34,178 matches
-
elevi (dintre care 13 fete) și o biserică ridicată în 1749 de aga Ion Cantacuzino și soția sa Maria Racoviță. În ambele comune, principalul proprietar de terenuri era O.I. Negroponte. Satul Poiana Sărată se afla pe atunci în comitatul Trei Scaune al Austro-Ungariei. Anuarul Socec din 1925 consemnează cele două comune în aceeași plasă și respectiv în aceeași alcătuire; Hârja avea aceeași alcătuire și o populație de 828 de locuitori, iar comuna Grozești avea 3537 de locuitori. Între timp, după ce Transilvania
Comuna Oituz, Bacău () [Corola-website/Science/300687_a_302016]
-
o populație de 828 de locuitori, iar comuna Grozești avea 3537 de locuitori. Între timp, după ce Transilvania trecuse la România în urma tratatului de la Trianon din 1920, Poiana Sărată a devenit și ea comună, în plasa Târgu Secuiesc din județul Trei Scaune; comuna avea 1157 de locuitori. În 1931, comunele Hârja și Grozești au fost unificate într-una singură, cu denumirea de "Oituz" și cu reședința în satul Grozești, dar ulterior ele au fost din nou separate. În 1950, comunele Poiana Sărată
Comuna Oituz, Bacău () [Corola-website/Science/300687_a_302016]
-
Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea vămii de la Oituz în apropierea vămii românești. Propunerea pentru colonizare s-a făcut mai întâi populației maghiare din Brețcu și Lemnia, care n-a
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
de folosință. Fondul de locuit este format din 200 de gospodării. Vatra satului este de tip adunat, cu o formă dreptunghiulară. Satul este străbătul de șoseaua națională, paralel cu aceasta existând două ulițe.Administrativ, din 1920 aparține de jud. Trei Scaune, plasa Tg. Secuiesc. Din octombrie 1926 până în decembrie 1929 a făcut parte din plasa Trotuș, județul Bacău, pentru ca apoi să revină din nou la județul Trei Scaune, plasa Tg. Secuiesc. Între 1940-1944 este ocupată de Ungaria și din 1956 aparține
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
paralel cu aceasta existând două ulițe.Administrativ, din 1920 aparține de jud. Trei Scaune, plasa Tg. Secuiesc. Din octombrie 1926 până în decembrie 1929 a făcut parte din plasa Trotuș, județul Bacău, pentru ca apoi să revină din nou la județul Trei Scaune, plasa Tg. Secuiesc. Între 1940-1944 este ocupată de Ungaria și din 1956 aparține raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău, până în 1966 când trece la comuna Hârja. Din 1968 aparține comunei Oituz.
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
focului era pusă o bară orizontală din lemn sau fier de care se agăța ,căldărușa” în care se prepara mămăliga, ciorba, se fierbea laptele și toate celelalte mâncăruri. În general în această cameră era o aglomerație mare datorită mobilierului (masă, scaune, lavițe și uneori un pat) și a vaselor de tot felul. Aici se servea masa de primăvara până toamna, iar în cursul verii era foarte multă ,muscărie”. În curte mai erau și ,cocina”pentru porci, care avea deasupra cotețele pentru
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
erau frumos împodobite înăuntru, fetelor mari reveninu-le această muncă. Icoana și candela, care se aprinde la fiecare sărbătoare, nu lipsea din niciocasă, pereții erau acoperiți cu scoarțe diferite, și cu motive naționale, mobila era simplă: un pat, o masă, câteva scaune, o oglindă și un dulap pentru haine. În camera de locuit se afla: un pat, o laiță, un blidar (colțar), o masă cu câteva scaune, obiecte de bucătărie. Pereții acestei camere se îmbracă cu scoarțe și leicere numai în zilele
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
cu scoarțe diferite, și cu motive naționale, mobila era simplă: un pat, o masă, câteva scaune, o oglindă și un dulap pentru haine. În camera de locuit se afla: un pat, o laiță, un blidar (colțar), o masă cu câteva scaune, obiecte de bucătărie. Pereții acestei camere se îmbracă cu scoarțe și leicere numai în zilele mari, la Paști și la Crăciun. "„Din vremuri vechi, de când plaiurile de-a lungul râului Cașin au fost populate, locuitorii și-au întemeiat tradiții sau
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
, pe numele real Augustin Trifan, (n. 17 iulie 1810, Fofeldea, scaunul Nocrich, lângă Sibiu - d. 25 februarie 1881, București) a fost un filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867), secretar general și președinte
August Treboniu Laurian () [Corola-website/Science/300767_a_302096]
-
