17,506 matches
-
unde mă aflam și pe care-l încercasem în clipele când ezitam să apăs pe clanță, intuind că nu am ce să caut aici, erau privirile acestor oameni. În acele momente puteam să jur că niște căutături mai pline de ură și mai tăioase nu întâlnisem nicicând. Mă priveau toți, fără excepție, cu o răutate ce depășea cu mult puterea mea de înțelegere și pot spune, fără să greșesc, că se aflau acolo pe puțin cincizeci de oameni, femei și bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
curiozitate a fost grabnic răsplătită. Cercetând încă o dată chipurile participanților la cenaclu, am înțeles, spre teribila mea groază, că ei erau cei care emiteau în chip atât de straniu sunetul acela, devenit acum ca de uzină. Fixându-ne cu o ură teribilă și cântând permanent o singură notă prelungă și joasă, un mi infinit și atât de jos, încât l-am identificat ca situându-se în a doua octavă de sub do-ul central, acești preoți nebuni, adepți ai unei literaturi muribunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
manta sonoră. - Omorâți-i pe necredincioooși! se auzi dintr-odată vocea lui Euripide răcnind atât de puternic, încât aproape că îmi sparse timpanele. L-am privit cu milă, fără să înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal în panoplia ororii, pentru că erau absolut nefirești. - Ucideți-i pe ticăloooooși, își mai vărsă el teribila ură încă o dată, râzând și plângând în același timp. În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal în panoplia ororii, pentru că erau absolut nefirești. - Ucideți-i pe ticăloooooși, își mai vărsă el teribila ură încă o dată, râzând și plângând în același timp. În acea clipă am simțit o durere cum nu am crezut că poate exista și care de altfel a devenit un punct de cotitură în viața mea, schimbându-mi-o definitiv. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimic? Cum a putut fi atât de crud? Cum a putut fi atât de inspirat? Nu știu, nimeni nu știe și probabil că nici nu voi afla prea curând răspunsurile acestor întrebări, așa spumegând și plin de cea mai cruntă ură cum sunt, deși, cum am spus, simt că tocmai astăzi, în ziua aceasta a morții, voi căpăta toate cheile cunoașterii. Aș vrea ca măcar acum cineva dintre prietenii, părinții sau frații mei să scoată sabia și să mă cruțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lumea în care n-am putut fi niciodată... aici și niciunde, peste tot și nicăieri... ce bine! Nici măcar nu doare... Acum! Acum, în curând trebuie să fie gata, câtă bucurie simt pătrunzându-mi sufletul și totodată cu cât de multă ură împotriva a orice sunt încărcat, cred că aș putea umple mările și oceanele planetelor cu ea, cu ura aceasta sublimă și cumva totală, care l-ar putea mânia probabil până și pe cel mai blând dintre zei. Ceva nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu doare... Acum! Acum, în curând trebuie să fie gata, câtă bucurie simt pătrunzându-mi sufletul și totodată cu cât de multă ură împotriva a orice sunt încărcat, cred că aș putea umple mările și oceanele planetelor cu ea, cu ura aceasta sublimă și cumva totală, care l-ar putea mânia probabil până și pe cel mai blând dintre zei. Ceva nu e bine, însă. Ceva nu e cum trebuie, nu știu cum de simt asta atât de precis și mă tem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să nici nu se fi născut. Cine să fi fost acela?... Ce făptură fremătând ca și mine de durerea existenței, bolborosind blesteme împotriva celor de deasupra lui, asemenea cărora nu putea să fie? Ce spirit străbătut de neliniști și de ură împotriva celor ce l-au creat?... Degeaba, degeaba îmi mai pun astfel de întrebări atât de târziu, poate dacă mi-ar fi permis mintea aceasta săracă a mea, aș fi aflat mai multe din răspunsurile pe care mi le oferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
