32,942 matches
-
săi, fotbalul românesc n-a putut să-l valorifice la maximum. Am totuși senzația că, din punct de vedere pur tehnic, chiar și în actuala distribuție avem o forță de joc mult mai mare ca FC Argeș. Dobrin considera că argumentul nostru cel mai important ar fi constanța mai mare decât a dinamoviștilor, ei revenind puternic abia în returul campionatului, în plus, ar mai fi tinerețea formației noastre și omogenitatea garniturii, cred eu, mai accentuată decât a lui Dinamo. La 24
FC Argeș Pitești () [Corola-website/Science/302536_a_303865]
-
oficială denumirea de „graeci non uniți”, înlocuită în anul 1854 cu aceea de „griechisch-orientalische Kirche” (Biserică greco-orientală). Un an mai tarziu, în 1774, la solicitarea episcopului unit de Lemberg, prevederea a fost extinsă și asupra corespondentei imperiale din Galiția, cu argumentul egalei îndreptățiri a rutenilor cu polonezii: "daß die Söhne des ruthenischen Adels und der Geistlichkeit nach Maßgabe ihrer Befähigung gleich den Polen zu öffentlichen Ämtern befördert werden." Înlocuirea denumirii de „unit” cu aceea de „catolic” a fost menită a facilita
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
Sfânt "purcede de la Tatăl și de la Fiul" (în latină: ""qui ex Patre Filioque procedit""). Temeiurile opțiunii catolice sunt la rândul lor dogmatice și istorice. Dogmatic, se susține necesitatea disjungerii ipostatice a Duhului în raport cu Fiul și afirmarea consubstanțialității Fiului cu Tatăl. Argumentele istorice pun accentul pe complementaritatea celor două formule, care ar exprima în esență o idee comună, dar în formule particulare. Romanocatolicismul recunoaște deschis lipsa expresiei Filioque atât din Simbolul credinței niceo-constantinopolitan cât și din Biblie, sub forma literală (textuală). Consideră
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
ar trebui să producă radiație Cerenkov, pierzând energie, și deci dobândind impuls suplimentar. Consecința ar fi o reacție în lanț, care ar elibera cantități uriașe de energie sensibilă, ceea ce, în mod evident, nu se întâmplă. Având în vedere acest ultim argument, și faptul ca acea radiație Cerenkov nu a fost observată, concluzia logică este fie lipsa sarcinii electrice în cazul tahionilor, fie lipsa interacțiunii dintre ei. Dacă aceasta ar avea într-adevăr loc, crearea de perechi tahion-antitahion ar instabiliza vidul - din
Tahion () [Corola-website/Science/302560_a_303889]
-
este un argument deductiv a priori. Este o încercare de a se ajunge la ideea existenței lui Dumnezeu, prin analiza conceptuală, pornind de la conceptul lui Dumnezeu ca ființă perfectă. Argumentul a fost dezvoltat pentru prima dată de Sf.Anselm în "Proslogion cap. II
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
este un argument deductiv a priori. Este o încercare de a se ajunge la ideea existenței lui Dumnezeu, prin analiza conceptuală, pornind de la conceptul lui Dumnezeu ca ființă perfectă. Argumentul a fost dezvoltat pentru prima dată de Sf.Anselm în "Proslogion cap. II". După ce Descartes dă o reformulare a argumentului, el a fost acceptat de Spinoza și de Leibniz. În evul mediu, argumentul a fost respins de Toma d'Aquino
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
de a se ajunge la ideea existenței lui Dumnezeu, prin analiza conceptuală, pornind de la conceptul lui Dumnezeu ca ființă perfectă. Argumentul a fost dezvoltat pentru prima dată de Sf.Anselm în "Proslogion cap. II". După ce Descartes dă o reformulare a argumentului, el a fost acceptat de Spinoza și de Leibniz. În evul mediu, argumentul a fost respins de Toma d'Aquino iar mai târziu, a fost criticat de Hume și de Kant. Gaunilon, un călugăr din mănăstirea Marmoutiers, a argumentat împotriva
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
de la conceptul lui Dumnezeu ca ființă perfectă. Argumentul a fost dezvoltat pentru prima dată de Sf.Anselm în "Proslogion cap. II". După ce Descartes dă o reformulare a argumentului, el a fost acceptat de Spinoza și de Leibniz. În evul mediu, argumentul a fost respins de Toma d'Aquino iar mai târziu, a fost criticat de Hume și de Kant. Gaunilon, un călugăr din mănăstirea Marmoutiers, a argumentat împotriva acestui raționament: La contraargumentul formulat de Gaunilon, Anselm subliniază că argumentul său "nu
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
evul mediu, argumentul a fost respins de Toma d'Aquino iar mai târziu, a fost criticat de Hume și de Kant. Gaunilon, un călugăr din mănăstirea Marmoutiers, a argumentat împotriva acestui raționament: La contraargumentul formulat de Gaunilon, Anselm subliniază că argumentul său "nu se poate aplica oricărei idei generale", ci numai conceptului de Dumnezeu. Filosofii disting două versiuni ale argumentului lui Anselm. Prima variantă: Cea de-a doua variantă: În "Discurs asupra metodei", Descartes reformulează varianta lui Anselm: Descartes consideră că
