KorAP: Find »[drukola/base=română & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...247 >

6,157 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

final, fie cu centre adjectivale participiale (35), fie cu centre adjectivale deverbale (36); tot prin derivări de tip centru final se explică și structurile cu mărci de gradare postadjectivale (37) (Brăescu, Dragomirescu și Nicolae 2015; pentru distribuția lui foarte în româna veche, v. Brăescu 2015a, 2015b: cap. 3). (35) la [DPacest [&P [APcinstit] și [AP [PPde Dumnezeu] dăruit]] scaun] (Doc.Athos.1667: 175) (36) a. noi credem că-i [AP [DPnoauă] roditoru] (FT.1570−5: 2v) b. [AP [PPde-oameni]-iubitoriu] Domnulu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Vv) Un alt tip de discontinuitate este reprezentat de dislocarea sintagmei partitive (Pană Dindelegan 2016): (39) a. [cinci]iera [tid-insele] înțeleapte și cinci nebune (CC1.1567: 240r) b. [nimica]iție să nu arătăm [tiden lucrurile ceale] (SVI.~1670: 26v) În româna veche era posibilă adjuncția directă la constituenți nominali a adverbelor (40) și a conjuncțiilor (41) dislocate: (40) a. [DPTrei amu părți] sântu denu se sfârșescu (CC2.1581: 355) b. [DPrăzboiul atuncea a tătarâlorcu leșii] au fostu așea (CLM.1700−50

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a. nu puteți [lu Dumnezeu]isluji [ti și lu Mamon] (CC1.1567: 56v) b. [Pre fiiul tău]i l-au mâncat pre drum un leu, [tiși pre mulți oameni] (Sind.1703: 90v) Frecvența structurilor discontinue era mică, dar constantă, în româna veche, acest fenomen fiind eliminat către sfârșitul epocii vechi. După cum se știe, în special de la Hale (1983) încoace, structurile discontinue și topica liberă sunt proprietăți ale limbilor nonconfiguraționale. În lumina cercetărilor mai recente însă, configuraționalitatea apare ca fiind mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
propozițională și extinsă de autori ca Belletti (2004) la periferia propozițională internă sau Giusti (1996) și Aboh (2004) la periferia grupului nominal. Vom prezenta, pe scurt, în secțiunile următoare toate aceste concepte teoretice pe care le folosim în analiza datelor românei vechi și moderne. Până la explicitarea conceptelor de mai sus, este necesar să menționăm că adoptăm analizele curente ale structurii propoziției și grupului nominal și folosim abrevierile sintactice (v. §Convenții, simboluri și abrevieri) consacrate în literatura de limbă engleză (pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
phi): (48) DP qp D NP [idef ] [] [i] [] În structuri cu articol liber, trăsătura [idef ] a centrului D se satisface prin INSERAREA directă în centrul D0 a articolului; e.g. articolul hotărât și nehotărât din engleză (49a-b) sau articolul nehotărât din română (49c): (49) a. the man (engleză) DEF om b. a man un om c. un om (română) Articolele sunt specificate lexical pentru valoarea [+ / - definit], valorizând, astfel, trăsătura centrului D0; trăsăturile gramaticale (), nespecificate lexical, se valorizează prin ACORD cu centrul substantival

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
YP]]], with H and Z the heads of phases]: The domain of H is not accessible to operations at ZP; only H and its edge are accessible to such operations." (Chomsky 2001: 14) Reiterând obiectivul nostru principal - analiza datelor din română -, vom reține din această scurtă prezentare ideea că domeniul complementizatorului (C), domeniul lexical verbal (v) și grupul nominal (D) au periferii stângi care primesc constituenți cu interpretare pragmatică; constituenții din periferie sunt vizibili, precum și centrul fazei, pentru operațiuni din afara domeniului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
formatul fiind deci specificator - centru - complement -, structurile cu centru final derivându-se prin deplasarea complementului în specificatorul propriului centru (Comp-la-Spec); acest tip de deplasare antilocală (cf. Grohmann 2003 pentru conceptul antilocalitate sintactică) este cunoscut prin termenul englezesc roll-upmovement, tradus în română prin "rostogolire" (Ledgeway 2014: 13). Din punct de vedere tehnic, roll-upmovement presupune că centrul sintactic cu setarea centru final este înzestrat cu o trăsătură EPP (Roberts 2012), satisfăcută prin roll-up movement. Trecerea de la latină la limbile romanice a constat în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
care le lărgește sfera de aplicare față de formulările inițiale. 3 Metodologie 3.1 Periodizare În măsura în care am dispus de material, ne-am propus ca, în spiritul lucrărilor pe care le-am avut ca model pentru cercetarea de față, să abordăm faptele românei vechi dintr-o perspectivă comparată, punând datele din română în oglindă cu datele fazelor vechi și medievale ale celorlalte limbi romanice. În acord cu bibliografia românească, vom considera că limitele perioadei denumite "limba română veche" sunt următoarele: limita de jos

