4,979 matches
-
de demolare și reconstruire a ceea ce numim "ordinea mnemonică" a societății, i.e., instituțiile sociale și structurile culturale responsabile de cultivarea, gestionarea și promovarea memoriei istorice. 4.3. Raportul Tismăneanu: comisionarea politică a adevărului istoric Societatea românească a ieșit din captivitatea totalitară a regimului comunist pe calea de foc a violenței ce a irumpt în miezul evenimentelor din decembrie 1989. Învolburate încă în mister, evenimentele din decembrie 1989 par a sugera filmul transformării unei revolte spontane asupra unei chestiuni minore (evacuarea pastorului
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
coordonată de V. Tismăneanu cuprinde o analiză ce se întinde pe lungimea a 666 de pagini în versiunea originală din 2006, 879 în varianta tipărită în 2007. Prefațată de o "Introducere" în care sunt lămurite " Natura, scopul și efectele regimului totalitar comunist în România, 1945-1989", analiza se fixează apoi asupra "Reperelor istoriografice" ale regimului comunist românesc. În continuare sunt examinate în detaliu "Partidul Comunist Român" (capitolul 1), "Represiunea" (capitolul 2), unde se pledează cazul în favoarea probării "genocidului comunist în România", centrul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
epoca de aur a existenței istorice românești, o epocă a marilor realizări tehnologice și industriale, și a afirmării naționale pe plan mondial); ii) contra-narativa liberală, articulată de intelighenția anticomunistă, din care făceau parte disidenții și victimele directe ale represiunii regimului totalitar, în care trecutul comunist era zugrăvit în tușe grave și sumbre, ca o jumătate de secol tragică a existenței românești (Ciobanu, 2009, p. 318). Mai bine de 15 ani de la răsturnarea regimului comunist, dominantă în arena publică a fost narativa
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1980). Intenția simbolică urmărită de Raport este de a marca cezura dintre totalitarism și democrație prin denunțarea trecutului stalinist. Problema este că realizează acest lucru într-o manieră tipic stalinistă. Una dintre cele mai recognoscibile semne distinctive ale fostelor regimuri totalitare comuniste a fost meticulozitatea cu care au creat narative istorice oficiale despre trecut. Perfecționând o tendință existentă în toate istoriografiile sponsorizate statal, regimurile comuniste au excelat la ceea ce J.V. Wertsch (2004, p. 72) a numit "producerea statală a unei memorii
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
apologetic și negaționist ce reclamă cu imperiozitate morală condamnarea sa juridică. 4.4. Rezistența nostalgică: memoria roșie a comunismului Procesul comunismului, sfârșit prin condamnarea fostului regim ca ilegitim și criminal, trebuia să marcheze ruperea societății românești democratice de trecutul comunist totalitar. Devenirea democratică necesita, în concepția Raportului, eliberarea de povara trecutului comunist. Ca atare, Raportul a fost conceput pe baza principiului biblic "adevărul (istoric) ne va elibera (politic)". Confruntând fățiș trecutul comunist, printr-o introspecție critică necruțătoare, Raportul își propunea să
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
început considerată ca una din petele negre ale Revoluției române. La scurt timp după consumarea evenimentelor revoluționare din 1989, în 1992 și 1993, jumătate din populația României încă mai girau moral executarea foștilor dictatori ca măsură necesară pentru închiderea capitolului totalitar din istoria țării. De atunci, opinia publică și-a schimbat radical cursul, în 2009 doar 12 la sută dintre respondenți justificând necesitatea execuției. În paralel, pe măsura îndepărtării temporale de momentul 1989, s-a configurat un tot mai puternic consens
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de important dintre elevi nu au avut (sau cel puțin nu au reținut că au avut) ca subiect de discuție tema comunismului cu profesorii lor relevă eșecul societății postcomuniste "în efortul deliberat de a transmite informații și atitudini despre regimul totalitar comunist" (Gheorghiță, 2010, p. 69). Eșantionul investigat în studiul "Elevii și cultura civică" a fost alcătuit în întregime din elevi. Părinții nu au fost incluși în eșantion, astfel că transmiterea intergenerațională a atitudinilor (de la părinți la copii) nu poate fi
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
secol de la prăbușirea ordinii comuniste: o stafie bântuie România contemporană, stafia nostalgiei comuniste. 4.6. Tipologia reglării de conturi între prezent și trecut Nu putem pune punct acestei analize fără a plasa modul în care societatea românească a gestionat trecutul totalitar într-un context comparativ, care să evidențieze atât specificitatea cât și asemănările soluției românești în raport cu alte tipare disponibile de reglare a conturilor între prezent și trecut.Societățile posttotalitare, fie că e vorba de Germania postbelică intrată în procesul de de-
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
