3,258 matches
-
lui Meewan izbucniră ca un blestem obscen. - Czinczar, - țipă el - ce-i prostia asta? Nu te-am văzut niciodată așa. Nu urmez nici un om care acceptă înfrângerea dinainte. O să-ți arăt eu ce vom face cu ăsta... Se întrerupse. Gărzi, străpungeți-l cu lancea! Nimeni nu făcea nici o mișcare. Soldații se uitau alarmați la Czinczar, care dădu din cap cu răceală. - Executați - spuse. Aș vrea să știu dacă poate fi ucis. Tot nu se simțea nici o mișcare. Era pe cât se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
lui Clane - să utilizezi o baghetă de forță împotriva mea. O pauză profetică. Încearcă. Nu te va omorî. Czinczar ridică bagheta de forță și apăsă pe activator. Nu se întâmplă nimic - Așteptă! Bila de lumină se aprindea. Vocea lui Clane străpunse liniștea chinuitor: - Încă nu crezi în zei? - Sunt uimit - spuse Czinczar - că nu ți-e teamă de răspândirea superstiției mai mult decât de răspândirea cunoștințelor. Noi, așa-numiții barbari, - spuse cu mândrie - te disprețuim pentru încercarea ta de a îngrădi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
de știință, dar văd, cu ochii minții, imaginea acestui univers alcătuit din materie mișcându-se prin timp, după legile stricte dictate de energie. În comparație cu o asemenea forță, bomba atomică nu e nimic mai mult decât o biată pâlpâire de lumină străpungând un întuneric fără început și fără sfârșit. Acum, închipuiți-vă că, într-un anumit moment al acestui proces progresiv spațiu-timp, un anumit copil care ar fi trebuit să apară, într-un anumit loc și la un anumit moment, n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Gustav Klimt. Pe vremea vitraliului, Klimt era preferatul: "simt cu Klimt", rîdea, conținut, Rusalin. Bărbatul plin de manhood, cum se închipuie în alt autoportret, Pictor la maturitate, cu o pînză albă-n talie, într-un eden: ostrovul încercuit cu stuf, străpuns de ciocurile cufundarilor (Mondrian?), nu mi-a plăcut. Cît orgoliu țîșnește din gîtul încordat de lup alb, singuratic. Din umerii încordați. Din rînjet. Om stăpîn pe stările lui, de orice natură s-ar dovedi ele. Îi șade scris pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
desfășurată într-o tăcere deplină, se trezi pe pământ și constată surprins că trăia, ce chestie, nu mam dezintegrat, numai că s-a schimbat decorul, muntele a devenit... mare, iar iar poteca aceea s-a preschimbat într-o plajă lungă, străpunsă de cactuși. Cactuși pe malul mării, ce dracu’, domnule, este posibil așa ceva? Vreau un atlas geografic, de unde îl iau? Încercă să se ridice de la pământ, dar un cactus vru să îl ia în brațe, strigându-i că îl iubește la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
am Închipuit‑o pe Lily vârându‑și În gură bomboana de mentă primită de la restaurant, ieșind de acolo după o cină romantică, și asta numai ca să‑și smulgă bluza de pe ea pentru un tip care plătise pe cineva ca să‑i străpungă limba c‑un belciug. Sfinte Sisoe. — O, nu. Doar nu cumva... Alex a dat cu seriozitate din cap și s‑a străduit să‑și reprime râsul. Vrei să spui cumva că prietena mea a fost arestată pentru că și‑a arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mi se dedică toată; vrea să mă acopere cu corpul ei, să nu mă vadă nimeni, să nu mă văd nici eu; Îmi revin brusc, mă ridic, o privesc necruțător; rece, sabia de Toledo a privirii mele lovește crud, o străpunge; o dată, de două ori, se vede că suferă fizic; se ferește de lovituri, acoperindu-și ochii cu mâinile, izbucnește În hohote de plâns, „Nu mă mai privi așa, mai bine pleacă de tot!“. Am lăsat-o acolo. M-am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o dată. Cu ochii fosforescenți, se strecoară printre noi, care am vrea să-l atingem, dar ne este o teamă teribilă să nu luăm foc; urcă pe podium marțial și-și caută În sală un punct de sprijin. Laserele privirilor lui străpung zidul opac de trupuri, ne cercetează rece, proiectându-ne brusc la o distanță catastrofală. Parcă nemulțumit de lipsa de aderență intelectuală, profesorul Își retrage fulgerele din priviri sau le Îndreaptă brusc către unul dintre Însoțitori. Îl Întreabă ceva la modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se zbat În mine și cum speranța le alungă cu furie. Oare m-ai părăsit? Oare ai plecat? Petre, ai plecat pentru totdeauna? Mi-ai lăsat În suflet o flacără care mă arde, În fiecare moment o simt cum Îmi străpunge sufletul cu junghiuri dureroase. Crudă mi-a fost Împărtășirea primei iubiri, trist i-a fost sfârșitul! M-a purtat În sferele necunoscute ale voluptății, ca apoi să mă arunce jos, prea jos, Îngropându-mă, acoperindu-mi iubirea cu noroi. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atât de meschin, atât de josnic, când stau și mă gândesc la Întâmplarea ultimă de pe urma căreia cu greu Îmi voi reveni. Sunt atât de mărunți bărbații când e vorba despre propriile slăbiciuni, dar sunt atât de unitari, Îi privești cum străpung clipa cu darul lor de a fi puternici. Nu, nu e cazul să aduc aici Întâmplări personale, oricât de mult m-au zguduit acestea. Le doresc bărbaților numai bine, și nu din indulgență, ci pentru că ei sunt demni de cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
va rămâne nici ca amintire. Așa joc eu, așa pierd eu... Nu știu dacă am să pot avea vreodată liniște. Ba chiar nu vreau să fiu niciodată mulțumită de mine. Vreau să trăiesc fiecare clipă, să o simt cum mă străpunge, cum vibrează În mine, cum lasă În urmă puternica impresie care produce amorțirea. N-am nici un scop În ceea ce scriu. Vreau numai să urmăresc evoluția mea spirituală, pe baza notării zilnice a impresiilor produse de Întâmplările prevăzute sau neprevăzute ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zeu fără nume să aducă pacea și liniștea În părul meu când Îl mângâi sau În mâna pe care mi-o strângi fierbinte? De unde ai atâta putere În ochi? Aș vrea să mă mistui În ei, ca să nu mă mai străpungă neîndurător cu atâtea promisiuni de fericire... Mi-e teamă de explicația ce va avea loc Între noi. Tu știi, n-ai să te poți stăpâni, ai să mă iei În brațe și ai să-mi spui totul. Pe toți dumnezeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la mine. Uitându-mă la singurătatea imensă din fața mea și la cealaltă, mai teribilă Încă din mine, m-am apucat să plâng ca un copil, deoarece lângă mine, la numai câțiva pași se afla ea, Îndărătul zidurilor pe care le străpungeam cu privirea; ea era acolo, frumoasă și goală, cu toate voluptățile nopții, cu toate grațiile amorului, cu toate castitățile himenului. Acel om nu trebuia decât să deschidă brațele și ea venea fără efort, fără Întârziere, ea venea la el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Înseamnă asta absența ierbii ? Ori cerul se îngroașă, vinețiu și noros. Înseamnă asta oare absența soarelui ? Într-un fel, viața e un fel de a amesteca tencuielile, încât adesea frescele rămân dedesubt și tencuielile crăpate se arată deasupra. Uneori, tăcerea străpunge prin smârcurile zgomotoase. Așa cum, în închisoare, ți se face dor de propria umbră, tot așa ți se face dor de tăcere. Curgerea sângelui prin vine rămăsese singurul loc unde mai exista tăcere, și nici acolo întotdeauna. Când degetele ne înghețau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coboară, ca o funie uleioasă, din cer. Unii se tem când e prea multă tăcere. Au impresia că, dintr-o clipă în alta, se va întâmpla ceva, aud zgomote care nu există decât în închipuirea lor, simt priviri care le străpung ceafa, zăresc ceva cu simțurile încordate îndărătul ușilor pe care le deschid. E ciudat cum tăcerea, care e atât de priete noasă, poate provoca astfel de stări. Dar asta nu din cauza ei, ci din vina noastră. În clipa când tăcerea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pământul celor morți se scutura ca o cergă peste pământul celor vii. Fețe translucide, ochi adânciți în orbite, acolo unde găvanele nu erau de-a dreptul scobite, mâini ale căror unghii zgâriau tencuielile, gemând în locul buzelor strivite, umeri îngustați, coaste străpungând, ca niște arcuri de oțel, pielea subțiată a piepturilor costelive. Li se auzea murmurul, fără a se înțelege ce anume spuneau. O apă curgătoare, un ritm anume al lanțurilor care legau gleznele una de alta, ca să împiedice fuga, care legau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sale înspăimântate. Nimeni nu dă în fiul împăratului! Îl biciuiesc și mai tare: — Asta e ca să te facă să auzi sunetul tunurilor străine! Ca să te facă să citești tratatele! Simt cum în mine se rupe ceva, și săgeată invizibilă îmi străpunge capul. Înecându-mă, continui: Asta ... e... ca să te facă să-și privești în față tatăl... Vreau să știi cum de s-a transformat el într-un om gol pe dinăuntru. De parcă biciul ar avea o voință proprie, el își schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ca oamenii să-i poată veni în fire. Mă lupt ca să mă eliberez de gărzi. Mai întâi îmi obosesc brațele, apoi picioarele. În timp ce trupul îmi este aruncat la pământ, rochia mi se rupe și acele din părul meu cad. — Opriți! străpunge aerul o voce de copil. Vorbește împăratul Tung Chih! Sunt sigură că am halucinații. Fiul meu pășeșete în mijlocul încăperii ca un bărbat matur. Manierele sale îmi amintesc de tatăl său. — Doamna Yehonala nu e mai puțin îndreptățită să vorbească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
