6,121 matches
-
de a se deplasa, a atinge etc. Angoasa e plăcută, întrucât promite, iar ceva vulgar juisează în noi când stăm sub regnul posibilității nelimitate. Angoasa e nu mai puțin dureroasă, întrucât în orice putere de a acționa se naște un zvon al păcatului, un risc al eșuării. În turbionul angoasei, sufletul își decide sinele, așa cum ispitirea lui Adam a decis istoria umanității („fiecare dintre noi înțelege cum a intrat păcatul în lume doar prin el însuși” - Kierkegaard). Dincolo de toate preliminariile seducției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sistemului”. Predestinaționismul protestant - în formula calvinistă, cel puțin - oferă motivațiile teologice pentru canonizarea injustiției sociale: cineva trebuie să piardă și să piară, în lumea de aici, ca și în lumea de dincolo. Ierarhia socială a prezentului mundan nu e decât zvonul unor realități eshatologice. Nevoia de legitimitate a noilor clase sociale (termenul „clasă” fiind folosit aici în sensul lui F. Guizot 1) a impus de la sine un termen absolut, chiar dacă resemnificat: providența. Deși teleologismul filozofiei naturale scolastice era deja sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În scrisul militantului. Starea firească a poetului e definită acum ca așteptare a revelației, tensiune spre misterul lăuntric sau exterior, - „invizibilul”; iar poemul e „un miracol”, „revelația de o clipă numai a invizibilului”, „un al doilea auz deschis la toate zvonurile văzduhului”. Intuiția, trăirea sînt Încă o dată opuse „gîndirii exacte și prețioase”, o naivitate originară e chemată să contrazică formula, convenția utilitaristă: „GÎngăveala unui copil ceresc nedeslușită alfabetului atîtor registre de comerț și dicționare”. Și, În același sens, aceste propoziții din
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Odaie cu arome a unui han În munte Soarele, naftalină, În rufele din scrinuri, Cu brazi ce-și trec lumina În cerc ca niște unde Ecourile, butii pleznind de-atîtea vinuri, Sau aurora clopot de var În căni cu lapte, Culori, zvonuri clătite cu-odihna În cerdac, Umed și bun pămîntul cu aburii În șoapte, Tristețe sfărîmată sub crengi ca un gîndac. (Schützhaus) Imaginea despre acest volum n-ar fi cît de cît completă dacă n-am reține și un număr de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unei lumi de imponderabile, a perfectei transparențe ca mediu al mereu rîvnitei comuniuni umane. Fantasmele luminoase ale unui cosmos mai curînd generic se substituie datului individualizat senzorial, totul pare privit dintr-un „punct suprem”, supraterestru, materia se diafanizează, devine inconsistentă, - „zvon”, „murmur” și „aromă”, mișcarea e plutire, liberă Într-un spațiu fără frontiere, În virtutea unei vrăji transfiguratoare. Cuplul Îndrăgostit Își pierde individualitatea, eurile interferează pînă la confuzie („Și tu, oare tot eu să fi fost? / Tot eu? / Și tu? Și voi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu o variațiune În XVIII: „toreador anotimpul prinde În goană coamele furtunei”. În alte registre spectaculare e aproximată metaforic o stare sufletească asemănătoare: „Sună țambalele vântului și dansatoarea sîngelui Începe danțul cuțitelor”; sau: „Visul flux reflux al gîndului / Atingere În zvonul balului de rochia dansatoarei / Împletește o beteală din vînturile bolnave...” O scenă trubadurescă poate fi la fel de bine tiparul imaginativ În care apare turnat un peisaj, ca În poemul XIII din același volum: „Ploaia - cîte scări de mătase pentru buclele ochiului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și În scrînciobul căruia se cuvine să ne lăsăm legănați fără considerațiuni de ordin practic, ca Într-o zi de sărbătoare”. Dar această „sărbătoare” Înseamnă și deschidere, liberă comunicare cu Totul: poemul e „un al doilea auz deschis la toate zvonurile văzduhului”, iar „În fulgerul unei imagini” apar, cum am văzut, „toate fîntînile universului reînnoite”, Încît relația eu/univers poate fi sugerată pregnant prin metafora „vaselor comunicante”. Primul lucru care frapează la lectura poemelor lui Ilarie Voronca este, desigur, neobișnuita densitate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mișcare ale unei lumi deopotrivă văzute și visate: Auz și văz. Ochi plini de constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția alții. Arbori de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar În cel de al doilea, sub un titlu sugerînd și el evanescența, deși În regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