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
3 Metodologie 3.1 Periodizare În măsura în care am dispus de material, ne-am propus ca, în spiritul lucrărilor pe care le-am avut ca model pentru cercetarea de față, să abordăm faptele românei vechi dintr-o perspectivă comparată, punând datele din română în oglindă cu datele fazelor vechi și medievale ale celorlalte limbi romanice. În acord cu bibliografia românească, vom considera că limitele perioadei denumite "limba română veche" sunt următoarele: limita de jos o reprezintă primul text original (Scrisoarea lui Neașcu din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cuvine să atragem atenția, de la început, asupra faptului că faza veche a limbii române nu corespunde cu ceea ce bibliografia de romanistică consideră faza veche a limbilor romanice (care au atestări timpurii)42, ci este mai degrabă o fază medievală a românei prin raportare romanică. 3.2 Corpus Corpusul analizat constă în texte originale și traduceri din secolele 16-18 incluse în corpusul întocmit de Emanuela Timotin pentru lucrarea The Syntax of Old Romanian (SOR 2016), coordonată de Gabriela Pană Dindelegan. 3.3

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
A.1620: 58r) (67) s-au oploșit [PP în [DP vicleană făgăduința lui]] (CLM.1700-50: 186v) 3.4 Relația dintre modelele străine și textele românești vechi. Un punct de vedere S-a insistat, pe bună dreptate, asupra faptului că scrierile românei literare vechi sunt tributare modelelor străine (v. Stan 2013: §1 și bibliografia; Gafton 2012 cu referire specială la traducerile religioase), lucru vizibil mai ales prin analiza fondului lexical al textelor vechi. O problemă spinoasă este însă gradul în care un

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
constructions present in the grammar of Romanian, affecting their frequency, rather than resulting from a process of wholesale importation of foreign structures into the grammar" (Pană Dindelegan și Dragomirescu 2016). Exemplele care în mod vădit nu respectă constrângerile sintactice ale românei - numite "structuri neromânești" (Avram [1975] 2007) (exemplele (4)-(7) în §1.1.1 supra) și structurile de compromis, cu dublă realizare a cliticelor pronominale și, foarte rar, a auxiliarelor (exemplele din (8) în §1.1.1 supra) - sunt rare și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
rare și apar mai ales în traduceri, ilustrând ceea ce se poate eticheta ca "negocierea unei gramatici", i.e., rezolvarea tensiunii de a urma fidel sursa / un model străin și alinierea la constrângerile sintactice ale limbii-țintă. Din analiza caracteristicilor elementelor funcționale ale românei (vechi și moderne) (§§III; IV), va rezulta că structurile pe care le etichetăm ca "neromânești" nu respectă specificul tipologic și sintactic al limbii române. O excelentă confirmare a acestei perspective de a vedea influența unui model / text străin vine din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fiind atestarea scrisă târzie a acestor varietăți), aplicându-le cu justă măsură (e.g. discuția despre "auxiliare" în latină nu este relevantă întrucât sistemul de auxiliare se consolidează mai târziu, în vernacularele romanice). III Deplasarea verbului și structura nucleului propozițional în româna modernă În capitolul de față, ne propunem să răspundem la două întrebări: (i) care este nivelul din structura propozițională la care se deplasează verbul în româna contemporană; (ii) care este modalitatea de deplasare sintactică a verbului în limba română: deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
consolidează mai târziu, în vernacularele romanice). III Deplasarea verbului și structura nucleului propozițional în româna modernă În capitolul de față, ne propunem să răspundem la două întrebări: (i) care este nivelul din structura propozițională la care se deplasează verbul în româna contemporană; (ii) care este modalitatea de deplasare sintactică a verbului în limba română: deplasarea centrului (X0-movement) sau deplasarea grupului (XP-movement). Din punct de vedere formal, vom propune o abordare a deplasării verbului în modelul Chomsky (2000, 2001) și Pesetsky și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
variază în ansamblu, ci variația poate apărea în aceeași familie. Referindu-se la limbile romanice și extinzând criteriile propuse inițial de Cinque (1999), Schifano (2013, 2015a, 2015b) stabilește o tipologie cu patru termeni a deplasării verbului, arătând că franceza și româna sunt limbi cu deplasare înaltă a verbului; sarda și italiana septentrională (engl. Northern Regional Italian, în formularea autoarei) sunt limbi cu deplasare medie a verbului; în schimb, în portugheză poziția verbului este joasă; în spaniolă, deplasarea verbului este foarte joasă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
păcate, Rosina lucrează mereu la asta' (cosentino, dialect italienesc de sud; Ledgeway și Lombardi 2005) (3) a. că veți cu adevăr aaflamare vistiiariu sufletesc (PO.1582: 10) b. că (cu adevăr)veți (*cu adevăr)afla(cu adevăr) mare vistiiariu sufletesc (română modernă) (4) a. așa ne tarepedepseș<ti>(FT.1571−5: 3v) b. așa ne *tarepedepseștitare(română modernă) Cercetările asupra deplasării verbului în română, inițiate de Dobrovie-Sorin (1994) și continuate în cercetările ulterioare (Ștefănescu 1997; Avram 1999; Cornilescu 2000; Alboiu și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sufletesc (PO.1582: 10) b. că (cu adevăr)veți (*cu adevăr)afla(cu adevăr) mare vistiiariu sufletesc (română modernă) (4) a. așa ne tarepedepseș<ti>(FT.1571−5: 3v) b. așa ne *tarepedepseștitare(română modernă) Cercetările asupra deplasării verbului în română, inițiate de Dobrovie-Sorin (1994) și continuate în cercetările ulterioare (Ștefănescu 1997; Avram 1999; Cornilescu 2000; Alboiu și Motapanyane 2000; Alboiu 2002; Avram și Hill 2007; Giurgea 2011; Nicolae 2013d: cap. IV; Cornilescu și Nicolae 2013; Schifano 2014; Ledgeway 2015a), au

