KorAP: Find »[drukola/base=umfla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...165 >

4,112 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

o conservă de pește, genul de prânz perpetuu pe care orice muncitor îl poartă în sacoșă, împreună cu juma’ de pâine și-o foaie de ziar). N-avea de ce să se plângă, l-aș fi găsit acolo și după o săptămână, umflat cu pompa. Ne-am urcat în mașină și-am pornit-o spre localul nostru preferat, care îi amintea Mariei de cineva drag: „La Mama“. Pe drum, am mai oprit la câteva magazine de pantofi, doar așa, de probă. Se-apropiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ridicându-se până la vârful copacilor, ca în Amsterdam sau la Anvers. O mică iluzie inofensivă, un fragment de realitate virtuală; prin cocleala jumătate solidă, jumătate apoasă, nu avansai nici cu-o plută. Navigau doar niște copii, cu anvelopele de TIR umflate până la explozie și-o lopată de plastic pe post de vâslă. Alții, mai curajoși, făceau baie în dreptul stăvilarelor, dar ieșeau plini de motorină. Cât despre poduri, nimic deosebit: șubrede, înguste, găurite, ți-era și frică să pui piciorul pe ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să țâșnească pe față, umplându-mi nările, urechile și gura: le și simțeam transportate în mii de cupole lichide spre gât, răsturnate pe trahee și năvălind în tuburile prin care pompam încă aerul. Sunetul dispărea. Plămânii deveneau niște bureți lipicioși, umflați cu materie cleioasă. Apoi apa lua foc. Mă sufocam înainte să dau drumul la robinet. Gol, mă simțeam ridicol, ca la recrutare. Parcă își plimba o mamaie în halat alb rigla pe mine, de sus până jos. Coloana curbată, capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că îi mai trebuie vreo patru găuri ca să-ți țină nădragii. Trăgeai la curelar: ia-l de unde nu-i. Pe locul atelierului bâzâia acum un salon de coafură, cu masaje artistice și căști de-alea cât pepenii. Ieșeai cu capul umflat de-acolo, dacă insistai, îți făceau și-o depilare permanentă, pentru un milion. După două săptămâni, părul creștea la loc, așa că veneai înapoi, să pună iar ceara fierbinte pe tine, tot permanent. Și tot un milion. Serile, le spionai pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Domnu’ Alexandru, trebuie s-o schimbăm și pe-asta!“ Cu noi vroia țara să facă performanță, să iasă din comunism, să meargă înainte? Cu adunătura asta de cârpaci, obosită și înrăită, gata oricând să-și plătească polițele? Ne-ar fi umflat râsul, dacă n-ar fi fost vorba de noi. Mihnea, Cezar, Andrei, Nicu, Gino și toți ceilalți. Nu știam cum să păcălim mai bine sistemul, să rămânem intacți, neimplicați, singuratici. Fusesem deformați, ni se umblase ani în șir la toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
te refugiai în service, îți aranjau motorul în câteva ore: intrai să faci schimbul de ulei, și ieșeai cu injectoare de Cielo. Nicăieri nu te simțeai în siguranță. Vecinii îți citeau corespondența din calculator (uneori, și plicurile poștale), administratorii îți umflau nota la întreținere. Vizitatorii de-ocazie îți trăgeau preșul de la intrare sau desfăceau pastila fosforescentă de la întrerupătorul de scară. Dacă aveai ghinion, pierdeai și ghivecele cu flori. Era mai simplu să numeri ce nu se evapora, dar nu rămâneai cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ziceai că s-au născut cu muștar în fund. Se entuziasmau repede, din orice, și li se părea că trebuie să comunice și posterității ce-au aflat. Toată treaba purta un nume pompos, de cărțulie prăfuită: „memoriale de călătorie“. Te umfla râsul când le citeai, aveai nevoie de batistă și translator: Dinicu Golescu măsura cu stânjenul tablourile din „Șenbrun“ (cum descoperea unul mare și înalt, imediat îl apuca extazul: „O! Frumos! Admirațiune!“); Asachi făcea „tablonuri“ pe Ceahlău; Russo lăuda toată România

