3,672 matches
-
oferind dovezi suplimentare pentru existența unui strat interior de lichid. Un studiu de la începutul anului 2000 realizat de către Institutul de Cercetări Planetare DLR de la Berlin-Adlershof a plasat Titan într-un grup de „sateliți mari de gheață” alături de Callisto și Ganymede. Titan este singurul satelit cunoscut care are mai mult decât o urmă de atmosferă. Observațiile sondelor spațiale "Voyager" au arătat că atmosfera este mai densă decât a Pământului, cu o presiune la suprafață de aproximativ 1,45 ori mai mare decât
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
are mai mult decât o urmă de atmosferă. Observațiile sondelor spațiale "Voyager" au arătat că atmosfera este mai densă decât a Pământului, cu o presiune la suprafață de aproximativ 1,45 ori mai mare decât cea a Pământului. Atmosfera satelitului Titan este de aproximativ 1,19 de ori mai masivă decât atmosfera totală a Pământului. Atmosfera are straturi opace care blochează majoritatea luminii primite de la Soare și din alte surse, ceea ce face ca detaliile suprafeței să nu fie vizibile. Atmosfera este
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
din alte surse, ceea ce face ca detaliile suprafeței să nu fie vizibile. Atmosfera este atât de groasă și gravitația atât de scăzută încât oamenii ar putea zbura prin ea prin bătaia unor „aripi” atașate la brațele lor. Gravitația mică a Titanului face ca atmosfera să fie mult mai extinsă decât cea a Pământului, chiar și la o distanță de 975 km, sonda Cassini a trebuit să facă ajustări pentru a menține o orbită stabilă împotriva forțelor de frecare atmosferice. Atmosfera Titanului
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
Titanului face ca atmosfera să fie mult mai extinsă decât cea a Pământului, chiar și la o distanță de 975 km, sonda Cassini a trebuit să facă ajustări pentru a menține o orbită stabilă împotriva forțelor de frecare atmosferice. Atmosfera Titanului este opacă la numeroase lungimi de undă și un spectru de reflexie complet al suprafeței este imposibil să fie realizat din exterior. Nu a fost realizat până la sosirea misiunii "Cassini-Huygens" în 2004, când s-au obținut primele imagini directe ale
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
la numeroase lungimi de undă și un spectru de reflexie complet al suprafeței este imposibil să fie realizat din exterior. Nu a fost realizat până la sosirea misiunii "Cassini-Huygens" în 2004, când s-au obținut primele imagini directe ale suprafeței lui Titan. Sonda "Huygens" a fost în imposibilitatea de a detecta direcția Soarelui în timpul coborârii sale, și, deși a fost în măsură să ia imagini de la suprafață, echipa tehnică a sondei Huygens a comparat procesul cu cel de „a face fotografii într-
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
echipa tehnică a sondei Huygens a comparat procesul cu cel de „a face fotografii într-o parcare la asfințit”. Prezența unei atmosfere semnificative a fost suspectată de către astronomul spaniol Josep Comas Sola, care a observat un limb întunecat distinct pe Titan în 1903 și a fost confirmată de Gerard P. Kuiper în 1944 pe baza unei tehnici spectroscopice care a estimat o presiune parțială atmosferice a metanului de ordinul a 100 de milibari (10 kPa). Observațiile ulterioare din anii 1970 au
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
tehnici spectroscopice care a estimat o presiune parțială atmosferice a metanului de ordinul a 100 de milibari (10 kPa). Observațiile ulterioare din anii 1970 au arătat că cifrele lui Kuiper au fost subestimate semnificativ; abundența de metan în atmosfera lui Titan fiind de zece ori mai mare, iar presiunea de la suprafață fiind cel puțin de două ori mai mare față de ceea prezisă. Presiunea ridicată a suprafeței a fost un indiciu că metanul ar putea constitui doar o mică parte din atmosfera
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
de zece ori mai mare, iar presiunea de la suprafață fiind cel puțin de două ori mai mare față de ceea prezisă. Presiunea ridicată a suprafeței a fost un indiciu că metanul ar putea constitui doar o mică parte din atmosfera lui Titan. În 1981, "Voyager 1" a făcut primele observații detaliate ale atmosferei lui Titan, arătând că presiunea la suprafață este mai mare decât cea a Pământului, având 1,5 bari. Atmosfera lui Titan este cea mai densă și cea mai bogată
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
două ori mai mare față de ceea prezisă. Presiunea ridicată a suprafeței a fost un indiciu că metanul ar putea constitui doar o mică parte din atmosfera lui Titan. În 1981, "Voyager 1" a făcut primele observații detaliate ale atmosferei lui Titan, arătând că presiunea la suprafață este mai mare decât cea a Pământului, având 1,5 bari. Atmosfera lui Titan este cea mai densă și cea mai bogată în azot din Sistemul Solar în afară de cea a Pământului. Compoziția atmosferică în stratosferă
