturul feței, conturul ochilor, conturul buzelor. îmi sărut degetele cu unghii roase într-un întârziat răspuns la sărutul lui Eduard. Un nou gând minuscul și timid prinde apoi, din senin, să îmi dea târcoale, sub forma unui semn de întrebare, în jurul ini mii: și dacă există, totuși, o mică șansă ca Eduard
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
statura ei impună toare și opri casetofonul, întrerupând vocea lui Bob Dylan și luându-l de braț pe studentul la Regie, îmbrăcat în frac și cu joben pe cap. Hei, everybody! răsună glasul ei peste rumoarea din cameră. Probabil vă roade curiozitatea să aflați ce sărbătoresc eu azi! Ei bine, v-am chemat să vă anunț că am acceptat cererea în căsătorie a lui Paul! îl strânse de braț pe blondul mătăhălos, care încuviință zâmbind și rosti cu un glas plin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Georgianei. Iulia dădu mâna cu ea, mârâind un fel de salut, apoi se trânti pe scaun și ceru o înghețată mare. Se bâțâia pe scaun și fredona destul de tare, în timp ce asculta muzică house la căști. Din când în când, își rodea un ghiile și continua să se bălăngăne pe scaun și să fredoneze ne păsătoare, fără să le vadă și fără să le audă. Clara își aprinse o altă țigară și sorbi din cafea, privind la Iulia ca atrasă de un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
bălăngăne pe scaun și să fredoneze ne păsătoare, fără să le vadă și fără să le audă. Clara își aprinse o altă țigară și sorbi din cafea, privind la Iulia ca atrasă de un magnet. „De când a venit își tot roade unghiile și se tot bâțâie pe scaun“, își spuse ea, mirată, „nu s-o fi plictisit? Ce copil plin de metehne! Oare nu mai vine înghețata aia?“ Georgiana mai luă o țigară din pachetul Clarei și și-o aprinse cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Georgiana mai luă o țigară din pachetul Clarei și și-o aprinse cu un gest nervos. — Mami, n-ai voie să fumezi! mormăi Iulia, pe neașteptate, oprindu-se din fredonat, dar continuând să se bâțâie pe scaun și să-și roadă unghiile. Ia mai lasă-mă cu cicăleala ta! Ce să zic! S a găsit oul s-o învețe pe găină! răbufni Georgiana, continuând să pufăie din țigară. Până la urmă, veni și înghețata Iuliei. Clara mai conversă puțin cu Georgiana, din
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vinete, printre curpenii de pepeni, cu frunze țepoase, printre căpățânile rotunde de varză... Parcă erau duse de o bătăioasă bucurie... Da' norocos, ca la pepeni, cum e el, greu să mai afli pe altul sau în altă bostănărie!.. Potop de roadă! oftă el cu invidie. Numai că... era zgârcit! alese Nicanor o critică anume pentru Petrea Păun, care, împreună cu caii săi, devenea tot mai mic, diminuându-se, cu cât se apropia de malul galben al terasei de desprindere, din marginea Baisei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în verde, de spinări vărgate, ca de purcei-mistreț, făcându-l pe Nicanor Galan să-și penduleze, entuziast, către Petronia, trupul său deșirat, închingat la mijloc de cureaua lată a chimirului. Înecându-se de bucurie, ofta astfel: Are să fie potop de roadă, tămădăii' mă-sei! Deci, adeveritu-s-au învățăturile tovarășilor de la Partidul nostru drag. Pe urmă, cu priviri furișe, în jur, o mângâia pe pântecele enorm, interogând-o: Tu, când răstorni căruța, Petronico? Ți-am mai zis, Nicanor: înainte de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fi scurmat pe Daniel Mărăcinescu, fiindcă, de la o vreme, a început a da drumul la vorbe fără socoată, pe care le mai zisese și altădată, mustrându-l iar, pe Enea Căpută, după cum urmează: Zicând: dumneata, Bade Enea, dacă nu te rodeau așa de tare șoarecii în foale și dacă nu ți-ai fi luat așa de harnic traista cu merinde, poate că în alte feluri se întocmea și triștea noastră Și eu, simțind iarăși prag cu primejdie, am scăpărat, aprinzând lampa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
