3,617 matches
-
fără vreo întrerupere perceptibilă multe mii de hectare, sunt mari depozite cu acoperiș plat, dreptunghiulare, construite dintr-un plastic de o culoare neutră pe care vremea și praful au transformat-o încetul cu încetul în cenușiu. Înăuntru, departe de ochii trecătorilor, cresc plante. Pe drumuri secundare care dau în șosea, ies, ici și colo, camioane și tractoare cu remorci încărcate de vegetale, dar grosul transportului s-a efectuat în timpul nopții, cele de acum, fie că au o excepțională autorizație expresă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
stabilitatea termică a aerului condiționat, dar adevărul e altul, oamenii se pot sinucide, dacă vor, dar nu aruncându-se în stradă de la o sută de metri înălțime, disperarea ar bate prea tare la ochi și ar trezi curiozitatea morbidă a trecătorilor, care pe dată ar vrea să afle de ce. Cipriano Algor a mai spus, nu o dată, ci de multe ori că nu va accepta niciodată să vină să locuiască în Centru, nu va renunța la olăria care a aparținut tatălui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cel mai bine explicat dacă îl considerăm ca un oraș înăuntrul altui oraș, Nu știu dacă e explicația cea mai bună, oricum nu este suficient ca să înțeleg ce e înăuntrul Centrului, Sunt aceleași lucruri ca într-un oraș obișnuit, magazine, trecători care cumpără, stau de vorbă, mănâncă, se distrează, lucrează, Adică exact ca în sătucul înapoiat în care locuim, Mai mult sau mai puțin, în fond e o chestiune de mărime, Adevărul nu poate fi așa de simplu, Presupun că unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Samarkand, În seara unei zile domoale și posomorâte, unii orășeni lipsiți de ocupație vin să dea târcoale prin fundătura dintre două taverne, În vecinătatea pieței de mirodenii, nu ca să guste din vinul tămâios de Soghdiana, ci pentru a pândi du-te-vino-ul trecătorilor sau pentru a se lua de cine știe ce băutor cherchelit. Omul este atunci târât prin pulbere, Împroșcat cu insulte, sortit unui iad al cărui foc Îi va aduce În vecii vecilor aminte de lucirea roșiatică a vinului ispititor. Dintr-o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Există mai bine de două mii de fântâni În acest oraș, făcute din teracotă, din aramă sau din porțelan, fântâni pe care ai putut să le observi la toate colțurile de stradă, mereu pline cu apă proaspătă spre a potoli setea trecătorilor, toate fiind dăruite de oamenii din Samarkand; crezi oare că fie și un singur om și-ar grava numele pe ele, spre a-și atrage mulțumiri? — Recunosc, n-am Întâlnit niciunde o asemenea generozitate. Mi-ați Îngădui, totuși, să pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unde s-au perpetuat tradiții ciudate. În fiecare an, se celebrează, printr-un carnaval burlesc, aniversarea uciderii Califului Omar. Cu acest prilej, femeile se fardează, pregătesc dulciuri și fistic prăjit, copiii stau pe terase și varsă șuvoaie de apă asupra trecătorilor, strigând cu voioșie: „Dumnezeu să-l blesteme pe Omar!” Se confecționează un manechin cu efigia califului, purtând În mână un șirag de baligi, manechin care este plimbat prin anumite mahalale, În timp ce se cântă: „De pe când numele tău era Omar, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai aminti de mine Într-o sută, Într-o mie de ani? — Cum putem ști? Nizam, după ce Îl privise insistent, cu neîncredere, continuase: — Nu ești tu oare cel care a rostit cândva: „Viața e ca o vâlvătaie. Flăcări pe care trecătorul le uită, cenușă pe care vântul o Împrăștie, a trăit un om”. Crezi că aceasta va fi soarta lui Nizam al-Mulk? Gâfâia. Omar tot nu spusese nimic. — Prietenul tău Hasan Sabbah străbate țara strigând sus și tare că eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
baza vechilor rețete chinezești, acel fabricant evreu de hârtie dădea Încă formă, În veacul al XI-lea, ramurilor de dud alb? Vreme de săptămâni, m-am preumblat pe jos, apoi pe spinarea unui catâr; i-am Întrebat pe neguțători, pe trecători, pe imamii din moschee, dar m-am ales doar cu expresii neștiutoare, zâmbete amuzate și invitații generoase să mă așez pe divanele lor de culoarea cerului ca să Împărțim ceaiul. Norocul meu a fost să mă aflu, Într-o dimineață, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