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
constitui doar o mică parte din atmosfera lui Titan. În 1981, "Voyager 1" a făcut primele observații detaliate ale atmosferei lui Titan, arătând că presiunea la suprafață este mai mare decât cea a Pământului, având 1,5 bari. Atmosfera lui Titan este cea mai densă și cea mai bogată în azot din Sistemul Solar în afară de cea a Pământului. Compoziția atmosferică în stratosferă este de 98,4% azot, restul de 1,6% fiind în mare parte metan (1,4%) și hidrogen (0
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
crede că hidrocarbonii apar în atmosfera superioară ca urmare a reacțiilor rezultate din disiparea metanului de către lumina ultravioletă a soarelui, producând o ceață groasă de culoare portocalie. Satelitul nu are câmp magnetic, deși unele studii din 2008 au dovedit că Titan a reținut rămășițele câmpului magnetic al lui Saturn în scurtele momente când a trecut în afara magnetosferei saturniene când este expus direct vântului solar. Acest câmp ar putea ioniza și ar purta unele molecule din vârful atmosferei. În noiembrie 2007, oamenii
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
câmp ar putea ioniza și ar purta unele molecule din vârful atmosferei. În noiembrie 2007, oamenii de știință au descoperit prezența ionilor negativi care are au masa de 10.000 de ori mai mare decât masa hidrogenului din ionosfera lui Titan, se consideră că aceștia se prăbușesc în regiuni mai joase, unde formează ceața portocalie care face invizibilă suprafața satelitului. Structura acestora nu este cunoscută în prezent, dar se presupune că sunt tolini, și ar putea fi baza apariției unor structuri
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
cunoscută în prezent, dar se presupune că sunt tolini, și ar putea fi baza apariției unor structuri moleculare mult mai complexe, cum ar fi .. Energia primită de la Soare ar fi trebuit să convertească toate urmele de metan din atmosfera lui Titan în hidrocarboni mai complecși în ultimii 50 de milioane de ani (o perioadă scurtă comparată cu vârsta Sistemului Solar). Aceasta lucru sugerează că metanul este realimentat cumva dintr-un rezervor aflat la suprafață sau în interiorul satelitului Titan. Deoarece atmosfera lui
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
din atmosfera lui Titan în hidrocarboni mai complecși în ultimii 50 de milioane de ani (o perioadă scurtă comparată cu vârsta Sistemului Solar). Aceasta lucru sugerează că metanul este realimentat cumva dintr-un rezervor aflat la suprafață sau în interiorul satelitului Titan. Deoarece atmosfera lui Titan conține de 1000 de ori mai mult metan decât monoxid de carbon se ia în calcul contribuțiile semnificative ale ciocnirilor cu comete, deoarece cometele sunt compuse mai mult din monoxid de carbon decât din metan. Ca
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
în hidrocarboni mai complecși în ultimii 50 de milioane de ani (o perioadă scurtă comparată cu vârsta Sistemului Solar). Aceasta lucru sugerează că metanul este realimentat cumva dintr-un rezervor aflat la suprafață sau în interiorul satelitului Titan. Deoarece atmosfera lui Titan conține de 1000 de ori mai mult metan decât monoxid de carbon se ia în calcul contribuțiile semnificative ale ciocnirilor cu comete, deoarece cometele sunt compuse mai mult din monoxid de carbon decât din metan. Ca satelitul Titan să fi
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
atmosfera lui Titan conține de 1000 de ori mai mult metan decât monoxid de carbon se ia în calcul contribuțiile semnificative ale ciocnirilor cu comete, deoarece cometele sunt compuse mai mult din monoxid de carbon decât din metan. Ca satelitul Titan să fi captat ca atmosferă o parte din nebuloasa saturniană timpurie, în momentul genezei Sistemului Solar, nu pare posibil deoarece în acest caz ar trebui să aibă o abundență atmosferică similară nebuloasei solare, incluzând hidrogen și neon. Mulți astronomi cred
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
parte din nebuloasa saturniană timpurie, în momentul genezei Sistemului Solar, nu pare posibil deoarece în acest caz ar trebui să aibă o abundență atmosferică similară nebuloasei solare, incluzând hidrogen și neon. Mulți astronomi cred că originea metanului din atmosfera lui Titan este satelitul însuși, considerându-se că metanul este eliberat de erupțiile criovulcanice. O posibilă origine biologică a metanului nu a fost exclusă. Există de asemenea un model al circulației aerului, care a fost identificat ca urmând direcția de rotație a