doar că joacă. Nu prea mă interesează de fapt, dar nu se poate spune că fac parte din lumea asta, așa că cea mai bună metodă e să-i urmărești În mediul lor natural. Își puse mâna pe gură și mă străpunse cu privirea. Ascultă, probabil că n-ar fi trebuit să spun toate astea. N-am vrut să te jignesc pe tine sau pe prietenii tăi, doar că... Iubire. Iubire devoratoare și copleșitoare. Am făcut tot ce am putut ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
compune dintr-un scut antic cu smaltul câmpului roșu. În acest câmp se află două spade încrucișate cu vârful spre talpă scutului, de argint, cu mănunchiuri de aur, care susțin prin gardă lor o coroană foliata deschisă, de aur. Spadele străpung împletit o trincheta foliata cu foi de tei, cu vârful spre talpă scutului, toate de aur. Scutul este timbrat de o coroană murala cu șapte turnuri, de argint. Semnificația elementelor însumate Spadele încrucișate cu v��rful în jos semnifică, potrivit
EUR-Lex () [Corola-website/Law/147288_a_148617]
-
sempitern, al Ardealului cel mereu născător de poeți caracteristici” (Gheorghe Grigurcu), cât și despre „suprarealismul de fond al autoarei”, stând sub semnul lui Gellu Naum (Adrian Popescu), ori despre legături cu „lumea necuvintelor” lui Nichita Stănescu, câtă vreme, în volumul Străpuns de negăsire (2000), unele afinități „sunt ușor decelabile” (Ion Cristofor). Varietatea asociațiilor livrești confirmă, într-un fel, un răbdător exercițiu literar, desfășurat în subterană, ale cărui dimensiuni pot fi doar bănuite. Un fapt rămâne însă incontestabil, și anume că, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
cu gândurile tale albastre/ vuind precum furtunoasele oceane”. SCRIERI: Nesomnul metaforei, postfață Gheorghe A. M. Ciobanu, Piatra Neamț, 1999; Preludiu pentru tăceri - Prelude for Silence, ed. bilingvă, tr. Roxana Marcu, postfață Cristian Livescu, Piatra Neamț, 2000; Cuibul flăcărilor, pref. Mircea Petean, Cluj-Napoca, 2000; Străpuns de negăsire, postfață Ion Cristofor, Cluj-Napoca, 2000; Tristeți nimbate, postfață Constantin Cubleșan, Cluj-Napoca, 2001; Între două bătăi de secundă, Cluj-Napoca, 2001; Măsura cenușii, pref. Adrian Popescu, Cluj-Napoca, 2002; 50 de poeme, Cluj-Napoca, 2002. Ediții: Memoria exilului românesc. Scrisori din arhiva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
Repere bibliografice: Lucian Strochi, O ingenuă - Maria Pal, „Asachi”, 2000, 133; Adrian Țion, Ut pictura poesis, „Cetatea culturală”, 2000, 10; Ion Cristofor, Sintaxa ambiguității, TR, 2001, 5-6; Ion Cristofor, Poezia ca „joc al căutării”, „Cetatea culturală”, 2001, 10; Florin Rogojan, „Străpuns de negăsire”, ST, 2001, 7-8; Marian Barbu, Ferestre deschise, CNT, 2001, 36; Marian Barbu, Devenirea întru poezie, „Cetatea culturală”, 2002, 6; Elena-Esther Tacciu, „Măsura cenușii”, „Minimum”, 2002, 187; Mircea A. Diaconu, Meridiane feminine, CL, 2003, 3; Mariana Ionescu, „Între două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
tabere. Sunt războinici, liberi, neînfrânați și până într-atât de sălbatici și cruzi, încât și femeile merg la război împreună cu bărbații. Datoria tinerelor femei este să tragă cu arcul, să călărească și să vâneze. Când ajung mari se îndeletnicesc să străpungă dușmanul, lucru atât de important încât faptul de a nu fi ucis pe nimeni este socotit o necinste".7 Urmele lăsate de iazigi în regiunile est-carpatice sunt puține, ei au rămas aici o scurtă perioadă de timp, descoperirile ce datează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub asaltul atacurilor avaro-slave la Dunăre, în anul 602, s-a declanșat revolta militară romană care a transformat pe "sălbatecul centurion trac" (Iorga), Focas, în împărat al Bizanțului.17 După revolta militară și moartea împăratului Mauriciu, în anul 602, slavii străpung limesul danubian și năvălesc ca un torent în sudul Dunării, peste Moesia și Macedonia, ajungând până la Constantinopol. Ulterior, în cursul primei jumătăți a secolului al VII-lea, alte triburi slave, ale sârbilor și croaților, pătrund în sudul Dunării, pe la apus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]