imaginea care se impune e, totuși, cea a contemplatorului oprit la porțile cetății Un străin la poarta orașului, cum sună un titlu de sonet -, oarecum blocat În acțiunea sa de tentația, mai puternică, a Întoarcerilor spre sinele tulburat, către "lăuntricul zvon" și "lutul scoică" spre care descinde sîngele ca spre un hățiș", contrazicînd sau punînd sub semnul Întrebării voința prezumtivului erou-cavaler. O zi, o buclă pe acest tăiș? Acum, ca la-nceput, a cîta oară? Pasăre, sîngele, mai jos coboară Și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr de elemente materiale (soarele, muntele, dealurile rîpoase, rîul șoptitor, cîmpia, astrele, ruinele, evident, vegetația zidurilor, din nou cîmpia și rîul, mușchiul pietrelor și ierburile sălbatice, păsările călătoare), acelea pe care le
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nărăvaș, dar totodată generos și inteligent, era imprevizibil. Când spre apusul saorelui prietenii veneau să-l caute, se aștepta mereu să afle ce trăznăi aveau de gând să mai pună la cale. Cei bătrâni nu vorbeau din răutate, comentau ce zvonuri și întâmplări mai circulau prin sat, fiind un fel de gazetari ai acelei mici comunități; era rândul lor acum, de vreme ce nu mai puteau munci și nu mai aveau grija datoriilor de zi cu zi, să ducă veștile dintr-un sat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
judece pe tânărul cel nărăvaș. Pe măsură însă ce zilele treceau, acel comportament a avut urmări dezastruoase, duhovnicul agresat, neputincios să se apere în contra dialecticii și logicii lui Tommaso, puse la cale o intrigă subtilă și ageră: lansă în circulație zvonul precum că Tommaso ar fi fost protagonistul unor ședințe spiritiste, vrăjitorești, fruntaș al unor secte ce se ocupau cu științele oculte. Se vorbea în trapeză, în grădină, și chiar în ceasurile de rugăciune, în șoapte interminabile. Tommaso iese noaptea și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să ne ducă în ispită. Abraham când și când, pentru a agonisi și el ceva bănuți, îi făcea să creadă pe oamenii disperați că persoanele dragi ar reveni la viață ca să mai stea de vorbă cu ele. Tommaso știa asta, zvonurile circulau și erau unii care crezuseră că nu era totul o minciună. Fapt e că uneori puteau fi auzite suspine ciudate, glasuri abia înțelese și jeluiri: nimeni însă nu știa de unde ar fi putut să provină.. Oricum oamenii, după ședințele
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și simpatice. Mai curând el devenise obiectul curiozității și pretext de a petrece o seară cu totul ieșită din comun. Tommaso cu siguranță știa acest lucru și totuși se străduia să găsească un mod de a sensibiliza acele conștiințe ațipite. Zvonul talentului fără perche de a vorbi al lui Tommaso se răspândi în tot orașul. Oameni pe care cei din familia Tufo nu-i mai văzuse, și cu care nu mai vorbise de luni de zile, dădură semne de viață și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
el cât și ceilalalți tovarăși de călătorie se lămuriseră că și cei din satele învecinate știau de ravagiile făcute de tarantule, deși dinadins nu li le spusese nimic. De pildă, agresarea pruncilor neputincioși de aceleași tarantule înainte de le ataca mamele. Zvonurile contradictorii nu mai pridideau, fiecare avea propria versiune a evenimentului. Dacă n-ar fi văzut cu proprii ochi ritualul din grotă, și dacă n-ar fi călcat în acea casă dărăpănată, ar fi râs pur și simplu ca de niște
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
contradictorii nu mai pridideau, fiecare avea propria versiune a evenimentului. Dacă n-ar fi văzut cu proprii ochi ritualul din grotă, și dacă n-ar fi călcat în acea casă dărăpănată, ar fi râs pur și simplu ca de niște zvonuri, mereu altele, și tot mai garnisite cu amănunte înspăimântătoare. În continuarea călătoriei, revăzuse acele semne verzui în două sau trei locuri, toate sub înrâurirea legendelor Sf. Nicolae; în afară de asta, aflase că mușcăturile tarantulelor provocaseră stări de rău aproape întregii populații