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
satelitul însuși, considerându-se că metanul este eliberat de erupțiile criovulcanice. O posibilă origine biologică a metanului nu a fost exclusă. Există de asemenea un model al circulației aerului, care a fost identificat ca urmând direcția de rotație a lui Titan, de la vest către est. Observațiile atmosferei, realizate în 2004 de "Cassini", sugerează că Titan este și un „super-rotitor”, asemănător plantei Venus, având o atmosferă care se rotește mult mai repede decât suprafața sa.. Ionosfera satelitului Titan este mult mai complexă
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
biologică a metanului nu a fost exclusă. Există de asemenea un model al circulației aerului, care a fost identificat ca urmând direcția de rotație a lui Titan, de la vest către est. Observațiile atmosferei, realizate în 2004 de "Cassini", sugerează că Titan este și un „super-rotitor”, asemănător plantei Venus, având o atmosferă care se rotește mult mai repede decât suprafața sa.. Ionosfera satelitului Titan este mult mai complexă decât a Terrei, având o ionosferă principală la o altitudine de 1.200 km
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
de rotație a lui Titan, de la vest către est. Observațiile atmosferei, realizate în 2004 de "Cassini", sugerează că Titan este și un „super-rotitor”, asemănător plantei Venus, având o atmosferă care se rotește mult mai repede decât suprafața sa.. Ionosfera satelitului Titan este mult mai complexă decât a Terrei, având o ionosferă principală la o altitudine de 1.200 km, dar prezintă și un înveliș adițional de particule încărcate la altitudinea de 63 de km. Acest lucru face ca atmosfera să fie
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
de 1.200 km, dar prezintă și un înveliș adițional de particule încărcate la altitudinea de 63 de km. Acest lucru face ca atmosfera să fie împărțită în două camere cu rezonanțe radio diferite. Sursele undelor radio naturale ale lui Titan sunt însă neclare, deoarece nu pare să existe o activitate luminoasă extinsă. Temperatura la suprafață este de aproximativ 94 K (−179 °C, sau −290 °F). La această temperatură apa înghețată nu se evaporă, astfel încât atmosfera este aproape lipsită de vapori
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
anti-efectul de seră al satelitului, reflectând lumina solară înapoi în spațiu, ceea ce face ca suprafața să fie semnificant mai rece decât atmosfera superioară. Satelitul recepționează doar aproximativ 1% din cantitatea de lumină solară pe care o primește Pământul. Norii lui Titan, probabil compuși din metan, etan sau alte substanțe organice simple, sunt împrăștiați și variabili, presărați prin ceața înconjurătoare. Acest metan atmosferic creează un efect de seră la suprafață, fără de care Titan ar fi mult mai rece. Descoperirile sondei Huygens indică
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
lumină solară pe care o primește Pământul. Norii lui Titan, probabil compuși din metan, etan sau alte substanțe organice simple, sunt împrăștiați și variabili, presărați prin ceața înconjurătoare. Acest metan atmosferic creează un efect de seră la suprafață, fără de care Titan ar fi mult mai rece. Descoperirile sondei Huygens indică prezența unor ploi periodice de metan lichid și alți compuși organici care udă suprafața satelitului. În octombrie 2007, observatorii au constatat o creștere a opacității aparente a norilor, deasupra regiunii ecuatoriale
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
au crescut și că au fost alimentate de căderile sezoniere de ploi hidrocarbonice. Este posibil ca zonele de suprafață să fie acoperite cu un strat de tolini, dar acest lucru nu a fost confirmat. Prezența ploii ar indică faptul că Titan este singurul corp ceresc altul decât Pământul pe care s-ar putea forma curcubeul. Cu toate acestea, având în vedere opacitatea extremă a atmosferei la lumina vizibilă, marea majoritate a curcubeielor ar fi vizibile doar în infraroșu. Simulări ale modelelor
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
având în vedere opacitatea extremă a atmosferei la lumina vizibilă, marea majoritate a curcubeielor ar fi vizibile doar în infraroșu. Simulări ale modelelor vântului global, bazate pe informații privind viteza vântului luate de sonda Huygens au sugerat că atmosfera lui Titan circulă într-o singură celulă Hadley enormă. Aerul cald se ridică în emisfera sudică - ceea ce a dus la experiementrea unei „veri” atunci când Huygens a coborât. Aerul cald se scufundă în emisfera nordică, ceea ce duce la apariția unor curenți de aer
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]