XIV-XVI, Hotinul a fost administrat de pârcălabi moldoveni. Cetatea a fost întinsă și fortificată mai târziu de domnitorul moldovean Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Punct strategic de prim ordin, cetatea a servit deseori de adăpost boierilor răsculați și domnitorilor răsturnați din scaun. După înfrângerea sa în Bătălia de la Bacău din mai 1600 de către domnitorul muntean Mihai Viteazul, care a realizat astfel Unirea țărilor române, fostul voievod Ieremia Movilă s-a refugiat în Cetatea Hotinului, împreună cu familia sa (fostul domnitor Simion Movilă, tatăl
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
suprafață de 1.491 km². Ulterior, teritoriul său a fost mărit. Teritoriul lui cuprindea partea estică din actualul județ Brașov și sudul județului Covasna de astăzi. Se învecina la vest cu județele Făgăraș și Muscel, la nord cu județul Trei Scaune, la est cu județul Buzău, iar la sud cu județele Prahova și Dâmbovița. Până la reforma administrativă din 1925, Brașovul era împărțit în trei plăși, 23 de secretariate comunale - cărora le corespundeau 23 de comune rurale - și o comună urbană (Brașov
Județul Brașov (interbelic) () [Corola-website/Science/300784_a_302113]
-
alb), să aibă o lățime de 5 cm și să fie clar vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe lățimile terenului) și liniile laterale (pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din terenul de joc. Orice obstacol inclusiv scaunele din zona băncii echipelor trebuie să fie situate la cel puțin 2 m distanță de terenul de joc. Linia de centru trebuie trasată, paralel cu liniile de fund, din punctele centrale ale fiecărei linii laterale. Ea va fi prelungită cu
Baschet () [Corola-website/Science/300780_a_302109]
-
august 1038. El a convertit poporul maghiar la creștinism. A fost înmormântat într-un sarcofag de origine romană (se știe că sarcofagele romane aveau forma de casă) recioplit și remodelat în sicriu creștin, așezat în bazilica regala din cetatea de scaun a Ungariei la acea vreme și anume Székesfehérvár. În timpul domniei regelui Bela I-ul în anul 1061 o parte a supușilor unguri necreștinați (păgâni) s-au revoltat cerându-i acestuia (regelui) și creștinilor să revină la vechea credința strămoșească. Armata
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
al patrulea există încă în 1999, dar a fost înlăturat mai tarziu, probabil datorită bolii. Stejarii au cel putin 30 metri înălțime. Stejarii sunt cunoscuți în împrejurime că "Stejarii lui Ștefan cel Mare". Arborii marchează aproximativ jumătatea drumului între Suceava (Scaunul de domnie al lui Ștefan) și Cetatea Hotin (acum Kamianets-Podilskyi, Ucraina). Cetatea Hotin era cea mai puternică fortăreața la granița de nord în Moldova medievală. Legendă locală povestește că Ștefan cel Mare a făcut popas cel putin o dată în acest
Comuna Păltiniș, Botoșani () [Corola-website/Science/300919_a_302248]
-
numără cca. 10.300 de volume și biblioteca din Școala Leșu-Sat are în patrimoniu peste 2200 volume . Mândria localității Leșul, o constituie corul și trișcasii soliștii săi vocali și instrumentali. În tradiția muzicală a satului balade ca „Împărate ardeți-ar scaunul la spate și casele jumătate" care evocă suferințele prin care a trecut satul în anii regimentului de graniță când în luptele purtate de acesta pe câmpurile de bătălie ale Europei au murit nenumărați leșeni, ori „Colo-n sus pe munte
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
Crihalma și Ticușu Nou. Comăna de Jos, localitatea de reședință, a fost un important centru administrativ al Țării Făgărașului pe vremea când Ștefan Mailat era principe al Transilvaniei. De aici era administrată partea răsăriteană a Țării Făgărașului. Aici exista un scaun de judecată format din 12 asesori, câteva domenii ale principelui și conacul familiei nobiliare Mailat. În cadrul planului de dezvoltare durabilă a județului Brașov, comuna Comăna face parte din Microregiunea Dumbrava Narciselor, alături de comunele Șercaia, Părău, Șinca Nouă, Șinca și Mândra
Comuna Comăna, Brașov () [Corola-website/Science/300937_a_302266]
-
Numele său mai apare și ca "Johannes Latinus von Oplid" (Apold) "Den Wallon" (Valonul, indicând originea sa din Valonia). Felmer se numără printre primele localități atestate din România. Din secolul al XIV-lea, Felmer a aparținut, cu scurte întreruperi, de Scaunul Rupea (în germană "Repser Stuhl"). În 1532 apare denumirea "Felmer" pe prima hartă a Transilvaniei, întocmită pe principii cartografice de Johannes Honterus. Din anul 1580 datează un document, păstrat în arhivele din Sibiu, care atestă că un proces între frații