banii. M-am gândit că ai să te sperii și ți i-am adus eu. Spunând aceste cuvinte, mă privea rugător, dar eu, furios la culme de rușinea la care mă supune, i-am replicat într-o șoaptă plină de ură că n-am nevoie de atențiile ei și că, dacă tot s-a deranjat să aducă banii, n-are decât să se ducă să plătească singură. Stând nemișcată, mama mă asculta în tăcere, plecându-și în pământ, vinovată și întristată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
capul ei cărunt. - Buunăă, am spus eu în batjocură, fără să afirm sau să neg. Am pronunțat acest cuvânt cu o grimasă de dezgust, de parcă eram gata să vomit, în timp ce privirile noastre se întâlneau: a mea, tăioasă și plină de ură, a ei, caldă, plină de iubire și radiind numai suflet. Acest moment a durat mult, timp în care am urmărit cum ochii ei buni se sting, plini de nedumerire și apoi de durere. Și, cu cât mă simțeam mai biruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Acest moment a durat mult, timp în care am urmărit cum ochii ei buni se sting, plini de nedumerire și apoi de durere. Și, cu cât mă simțeam mai biruitor, cu atât mai puțin simțeam și înțelegeam sentimentul meu de ură pentru această ființă bătrână și iubitoare pe care o umileam. De aceea poate că nici nu am rezistat și am plecat ochii primul, apucând lingura și începând să mănânc din nou. Când, după o vreme, împăcat cu mine și dorind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dur, așezându-și crucea pe rasa violetă cu mâna lui bătrână, tremurând ușor. Privindu-l pe Burkeviț, mi s-a părut că fața lui cenușie și tremurândă s-a tras brusc, că ochii lui îl privesc pe preot cu o ură aprinsă și deschisă. „Acum îl lovește“ gândii eu. Dar Burkeviț își duse la spate mâinile care-i zvâcneau, de parcă ar fi prins pe cineva care nu stătea locului; păși înainte și, pe neașteptate, cu o voce voit tare începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fi tras în mine fără să fiu nimerit. Mă privi un timp cu fața roșie, încadrată de barba neagră. - Țe s-a întâmplat cu tumneavoastră? mă întrebă el într-un sfârșit. Acel „țe“ în loc de „ce“, cu un dispreț plin de ură, cu buzele țuguiate a sărutare ițindu-se de sub mustăți, era butonul care ne oprise inimile zece ani la rând. Tăcui rușinat. — Țe e cu tumnavastră? - repetă Kleiman, renunțând la tonul său baritonul disprețuitor și ridicând glasul ca un tenor plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
înainte mi-era imposibil să reacționez cum aș fi vrut la auzul vocii directorale care ne umplea recreațiile, acum, aproape uitând de sentimentul de compasiune pentru Burkeviț care mă adusese acolo, simții crescând în mine o putere uriașă. Era puterea urii împotriva lui Kleiman cel stacojiu care urla acum la mine. Și, deși simțeam cu bucurie că această ură îmi dă aripi și că îi voi spune cuvintele pe care voiam de mult să i le spun, îmi dădeam seama vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acum, aproape uitând de sentimentul de compasiune pentru Burkeviț care mă adusese acolo, simții crescând în mine o putere uriașă. Era puterea urii împotriva lui Kleiman cel stacojiu care urla acum la mine. Și, deși simțeam cu bucurie că această ură îmi dă aripi și că îi voi spune cuvintele pe care voiam de mult să i le spun, îmi dădeam seama vag că, dacă aceste cuvinte sunt întocmai cele la care visam, cauza pentru care vreau să le spun s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
închisă, care are într-o latură a ei o ușiță din metal ruginit și parcă grea de oboseală. Pe ușiță se intră pășind peste un prag înalt, de care locatarii se poticnesc fără greș și pe care-l privesc cu ură. E iarnă. Între ferestrele lipite cu niște benzi de culoarea untului s-au așternut rulouri de vată în care stau înfipte două recipiente înguste și înalte cu un lichid gălbui. Dacă faci abstracție de faptul că e deja iarnă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri necunoscute lui și, deși continuă să privească scena, din cauza furiei și a pornirii pe acest domn care tușește, tremură tot. În primele secunde nici măcar nu încearcă să-și revină, să refacă în sine starea de dinainte, ci se lasă inundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