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
de Kant. Gaunilon, un călugăr din mănăstirea Marmoutiers, a argumentat împotriva acestui raționament: La contraargumentul formulat de Gaunilon, Anselm subliniază că argumentul său "nu se poate aplica oricărei idei generale", ci numai conceptului de Dumnezeu. Filosofii disting două versiuni ale argumentului lui Anselm. Prima variantă: Cea de-a doua variantă: În "Discurs asupra metodei", Descartes reformulează varianta lui Anselm: Descartes consideră că singura dovadă care ajunge la ființa perfectă este aceea care caută cauza ideii de ființă perfectă pe care o
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
spune că relația în cauză este cea dintre "conceptul" de Dumnezeu și "subiectul" (Dumnezeu cu toate predicatele lui). Exemplul dat de Kant ilustrează punctul său de vedere: Filosoful american, Alvin Plantinga, în cartea sa, "Natura necesității", propune o reconstrucție a argumentului anselmian: Primele două teze din reconstrucția lui Plantinga au fost controversate. Plantinga demonstrează că proprietatea de a avea mărime maximă este o esență, pleacând de la presupunerea că există două obiecte "x" și "y" de mărime maximă; pentru că "x" are mărime
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
existe o ființă mai mare decât x, dar fiindcă și "y" are mărime maximă, "y" e mai mare decât orice obiect, deci și decât "x", ceea ce duce la contradicție. Richard Dawkins (2006: 83) a argumentat: Astăzi, puțini filosofi mai acceptă argumentul, majoritatea raportându-se critic la el. În România, o încercare de a reformula argumentul ontologic a fost propusă de Adrian Miroiu, în "Metafizica lumilor posibile și existența lui Dumnezeu".
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
y" e mai mare decât orice obiect, deci și decât "x", ceea ce duce la contradicție. Richard Dawkins (2006: 83) a argumentat: Astăzi, puțini filosofi mai acceptă argumentul, majoritatea raportându-se critic la el. În România, o încercare de a reformula argumentul ontologic a fost propusă de Adrian Miroiu, în "Metafizica lumilor posibile și existența lui Dumnezeu".
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
din China au construit de asemenea mari sisteme de îndiguire. Deoarece siguranța unui dig este determinată de punctul cel mai slab al digului, înălțimea și standarderele de construcții trebuie să fie aceleași pe toată lungimea digului. Unii specialiști au susținut argumentul că această cerință necesită o autoritate guvernamentală care să coordoneze lucrările și este posibil ca această cerință să fi acționat ca un catalizator pentru creerea sistemelor guvernamentale în civilizațiile timpurii. Totuși, alți specialiști arată că au fost executate mari lucrări
Dig () [Corola-website/Science/302590_a_303919]
-
ianuarie 1933. Schmitt era perfect conștient de consecințele acestei decizii a președintelui. Cu ani în urmă alegerea lui Hindenburg ca președinte al Germaniei fusese prezentată ca o soluție de salvare a republicii; aducerea lui Hitler la putere pe baza unui argument de constituționalitate și pentru a salva constituția era pentru Schmitt culmea absurdului. În jurnalul său, Schmitt scria la data de 27 ianuarie 1933: ""Azi s-a întâmplat ceva incredibil. Mitul lui Hindenburg s-a isprăvit. În cele din urmă, bătrânul
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
continuitate". Este deci deschisă discuția dacă gândirea lui Carl Schmitt urmează o logică internă (continuitate) sau este dirijată exclusiv de impulsuri exterioare (ocazii), cărora le sacrifică consistența și continuitatea logică. Indiferent de motive, după 1933, Carl Schmitt a adoptat complet argumentele naziste pentru tezele juridice. El a definit "Legea de împuternicire" ca reprezentând "constituția provizorie a revoluției germane". În lucrarea "Staat, Bewegung, Volk: Die Dreigliederung der politischen Einheit" ("Stat, mișcare, popor: cele trei elemente ale unității politice"), publicată în 1933, Schmitt
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
pentru tezele juridice. El a definit "Legea de împuternicire" ca reprezentând "constituția provizorie a revoluției germane". În lucrarea "Staat, Bewegung, Volk: Die Dreigliederung der politischen Einheit" ("Stat, mișcare, popor: cele trei elemente ale unității politice"), publicată în 1933, Schmitt aducea argumente în sprijinul legalității "revoluției germane". Preluarea puterii de către Adolf Hitler ar fi avut loc "într-o coincidență totală cu constituția anterioară" și ar fi datorată "disciplinei și spiritului de ordine al poporului german". Deasemeni, Schmitt a susținut că ideea principală
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