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu îlvăd des b. nu l-am văzut mereu c. copiii n-au răspuns la întrebare toți Din această perspectivă, unul dintre obiectivele noastreîn capitolul de față este să determinăm poziția din domeniul flexionar la care se deplasează verbul în româna contemporană; acest rezultat va fi exploatat în analiza diacronică prezentată în capitolul al IV-lea. Un obiectiv implicit este determinarea limitelor domeniului flexionar verbal prin raportare la domeniile adiacente (CP și, respectiv, vP). O altă observație de importanță majoră pentru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
exploatat în analiza diacronică prezentată în capitolul al IV-lea. Un obiectiv implicit este determinarea limitelor domeniului flexionar verbal prin raportare la domeniile adiacente (CP și, respectiv, vP). O altă observație de importanță majoră pentru a înțelege morfosintaxa verbului în româna contemporană, cunoscută din lucrările tradiționale (Guțu Romalo 1962) și discutată din perspectivă generativă pentru prima dată de Dobrovie-Sorin (1994) (v. și Barbu 1999), privește stricta adiacență dintre elementele nucleului verbal (NEG - CL - V pentru structurile sintetice, respectiv NEG - CL - AUX

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
extins de Müller (2004) la derivarea deplasării verbului în germană și de Tescari Neto (2012) la portugheza braziliană și sugerat de Laenzlinger și Soare (2004) pentru română. Avantajul sincronic direct este că, în conjuncție cu ridicarea înaltă a verbului în română, strategia de deplasare XP explică în mod direct efectele de adiacență a componentelor nucleului verbal: specificatorii proiecțiilor din domeniul flexionar se proiectează, însă sunt ocupați de verbul însuși deplasat ca grup. Mai mult, cel puțin prin raportare la româna contemporană

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în română, strategia de deplasare XP explică în mod direct efectele de adiacență a componentelor nucleului verbal: specificatorii proiecțiilor din domeniul flexionar se proiectează, însă sunt ocupați de verbul însuși deplasat ca grup. Mai mult, cel puțin prin raportare la româna contemporană, deplasarea de tip XP a verbului poate fi văzută ca o stategie de satisfacere a trăsăturii EPP a unei proiecții din domeniul flexionar (IP), complementară cu strategia deplasării subiectului în limbi ca engleza (v. Alexiadou și Anagnostopoulou 2001); această

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
determinată de Criteriul tematic sau de necesități de atribuire a cazului). Poziția periferică a subiectului preverbal în conjuncție cu deplasarea XP a verbului explică în mod direct de ce fenomenul de inversiune subiect-auxiliar (engl. Subject-Auxiliary Inversion (SAI)) nu este disponibil în română (Alboiu 1999: 3-4; Avram 1999: 34) (11)5. În această structură, a cărei funcție principală este de a legitima interogația directă (totală sau parțială) în limbi ca engleza și franceza (12)6, verbul auxiliar se ridică la C și subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pentru faptul că avem a face cu o deplasare de tip XP, nu de tip X0. Odată argumentată ideea că verbul se deplasează ca grup, vom examina primul obiectiv enunțat, și anume problema nivelului la care se deplasează verbul în româna contemporană. Examinarea acestor două chestiuni impune și abordarea unor probleme precum următoarele (nu neapărat în această ordine): (i) care sunt trăsăturile care cauzează deplasarea verbului, (ii) ce valori marchează auxiliarele românești, (iii) care sunt limitele domeniului flexionar, (iv) ce statut

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
just the V) appears to raise by itself (up to a certain point), without pied-piping any other material (thus giving the impression of head movement)" (Cinque 2013: 62-63, subl. ns. Alexandru Nicolae). Din punct de vedere empiric, prin raportare la română, observațiile de mai sus se verifică imediat dacă analizăm structurile cu imperativ pozitiv și imprecațiile condiționale din româna contemporană: (17) a. Bate-l pe Ion! b. *Batepe Ion-l! (18) a. Dă-mi banii! b. *Dăbanii-mi! (19) a. Bate-l

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]