3,396 matches
-
lacrimile i-ar fi redat stăpânirea de sine. Logofătul fu însărcinat să aducă chiar astă-seară două coșciuge și cele necesare pentru înmormîntare. Unul va fi lăsat la Lespezi; preotul de acolo va îngriji ca trupul Nadinei să fie așezat în sicriu pentru a putea fi transportat aici mâine dimineață... Socotea măsura aceasta absolut urgentă, cea mai urgentă, deoarece cadavrele aveau nevoie de odihnă. A doua zi, luni, de dimineață, porni cu Titu Herdelea să examineze proporțiile distrugerilor, întîi aci, apoi la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl construise Miron Iuga. Într-însul odihnea de câțiva ani soția lui. Era zidit în piatră, boltit și vast, destinat să-l adăpostească și pe el când îi va sosi ceasul. În același lăcaș va încăpea, cel puțin provizoriu, și sicriul Nadinei. Fiindcă bătrânul preot Nicodim s-a prăpădit, va sluji preotul din Lespezi care a întovărășit carul mortuar al Nadinei. Ajunge el singur... Slujba se făcu în curte. Bătea vesel soarele primăverii. Arborii înmugureau văzând cu ochii. Coșciugurile erau așezate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
n-ai trăit așa ceva, să știi ce greu e, să vezi haine pe care n-are cine să le mai îmbrace și pantofi pe care n-are cine să-i mai încalțe. E mai rău decât atunci când pui capacul la sicriu. Bați patru cuie și gata. Da’ hainele, uite, eu mereu mai găsesc câte una de la mămăica prin fundul dulapului, pe lângă astea, pe care le port. Când îmbrac paltonul negru, cu guler de vulpe, duminica, la biserică, parcă mă ia mămăica
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am venit cu mama după el. La mineri așa e obiceiul, dacă moare unul în mină, băiatul mai mare îi ia locul. Pe tata nu l-au mai găsit după ce-a explodat gazul din mină, l-au înmormântat cu sicriul gol, i-au pus numai niște lucruri și o icoană, să aibă la el. Rada îl așteptă să termine de tușit, apoi o luă înainte, urcă cele câteva trepte și descuie ușa apartamentului. — Mai repede, îl îndemnă, să nu ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu un semn ; legară cârpele cu noduri nu prea strânse, să nu se destrame țesăturile rărite. Puțică ridicară prăjinile spre cer și se așezară unul lângă altul. — Acuma vine masa, se strădui Isaia să-și amintească. Adică un fel de sicriu. Unde-i sicriul ? — Șefu’, se cutremură Chisăliță, io zic s-o tăiem de- aici, cât mai e timp. Am dat de belea, ăștia or fi de- ăia care caută morți, să-i vândă la disecție... Fără să-i dea vreo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
legară cârpele cu noduri nu prea strânse, să nu se destrame țesăturile rărite. Puțică ridicară prăjinile spre cer și se așezară unul lângă altul. — Acuma vine masa, se strădui Isaia să-și amintească. Adică un fel de sicriu. Unde-i sicriul ? — Șefu’, se cutremură Chisăliță, io zic s-o tăiem de- aici, cât mai e timp. Am dat de belea, ăștia or fi de- ăia care caută morți, să-i vândă la disecție... Fără să-i dea vreo atenție, Isaia trecu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu părea mulțumit. — Nu merge frigideru’, socoti. Întâi că e alb. P-ormă e și ruginit și ușa se bălăngăne. Te pomenești că iese mortu’ din el. Cutia de lemn înțepenită în coada cabinei lui Faraon arăta chiar ca un sicriu. Bunelu se închină iute și făcu semn țiganului. Acela se cocoță peste fiare și zgâlțâi cutia care slobozi un vaier de arcuri încâlcite. — Gambana, explică Faraon, trăgând cutia lungă cât un stat de om în mijloc. Isaia se învârti în jurul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Merge, hotărî Isaia. În cutia asta numa’ timpu’ e mort. N-are decât să iasă, să vedem și noi cum e când moare timpu’, că până acuma numai noi am murit și timpu’ a făcut mișto de noi... Priviră cu toții sicriul în care timpul murise, rămaseră așa, câteva clipe, în priveghi, fiecare cu ale lui, cum se întâmplă când te prefaci că te gândești la ceva de care, de fapt, nu-ți pasă. Tot Isaia spuse, când priveghiul risca să devină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de o parte, urcușul de gunoaie, pe de alta, te întrebai care sunt, cu adevărat, resturile : ceea ce se aruncă sau ceea ce rămâne ? Isaia făcu un semn, prapurii o luară înainte, apoi