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
drapel național bătut de vânturi. Scria pe el: „CONFERINȚĂ EXTRAORDINARĂ. CEL MAI MARE SCRIITOR ROMÂN“, după care nu se mai vedea nimic, vântul răsucea banner-ul și numele aluneca sub rotocoale, literele se scufundau în burțile pânzei. Toată imaginea tremura, umflată de vânt și apă. Am verificat ușile mașinii. Maria rămăsese în spate, lipită de banchetă. „Ești bine?“, am întrebat-o. „Aproape.“, a recunoscut ea, încruntându-se. „Ceva-n neregulă?“ „Exceptând faptul că am dormit singură azi-noapte, că ne pregătim să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ascuțit ca să țin minte. Fugisem pe depou, la fotbal cu durii cartierului: Relu (vecinul de la colț; făcea lupte greco-romane), Doru (care îi fracturase piciorul unui adversar, în timpul unui meci), Inginerul (un muncitor oarecare de la vagoane, care chiulea din tură; se umfla-n pene când noi, copiii, îi strigam: „Pase! Pase, inginere!“), Dux (handbalist la „Steaua“; numele lui îmi amintea de cărticelele din seria Aventurile submarinului Dox), Noni (juca fotbal la „Sportul studențesc“, la juniori), Pumn-de-Fier (porecla mă scutește de-orice comentarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
încalecă brutal; cuțitul de pe noptiera altui bărbat; perechea de ghete negre, „depeșare“, cu talpă groasă și bot metalic; răceala zăpezii din spatele cabanei „3 Brazi“, resimțită pe fundul gol; tramvaiele de pe „Bucureștii Noi“, forfecând aerul dimineții ca niște raci; grădinile Pajurei, umflate de trandafiri, dovleci și floarea-soarelui; cafeniul zilnic al blocului 66; certurile din bucătărie, plutind în arome de piper și tarhon; ușa capitonată a dormitorului tatălui, prin care nu se-aud țipetele și din care nu rămâne pe retină decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
strivite cu ruj pe mercur. Cât despre treaba cu pompierul, pe lângă faptul că nu pricepeam ce farmec are să dai buzna în costumul roșu de-astronaut (la noi, oricum, arăta căcăniu), transpirat și greu de-o tonă, mai apărea ceva: mă umfla râsul doar la auzul cuvântului. Când venise odată echipa de instalatori să-mi tragă prin casă țevile centralei, unul din băieți mă rugase să aduc pompierul. Cuminte, l-am ascultat și-am pus mâna pe telefon, să sun la 981

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
literatură, nu eu.“ „Bineînțeles că știu. Gheorghidiu, Sandu din Ioana; mai vrei?“ „Ești erudit. Priviți-l, stimați părinți.“ „Stimați părinți/ Futu-vă-n dinți!“, a rostit Cezar, impecabil. „Oricum,“, l-a ignorat Mihnea, „să presupunem că-i una care-i umflă ficatul, i-l face cât plapuma. O scorpie, o jartea penală. E frumoasă? E deșteaptă? Are lipici la pat? Cu ce-l ține pe tip?“ „N-avem suficiente date.“ „Ba avem. Știm cum o cheamă: Adina. Cunoști vreo Adina?“ „Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar micile seisme din globii vizorului anunță ce poate fi mai rău: o furtună neuromagnetică. „Culcat!“ Răcnetul există numai în mintea mea, pentru că spațiul s-a strâns brusc în benzi de oțel. Timpanele, ca două ecluze pneumatice. Buzele strivite. Creierul umflat de electricitate. Trecusem de două ori prin astfel de furtuni. O dată, în Simstim-ul din Mona Lisa Overdrive, când jumătate din New York se făcuse scrum pe magistralele cibernetice; a doua oară, în Berceni, unde începe arătura: asfaltul curgea peste mașinile 331

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
până nu se schimba culoarea pe verde. Unde nu întâlneai semafoare, mașinile opreau la zece metri de zebră și ți se făcea semn cu mâna să traversezi. Șoferii așteptau să ajungi pe partea cealaltă, abia atunci mișcau mașina. M-a umflat râsul. La noi, pietonii se obișnuiseră altfel: când ignorați, când alergați de-a dreptul pe treceri, cu-accelerări bruște și succesive. Manevra era calculată, ambalarea motorului se făcea din timp, audibil, în trepte. Dacă mai existau totuși dubii, claxonai puternic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
toată Viena), urca spre cartierul Türkenschantz (numele te păcălea; era de fapt o zonă liniștită, cu vile tip ambasadă, ca alea de la noi de pe strada Paris), apoi cobora la Krankenhaus Rudolfinerhaus (spitalul unde îl aduseseră pe Iușcenko aproape mort, botulinic, umflat de toxinele pe care i le turnaseră în mâncare la Kiev) și urca iar în Grinzing, unde înțepenea într-o curbă ciudată, buclată chiar sub balconul unei case din secolul 18. Locatarii trăgeau fără griji o țigară, suspendați deasupra vagoanelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu vin fiert? Pe câți dintre ei mi-ar fi plăcut să-i cunosc? Și cu câți aș fi vrut să fac schimb de locuri? Întrebările se înmulțeau, în timp ce defilam spre Krankenhaus Rudolfinerhaus. Fața desfigurată a lui Iușcenko, cu obrajii umflați peste măsură de toxina alimentară, îmi dădea târcoale. Mâncai un pește proaspăt și, a doua zi, te trezeai ca Incredibilul Hulk. Am aruncat încă o privire în vagon, apoi alta spre stație. Nimeni. Mi-am desfăcut hanoracul și, cu-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