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Dar e groaznic să stai la izolare fără lumină și fără să vezi soarele, și nu mai vorbesc de riscul să-ți fie confiscată orice pagină scrisă. Se spune că te-ai aliat cu ocupantul străin, știai? Nu mă ating zvonurile și bârfele, m-am obișnuit cu lucruri mult mai rele. E-adevărat că lecuiești și durerea de cap fără unguente și medicamente, punând doar mâna pe capul bolnavului? Nu este un lucru imposibil. Dacă reușești să-ți eliberezi mintea de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să-i înlocuiască pe alții. Cu siguranță, dacă e un om drept, lucrurile se vor schimba și aici și închisoarea va deveni lină pentru noi toți. Pentru a ști cât mai multe și pentru a cunoaște amănunte exacte iar nu zvonuri, e nevoie de informații precise asupra înaltului prelat. Se puse în mișcare un întreg cor de iscoade și în scurt timp s-a reușit să se intre în culisele palatului cardinalului. Servitorii, birjarii, bucătarii, gardienii, femeile de serviciu, grădinarii, aflară
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tainice inițieri, îl lăsase de izbeliște, compromis fiind și rău văzut de sinod și, deci, temător de a fi el însuși considerat eretic dacă s-ar fi opus tuturor. Existau însă cei care voiau să-l vadă pe rug și zvonurile ajunseseră și la urechile lui. Trebuia să fugă cât mai repede, dacă ar fi ajuns din nou în spatele gratiilor, n-ar mai fi rezistat și operele lui, risipite prin lume, ar fi fost luate de vânt, uitate de prieteni și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să pună când și când peste el ceva lemne. Tânărul acela părea a fi un demon, cunoștea lumea italiană, știa de toate; în științele matematicii, de pildă, era deosebit de avansat, punându-l aproape în încurcătură. Ajunseră și la bârfe, la zvonurile ajunse la urechea lui Gassendi: La Paris o să ai parte de un dușman pe care ți l-ai făcut și din pricina mea. Este un om odios, nu admite că ar fi greșit vreodată, iar eu îi sunt împotrivă din răsputeri
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pictor din câți s-au văzut vreodată. Știa că mușteriul care se așază nerăbdător pe scăunel, privind bucuros spre ai săi, avea să fie nemulțumit. Dar nu avea ce face. Încetul cu încetul, ca în orice oraș, mic sau mare, zvonul începu să se întindă. De fapt, lucrurile stăteau exact pe dos. Cei care se vedeau mai bătrâni decât credeau că vor fi vreodată, cu chipul înțesat de zbârcituri și cu trăsăturile căzute, ar fi trebuit să fie cei mai bucuroși
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din prefirările de altădată, clovnii își șterseseră fardurile care le desenau guri arcuite și triste și constatară că, sub farduri, gurile le rămân la fel de triste. Locuitorii se temeau și preferau să rămână închiși în casele lor. Căci prin oraș umbla zvonul despre niște crime îngrozitoare. La spartul zorilor erau găsiți oameni zăcând în cele mai neașteptate locuri. Nu numai în casele lor, în așternuturi, cu brațele în lături și ochii holbați, ci și pe la răscruci, aruncați peste uluci, ca niște rufe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lături și ochii holbați, ci și pe la răscruci, aruncați peste uluci, ca niște rufe puse la uscat, ori pe treptele catedralei. Morții aveau cu toții ceva în comun, ochii larg deschiși, o spaimă fără margini întipărită pe față și gâtul sfâșiat. Zvonurile mergeau chiar mai departe, îngrozindu-i și mai tare. Din rănile victimelor nu curgea niciun strop de sânge, de parcă fuseseră atârnate cu capul în jos și niște animale lacome și ciudate le lipăiseră sângele până la ultima picătură. Străjerii patrulau prin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încrederi suverane în meritul său. Îl detesta și pentru că acesta nu apela niciodată la serviciile sale. Pomponescu nu-și făcea iluzii asupra zelului unui Gulimănescu ori Gaittany. Amândoi se prezentaseră în dimineața aceleiași zile în vizită de politeță, pe temeiul zvonului ministeriabilității. Dan Bogdan, acela care ședea mai rezervat, gata parcă oricând a da un verdict în spiritul justiției și care luase apărarea lui Ioanide, era prea bine cunoscut lui Pomponescu. Avea un număr infinit de frați, surori, nepoți și nepoate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]