asemănările soluției românești în raport cu alte tipare disponibile de reglare a conturilor între prezent și trecut.Societățile posttotalitare, fie că e vorba de Germania postbelică intrată în procesul de de- nazificare, fie de statele ieșite din comunism, odată desprinse de chingile totalitare, sunt puse în situația de a-și confrunta moștenirea trecutului. Reglarea conturilor cu trecutul pare a fi o etapă necesară în vederea eliberării de greutatea istoriei care "apasă ca un coșmar asupra minții celor vii" (Marx și Engels, 1960, p. 119
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de la Revoluția din 1989 până la acceptarea României în Uniunea Europeană începând cu anul 2007, gestiunea social-politică a comunismului românesc a fost caracterizată de un tratament evitaționist și de politici amnezice. Pentru mai bine de un deceniu și jumătate de la prăbușirea regimului totalitar, vocile care au cerut confruntarea oficială a trecutului comunist au rămas fără ecou în coridoarele puterii politice, populate în mare parte de foști membri ai Partidului Comunist convertiți la o formă sau alte de social-democrație și extremist naționalist. Cele mai
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sunt considerate a fi lucrarea diavolului. În aceste condiții, soluția terapeutică și emancipativă de eliberare de trecutul malefic este "exorcizarea demonilor trecutului" (Tismăneanu, 2013a). Pasaje din Raportul final caracterizează regimul comunist în întregul său, ideologia marxist-leninistă, precum și instituții ale sistemului totalitar ca fiind demonice. Autorii Raportului conceptualizează societatea captivă regimului comunist ca fiind victima unui sistem de represiune "diabolic" (Raport, 2006, pp. 166-167). În aceleași formule demonice, regimul comunist este portretizat drept întruparea "diavolului", în timp ce Securitatea este descrisă ca fiind o
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
culturii politice (a orientărilor către sistem și către ceilalți membri ai sistemului) și de la prezența grupurilor în competiție (pluralism), Almond [1970] face distincția între patru tipuri de sisteme politice: sistemele politice anglo-americane; siste-mele politice continentale; sistemele politice preindustriale; sistemele politice totalitare. Inconvenientul evident al acestei clasificări constă în faptul că nu este nici exhaustivă, nici exclusivă. În concepția lui Almond, sistemele politice din Scandinavia și din Țările de Jos au, într-adevăr, atît caracteristici ale sistemelor anglo-americane, cît și caracteristici ale
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
să fie mult mai precauți și mult mai circumspecți în formularea comparațiilor și a aprecierilor. În fine, tema predominantă a analizelor din anii '80 și '90 a fost și continuă să fie cea a proceselor de tranziție de la regimurile autoritare, totalitare și post-totalitare la regimuri democratice, un domeniu de mare interes analitic și politic, în care s-au manifestat contribuții însemnate [O'Donnell, Schmitter și Whitehead 1986; Gunther, Diamandorous și Puhle 1995; Linz și Stepan 1996]. Politica comparată În ceea ce privește politica comparată
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
vorba de partidele-stat, care merită să fie analizate separat. Ele sînt, de fapt, rezultatul condițiilor genetice diferite de cele ale partidelor din regimurile democratice, răspund la alte provocări, au alte roluri, se schimbă în funcție de fenomenele ce privesc regimul, autoritar sau totalitar, în care operează. Tot ceea ce ține de un sistem de partide (modalități electorale, reprezentare parlamentară, formare de guverne) suportă, în sistemele monopartidiste, influența altor judecăți, care nu duc către sisteme concurențiale. Dar despre sistemele monopartidiste vom vorbi pe larg în
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ține de un sistem de partide (modalități electorale, reprezentare parlamentară, formare de guverne) suportă, în sistemele monopartidiste, influența altor judecăți, care nu duc către sisteme concurențiale. Dar despre sistemele monopartidiste vom vorbi pe larg în capitolul despre regimurile autoritare și totalitare. Partide predominante Revenind la clasificarea lui Sartori, primul tip de sisteme de partide concurențiale este constituit din sisteme cu partid predominant. În aceste sisteme există un partid care, într-un lung șir de alegeri libere și concurențiale, obține, în mod
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
în italiană se regăsesc în Lasswell [1975]) știința politică s-a ocupat în mod constant de contexte în care puterea este cucerită, împărțită și aplicată; așadar, cum vom vedea în al nouălea și al zecelea capitol, de regimurile nedemocratice (autoritare, totalitare, posttotalitare, sultanice) și de cele democratice, în care apare și se dezvoltă competiția pentru putere. Știința politică s-a ocupat, cum am văzut în al doilea și al treilea capitol, și de modalitățile prin care cetățenii, grupurile și mișcările pot
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
o semnificativă convergență, cu cîteva excepții [de exemplu Perlmutter 1984], privind definirea caracteristicilor distinctive ale regimurilor autoritare în sens larg. Marile probleme, pe care le vom vedea în continuare, apar atunci cînd de la regimurile autoritare se trece la analiza celor totalitare. Oricum, sînt două elemente comune ambelor tipuri de regimuri: pe de o parte, încercarea, încununată de mai mult sau mai puțin succes, de a reduce substanțial sau de a elimina de tot pluralismul politic; pe de altă parte, criteriile de