Iadeș răsuci, ca un derviș rotitor, fumurile de dinaintea lui. Sicriul și ceilalți, cu făcliile aprinse, porniră. Cântau „Sfinte Dumnezeule“ și, pe urmă, „Mergi la cer și te așază lângă Tatăl creator“. Cutia lungă a pendulului se făcu, parcă, mai grea. Pelerinii se înmulțiră, porțile cele mari, împărătești se deschiseră, popoarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai dădu o dată larg din mâini, apoi se întoarse spre cameră. Maca făcu un pas îndărăt, spre bordură. — Moșule, spuse, te iubesc ! Să-mi spui când îți vine s-o mierlești, să-ți aduc niște geam de Buzău capac la sicriu. ăla face ape și, când or veni să te vadă, le mai faci cu ochiul... Da’ până atunci mai trec eu pe aici... Te mai gândești la unele noi... Cam neglijezi partea femeiască. O fi din cauza vârstei sau te pomenești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reale vopseaua franțuzească și coafura atent aranjată. Lovindu-și capetele de pământ, ei cântau: — Mila Cerului! Zece mii de ani de sănătate! Mulți ani să trăiți, Majestatea Voastră! 1 Viața mea imperială începe cu un miros. Mirosul putred care vine din sicriul tatălui meu - e mort de două luni și noi încă îl purtăm pe drumuri, încercând să ajungem la Peking, locul său de naștere, pentru a-l înmormânta. Mama e neliniștită: — Soțul meu a fost guvernatorul din Wuhu, le zice ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
noi încă îl purtăm pe drumuri, încercând să ajungem la Peking, locul său de naștere, pentru a-l înmormânta. Mama e neliniștită: — Soțul meu a fost guvernatorul din Wuhu, le zice ea cărăușilor pe care i-am angajat să care sicriul. — Da, doamnă, răspunde umil cărăușul-șef. Îi dorim cu sinceritate guvernatorului o călătorie bună spre casă. Din câte țin eu minte, tata nu a fost un om fericit. A fost în mod repetat retrogradat din cauza slabei prestații în suprimarea răscoalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a tatălui meu și efortul mamei de a lupta cu asta mi-au marcat copilăria. Precum un greier cu brațe lungi, mama încerca parcă să oprească o căruță care era gata să treacă peste familia ei. Arșița verii pârjolește cărarea. Sicriul e purtat într-o poziție înclinată, din cauză că oamenii au înălțimi diferite. Mama își închipuie cât de neconfortabil s-o fi simțind tata, zăcând înăuntru. Mergem în tăcere și ascultăm sunetul făcut de încălțările noastre rupte când lovesc țărâna. Roiuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
poziție înclinată, din cauză că oamenii au înălțimi diferite. Mama își închipuie cât de neconfortabil s-o fi simțind tata, zăcând înăuntru. Mergem în tăcere și ascultăm sunetul făcut de încălțările noastre rupte când lovesc țărâna. Roiuri de muște se țin după sicriu. De fiecare dată când cărăușii fac o pauză, muștele acoperă capacul ca o pătură. Mama ne roagă pe mine, pe sora mea Rong și pe fratele meu Kuei Hsiang să nu lăsăm muștele să se apropie. Dar noi suntem prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de la mâl. Dincolo de el sunt dealuri golașe, care se întind milă după milă. Nu există decât foarte puține hanuri. Cele pe care le-am întâlnit erau năpădite de păduchi. — Ar fi bine să ne plătiți, sau va trebui să cărați sicriul chiar dumneavoastră, doamnă, îi zice cărăușul-șef mamei când o aude plângându-se că portofelul ei e aproape gol. Mama începe din nou să suspine și zice că soțul ei nu merită asta. Nu obține nici un fel de compasiune. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
zice cărăușul-șef mamei când o aude plângându-se că portofelul ei e aproape gol. Mama începe din nou să suspine și zice că soțul ei nu merită asta. Nu obține nici un fel de compasiune. În zorii zilei, cărăușii abandonează sicriul. Mama se așază pe o piatră, lângă drum. În jurul gurii are un inel de răni care înmuguresc. Rong și Kuei Hsiang discută despre îngroparea tatălui nostru acolo unde suntem. Eu nu am inima să-l las într-un loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
dar tot nu ne-am putut achita datoriile. Ieri, mama a vândut ultimul ei lucru: suvenirul de nuntă primit de la tata, un ac de păr în formă de fluture, făcut din jad verde. Înainte de a ne părăsi, cărăușii au dus sicriul pe malul Marelui Canal, astfel încât să vedem bărcile în trecere, de unde am putea obține ajutor. Arșița s-a înrăutățit și nu se simte nici o adiere de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
