3,866 matches
-
a făcut pe Amory s-o privească admirativ pe Isabelle. De fapt, Isabelle abia Începea să aibă cunoștințe mai profunde despre universități. Se cunoștea din vedere și se saluta cu o mulțime de tineri care o considerau „o copilă drăguță, vrednică de ținut sub observație“. Dar Isabelle le Înșira numele cu o veselie falsă, care l-ar fi descumpănit și pe un nobil vienez. Atât de mare este puterea vocilor tinere, de contralto, pe sofale care se lasă sub greutatea omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
alimentare De-a lungul timpului, sângeroasa practică a sacrificiilor umane a fost supusă unei serii de modificări care vizau „îmblânzirea” ritualului. Inițial, cel sacrificat (la geți, de exemplu) era „tras la sorți” (Herodot, Istorii, IV, 94) sau era „cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofia” (Clement din Alexandria, Covoarele, IV, 8) sau „cel mai frumos și mai bun dintre ei (geți)” (Enea din Gaza, Teofrast). Ulterior, cei sacrificați erau aleși dintre sclavi, condamnați la moarte sau prizonieri. Așa cum
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
te-a mântuit!” Și femeia s-a vindecat. Samuraiul asculta nepăsător cuvintele lui Velasco. Pentru el, învățătura creștină fusese până acum un lucru străin și îndepărtat, iar acum i se părea fără rost să asculte asemenea povestiri. Brusc, femeia cea vrednică de milă din povestirea lui Velasco îi aduse aminte de femeile din valea sa. Satele din vale păreau strivite de o forță nevăzută. Acolo trăiau mulți oameni mult mai amărâți și mult mai nefericiți decât femeia aceea bolnavă. Tatăl său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am putut să scăpăm din ghearele tribului Huaxteca doar cu pagube așa de mici mulțumită celor doi dijmași indieni. În plus, nu pot să nu cred că și Domnul ne-a dat puterea necesară să scăpăm. Aveam cu toții o înfățișare vrednică de milă când am intrat în Veracruz, dar grijile mele luaseră deja sfârșit. Veracruz este un oraș portuar, bătut din când în când de vânturi sezoniere. La două zile de la sosirea noastră acolo, am înfruntat vânturile năprasnice împreună cu Hasekura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fluturase prin fața ochilor altă nălucă și el o urmase călătorind până în țara asta îndepărtată. Cu toate acestea, în inima lui istovită nici ura față de misionar nu mai avea putere să încolțească. Samuraiul avea sentimentul că Velasco era un om la fel de vrednic de plâns ca și el. De câte ori treceau printr-un sat, oamenii de pe marginea drumului îi priveau cu ochi temători sau îi strigau câteodată cu glasuri voioase, dar japonezii mergeau neclintiți înainte ca și cum nici n-ar fi băgat de seamă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca pe niște trimiși străini... — Chiar dacă Papa încuviințează o întrevedere cu solii janopezi, tot nu putem răspunde cererilor lor. Deja ne-am hotărât în această privință. — Dar nu vă cer să le îndepliniți cerințele. Numai că solii sunt așa de... vrednici de milă. Cel puțin pentru mândria, pentru onoarea lor, o întrevedere cu Papa... Un val de lacrimi se prelinse în jos pe straiele sale călugărești decolorate de soare. — Doar atât... vă mai rog. Sosi și ziua în care Papa de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ai voit toate astea, ci ai ales să-Ți întorci fața de la Japonia.” Un singur japonez vine pe furiș la slujbă. Ca să nu bage de seamă ceilalți, se arată după începerea slujbei și fuge înapoi de cum primește anafura. Înfățișarea lui vrednică de milă îmi aduce aminte de creștinul acela ca un cerșetor pe care l-am întâlnit în adăpostul de lemne din Ogatsu. Acest japonez nu este unul dintre soli. După întrevederea cu Papa de la Roma, nici Tanaka, nici Hasekura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru prima oară din largul oceanului în toată strălucirea lor. Când am văzut-o atunci scăldată de razele soarelui, insula Japoniei mi s-a părut la prima vedere întruchiparea păcii. Am avut atunci sentimentul că această țară este un ținut vrednic de binecuvântarea Domnului: „Fericiți cei blânzi.” Dar de fapt Japonia nu era un ținut chiar atât de blând. Parcă văd aievea chipul bătrânului care stătea așezat pe un scaun de catifea într-una din încăperile castelului Edo unde ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să mă alătur preoților acestora care în numele lui Dumnezeu au ars din temelii altarele indiene și care i-au alungat pe indieni din satele lor, chipurile, ca să răspândească învățăturile Domnului. — Cum de poți să slăvești un asemenea om amărât și vrednic de milă? Cum poți să te închini în fața unui om atât de urât și sfrijit? Asta nu pot eu să înțeleg nici în ruptul capului... Atunci samuraiul a întrebat acest lucru pentru prima dată cu adevărat dornic să afle răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Când dădu cu ochii de rogojinile cărămizii, arse de soare, samuraiul se gândi brusc la Tanaka Tarozaemon. Pe acele rogojini își petrecuseră noaptea el și Nishi împreună cu Tanaka și Matsuki. Nici Tanaka și nici Matsuki nu mai erau aici. Mormântul vrednic de milă al lui Tanaka în crângul din Veracruz. Aduseseră cu ei în Japonia câteva rămășițe din părul și din unghiile sale. Slujbașii intrau și ieșeau din camera lor cu rândul. Samuraiul și Nishi n-aveau răgaz să-și tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de castane sălbatice rostogolite ici-colo, samuraiul înțelese totul doar din ochii lui Yozō care privea țintă în gol, dus pe gânduri și fără o vorbă. „Yozō și ceilalți supuși”, își zise samuraiul culegând o ciupercă între degete, „sunt și mai vrednici de milă decât mine.” Samuraiul nu putea răscumpăra cu nimic încercările prin care trecuseră Yozō, Ichisuke și Daisuke în timpul călătoriei din pricină că Sfatul Bătrânilor nu oferise familiei Hasekura nici o răsplată. Poate că supușii lui îl invidiau pe Seihachi care murise. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la omul acela care îl privea în fiecare seară de sus, din peretele încăperilor unde înnoptase în Nueva España și Spania. Nu știa de ce, dar acum nu mai simțea disprețul și răceala de odinioară. Chiar avea sentimentul că omul acela vrednic de milă semăna cu el însuși, așa cum stătea acum lângă vatră, gânditor. „Cât a trăit pe pământ, El a umblat mult, dar n-a trecut pe la cei trufași sau pe la cei puternici, ci doar pe la cei săraci și bolnavi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aflat câte ceva despre căile cârmuirii, mă gândesc din când în când la omul acela. Chiar mi se pare că am înțeles de ce în toate țările pe unde am fost se afla în fiecare casă câte o statuie a acelui om vrednic de milă. Undeva în străfundul inimii sale, omul năzuiește după cineva care să-i fie alături toată viața, să nu-l trădeze și să nu-l părăsească, fie el doar un câine bolnav și jigărit. Omul acela s-a preschimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu capul căzut pe piept omul acela sfrijit și urât, cu mâinile și picioarele bătute în cuie. „Noi plângem în valea durerii și ne sprijinim de Tine.” Așa scrisese călugărul din Tecali în încheierea însemnărilor sale. Cum se deosebea valea vrednică de milă a samuraiului de lumea cea largă? Valea era lumea întreagă, erau ei înșiși. Samuraiul voia să-i vorbească lui Yozō despre toate acestea, dar nu se pricepea să le pună în cuvinte. „Japonia. Japonie răvășită de vântul prigoanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
este continuatorul activității științifice și politice a unei vechi familii românești, a cărei istorie se Întinde de-a lungul a multor veacuri. El reprezintă a treia generație a vestitei familii Brătianu, care a dat României pe unii dintre cei mai vrednici bărbați de stat, oameni politici și intelectuali de cea mai Înaltă valoare. Aceasta, dacă Îi considerăm pe frații Teodor, Dumitru și Ion ca formând prima generație a strălucitei familii a Brătienilor. Reprezentanții acestei familii s-au implicat de timpuriu În
GHEORGHE I. BRĂTIANU, PATRONUL ŞCOLII MELE by Aglaia C. Buduroi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1188_a_1874]
-
dominată de diferende politice, care vor dura până În 1888, când cei doi se Împacă definitiv. La iunie 1892, viața tumultoasă a lui Dumitru Brătianu ia sfârșit, trupul sau găsindu-și odihna În pământul strămoșilor de la Florica - reședință a familiei. Celălalt vrednic urmaș al lui Constantin Brătianu, Ion C. Brătianu, născut În 1821, avea să Împlinească destinul omului de stat, fiind cel mai Înzestrat În acest sens.Până la 4 ani, el a fost crescut la moșia Tigveni (moștenire a mamei), următorii ani