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
distribuire a puterii politice, care nu s-au bazat niciodată pe alegeri, sau în orice caz, nu pe alegeri libere, concurențiale, semnificative, ci întotdeauna pe control și pe recurgerea la folosirea forței. Construcții precare Atît regimurile autoritare, cît și cele totalitare constituie modalități specifice de reglare a raporturilor de putere între stat și societate, modalități puse în aplicare în locuri caracterizate printr-o mai mare sau mai mică stabilitate, în funcție de originile și de instaurarea lor și de provocările la care sînt
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
În fine, este interesant de menționat că, în timp ce există democrații neîntrerupte, adică regimuri democratice care, odată instaurate, s-au menținut, nici un regim autoritar (chiar dacă unele dintre ele au rezistat destul de mult, ca în Portugalia și în Spania) și nici un regim totalitar (chiar dacă Uniunea Sovietică a reușit să-l păstreze timp de șaptezeci de ani) nu se poate lăuda cu o durată neîntreruptă comparabilă cu cea a democrațiilor celor mai îndelungate. Așadar, regimurile autoritare și mai ales regimurile totalitare, sînt, contrar părerilor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
și nici un regim totalitar (chiar dacă Uniunea Sovietică a reușit să-l păstreze timp de șaptezeci de ani) nu se poate lăuda cu o durată neîntreruptă comparabilă cu cea a democrațiilor celor mai îndelungate. Așadar, regimurile autoritare și mai ales regimurile totalitare, sînt, contrar părerilor care circulă, construcții pe cît de puternice și opresive, pe atît de fragile și precare. Această afirmație nu intenționează, firește, să nege posibilitatea ca același sistem politic să treacă printr-o frecventă succesiune de regimuri autoritare, chiar
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de regimuri autoritare, chiar cu unele interludii democratice. Totuși, fiecare regim autoritar va ajunge slab, fragil, instabil și precar: poate tocmai din cauza conștiinței că este astfel, va recurge la represiune și la opresiune. 2. DEFINIȚII ȘI DISTINCȚII: REGIMURI AUTORITARE ȘI TOTALITARE În literatură există două definiții generale ale regimurilor autoritare și ale regimurilor totalitare, de la care pornesc majoritatea autorilor, de obicei acceptîndu-le sau criticîndu-le: cea a lui Linz, pentru regiurile autoritare, și cea lui Friedrich și Brzezinski, pentru regimurile totalitare (despre
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ajunge slab, fragil, instabil și precar: poate tocmai din cauza conștiinței că este astfel, va recurge la represiune și la opresiune. 2. DEFINIȚII ȘI DISTINCȚII: REGIMURI AUTORITARE ȘI TOTALITARE În literatură există două definiții generale ale regimurilor autoritare și ale regimurilor totalitare, de la care pornesc majoritatea autorilor, de obicei acceptîndu-le sau criticîndu-le: cea a lui Linz, pentru regiurile autoritare, și cea lui Friedrich și Brzezinski, pentru regimurile totalitare (despre acestea din urmă vom discuta mai pe larg în paragraful următor). Regimurile autoritare
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ȘI TOTALITARE În literatură există două definiții generale ale regimurilor autoritare și ale regimurilor totalitare, de la care pornesc majoritatea autorilor, de obicei acceptîndu-le sau criticîndu-le: cea a lui Linz, pentru regiurile autoritare, și cea lui Friedrich și Brzezinski, pentru regimurile totalitare (despre acestea din urmă vom discuta mai pe larg în paragraful următor). Regimurile autoritare În ceea ce privește regimurile autoritare, definiția clasică este formulată de cercetătorul spaniol Juan Linz [deja din 1964; dar vezi 1991, 444], referindu-se la Spania franchistă, dar apoi
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
regim și respectul față de lider constituie criterii folosite pentru selectarea conducătorilor acestor organizații. Înseși organizațiile adoptă și aplică fără dificultate astfel de criterii. Această specie de pluralism politic, oricît ar fi de limitat, ajută la diferențierea regimurilor autoritare de cele totalitare, în care, în schimb, nu mai poate fi vorba deloc de pluralism, dat fiind faptul că sînt regimuri moniste. Tocmai pentru că este limitat, pluralismul politic al regimurilor autoritare nu este deloc asimilabil pluralismului care caracterizează intrinsec regimurile democratice. Pluralismul democratic
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
un rol specific. Mentalitatea autoritară cea mai răspîndită se bazează pe triada tradițională Dumnezeu, patrie, familie care se poate regăsi la baza multor experiențe autoritare, chiar trecînd cu vederea tipul de religie în cauză. Bineînțeles că, la rîndul lor, regimurile totalitare de tip comunist nu numai Uniunea Sovietică și, prin ricoșeu, toate sistemele politice comuniste ale Europei Centrale și de Est (cu puține, chiar dacă semnificative excepții, ca Polonia și Ungaria) dar și China [se recomandă clasicul Schurmann 1972], Coreea de Nord și pentru
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]