înalte sentimente. De aceea să le părăsim și să încercăm să-i atribuim lui Ivanov celelalte sentimente accesibile omului la teatru, cercetând în același timp în ce măsură ar fi putut aceste sentimente să-i provoace lui Ivanov o asemenea explozie de ură animalică. Ne e cu atât mai ușor să facem acest experiment, cu cât lista sentimentelor la care ne referim este mai mică (dacă renunțăm la nuanțe): ne rămâne doar să presupunem că spectatorul Ivanov sau 1) este rău din fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe actori că joacă prost sau pe autor pentru piesa lui imorală, dacă ar fi fost pornit pe sine pentru că și-a cheltuit ultimii bani pentru un spectacol atât de anost, ar mai fi simțit el oare accesul sălbatic de ură pentru vecinul care tușea? Desigur, nu. În cel mai rău caz, s-ar fi supărat pe vecinul care tușește, poate că ar fi mormăit acolo „ei, dar de ce tușești!“ fiind foarte departe de dorința de a lovi, de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai rău caz, s-ar fi supărat pe vecinul care tușește, poate că ar fi mormăit acolo „ei, dar de ce tușești!“ fiind foarte departe de dorința de a lovi, de a-l distruge pe un om, necunoscând această răbufnire de ură. Așadar, ipoteza că Ivanov ar fi fost supărat încă înainte ca vecinul să înceapă să tușească și că supărarea i-ar fi provocat o asemenea explozie de ură cade ca nefondată. De aceea să renunțăm la ea și să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lovi, de a-l distruge pe un om, necunoscând această răbufnire de ură. Așadar, ipoteza că Ivanov ar fi fost supărat încă înainte ca vecinul să înceapă să tușească și că supărarea i-ar fi provocat o asemenea explozie de ură cade ca nefondată. De aceea să renunțăm la ea și să facem o altă supoziție. Să încercăm să ne imaginăm că Ivanov se plictisea, că era indiferent. Poate că aceste stări l-au dus la criza sălbatică de ură împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de ură cade ca nefondată. De aceea să renunțăm la ea și să facem o altă supoziție. Să încercăm să ne imaginăm că Ivanov se plictisea, că era indiferent. Poate că aceste stări l-au dus la criza sălbatică de ură împotriva vecinului său care tușea. Dar nu merge deloc. Dacă într-adevăr sufletul lui Ivanov ar fi fost în starea de indiferență rece, dacă, privind spre scenă, Ivanov se plictisea, ar fi simțit el oare nevoia să-și lovească vecinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la teatru. Fapt e că n-am spus nimic despre imboldul de a râde care e solicitat atât de des de acțiunea dramatică și care este extrem de important pentru exemplul nostru. Acesta este important pentru că înlătură complet supoziția conform căreia ura lui Ivanov împotriva vecinului său care tușește este întemeiată, chipurile, pe faptul că tusea îl împiedică să audă replicile actorilor. Dar, de s-ar fi aflat în dispoziția de râs, replicile vesele ale actorilor care îi provocau acest râs ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nevoiți, așadar, să ne întoarcem la ipoteza anterioară. Suntem nevoiți să recunoaștem umili că numai o tulburare sufletească extremă, că doar vibrația celor mai umane și mai dezinteresate sentimente au putut provoca în sufletul lui Ivanov izbucnirea acestei stări de ură și de animalitate. Desigur, cazul cu teatrul prezentat aici nu poate pretinde deloc că ar convinge pe cineva, nici măcar pe cel mai credul dintre dumneavoastră. Pe drept cuvânt: este oare corect să vorbești despre natura sufletului omenesc în general, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
animalitate. Desigur, cazul cu teatrul prezentat aici nu poate pretinde deloc că ar convinge pe cineva, nici măcar pe cel mai credul dintre dumneavoastră. Pe drept cuvânt: este oare corect să vorbești despre natura sufletului omenesc în general, luând ca exemplu ura lui Ivanov față de vecinul său răcit, plecând de la un caz singular, în timp ce la teatru se află cam o mie de oameni care, ca și acest Ivan, aflați sub influența intrigii teatrale, au trăit câteva ore de mare tensiune a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]