clar că nu mai avem de-a face cu un uzurpator al leului divin de la piramide. Dealtfel, sfinxul grec nu Întreabă nimic despre zei. Ei cere un răspuns simplu, care ucide sau da viață. Stînd la porțile Thebei, ieșea Înaintea trecătorilor devorîndu-i pe cei ce nu știau să-i răspundă. La rîndul său, Însă, monstrul era sortit să moară la primul răspuns adevărat. El se va sinucide Învins de soluția enigmei. Este, de fapt, Întrebarea Însăși, care moare numai prin răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ea ca Într-un miel Înjunghiat, e numai pentru a da faptelor mele un Înțeles, deoarece nu vreau să mă ascund În spatele unor răspunsuri ușoare; adevăratul curaj e de a rămîne gol În fața sfinxului. VÎntul Îmi șterge urmele din praf, trecătorii se feresc să mă vadă cum arăt, ca un cerșetor, dar cîndva am fost rege și am dat un răspuns sfinxului pe care monstrul nu l-a putut combate. Toate aceste lucruri există și nu mi le poate lua nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
decît oricine, că, În vale, Sisif Își Împrospătează forțele pentru a urca muntele din nou. Orice revenire e Întăritoare. Cunosc Îndeaproape aceste lucruri. Și În nici o luptă nu voi fi Învins dacă memoria va lupta alături de mine. Am ucis destui trecători, dar acesta este un păcat al tuturor celor care se trag din zei. Pe fața mea Întoarsă spre pămînt nu e nici o pată de sînge. E numai dragoste și recunoștință. Nimic nu-mi lipsește cînd mă tăvălesc În nisipul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
făcut ei din Procust un tîlhar. Prin celebrul său pat, Procust se opunea diversității. Dar el nu face altceva În demența sa feroce decît să aplice cu mijloace brutale Învățămintele esteticii antice. Ce altceva pretinde el decît că trupul fiecărui trecător trebuie să se Înscrie Într-un anumit canon, avînd neapărat o anumită lungime? Arta elină Îl obligă pe artist să măsoare. Ea pune dezordinea pe același plan cu urîtul și sfîrșește prin a cînta mai puțin omul și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
deci chipul lui Apolo și cruzimea zeului din scena În care l-a schingiuit pe Marsyas. Dar simpla lui contestare nu e suficientă pentru a formula un alt adevăr. Ne-am fi putut opri la afirmația că tîlharul care ataca trecătorii Între Megara și Atena a fost numai o formă perversă, o nebunie a ideii de măsură, Învinuindu-i doar metoda sălbatică, dacă sîngele de pe patul lui Procust nu ne-ar fi Împiedicat adesea să vedem că dincolo de negarea acestuia trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
din studioul din România se orientează și bagă publicitate. Când îi revine vocea lui Triplu Ve, manifestanții sunt deja departe. În urma lor au rămas două borcane goale la picioarele statuii, în care s au strâns deja câteva monede aruncate de trecători miloși. Freneticul reporter se uită mai atent la statuie. Mutra imigrantului necunoscut i se pare cunoscută. Seamănă leit cu Sandu Mutălăul, mimul care făcea bani pe litoralul românesc reușind să stea nemișcat minute-n șir, ca o statuie. Cei mai mulți bani
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
spre borcane. Are impresia că și statuia își apleacă ușor privirea. Triplu Ve se decide: ia cele două borcane cu bani și o rupe la fugă. Operatorul - după el. Sandu Mutălăul aruncă umbrela și borcanul și se ia după ei. Trecătorii din Angers rămân statuie. E ora 12.10. Lionel reaprinde televizorul. Are un șoc: o vede pe Esmé în prim-plan. Despre Esmé, totuși Esmé a fugit din țară prin anii ’70, după publicarea „Tezelor din iulie“, în semn de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de primăvară. Ochi mici, negri. Buzele carmin, obraji de email roz. — Ziarele! Gata, le sortez într-o clipă. Intr-o clipă... Bărbații grupați în jurul ghișeului se animară. Fata se retrase în fundul chioșcului, să aranjeze pachetele de ziare. Trotuarul devenise neîncăpător. Trecătorii se înmulțiseră, se mișcau repede, priviri rotite, nerăbdătoare, valuri, valuri, furnici renăscute, grăbite. Coada la ziare se lungise. — Nu mai am Flacăra, anunță soprana. Gata și România liberă, ăsta e ultimul. Oho, să fii mata sănătos, Filatelia și Pescarul vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
impardonabile, datorate muzicii). În marea piață a orașului, mereu plină de turiști, din toată lumea, agasant de supra populată, treceau zilnic niște irlandezi crazy, care purtau pe umeri busturi de marionete uriașe și intrau În relații diverse (În general, decente) cu trecătorii. Am urmărit și filme de animație cu păpuși și marionete, unele din ele moderne, insolite (produse În America). M-a surprins să văd, În Capitala mondială a păpușilor (numai În centru există, aproape lipite, zece magazine care expun și comercializează
