13,247 matches
-
și cu toate că-l compătimeam abia dacă-mi puteam stăpâni râsul. Apoi s-a apucat să bată străzile pe care avea fără doar și poate să treacă ea pentru a-și face cumpărăturile, pândind-o de după colț de pe partea cealaltă când umbla pe acolo. Nu îndrăznea să-i mai vorbească, dar căuta să pună în ochii lui rotunzi toată deznădejdea rugătoare din inima lui. Presupun că în capul său stăruia nădejdea că vederea nenorocirii lui o s-o înduioșeze. Ea n-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
condus la trenul de Amsterdam. XL În luna care a urmat, prins de propriile mele treburi, n-am mai văzut nici o persoană legată de această poveste lamentabilă pe care mi-am scos-o din minte. Dar într-o bună zi, umblând prin oraș, m-am întâlnit cu Charles Strickland. Când l-am văzut mi-a revenit în minte toată oroarea pe care dorisem oarecum s-o uit și am simțit în adâncul firii mele o repulsie bruscă pentru cel care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
masă luni de zile. Când chinezul de la spălătorie refuzase să se mai ocupe de rufăria clientului dacă nu-i plătește, ea îi trimisese lucrurile să i le spele împreună cu rufăria ei. Nu putea să-l lase pe bietul om să umble cu cămașa murdară, spunea ea, și întrucât era bărbat - și bărbații trebuie să fumeze - îi dădea și un franc pe zi pentru țigări. Îl trata cu aceeași afabilitate ca și pe clienții care-și achitau săptămânal notele de plată. Vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
parfumate, despre care se spune că dacă ai mirosit-o o dată te va atrage întotdeauna înapoi în Tahiti până la sfârșitul vieții, oricât de departe vei rătăci) - Tiaré și-l amintea perfect pe Strickland: — Venea pe aici uneori și-l vedeam umblând prin Papeete. Îmi era milă de el, că tare slab mai era și niciodată n-avea un gologan în buzunar. Când auzeam că e prin oraș trimiteam un băiat să-l găsească și să-l poftească să cineze cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și mi s-a adresat dusă pe gânduri: — Primul meu soț, căpitanul Johnson, mă bătea regulat. Era un adevărat bărbat. Era înalt de aproape 1,90 m și când se îmbăta nu-l mai puteai ține în nici un fel. Uneori umblam zile întregi cu vânătăi pe tot trupul. Doamne, ce-am mai plâns când a murit! Am crezut că n-o să-mi mai revin niciodată. Dar abia când m-am măritat cu George Rainey am știut ce am pierdut. Niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a continuat să aibă grijă de gospodăria mea și eu îl hrăneam, așa cum îi promisesem. Am învățat-o pe Ata să-i facă vreo două dintre felurile de mâncare care știam eu că-i plac. N-a pictat prea mult. Umbla de colo până colo pe toate coclaurile și se scălda în râu și ședea pe malul lagunei și o tot privea și la apusul soarelui cobora să privească insula Murea. Ba chiar ieșea la pescuit pe recifurile de corali. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în ușă. Nici el nu avea alte haine decât un pareo. Era o siluetă extraordinară, cu barba roșie și părul vâlvoi și pieptul mare foarte păros. Avea picioarele pline de bătături și de cicatrici, așa că am înțeles că nu mai umblă niciodată încălțat. Deci se transformase pe de-a-ntregul în băștinaș. Păru încântat să mă vadă și-i spuse Atei să taie o pasăre pentru masa noastră. Mă pofti înăuntru ca să-mi arate tabloul la care lucra când am venit. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Strickland Atei. Nu e nici o nenorocire. O să te părăsesc foarte curând. Nu cumva au să te ia de aici? strigă ea. Pe vremea aceea nu erau pe insulă dispoziții stricte cu privire la carantină și, deci, dacă aveau chef, leproșii puteau să umble slobozi. Am să mă duc sus pe munte, spuse Strickland. Atunci Ata se ridică în picioare și îl privi drept în ochi: — N-au decât să se ducă alții dacă așa vor, dar pe tine n-am să te las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Bătu la o ușă, dar din nou nici un răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să mai deslușească nimic. Apoi tresări. Întâi nu-și dădu seama. I se păru că a intrat deodată într-o lume magică. Avea impresia vagă a unei mari păduri primitive unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
printr-o metaforă, ceea ce voi numiți paradis. - Noi? - Vreau să spun voi, teologii, care Îi desenați aparența, esența și hotarele. Sau, de asemenea, voi poeții, care Încercați să Îl Înveșmântați În cuvinte. De ce mă Întrebi? - Se pare că multă lume umblă după locul acesta. Și dacă ar fi vorba de un loc fizic? Sau de un obiect cu Însușiri ieșite din comun? Feciori de curvă! Filosoful sări ca ars la acea Înjurătură neașteptată, surprins și el de un șuvoi căldicel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că ascundea ceva. Dante se apropie hotărât. - Ce te neliniștește așa, Lapo? exclamă el, Înfruntându-l. Celălalt Își ridică bărbia cu aroganță. - Dumneata, mai curând! Se pare că nu mai ești de văzut la adunările Consiliului și că, În schimb, umbli liniștit prin oraș la orice oră, Încălcând normele și regulamentele. Sau poate că ai uitat că priorilor li se interzice să Își părăsească odăile pe toată durata mandatului? Crezi că legile sunt valabile numai pentru ceilalți, cinstiții fii ai poporului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și coborau Într-o mișcare agitată și convulsivă. Simțea cum crește În el dezgustul față de tot ceea ce vedea. Tocmai atunci, Însă, Îi