3,720 matches
-
Fața era toată carne vie, plină de borș. N-ați văzut semnele? Ba da, tu l-ai...? Îhî... Rîde și rîsul său, fruntea teșită și gura lată cu dinții încălecați mă fac să văd omul de grotă, omul primitiv care sfîșia prada ca o fiară. Mă îngrijorez. Să ții o astfel de bestie pe lîngă casă! Dar, spune-mi, acum sînteți neamuri... Da, sîntem. Fața îi devine de piatră și ochii își pierd strălucirea. Tace și prin capul său dizgrațios văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-n faptă Și sfârșiră legământul de supunere nedreaptă Și dușmanul ce venise, peste mări, din miazăzi, Ca o fiară încolțită în luptă crâncenă pieri. Iar DOBROGEA, fiica mării și a Soarelui copilă, După veacuri chinuite de robie fără milă, Își sfâșie vălul negru, lanțurile și le-n rumpe Și se-ntoarce fericită la surorile ei scumpe Și tuspatru surioare Țară nouă reînvie, Jumătatea vechii Dacii, într-o mică Românie... A fost pasul cel dintâi, căci a fost venit apoi Sfântul, dreptul
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
clară/ De lumina mea muiată/ Și aruncă roză roșă/ Peste unda fermecată 170. Și mai bine el apare în imagini derulate vizual-descriptiv: În lacul cel verde și lin/ Resfrânge-se cerul senin/ Cu norii cei albi de argint/ Cu soarele nori sfâșiind 171. Ca întotdeauna, privitorul este situat la marginea lacului, de unde "focalizează" ce se întâmplă de jur împrejur: Dumbrava cea verde pe mal/ S-oglindă în umedul val/ [...] Văd apa ce tremură lin/ Cum vântul o-ncruntă-n suspin/ [...] Văd lebede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dintre poezie și proză este greu de definit și este greu de spus dacă cele ce urmează sunt pagini de proză ori poezie: O lebădă își înălțase aripile ca pe niște pânze de argint și cu capul cufundat în apă sfâșia fața senină a lacului 190; un soi de "echilibristică" pe muchie de cuțit se desfășoară în sensurile deslușite ale fiecărui cuvânt: Și de odată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede adânc, în a cărui oglindă bălaie se scălda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fie că este vorba de lacul din lună, ori de cel pământean, de cerul senin sau cel înnoptat, aceste două elemente apar întotdeauna în indestructibilitatea lor: Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumuri 223, ca apoi, într-o variantă la aceeași nuvelă (Cezara), Oceana, duhul blând al nopții, să treacă prin apa din lac și apa zugrăvea săltând încet volburi elastice 224. Explicația clară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
îi ajungea până la piept, măzărichea punea lațuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea raiul 306. Atmosfera însăși este aceeași: Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că noi nu suntem neam de ciobani și tubari. Astea sunt neamurile mele bune și până la urmă le-aș face oricând loc lângă mama, În locul acela cumpărat pe spezele mele, pentru care am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei, mă sfâșii de dorul lor, inima mea e plină de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Moldova !.. Să cântăm pentru cei rămași..!”, se îndemnau ei, doar din priviri. „De-ar fi Moldova-n deal la cruce, De trei ori pe zi m-aș duce...” Ca o rugăciune, cântau seminariștii din tot sufletul. Durerea și tristețea le sfâșiau pieptul. „De-ar fi Moldova-n deal la cruce...” Unii cu capul rezemat în palme, covârșiți de durere, plâng... plâng cu lacrimi rare, pătimașe, care-ți violentează sufletul cu gândul la Moldova, la cei rămași sub ocupație rusească. Odată ce a
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în toată ființa lor. S-au deprins să-i asculte seară de seară, până după crucea nopții... Dar, în seara aceea era altceva... Cântul lor, parcă întărea zvonurile... „vin rușii !.. vin rușii..!”. Cântecul era plânsul inimii omenești pe care o sfâșia durerea. Sunetele continuau să picure, abia auzite, stropi de tristeți sfâșietoare. Nu există ceva mai înălțător decât muzica... E ca și cum Dumnezeu ar coborâ pe pământ... E purtătoarea tuturor patimilor, cuprinde binele și răul, bucuria și nefericirea... dar, mai ales nefericirea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ce în ce. Un cârd de gâște sălbatice acoperea cerul de deasupra, alunecând către miazăzi pentru iernat. „ Asta înseamnă că a venit vremea toamnei..!”, murmură careva mai mult șoptit. După o vreme, tot el continuă cu o tristețe care-i sfâșie sufletul. Cocoarele, în toamna asta, oare, nu s-au mai călătorit ?!.. întreaga-i ființă prefacându-i-se ca într-un strigăt de durere.. Sărmanele păsări, ale cerului, unde s-or fi adăpostit..?!”, abia șopti.. Pe cer, deasupra, găgăitul ascuțit se apropia tot