mincinos nevinovat. Nu pricep cum a răbdat mama atâta vreme. V-a povestit despre asediul de la Kars? Sau cum a început să vorbească omenește calul lui sur, lăturaș? Ajunge și într-un asemenea hal de decădere. Și pe Ganea îl umflă brusc râsul. — De ce vă uitați așa la mine? îl întrebă el pe prinț. — Mă mir că ați râs atât de sincer. Zău că încă mai râdeți ca un copil. Mai înainte ați venit ca să ne împăcăm și mi-ați zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
timp servitorii să schimbe fața de masă. Unul se ridică, pleacă, altul vine, iar la sărbătorile naționale și de ziua țarului ajungea să aibă și câte trei sute de invitați. Cică la aniversarea de o mie de ani a Rusiei a umflat cu mâncare și băutură șapte sute de inși. Păi asta-i o sminteală, asemenea relatări sunt semne foarte rele; ți-e și frică să primești în casă oameni atât de ospitalieri, tocmai de aceea m-am gândit: n-o să fie cumva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că o iubesc, chiar îmi place că râde și cred că acest drăcușor tocmai de asta mă iubește în mod deosebit, adică ține mai mult la mine decât la ceilalți, mi se pare. Pariez că și de tine s-a umflat de râs din cine știe ce pricină. Mai înainte v-am găsit discutând după furtuna care s-a dezlănțuit în camerele de la etaj: stătea cu tine de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Prințul roși teribil și-și strânse pumnul drept, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă alege ca secundant, pentru dumneavoastră sunt gata să-mi dau și viața; de asta v-am căutat, prințe. — Deci și dumneata îmi zici de duel! spuse prințul și izbucni brusc în râs, spre marea mirare a lui Keller. Se umflă de râs. Keller, care într-adevăr stătuse ca pe ghimpi până când reușise să aibă satisfacția de a se oferi drept secundant, mai că nu se supără, văzând râsul atât de vesel al prințului. — Totuși, prințe, l-ați prins mai adineaori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aminti la ce s-a gândit în intervalul de cel puțin o oră petrecut în parc, chiar dacă și-ar fi dorit foarte mult să-și amintească. De altfel, se surprinse gândindu-se la ceva, care, subit, îl făcu să se umfle de râs; deși nu era nimic de râs, îi veni totuși să râdă. Își imagina că ipoteza duelului putea încolți în mai multe minți, nu doar în a lui Keller și că, prin urmare, istoria cu modul de încărcare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Să fiu îngăduitor cu mârșăviile lui? Nu, tu n-ai decât să faci cum vrei, dar așa nu se mai poate! Nu se poate, nu se poate, nu se poate! Și ce manieră: el e vinovat și tot el se umflă în pene! Cum s-ar zice: „Pe poartă nu vreau, dărâmă gardul ca să intru!“ Dar ce-i cu tine? Ești complet schimbată la față. — Schimbată-neschimbată, așa mi-e fața, îi răspunse Varia nemulțumită. Ganea o privi mai insistent. — Ai fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
L-ai ațâța numai și mai mult, îi spunea. N-are unde se duce, peste un sfert de oră va fi adus înapoi. Am și vorbit cu Kolea. Lasă-l să-și facă de cap un pic. — Ce te tot umfli în pene? Unde-ai să te duci? strigă Ganea de la fereastră. Chiar n-ai unde te duce! — Întoarce-te, tată! strigă Varia. Ne aud vecinii. Generalul se opri, se întoarse cu fața spre ei, își ridică mâna și exclamă: — Blestemul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să aibă succes cu severitatea. — Ei, acum unde ai de gând să mai mergem, generale? spuse el. La prinț nu vrei, cu Lebedev te-ai certat, bani nu ai iar eu nu am niciodată. Uite-așa, am rămas cu buzele umflate în mijlocul străzii. — Mai plăcut e să umbli cu buzele umflate decât să rămâi cu ele umflate, bâigui generalul. Cu acest calambur... am făcut furori... în societatea unor ofițeri.. în opt sute patruzeci și patru... O mie... opt sute... patruzeci și patru, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

stare a-și îndeplini obligațiunea; Că bugetele conservatorilor erau fictive și că ale roșiilor sunt echilibrate; că conservatorii făceau împrumuturi pentru ameliorarea lor, iar că roșii le echilibrează și fără împrumuturi și fără impozite nouă; că veniturile sub conservatori se umflau în mod artificial, pe când sub roșii veniturile sunt prevăzute cu o stricteță matematică. (Vom avea ocaziune în cursul studiului ce vom face asupra bugetului anului curent să demonstrăm puținul temei și puțina exactitate a acestor arătări ); că guvernul conservator ar

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]