verde. Înainte de a ne părăsi, cărăușii au dus sicriul pe malul Marelui Canal, astfel încât să vedem bărcile în trecere, de unde am putea obține ajutor. Arșița s-a înrăutățit și nu se simte nici o adiere de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
călare conduși de către taotai-ul însuși. — S-a făcut o greșeală, zice el. Călărețul meu nu a dat tael-ii familiei care trebuie. Auzind asta, mama cade în genunchi. Oamenii taotai-ului iau tael-ii înapoi. Epuizarea mă copleșește brusc și mă prăbușesc peste sicriul tatălui meu. Taotai-ul vine la sicriu și se lasă în jos, ca și cum ar studia firele de iarbă din pădure. E un bărbat solid, cu trăsături dure. După o clipă se întoarce spre mine. Mă aștept să vorbească, dar nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a făcut o greșeală, zice el. Călărețul meu nu a dat tael-ii familiei care trebuie. Auzind asta, mama cade în genunchi. Oamenii taotai-ului iau tael-ii înapoi. Epuizarea mă copleșește brusc și mă prăbușesc peste sicriul tatălui meu. Taotai-ul vine la sicriu și se lasă în jos, ca și cum ar studia firele de iarbă din pădure. E un bărbat solid, cu trăsături dure. După o clipă se întoarce spre mine. Mă aștept să vorbească, dar nu o face. În cele din urmă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aud. Acum e prima oară când am ieșit din casă. Nu am călătorit niciodată ca tine. — Călătorie? Nu a fost deloc o experiență plăcută. În timp ce continui să vorbesc, mintea îmi este inundată de amintiri despre tata. Mirosul de putrefacție al sicriului și muștele care se țineau după el. Ca să îndepărtez tristețea, schimb subiectul: Ai mers la școală, Nuharoo? — Am avut preofesori particulari, îmi răspunde ea. Trei. Fiecare m-a învățat o altă materie. — Care era materia ta preferată? — Istoria. — Istoria! Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
scumpă contribuție. Însă nu primesc nici un sfat de la spiritul tatălui meu. Mintea îmi este tulburată și devin din ce în ce mai conștientă de faptul că sunt pe cont propriu. Mormântul tatei este pe latura muntelui ce privește spre partea de nord-vest a Pekingului. Sicriul său se odihnește sub iarba înaltă până la genunchi. Îngrijitorul cimitirului, e un bătrân care fumează dintr-o pipă de lut, ne spune să nu ne facem griji în legătură cu jefuitorii de morminte: — Morții din partea asta sunt cunoscuți pentru datoriile lor, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
poarta principală, în vreme ce noi, celelalte, vom intra pe o poartă laterală. Peste mulți ani, oamenii au să spună că am fost geloasă pe Nuharoo. Dar nu sunt. Sunt copleșită de propriul meu noroc. Nu pot să uit muștele care acopereau sicriul tatălui meu, și nici că mama a trebuit să-și vândă acul de păr. Nu pot uita că am fost logodită cu vărul Ping. Și nu pot să mulțumesc îndeajuns Cerului pentru ceea ce mi se întâmplă. În cămăruța roșie, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cer. — Târfă! înjură ele. Acum roagă-te lui Buddha înainte de a muri! Deodată, atenția gloatei este distrasă. An-te-hai s-a cățărat pe poartă și aruncă de acolo cu tărtăcuțe umplute cu pietre. — Fantome fără dinți! urlă el. Înapoi! Înapoi în sicriele voastre! 9 Îl trimit pe An-te-hai după eunucul-șef Shim. Când acesta sosește, îl primesc în ținuta mea oficială de Curte, complet machiată și purtând podoaba pentru cap. Este surprins: — Doamnă Yehonala! Shim se lasă în genunchi și își pironește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
minte pe doamna Jin: „Inculto!“ - și vreau să râd în loc să plâng. Sunt nevoită să-mi acopăr fața cu mâinile. Printre degete, îl zăresc sosind pe prințul Kung. E îmbrăcat într-o robă albă, cu cizme asortate. Când se uită la sicriu pare lovit de durere. Rudele femei trebuie să își evite verii și cumnații, așa că ne retragem în camera alăturată. Din fericire, eu pot să văd prin ferestre. Capacul sicriului este ridicat pentru prințul Kung: pe pieptul doamnei Jin sunt așezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]