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
a fost judecat de Universitatea Națiunii Săsești. Primarul (în ) era ales de sași - de exemplu, Michael Knall a fost timp de nouă ani primar. Ultimul primar sas a fost Michael Kiltsch, ales în 1918. La primul recensământ din cele Șapte Scaune (în germană "Sieben Stühle") din anul 1488, în Felmer au fost recenzați 34 de capi de familie, un învățător și o moară. După atacurile turcilor din secolul al XV-lea și din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1532
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
1356 localitatea apare sub denumirea "Mesche", iar în 1448 cu denumirea latină "villa Meschonis". Un puternic incendiu a distrus aproape întreaga localitate în 1469. Începând cu anul 1474, când a fost desființată mănăstirea cisterciană Cârța, localitatea a intrat în administrarea Scaunului Sighișoarei. În 1941 localitatea avea 782 de locuitori, din care 552 de sași (70,6%); în 1992, mai erau 101 sași în localitate. La recensământul populației și al locuințelor din martie 2002, localitatea mai avea 344 de locuitori, din care
Meșendorf, Brașov () [Corola-website/Science/300954_a_302283]
-
boierul său Stanciu (Mailat) Dijanul cu copiii și nepoții, cu părți din satele Dejani, Trifești, Iași, Arpanea(Arpaș), Huhurezi(Hurez), Săsciori, Sebeș și Munții Izvorul Băniei. Informații sigure despre boierii din Dejani nu mai avem până în 1516, când printre jurații scaunului de judecată este citat și boierul Mân de Desan. Numele satului a fost dedus de către N.Drăganu din numele personal Des, hipocoristicul lui Desimir, cu sensul de Friedensfinder. În 1765, satul a fost parțial militarizat și a făcut parte din
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
boi. În vechime toate casele precum și acareturile erau confecționate din lemn și acoperite cu "jipi". Casa arhaică se compunea din trei încăperi: tinda cu cuptorul, casa dinainte și celarul, mobilierul era foarte simplu, un pat, o masă, lăzi, lăiți și scaune cu trei picioare. Pe pat erau așezate lepedeauăle și pernele, stivuite până la grindă. Toate casele se spoiau anual cu o singură culoare: albastru, încât la sărbători totul strălucea ca o imensă și fantastică grădină de albastrele. Gospodăria țăranească se compunea
Sebeș, Brașov () [Corola-website/Science/300968_a_302297]
-
Deal, Măguran, Brejești, Valea Mierăie și Tomnatic. Locuitorii satului sunt în exclusivitate români. Predomină câteva familii, în general în funcție de cătune: Ardelean, Brândaș, Cipleu, Lup, Breje, Copil, Popa, Bodea, Iancu și Toderaș. La hotarul satului cu Roșia se află locul numit ,Scaunul Crai” unde se ajunge greu chiar și în zilele noastre, ținutul find împădurit, greu accesibil. In legătură cu acest loc, bătrânul Dumitru Bodea povestește o legendă auzită de la bunicul său. Se spune că un crai în trecere pe aici a
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
toporul, craiul a coborât călare de pe stâncă. Se văd și astăzi în piatră urmele calului care a ,răpăgat” adică a alunecat. Spre poale, craiul s-a oprit și a înfipt paloșul într-o stâncă și s-a așezat pe un scaun de piatră la masă de piatră ca să se ospăteze și să se odihnească dar numai pentru puțină vreme, apoi a ruculit” cu calul mai departe. După întemeierea satului și mai ales după ,lanțul” menționat, gospodăriile locuitorilor s-au consolidat: se
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
nu mai aibă curajul de a mai veni după cineva din casă. La capul mortului se ține tot timpul o lumânare aprinsă, până în momentul plecării la groapă. După ce a fost pus în sicriu, acesta se așează cu capetele pe două scaune. Aceste scaune vor fi întoarse cu picioarele în sus îndată ce se ia sicriul de pe ele, ca să se întoarcă necazul și boala din casă și să se ducă cu mortul. La scoaterea mortului din casă se aruncă grăunțe pe jos, zicându
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
aibă curajul de a mai veni după cineva din casă. La capul mortului se ține tot timpul o lumânare aprinsă, până în momentul plecării la groapă. După ce a fost pus în sicriu, acesta se așează cu capetele pe două scaune. Aceste scaune vor fi întoarse cu picioarele în sus îndată ce se ia sicriul de pe ele, ca să se întoarcă necazul și boala din casă și să se ducă cu mortul. La scoaterea mortului din casă se aruncă grăunțe pe jos, zicându-se: „Să
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]