auzit cum trebuie, Enea Căpută s-a arătat încă mai nepăsător și așa de liniștit a băgat iar mâna în traistă și scoțând una din turtițele lui, a dus-o la gură, crănțănind-o între dinți, ca un cal, care roade la sfeclă, în grădină și parcă, făcându-ne în ciudă, la toți Deci Pamfil Duran l-a privit cu ochii holbați și cu falca scăpată, după care, la atâta nepăsare și la atâta grosime de obraz, a cerut din privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
destul funcționat. Nu obosită la ea, dar funcționat destul. Mâine lucrat, iar. Bine!? Dar nu uita!... Și iarăși ridică un deget aspru, a îngrețoșare, față de lucrurile cele întinate și lumești: Nu lacom, noi! Nu strângem multe comori, pe Pământ! Moliile rod și hoții fură la ele!... Chitul cel alb a oftat cu duhoarea cea înecăcioasă. Fumul acela, de la plecare, parcă mirosea altfel decât întâia oară. Te pomenești că o fi având niscaiva gălbează la carburator, a tot cugetat Vartolomei, care rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pentru biroul directorului, Calaican se repezi cu întrebarea-i specifică și care devenise obsesie pentru el: Sa-lut, Vladi-mire! Când pornim la Ierusalim, măi Vladi-mire? În vremea aceasta, contabila se ridicase cu o tresărire vizibilă, salutând: S'trăiți, tov secretar!... Imediat, roși pentru gafa făcută, corectându-se rușinată: S'trăiți, domnule Calaican! Mă scuzați! mai adăugă ea, rămânând în picioare. Calaican, care, de pe când fusese secretar de partid în unitate, știa că i se spune, primejdios de flatant, Tartorul, se răsti la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
percuta. Dar gata! Am presupus suficient, misterul a rămas. Greu de suportat, dureros. Înlocuind fantezia mea de amant consolator cu o fantezie și mai vulgară, livrată de Andreea. O vreme am absentat de la Întrunirile C.a., Îmi lingeam rănile. Eram ros și de Îndoieli artistice, așa că sângeram abundent. M-a scos din convalescență o Întâmplare banală: Într-o zi, făcând un drum cu taximetrul, la coborâre mi-am uitat portmoneul pe bord. Nu aveam prea mulți bani În el, Îmi păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
varză murată și bere trezită, câteva "fetițe" fumează cu gesturi plictisite în așteptarea clienților. Una dintre ele, nu pare să aibă mai mult de nouăsprezece ani, trimite din vârful buzelor rujate excesiv un țocăit sonor la adresa lui Marius. Sub pardesiul subțire, ros la poale, purtat descheiat, se vede o modestă rochie de stambă înflorată, mulată pe talie. Fardul țipător încearcă fără prea mare succes să ascundă paloarea unui obraz de ftizică. Pe fruntea teșită, se rotunjesc câțiva cârlionți anemici, firav gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de zăpadă care strălucesc marmorean sub razele puternice ale soarelui. Pierdut în reverie, aproape că nu observă apropierea doctorului familiei Hagiaturian, Hananel Solomovici. Un bărbat abia sărit peste patruzeci de ani, în mână cu nelipsita lui geantă din piele neagră roasă pe la colțuri. Poartă o pălărie din fetru cu boruri late și un costum gri, a cărui haină descheiată lasă să se întrevadă lanțul subțire de aur ce duce la ceasul din buzunarul vestei. Marius observă cu plăcere că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
simte miros de busuioc și mentă. Remarcă patru uși, din care două etalează lacăte mari de fier. Ezită un moment, apoi apasă clanța celei din spatele căreia răzbate un murmur neclar de voci și râsete puternice. Așezat confortabil în spatele unui birou ros de vreme, șeful de post, un plutonier în vârstă, se întreține mai mult decât amical cu doi foarte tineri piloți americani, înalți și bine făcuți. Hohotele sănătoase se întrerup brusc la apariția lui, toți cei de față devenind la fel de tăcuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tale. Îi întinde mâna, o palmă subțire, cu degete lungi, care o strânge pe a lui într-un mod ferm și puternic, aproape ca un bărbat. În timp ce își reia drumul, Marius se surprinde gândindu-se la cum poate fi viitorul Rosei alături de acest bărbat pe care-l iubește îndeajuns ca să-și riște nu numai libertatea, dar chiar și viața, ascunzându-l. Ce fel de viață pot avea împreună doi oameni care au ca ideal "lupta permanentă"? Ce educație vor oferi copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întreaga încăpere. Pe canapeaua joasă, cu aspect ponosit, din stânga ușii, sunt aruncate în dezordine câteva furouri, prosoape, ciorapi fumurii, pudriere, rujuri. Dulapul deschis lasă vederii lucrurile dinăuntru. O haină de ploaie verde, decolorată de vânt și ploaie, un pardesiu maro, ros pe la margini, câteva rochii din stambă înflorată, așezate pe umerașe din sârmă, iar pe raftul de jos două perechi de pantofi, dintre care una fără flecuri. Sub chiuveta murdară, se vede un lighean plin cu apă de culoare rozalie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
luptelor inspiră calm și hotărâre, nu este în realitate decât o epavă?". Cască nervos. Își bagă mâinile înghețate în buzunarele mantalei lungi de iarnă. Degetele sale întâlnesc marginile rotunjite ale portofelului din piele unde-și ține actele. Scoate fotografia Smarandei, roasă pe la colțuri și crăpată pe mijloc. Într-o scurtă de blană și pe cap cu o căciuliță albă de schi, tânără zâmbește cu toată fața, pe fundalul hotelul din Sinaia unde petrecuseră câteva zile înaintea plecării lui pe front. Mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în ficțiune pură. Majoritatea celor care vorbesc despre el sunt femei vîrstnice, într-o casă în care bărbatul a lăsat umbre care se aștern indescifrabil pe obiectele pe care le-a atins. Poți privi chipul de o frumusețe stinsă al Rosei Elena Carvaial și te poți imagina în lumea de mătuși silențios-funerare din povestirile lui Fuentes. Yulena păstrează tonul testimonial al persoanelor intervievate alternînd însă într-un dozaj armonios plimbarea prin pădurea de simboluri, prin casa-pinacotecă, în poveste, cu tablouri, muzică
Unde Shakespeare se întîlnește cu Hugo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8363_a_9688]
-
secolului al XX lea. Poemul Un hoit prezintă în imagini impresionante, ce nu ocolesc amănuntele dezgustătoare, putrefacția corpului în descompunere, pentru a se ridica surprinzător, în final, la elogiul iubirii care învinge moartea și dezagregarea materială: Când viermii te vor roade cu sărutări haine, Atunci, frumoaso, să le spui și lor Că am păstrat esența și formele divine Și duhul descompusului amor!” T. Arghezi afirmă programatic, în poezia Testament, estetica urâtului. Această idee este exprimată printr- o serie de simboluri referitoare
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
la instinctele lor de rapacitate înnăscută. Prin sistemul minciunii constituționale, prin mascarea urelor și intereselor individuale cu masca intereselor statului, prin formarea de comitete de esploatare în tot lungul țării, statul român e cuprins de putrejunea unei adânci corupțiuni, ce roade în mod egal cercurile cele mai nalte guvernamentale până la cel din urmă postulant din sat. Chiar dacă sentimentul statului revoltă pe mulți din cei cu mintea și inima limpede, poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
sta în puterea iernii sub corturi? Soldații noștri pot avea speranța ca prin iulie viitor li se vor trimite din București cojoacele și lemne de durat case: iar până atunci să se-nvălească cu ațele, să tremure sub cort și să roază pesmeți din Rusciuc, pesmeți desigur începuți de șoareci, vro rămășiță ale oștirii rusești. Dar cine-i cunoaște pe roșii poate oare să s-aștepte la altceva din partea lor? Vorbă multă și lucru nimic - iată caracterizarea lor în două cuvinte. Repetăm
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
un furou cârpit... Se tot urca și cobora pe scara podului și într-o zi când lipsea de-acasă m-am urcat să văd ce e acolo... N-avea capacul încuiat, în sfârșit... o mizerie... colecții de ziare foarte vechi, roase de șoareci, cutii pline cu pantofi scâlciați și descompletați, nasturi de toate mărimile și culorile, rufărie zdrențuită, broaște, lacăte, sârme ruginite, toate în lăzi și cutii... Era clar pentru mine, le adusese de la București când se mutase, nu le putuse
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]