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
durere și dor de Moldova, au cântat mai înduioșător ca niciodată.. „De-ar fi Moldova-n deal la cruce, De trei ori pe zi m-aș duce...” Cântau seminariștii nefericirea lor, cântul lor era plânsul inimii omenești pe care o sfâșie durerea... Glasul lor cald se înălța tot mai grav, ca o rugăciune către slăvi... cu gândul la Moldova, la cei rămași acolo... Țăranii pătrunși în suflet, abia își puteau stăpâni răsuflarea ascultându-i. Glasul lor tremurat li se prelinse în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ierte !”, murmurară toți camarazii, și-și făcură cruci de mai multe ori, săși simtă sufletul ușurat. Baltă simți cum îl pătrunde întunecata liniște a codrilor.. cum totul fusese spulberat de sufletul de gheață al mormântului. Deodată, un răget de urs, sfâșie liniștea muntelui, și încă unul.. și încă unul, și apoi, toți deodată, înspăimântător de furioși. Toți camarazii îi căutară privirea, prin întuneric, a lui Baltă.. care murmura, ca numai pentru sine: „Dumnezeu a făcut dreptate, prietene..!” Groapa se umplea cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
văzut nimeni vreodată plângând. Se închinară toți... gândul purtându-i la Neagu filologul, primul lor camarad căzut, pe Hășmașu Mare. Tudosă și Nechifor și-au aflat mormânt în valea Bistrei, la poalele Ceahlăului. Hămăit de câini.. gata să rupă.. să sfâșie.. se apropia din ce în ce. Într-o fugă bezmetică, și-au dat drumul pe cursul râpos al râului Schitu spre Bistricioara... securiștii pierzându-le urma. Luna era sus... Căpitanul stătea lungit la pământ, pe spate, cu mâinile sub cap
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
apropia. Umbre răzlețe se furișau printre tufișuri. „ - Alarmă, băieți... alarmă !”, strigă Baltă. Într-o clipă, toți au pornit într-o goană nebună prin întunericul pădurii. O mulțime de uniforme albastre apărură printre copaci, cu câini eliberați din lesă, gata să sfâșie. „ - Răsfirați-vă, băieți.. răsfirați-vă !”, strigă Baltă, ca sa deruteze câinii. „ - Plecați, vă acopăr..!, răcni Ichim, și, descărcă un încărcător, secerând un grup de milițieni și culcând la pământ câțiva câini. Totuși hămăitul se apropia în salturi, urmat de milițieni. Sofronie
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
la fugă, bezmetic printre copaci. Din urmă îl ajunse un gâfâit greu, de câine în alergare. Privi peste umăr, și văzu gura enormă de lup, căscată larg.. larg, cu limba lungă și roșie scoasă... și colții de fiară gata să sfâșie. Muniție nu mai avea. Trase cuțitul de vânat mistreți, din cizmă, și se-ntoarse... Când a simțit labele de dinainte pe umeri și răsuflarea caldă a câinelui în ceafă, s-a răsucit... câinele a icnit, dar, colții i s-au
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nemăsurată părere de rău îi năpădi inima... „ - De ce l-am atras și pe dânsul, după mine...în iadul ăsta.. de ce..!” își reproșa din adâncul sufletului. În timp ce Baltă și Cârțu mergeau alături tăcuți,.. Ion îi citi gândul.. simțea cum i se sfâșia sufletul prietenului său de regrete... „ - Avem o mare datorie fața de țară, Gheorghiță !.. murmură Cârțu cu glasul îngroșat și grav. Să murim pentru ea !”. Și, trăgând cu coada ochiului spre căpitan, continuă.. „.. O dată moare omu’n viață !.. Să moară pentru
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
O luară înapoi.. În trap, pe poteci cunoscute numai de ei, pe scurtături, chiar și cu ochii închiși, gâfâind în coate și în genunchi, se cățărară pe povârnișuri abrupte către izvoarele râului Dreptu.. „ - Baltă, dă-te prins !”, un glas gros sfâșie liniștea pădurii, o umbră furișându-se printre copaci. Baltă și Cârțu, amândoi deodată, tresăriră și se căutară din ochi prin întuneric... Îl recunoscură după glas... Era Baftaliu, un țigan din Drăgușeni, fost argat, ajuns subofițer de miliție. „ - Cârțule, ești liber
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