mărit geostrategic legat de o interdicție a intervenției puterilor din exteriorul spațiului"). Fraze de acest gen au fost utilizate cu succes propagandistic, chiar dacă nu au fost direct legate de numele lui Schmitt. În 1935 Schmitt a susținut în mod public argumentul rasist și antisemit prin caracterizarea legilor rasiste de la Nürnberg (""Nürnberger Rassengesetze"") ca o "constituție a libertății" (). Această afirmație era o exagerare grotescă chiar și conform standardelor național-socialiste ale perioadei Schmitt afirma că prin "Legea pentru protecția sângelui german și a
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
au loc deliberări deschise; este necesară existența unei dorințe de a găsi soluții pentru a guverna în mod eficient. Parlamentarismul în care parlamentul este incapabil să ia o acțiune este definit de Schmitt ca "fațadă falsă a democrației". Prin acest argument, Schmitt pune accentul pe partea de fond și nu pe cea formală a democrației. Consecința logică este că a apăra un asemenea sistem ineficient nu reprezintă o apărare a democrației. Alternativa o reprezintă un președinte "suveran", care să dețină puterea
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
șeful de personal al trupelor terestre, generalul Rudolf Schmundt, și pe șeful de operațiuni al OKW, Alfred Jodl. După ce l-a ascultat pe von Manstein fără să întrerupă vorbitorul și fără să se lanseze în monologuri, el a acceptat toate argumentele generalului. A doua zi chiar, el a ordonat ca toate planurile pentru invadarea Țărilor de Jos și Franței să fie modificate în conformitate cu ideile lui von Manstein. Dacă Hitler considerase un atac pentru străpungerea frontului la Sedaj doar ca o manevră
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
la sud de Dunăre, sec. V-VIII la nord), etnogeneza integrând desigur elementele religioase, dar fiind în sine un proces cu precădere lingvistic, prin formarea limbii protoromâne și generalizarea ei printre Dacii și Tracii din Imperiul Roman. Ambele teorii folosesc argumente folclorice (fondul mitologic, tradiții și obiceiuri, dintre care multe sunt anterioare creștinării, dar au fost bine conservate după aceasta), etnografice (paralelisme și diferențe față de popoarele vecine), arheologice (bazilici, necropole), arhivistice (documentele și cronicile vremii) și istorice (dezvoltarea bisericii, limba liturgică
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Românilor în cadrul primelor state Bulgare, în sec. VIII-IX, cu limba slavonă ca limbă liturgică, și sub obediența Patriarhiilor din sudul Dunării (Constantinopol, în alternanță cu Ipek și Ohrid în vestul țării, si cu Târnovo în estul țării). Cele mai bune argumente de care se folosesc istoricii sunt însă cele lingvistice. Cei mai mulți termeni din mediul bisericesc provin din limba latină: "basilica" ("biserică"), "crux" ("cruce"), "ara" ("altar"), "presbyter" ("preot"), "angelus" ("înger"), "baptisare" ("botez"), "monumentum" ("mormânt"), "cantare" ("cântare"), "christianus" ("creștin"), "sanctus" ("sânt/sfânt"), "Domine
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Aelia Sentia special pentru eliberați. Imposibilitatea de a moșteni (de la un roman) a fost o incapacitate împărtășită de toți peregrinii. Incapacitatea de a dori ceva a fost sugerată de Gaius din presupusele intenții ale legii. Se poate deduce din acest argument că imposibilitatea de a-și dori ceva nu a fost moștenită în "condicio" a unui "dediticus". Rămâne o caracteristică a dediticilor imposibilitatea de a primi cetățenie romană, nefiind afirmată de multe cuvinte ale avocaților, și nici chiar de liberți. Dificultatea
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
existând posibilitatea, de pildă, de a descoperi adevăruri în mod independent de revelație. Cazul lui Anselm din Canterbury, care găsise acele rațiuni necesare pentru adevărurile de credință, fără a apela la autoritățile tradiției (sfinții părinți), formulând chiar și celebrul său argument ontologic, îi era cunoscut . Antecedentele acestei întrebări se găsesc în disputa dintre Stoici și Școlile peripatetice, dispută pe care Boethius o soluționase (adoptând, probabil, poziția lui Ammonius). Stoicii susținuseră că Logica este o parte autonomă a filosofiei, cu obiect și
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
alte cuvinte, atât o știință particulară, cu obiect de studiu propriu, cât și o metodă generală pentru toate celelalte științe. Astfel, logica este, pentru Abélard, dialectică, fie în sens restrâns (cel care se referă la dialectica în calitate de instrument pentru elaborarea argumentelor probabile, instrument al retorului sau oratorului), fie în sens larg (stoic), pentru care dialectica înseamnă logică, adică o știință. În acest sens larg, logica se ocupă cu construirea argumentelor (de ratione argumentorum compenenda), putând fi definită ca știință a discursului
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]