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Burtăncureanu îi povestea de una, de alta, iar Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare de râs. Se oprea și, proptit în cărucior, sălta pătura, ascunzându-și fața hohotitoare în stofa ei aspră. Eventualii trecători izbucneau și ei spontan în torente hohotitoare, gâlgâitoare. Și erau mereu câțiva în preajma lor. Printre ei, nelipsit, Constandin F. Panaitescu, ofițerul de la Starea Civilă a Primăriei, demascat ulterior, la trei ani de la Revoluția de la Județeană, ca un fost torționar de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
căzu adormit în poală. Mașinile se fereau din calea ei cu spatele înainte, clipind din stopuri și semnalizându-și trecerea cu piuituri, se cățărau pe stâlpii de telegraf. Tramvaiele își modificau traseele, luând-o direct pe caldarâm, cu pantograful bălăngănind, trecătorii își schimbau brusc atitudinea. Din oameni pașnici pe care îi știa, se încăierau, cel mai vânjos făcea pârtie printre grupurile curioase și nepăsătoare pentru trecerea ei, ultimele deveneau, la rându-le, interesate de eveniment și, ca o undă de șoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
această poartă! Nu-i nimic, e ca trecerea de la seceriș la toamnă. În timp ce una vedea aparențele, cealaltă observa esențele. Dar era frig în piața dusă de mână de Mama. Pe aleea cealaltă, prin mulțime, Mama era în brațele Mioarei, un trecător cumpăra roșii și Mioara 1 îl vedea pe bărbat cum se dezbracă încet, își așează hainele într-un colț și o trage cu forța pe vânzătoare. După ce o anihilează cu pumnii, o violează încet printre lăzile cu roșii trudite. Plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
grâu din vara viitoare era deja vândută. Dacă totul era prevăzut, înseamnă că scopul vieții era plăcerea chinului, iar Raiul nu există, tărâmul în care scopul existenței era metodica, tonalitatea, stilul, ordinea, delimitarea învățăturilor eterne, între eternul peren și eternul trecător, ca în jocul de bowling, în care bila poate fi dirijată după voie spre țintă. Dar aceasta putea să o facă numai acela care o avea și care, în același timp, nu avea timp destul pentru a străbate timpul. Foșgăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ratat-o, iar scriitorii au ocolit-o de teama exegeților, la fel de insignifianți și unii și ceilalți, parc militarizat, golit de frumusețe, de istorie, de amintiri cu flori puține, smocuri de gazon și copaci triști, bălării utile pentru câini, rozătoare și trecători, deasupra tuturor stagnând un cer bolnav, răsfrânt în ochelarii de soare ai Poliției comunitare, bănci care mor de plictiseală și singurătate, alei roase de lepră, zidurile obosite ale unor clădiri, în care veacurile nu mai au istorie, pentru că moartea le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
capre lăptoase, oferind invadatorilor un tablou ce avea să fie imortalizat mai târziu în pictura renascentistă, în care opulența formelor obraznic de frumoase îmbăta simțul estetic al privitorilor. Poate n-ar mai trebui amintită gălăgia însorită de pe trotuarele pline de trecători, urmăriți de pe băncuțe sau scaunele întotdeauna de vreo babă, bârfa telefonând-o nurorii rezemată de stâlpul porții, transmisă mai departe nașei, la rându-i, vecinelor, o școală în aer liber a psihologiei umane, de studiu pe viu a caracterelor evidențiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prin Paris, undeva în Montparnasse. Eu sunt ultimul! se auzi o voce. Vă salut din mers! Polițistul îl îmbrânci. Era Gustav. La fel de ramolit și vioi, ca pe vremuri. Așa cum eram, unul mai ratat decât altul, fără nicio lumină în suflet, trecători anonimi, în școala cu ferestre sparte și schele de construcții, cu muncitori grăbiți și importanți printre bănci răsturnate și oameni în ruină, așteptam în picioare profesorii, la fel de severi, impecabili, uitându-se la noi cu acea privire plină de repulsie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
desface și vor cădea precum două jumătăți de măr. Sunt mici și abia dacă au zece centimetri de la cioc la coadă. Cu toate astea, ciripesc foarte frumos, și când se întâlnesc mai multe într-un copac, dau un adevărat concert trecătorilor care le bagă de seamă. Una din "minunatele" și "genialele" măsuri luate de Minister este prelungirea ceasurilor de școală până la zece ore, în fiecare zi, inclusiv sâmbăta. Duminica o avem liberă... deocamdată. Nu avem voie să ieșim din școală sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]