3,827 matches
-
Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim". Am strâns mâinile pe vâsle, hotărît: "Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu". După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și de alta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după el. Ne-am îndreptat spre pădurea de sălcii, aflată la ieșirea din cătun, la câteva sute de pași, unde trăiau și se înmulțeau nenumărați cerbi. Nu știu cum se pripășiseră tocmai acolo și ce anume îi făcea să nu plece, mai ales că nu exista nici o împrejmuire. Se speriau, poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ales că nu exista nici o împrejmuire. Se speriau, poate, de golul din jurul pădurii și stăteau în ea ca într-o cușcă deschisă fără să o părăsească. Dealtfel, animalele păreau să-și fi pierdut calitățile speciei; dormind în iarba miloasă dintre sălciile bătrâne, se îmbolnăviseră de un soi de încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încît nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe nimeni. Fiecare are propria sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la altul. 7 Faptul că era o zi frumoasă, de început de primăvară, mi se părea de bun augur. Lângă baltă am văzut mugurii plesnind pe crengile sălciilor. În jur, iarba se deștepta la viață. Eu însumi aveam sentimentul că reînviam. Mă trezeam dintr-un somn urât, ieșeam la soare dintr-o pivniță umedă, plină de șobolani, purificîndu-mă în lumina dulce a primăverii. Când cineva e bolnav și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sânt câini să se pripășească acolo?" "Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită". "Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți iei bagajul și s-o pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
grijă, să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întîmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întîmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un buldog uriaș, urât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gât, doborîndu-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit cu o creangă groasă de salcie. Când a terminat, i-am zărit fața. Era înfricoșător de luminoasă; față de om fericit. Am înțeles atunci că dragostea Hingherului pentru câini ascundea o ură la fel de totală față de oameni. Nici eu n-am o părere foarte bună despre specia din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbîntată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. "Dar nu-l iubeam", se apăra ea zadarnic. Nu reușea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însîngera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea miros puturos de noroi dospit. Nu era departe până acolo. Din locul unde ulița își vărsa praful în iarba măruntă de la marginea cătunului mai era foarte puțin. N-am mai putut să-mi beau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducîndu-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să-și scuture ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. ― De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum îl omorâse
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fel cum îl omorâse pe individul cu mers de pisică. Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui Dinu nu i-am spus nimic. În zilele următoare m-am dus din nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la cafenea, a cerut trei cafele una după alta, apoi s-a dus la văduva unde își ținea pușca de vânătoare și a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinîndu-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spate. Gata, s-a terminat, mi-am zis. Și mă miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: Nu pe-acolo, pe aici". Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. "Ți-am spus, băiete, că trebuie să te lași domesticit. N-ai vrut", mi-a reproșat el cu tristețe în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sau să-l protejeze pe ofițer de atacurile criminalilor. Autorul principal Busolid în cele din urmă a recunoscut crimAșarătând și locul unde ascunsese sacul care era din aceeași țesătură ca și salteaua de pe patul victimei, acesta fiind ascuns sub o salcie curbată pe malul râului Bârlad și acolo s-a și gășit, fiind proba cea mai puternică ăcând a fost arestat mama lui Croitoru plângând striga :,, Ioane, nu ești tu criminalul’’, dar el zicea: ,, Taci mamă că eu sunt’’!). Pedeapsa criminalilor
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
mam dus cu fratele mai mic Ticu pe un pârâu din marginea satului și după câteva ore am reușit să scoatem noi cam jumătate de kilogram de pești șori mici (caracudă). Am lăsat săculteața cu ei pe marginea pârâului între sălcii iar noi ne-am deplasat de-a lungul pârâiașului și nu prea am mai prins în volog apoi trecând să luăm săculteața, amț văzut în ea un șarpe care se înfrupta copios cu peștișorii prinși de mine și de frică
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
economist la Uzina de Utilaj Chimic. Prin repartiție guvernamentală. Iar acum, tocmai am plecat de-acasă, din Teleorman. De fapt, am fost într-o deplasare în interes de serviciu, dar nu m-a răbdat inima să nu dau și pe la Salcia, satul meu și al lui Zaharia Stancu. Dar, știți ce? Cât mai aveți până vă pleacă trenul?” “O oră și patruzeci de minute” “V-aș invita la mine, dar e cam departe, în cealaltă parte a orașului. Facem cam o
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
lumii. Sunt alinarea lui ori de câte ori e trist. Și câte-n lună și-n stele. Îi sorb cuvintele și mi-aș dori tare mult să-i pot auzi vocea de înger coborât printre oameni. Suspin și-mi arunc pri virea către sălciile bătute de vânt, pe malul lacului. Nu apuc decât să zăresc cu coada ochiului cum, dintr-o zmucitură, o îndepărtează pe Lulu de lângă mine și-o ia la fugă. Se oprește. Încep să respir din nou. Te-am mințit, îi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
japoneze. În timp ce stătea lîngă gard, urmărind cursul canalului prin valea Îngustă, un bombardier american Îi trecu pe deasupra lagărului. Preț de o clipă, o lumină pală, reflectată de partea inferioară a aripilor lui argintii alergă ca o fantomă printre urzici și sălciile răvășite. În timp ce Yang conducea fără tragere de inimă Înapoi spre Amherst Avenue, supărat Într-un fel de vizita la Lunghua, Jim se gîndea la ultimele săptămîni ale războiului. Spre sfîrșit, totul devenise puțin cam Încurcat. El aproape murise de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Dar eu voi reuși!” Prințul își fuma ciubucul în salonul restaurantului. Îl aștepta pe Kutuzov ca să ia masa împreună. Privea apele Dâmboviței. Nu mai erau întunecate. Căpătaseră o tentă galbenă spre maluri, acolo unde reflectau mai bine culoarea ramurilor de sălcii care se pregăteau de înmugurire. Se gândea la apropiata plecare a tânărului Iancu în surghiun. Își amintea cuvintele domniței Ecaterina despre frământările cluceresei Elenca. „Atâta bărbat mai are și ea în casă. Un fecior. Răsfățat, crescut în rafinamente de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
după miezul nopții, când am ieșit, în sfârșit, afară, am dat peste o poienitza la marginea unei ape, Bucureshtioara. Da, uite că mi-am amintit și numele orașului: Bucureshti. Pe limba lor, un fel de enjoy. Eram înconjurată numai de sălcii cu mantile voluptuoase de zăpadă... Și, printre ele, doar o licărire fantomală, o cărare a nebuniei, o lunecare desfătătoare... Am pornit pe acea cărare... Și lautarul Licu încet, pe urmele mele... Scotea doar un fior nesfârșit din toate corzile acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]