3,970 matches
-
perucă, era machiat ca o prostituată, avea o bluză decoltată sub care își pusese un sutien cu sâni proeminenți și o pereche de chiloți din piele mulați pe corpul gol, cu o ață în fund și cizme lungi cu niște tocuri imense. Crăcănat trecea prin mulțime, mergând țanțoș, toată lumea oprindu-se măcar o clipă pentru a-l urmări. Reacțiile erau diverse: uimire, râsete, revoltă sau pasivitate. Marți 21septembrie 1999 - sala Pruteanu Parcă ar fi trecut o lună de când am început repetițiile
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
lumea din care vine cel pe care trebuie să-l redai. În general femeile sunt tentate să-și expună nurii indiferent de condiția socială, de mediul din care provine sau de vârsta personajului pe care-l interpretează. Vor pantofi cu toc ca să pară mai înalte, chiar dacă acțiunea se petrece în vârful muntelui, ciorapi lycra deși joacă rolul unei țărăncuțe care aleargă după găini, rochii mulate sau pieptănături pretențioase și nu fac nici un efort pentru a afla măcar un element care să
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
astfel din nou cu o carieră ce se arăta promițătoare. 1957 Vrăjit de Clio! În 1957 am intrat la Facultatea de istorie a universității ieșene, secția istorie-limba și literatura română. M-am prezentat la examenul de admitere, proba scrisă, cu toc și călimară, deși stilourile fuseseră inventate demult. Concurența era mare, 11 candidați pe un loc, dar am reușit și nu oarecum, ci cu cea mai mare medie. Profilul secției mi-a venit "ca o mănușă". Citisem până la 18 ani cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
o halbă rece de bere la Gambrinus, singur-singurel, doar cu gândurile și visele mele. La ce gândeam? La păstorul mioritic de acum două decenii, la zborul meu fantastic peste Liceul "Costache Negruzzi" din Iași odată cu bivolii profesorului de chimie, la tocul și călimara cu care m-am prezentat la admitere la facultate, la minunații mei părinți, frați și surori, la draga mea tovarășă de viață, care mi-a ținut mereu pumnii la toate examenele și încercările. La ce visam? La o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
era instalat cu echipa sa chiar În hotel, În pregătirea unei noi pelicule. Ca să ajung la recepție, a trebuit să mă strecor printre fantome cu aer uman, sau așa mi se păreau atunci, căci eram uluit să văd travestiți pe tocuri uriașe, cu păr artificial vopsit strident, fumând marijuana și sărutându-se În plin lobby. Camera pe care mi-o rezervase drăguțul de Jules era la etajul doi și, cum el era sensibil la modestia financiară a artiștilor care vin nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o calmeze pe faimoasa pensionară, care a ieșit, aruncându-mi din ușă un ultim avertisment dramatic: „N-o să mai calc cât trăiesc În biroul acesta!“. De fapt, a călcat, dar În prezența altor ocupanți ai scaunului directorial, poate cu aceleași tocuri ascuțite pe care nu a fost nevoie să le mai folosească drept arme de atac patriotic. În plus, a avut satisfacția, nu demult, să fie patriotic decorată și „repusă“ În drepturile - pe care nimeni nu i le luase- de către un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu Andrei Șerban povestit de Tania Radu. Multe dintre spectacolele lui Andrei Șerban din teatrul american au fost Înregistrate pe suport video și pot fi vizionate la New York Public Library for the Performing Arts de la Lincoln Center din New York. Cuprins TOC \o "1-2" \h \z HYPERLINK \l " Toc133741147" Dacă aș spune chiar totul... În loc de prefață) PAGEREF Toc133741147 \ h 7 HYPERLINK \l " Toc133741148" Partea Întâi HYPERLINK \l " Toc133741149" ECHILIBRIST ÎNTRE DOU| LUMI HYPERLINK \l " Toc133741150" (DIALOG ÎN TREI) HYPERLINK \l " Toc133741151" Copacul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nou Înălțat pe frumoasa casă din Rojestveno. Călătorea cu o jumătate de duzină de cufere uriașe, mituia Nord-Express-ul ca să oprească pentru el În mica noastră haltă și mă ducea, pășind pe picioarele lui mici și fragile Încălțate În pantofi cu tocuri Înalte, și promițându-mi un cadou minunat, până la copacul cel mai apropiat, unde rupea delicat o frunză și-mi spunea, oferindu-mi-o: „Pour mon neveu, la chose la plus belle au monde - une feuille verte“. Sau Îmi aducea solemn