umbre... apoi, altele și, încă altele.. într-un cerc de umbre, care se apropia în jurul său. Într-o liniște deasă, că-ți auzeai bătăile inimii, lanțul acela viu se strângea din ce în ce, în jurul gorunului... Un țipăt de pasăre sfâșie liniștea pădurii, făcându-l să tresară. Căpitanul Baltă, spătos, voinic și frumos, stătea rezemat la tulpina gorunului, fără să clipească... Doar, flacăra aceea de oțel, care se aprindea și se stingea mereu, ca un semnal tainic, în ochii lui negri
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Deodată mă pomenii cu ochii porniți pe lacrimi, îngânând cântecul seminariștilor, cântecelul nostru de suflet. „De-ar fi Moldova’n deal la cruce..!”. Cântecul cu care am înfruntat pribegia... Prin care ne strigam durerea... plânsul inimii omenești pe care o sfâșia nefericirea... dorurile de casă, de școală... de Moldova.. Șaizeci de ani au trecut de-atunci... O prăpastie s-a deschis între noi și trecutul nostru... .................................................. .................... ...Și, încet-încet peste școala de atunci.. începu să se aștearnă lințoliul greu al uitării dureroase
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
dușman care ne-a fost dușman de la apariția pe pământ. „De-ar fi Moldova’n deal la cruce...” așa cântau seminariștii în trenul bejaniei; așa au cântat la Timișoara, prima lor gazdă; la fel au cântat și în satul Pesac, sfâșiind inimile sătenilor. „Sătenii ascultau cu răsuflarea tăiată, cufundați intr-o realitate nemărginită, uitând de zădărnicia lucrurilor și de deșertăciunile lumești, acordurile pătrunzându-le în suflet... în toată ființa lor.” După ce părintele Scarlat Porcescu, directorul de atunci al Seminarului, a anunțat
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nu-mi mai atârnă greu ca o povară și sufletul mi se desprinde din piept și zboară-n înălțimi ca rândunicile. Se-nalță săgeată și apoi revine, se apropie și se depărtează de mine, ca să mă pună la încercare. Sunt sfâșiat de teama ca el să nu părăsească brusc carcasa trupului meu obosit. Să nu se elibereze definitiv de o greutate inutilă. Dar, în același timp, trăiesc marea plăcere de a fi ușor ca un fulg și mă simt fericit. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
rușinez. Dionysos Toamna, în vremea sărbătorilor vinului, geții își înconjoară capul cu cununi de iederă. Asta-mi amintește de iedera împletită în jurul tirsului, de sceptrul purtat de Dionysos și de cei din alaiul lui. Lipsesc doar bacantele care să-l sfâșie pe Orfeu. Îmi închipui că Aia e una dintre ele și așteaptă doar clipa potrivită în care să mă sfâșie. E formidabil cât de mult mă emoționează participarea la zdrobitul strugurilor. Mă amestec și eu desculț printre femeile semi-nude care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
împletită în jurul tirsului, de sceptrul purtat de Dionysos și de cei din alaiul lui. Lipsesc doar bacantele care să-l sfâșie pe Orfeu. Îmi închipui că Aia e una dintre ele și așteaptă doar clipa potrivită în care să mă sfâșie. E formidabil cât de mult mă emoționează participarea la zdrobitul strugurilor. Mă amestec și eu desculț printre femeile semi-nude care intră în teasc cu tălpile goale și țopăi mimând același dans euforic de bacantă. Viermi la pândă Când e prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
netrucat, simt o mare seninătate și o plăcere atât de intense, încât mi-e teamă să nu mor din cauza lor. Mă simt sufocat de atâta frumusețe pură, de nimic contaminată. suferință Mi-e rău. Mă dor viscerele de parcă ar fi sfâșiate de un cuțit. Trec prin suferințe crâncene, pe care nu mi-aș fi închipuit vreodată că trebuie să le îndur. Am strigat, m-am perpelit ca un isteric pe pâmântul gol. Am avut dorința de a muri, de a mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
devreme din cauza durerilor foarte mari de burtă care m-au apucat din senin: îmi simt măruntaiele forfotind continuu, parcă am în mine ceva străin ce nu aparține trupului meu. Mirosul de hoit mă tot urmărește de când am descoperit omul acela sfâșiat de pe țărm. De aceea mă feresc să-mi apropii gura de fața Aiei. Nu vreau să-i provoc silă. Mi-aduc aminte că, odată, în toiul desfătărilor amoroase cu Corinna, tocmai când ne sărutam mai încleștați, am simțit un damf
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]