atrase atenția ceva anume. Necontenit, mici grupuri se formau sau se destrămau ca și când niște mesageri drăcești ar fi umblat permanent de la o masă la alta, țesând urzeala Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de necrezut din propria-i cenușă, ar putea-o egala. - Dacă ar fi autentică, murmură Dante. - Dacă ar fi, ar merita să intre În camera tezaurului unui Împărat. - O comoară ca a lui Frederic? Monerre tresări. - De ce spui asta? - Fiindcă umblă vorba că tocmai la Toulouse ar fi ascunsă comoara Împăratului, dusă acolo de credincioșii săi, după moartea lui, pentru a o pune la adăpost de agresivitatea dușmanilor și de lăcomia moștenitorilor. Dacă e adevărat, atunci extraordinara relicvă ar putea proveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de Miazăzi. Castelul de la Santa Maria al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă memoria mea e Încă neatinsă. Știam că trebuiau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ierte! În felul ăsta Îl voi putea trimite la naiba pe taică-meu, În sfârșit... - Ce legătură are Împăratul, fir-ai să fii de nenorocit? strigă Dante exasperat. Toți vorbiți despre el ca și când umbra lui s-ar fi Întors și umblă pe pământ. Dar, În loc să o faceți cu reverența cuvenită celor răposați, Îl smulgeți din somnul lui ca să-l folosiți drept paravan pentru manevrele voastre. Care e scopul Întregii povești? Cecco scutură din cap. - E un proiect alcătuit din mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a-și plăti o veche datorie. Însă, dacă se angajase În Înfăptuirea unei lucrări atât de ambițioase, de ce Își pusese capăt zilelor Înainte ca aceasta să se isprăvească? Această slăbiciune contrasta cu imaginea omului, așa cum Dante Îl cunoscuse. Începu să umble Încoace și Încolo prin spațiul restrâns al chiliei. Se apropie de zăvorul scos din balamale și examină cu atenție ușa. Nu exista nici o posibilitate de a o Închide din afară. Scutură din cap, respingând ipoteza spre care Înclinase pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
20 de ani, trecând de la o familie înstărită la alta, prinzând încetul cu încetul gustul băuturii, până ce nu s-a mai putut desprinde de ea, lucru care a împiedicat-o să-și mai găsească de lucru. Dată afară de peste tot, umblând de colo-colo, refuzată, distrusă. Ani întregi nu i-a mai rămas decât comerțul urât mirositor cu piei de iepuri, cârtițe, nevăstuici, dihori și vulpi, încă sângerânde, de abia jupuite cu briceagul. Mai bine de treizeci de ani trecuse pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
câte o dușcă, pentru a se-ncălzi, din sticluța pe care o ține mereu în buzunarul vestei. Pe străzi, în chip ciudat, în ciuda gerului, a ieșit, ca-n zilele de sărbătoare, toată mulțimea de schilozi: amputații, capetele sparte, trepanații, semi-nebunii, umblând dintr-o tavernă în alta, golind paharele pentru a-și umple inima. La început, după primele lupte, ni s-a părut amuzant să-i vedem sosind pe toți acești flăcăi de vârsta noastră care se întorceau cu chipul remodelat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu ei, majoritatea beți, înjurau trecătorii, răcneau și vomitau, umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și zorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că trebuia să merg, să împing ușa, să-l văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
surâsul ei. I-am văzut pântecul. Mi-am văzut fericirea insolentă și am văzut chipul lui Belle de jour, nu moartă și înecată, ci așa cum o văzusem prima oară, vie și îmbujorată și proaspătă ca grâul necopt, în aceeași sală, umblând printre mese și aducându-le băutorilor stacane cu vin de Toul și de Vic. Flăcările lăsaseră locul vălătucilor cenușii care ieșeau din vatră pentru a dansa prin sală, lovindu-se de tavanul afumat. Atunci, Bourrache, cu o încetineală de taur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și fac totul să se cutremure în trecerea lor. Pentru ei, este un motiv de oroare, dar și un bun prilej de interminabile discuții. Iar asta le ocupă și mintea și limba. Cu toate acestea, a ști că un ucigaș umblă liber la țară, că e aici, aproape de tine, că poate l-ai și întâlnit pe stradă, sau că o vei face, că poate e vorba despre vecinul tău, asta nu ajută pe nimeni. Mai ales pe timp de război, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
locul ca un câine îndărătnic sau imbecil, mai puțin pentru a găsi un detaliu esențial cât pentru a nu lăsa lucrurile să alunece în uitare. Adesea, ghiceam silueta înaltă a lui Destinat dincolo de zidurile parcului și știam că mă vede umblând pe acolo. De când se pensionase, nu mai ieșea aproape deloc din casă, și nu mai primea oaspeți. Își petrecea zilele în tăcere, fără ca măcar să citească, așezat la biroul lui, cu mâinile împreunate - asta mi-a spus Barbe -, privind pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui, cu mâinile împreunate - asta mi-a spus Barbe -, privind pe fereastră, sau învârtindu-se prin parcul său, ca un animal solitar. În definitiv, nu eram chiar atât de diferiți. Într-o zi, pe 13 iunie al aceluiași ani, când umblam din nou de-a lungul malului, după ce trecui de pod, se auzi foșnetul ierbii în spatele meu. El era. Mai mare decât în amintirile mele, cu un păr cenușiu, aproape alb, dat pe spate, îmbrăcat în negru și cu pantofi impecabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]