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru Învățătură, unde mă duceam Înaintea lui, Îi auzeam pașii viguroși tropăind tot mai aproape și, oricât de frig ar fi fost În ziua aceea, fața lui rumenă era toată asudată când intra. Îmi amintesc energia colosală cu care apăsa tocul În care țâșnea cerneala când nota, cu un scris rotund cum n-am mai văzut, temele pentru ziua următoare. La sfârșitul lecției i se comanda de obicei un limerick și acesta era oferit, poanta demersului fiind că În el era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe el o linie verticală cu unghia de la degetul mare, Îndoia marginea foii, apăsa, Îi dădea drumul, o netezea cu podul palmei, după care caietul era iute răsucit și așezat În fața mea, gata de a fi folosit. Urma un nou toc; Întotdeauna Îi umezea penița lucitoare susurând din buze Înainte de a-l cufunda În cristelnița cu cerneală. Apoi, bucurându-se de fiecare trăsătură a fiecărei litere curate (mai ales pentru că terminasem caietul anterior Într-o mizerie totală), gravam cu infinită grijă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mă privească Îngrozit și curios, ca o mică bufniță. Printre banalele suveniruri achiziționate la Biarritz Înainte de plecare, suvenirul meu preferat nu era nici micul taur din piatră neagră, nici scoica sonoră, ci un obiect care astăzi pare aproape simbolic - un toc din spumă de mare cu un minuscul cristal incastrat În partea sa ornamentală. Îl țineai aproape de un ochi, Îl Închideai pe celălalt și, după ce scăpai de clipitul genelor, vedeai Înăuntru o miraculoasă panoramă fotografică a golfului și a șirului de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îl Închideai pe celălalt și, după ce scăpai de clipitul genelor, vedeai Înăuntru o miraculoasă panoramă fotografică a golfului și a șirului de stânci care se termina la far. În acest moment se petrece un lucru Încântător. Procesul de reconstituire a tocului și a microcosmosului din ochiul lui magic Îmi stimulează memoria, determinând-o să facă un ultim efort. Încerc din nou să-mi amintesc numele câinelui Colettei - și, victorie! De-a lungul acelei plaje Îndepărtate, peste luciul nisipului de seară din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
palma o muscă de cal pe care o așteptase să coboare și a plecat după două alte fete, mai puțin drăguțe, care o strigau. Le-am văzut imediat, dintr-un punct de observație de deasupra râului, traversând podul, țăcănind cu tocurile Înalte, În pas vioi, toate trei cu mâinile vârâte În buzunarele hainelor bleumarin și, dând din când În când din capetele pline de panglici și de flori, ca să alunge muștele. Foarte curând am dat de urmele Tamarei În modesta dașka
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fi comparat cu mișcarea necontrolabilă a limbii unui om suferind de insomnie care bâjbâie după un colț de măsea În bezna gurii, zdrelindu-se În timp ce face asta, și totuși perseverând. Am cunoscut oameni care după ce au atins accidental un obiect - tocul ușii, un perete - a trebuit să fie supuși unei serii sistematice și foarte rapide de contacte cu diverse suprafețe din Încăpere Înainte de a reveni la o existență echilibrată. N-am Încotro; trebuie să știu unde sunt situat, unde sunteți situați
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai bine o țin minte, firește, pe aceea care a devenit eroina unui adevărat scandal. Foarte tânără (n-avea mai mult de 16 ani), drăguță foc, dreaptă, suplă, purta cozi și, în picioare, am reținut acest amănunt, niște ghete cu toc, care o făceau să pară mai înaltă. Era mândră, în ambele sensuri, vorbea și gesticula decis. În discuția cu mama, dinainte de angajare, ținea cu tot dinadinsul s-o asigure că ea nu e din „alea”, „niște curve, doamnă, vă rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ediția cartonată din 1956, iar sus, contorul electric și siguranțele. De soarele care bate după-amiaza, cam de la două la patru, patru și jumătate, mă ferește o perdeluță simplă, prevăzută cu câteva inele, agățate în tot atâtea cuișoare bătute în lemnul tocului de la fereastră. De câțiva ani am una din pânză portocalie, care filtrează în odaie o lumină deosebit de plăcută. Pe pereți - două tablouri: pe cel din dreapta, cum stau la masa de scris, așezat pe cel mai mare, mai temeinic și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prăsit la alții, după ce terminăm câmpul nostru. La scoala purtăm cămașă de fuior și haină de suman, toate care rămâneau de la frații mei. Vară desculța - iarnă cu niste bocanci vechi de-ai tatei. Și cu tașca. De scris: îmi făceam toc din strujan. Purtăm o sticluța cu cerneală în care înmuiam penița să scriu. Era incomod de scris. Uneori picura un punct pe caiet sau se dezlegă penița și rămânea în sticluța cu cerneală. Doamne, ca scump și cu multe lacrimi