GHEORGHE I. BRĂTIANU, PATRONUL ŞCOLII MELE by Aglaia C. Buduroi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1188_a_1874]
-
zbătut cu toată ființa ei pentru deschiderea acestei instituții de Învățământ primar se numea Aspazia Bălăceanu, prima Învățătoare și directoare a școlii. Chiar dacă data Înființării acestei școli este nesigură, Într-un raport Înaintat la februarie 1870 minstrului Instrucțiunii Publice de către vrednica institutoare, aceasta vorbește despre școala Înființată de subscrisa la 27 august 1864 (...) În casa părintească, unde am conduso aproape doi ani. Însă În statele de plată pe primele două luni ale anului 1865, Aspazia Bălăceanu apare ca institutoare la clasa
GHEORGHE I. BRĂTIANU, PATRONUL ŞCOLII MELE by Aglaia C. Buduroi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1188_a_1874]
-
personalități ale acestei prestigioase facultăți centenare. O festivitate similară va avea loc, ulterior, în curtea Uzinei de Lumină, ca un binemeritat omagiu adus unuia dintre marii ei directori de către cei care au continuat să fie "slujitorii soarelui electric". Un alt vrednic director al "Uzinei de Lumină", într-o perioadă dificilă pentru energetica ieșeană, a fost inginerul PETRU NAZAREANCO. Absolvent în 1933 al Institutului Electrotehnic din Iași, s-a angajat la S.C.E. chiar din anul absolvirii, rămânând în aceeași instituție până la pensionare
PE SUIŞUL UNUI VEAC by Alexandru Poeată () [Corola-publishinghouse/Memoirs/420_a_1056]
-
facă acest lucru, chiar avea obligația gravă de a o face, dar nu a făcut nimic. În concret, este coresponsabil de condamnarea Învățătorului său: a trădat în mod grav încrederea care i s-a acordat. În concluzie: Petru nu este vrednic de încredere, nu a fost la înălțimea responsabilității sale, a fost un foarte slab responsabil al Bisericii într-un moment dificil, i-a abandonat pe ceilalți, el însuși a fugit, a renegat în mod public. Sentința micului proces eclezial ar
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
știe că în Petru niciodată nu a lipsit, în ciuda a toate. Dacă l-ar fi întrebat asupra statorniciei, coerenței, autocontrolului, prudenței, asupra tuturor acestor lucruri, Petru ar fi trebuit să spună: „Da, am greșit, nu mai merit încredere, nu sunt vrednic să fiu numit vicarul Tău, fă din mine ultimul dintre angajații Tăi”. În schimb, Isus îl întreabă asupra iubirii, și aproape că noi ne scandalizăm, sau ne mirăm, sau mai bine zis suntem orbi, că nu ne mai mirăm deloc
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
a spus: Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău». Și, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
nu despera de îndreptarea relelor materiale și de cucerirea unei stări mai bune de omenie și de dreptate! Nu te uita în lături, ci tot înainte, cu ochii țintă la drapel, mergi fără șovăire cu aceia care-ți par mai vrednici să ajute progresului patriei!..." Cum comentezi acest lucru? Cât de utilă social este arta? Cât de prezente sunt noțiunile de patrie, limbă, cultură națională între obsesiile tale de artist/ scriitor? Mă gândesc că aceste rânduri Caragiale trebuie să le fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nu despera de îndreptarea relelor materiale și de cucerirea unei stări mai bune de omenie și de dreptate! Nu te uita în lături, ci tot înainte, cu ochii țintă la drapel, mergi fără șovăire cu aceia care-ți par mai vrednici să ajute progresului patriei!..." Cum comentezi acest lucru? Cât de utilă social este arta? Cât de prezente sunt noțiunile de patrie, limbă, cultură națională între obsesiile tale de artist/ scriitor? S-a dus vremea patriotismului de sub drapel, patriotismul nu se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
izbim de penibilele interdicții legate de scriitorii (unii de prima mâna) expatriați sau de cei indezirabili în optica unei politici discreționare. Dar se ivesc manevre ale unui soi de "politică a corectitudinii", ce ne îndeamnă, straniu, la hărțuieli ale celor vrednici, care au suferit într-un fel sau altul rigorile epocii totalitare spre a face pe plac cui? unor privilegiați de ieri ca și de azi, care pozează în victime. Cineva zicea așa: în Occident, ca să ai succes, trebuie să fii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]