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
amintesc de prima pereche de bocanci pe care mi i-a cumpărat tata, când eram de vreo cinci ani. Bocancii stăteau în prăvălie agățați într- un cui la o grindă, legați de șireturi. Aveau „ținte” pe talpă și potcoave la tocuri. Erau mai mari decât laba piciorului meu cînd i-am probat de mi-i-a cumpărat, dar tata tot mi i-a cumpărat, motivând că „piciorul copilului mai crește” și o să-i poarte mai multe ierni cu ciorap gros de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
a mămăligă caldă, ne gândeam că-i deranjăm. Ne-a deschis poarta chiar inspectorul în persoană, i-am spus ce dorim, ne-a invitat pe prispă (că masa era pe altă direcție), ne-a dat câte o coală de hârtie, toc și cerneală pentru cerere iar el a scris la fiecare:"Revizoratul școlar Ismail, pentru numiri de învățători suplinitori" și a semnat. Noi credeam că l-am apucat pe Dumnezeu de picior, însă apostila aceea era cam în felul oracolului de la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
mamei sau a bunicului. S-au trezit, vara, că le-a venit învățătoarea să-i felicite c-am trecut într-a doua. - Cum a doua? Că cea mică n-a știut decât să se joace. - S-a jucat bine cu tocul la clasă. Cînd m-a dus, la terminarea școlii primare,pentru examen la Galați, la Normală, n-au vrut să mă primească. Nu aveam vârsta. și eu ce să fac, s-a necăjit bunicul, s-o dau iar la clasa
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
domeniul plantelor medicinale m-au făcut și aici utilă. N-am să uit de tânărul preot Dumitru Mereț. Avea o fetiță Mariana și-mi tot spunea că nu mă lasă să mai plec din Bichigi până n-o să-i pun tocul în mână fetiței sale. Deși era ardelean get-beget, pare-mi-se din Bod, de lângă Brașov, avea o constituție fizică fragilă. Nu pretindea bani de la enoriași, nu lua de la colivar, din ofrandele aduse. Se mulțumea cu puțin încercând, la rândul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
bolnavă, altceva decât teama din tranșee, o teamă amplificată poate și de oboseala atâtor zadarnice speranțe. Intrasem cu tot cu viața și sărăcia noastră într-o mlaștină unde pașii se înfundau în neștiut până la dispariție. Am intrat. Stătea lipit de tocul ferestrei bătând cu un singur deget în clapa lemnului. Un minut-trei. Afară mașina, aceeași mașină sau una asemănătoare cu cele care, sub perdeaua nopții se opreau în porți stârnind disperarea. - De ce nu răspunzi la chemările partidului? - Am avut ore la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
am ajuns în două ore la locul cu pricina, obosiți, uzi pe haine și la picioare. Era lapoviță. Cojocelul elegant de Orăștie, cu glugă, de care eram foarte mândră, s a udat în scurt timp, iar cizmele din piele, cu tocuri înalte au tras umezeală și s-au umplut de noroi. Ploaia s-a transformat puțin câte puțin în chiciură, iar știuleții erau uzi și înghețați. Această ieșire a noastră era probabil prilej de satisfacție pentru țăranii nemulțumiți de felul cum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
din tercot albastră, cu mânecile lungi terminate cu manșetă, era încheiată cu nasturi albi până la gât. Singurul accesoriu cochet era gulerașul croșetat din fir de mătase, și acesta asortat cu baticul. În picioare purta pantofi comozi de culoare deschisă, fără tocuri, deși era scundă. Prin comparație, m-am simțit așa cum spunea secretara, despuiată, și mi-am acoperit obrajii aprinși de soare, dar și de rușine. Mă aflam la aproximativ 8 kilometri de satul unde era primăria. Acolo mai aveam câteva haine
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
acoperit obrajii aprinși de soare, dar și de rușine. Mă aflam la aproximativ 8 kilometri de satul unde era primăria. Acolo mai aveam câteva haine subțiri și tricouri cu mânecă lungă. La ora aceea era cald, eram flămândă, încălțămintea avea tocuri înalte, iar până la șosea, unde puteam găsi o mașină sau o căruță, era de mers. Am plecat cu un nod în gât și nervoasă, iar când am ajuns la șosea, mașina fără secretară a trecut pe lângă mine în mare viteză
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]