31,867 matches
-
inteligență, arta conversației, arta amorului rafinat. Au șocat prin frivolitate, extravaganță, opulență, risipă, cruzime. Au creat pasiuni trecătoare și stabile. Puternice, în slăbiciunea lor, curtezanele și-au construit situații privilegiate pentru ele și pentru urmașii lor, au influențat decizii politice. Capabile de iubire, dăruire, curaj, sacrificiu, jertfă, dar și de intrigă, răutate, răzbunare, trădare, împărătesele de alcov au speculat și au răspuns trebuințelor erotice ale bărbaților doriți, râvniți: de a se delecta, de a admira, adora, poseda, domina, dărui, le-au
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și intrarea celor vizați într-o captivitate plăcută, acceptată, asumată, devenită confortabilă, dar riscantă și, uneori dezonorantă. Curtezanele și pseudocurtezanele își folosesc sex-appeal-ul, inteligența, talentele, puterea de seducție, arta conversației, arta amorului rafinat pentru propriile ambiții și interese. Toate sunt capabile de iubire, dăruire, sacrificiu, dar și de intrigă, răutate, răzbunare. Curtezanele și pseudocurtezanele se diferențiază prin faptul că primele au un statut distinct de femei întreținute iar celelalte au, episodic, ocazional, comportamente și conduite erotice interesate ce își folosesc farmecul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cu Vishnu. Uneori este asimilată lui Lakshmi. Rati este zeița pasiunii în dragoste, a dorinței și a plăcerii pretinse și primite. Și ea este, uneori, asimilată Aphroditei. Ea deține secrete ale vieții erotice pe care le transmite, prin preotese, celor capabili să le ducă mai departe și să le scrie. Textele erotice, unele incluse în tratate, sunt inspirate de ea. Este și soția lui Kama, zeul dorinței și al dragostei. Uneori, Rati reprezintă și voluptatea demonică, distructivă. Sodasi sau "femeia perfectă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
care, căzând din înălțimi, s-a transformat în vietăți umane, femei și bărbați. În alte variante, Nü Wa a oprit apele potopului, salvând oamenii, este fecioara înțeleaptă ce a creat toate lucrurile, zeița cu chip omenesc și trup de șarpe, capabilă să-și schimbe înfățișarea zilnică de 70 de ori, zeiță alături de Fu Xi, purtătoarea unei busole. Cele Trei Doamne Nemuritoare Su Nu (Doamna Pură), Hsuan Nu (Doamna Misterioasă), Zhai Nu (Doamna Atrăgătoare) i-au transmis legendarului Împărat Galben / Huangdi (2697-2597
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-și păcatele, iar după cincisprezece zile a murit. Scriitorul francez, Anatole France, impresionat de destinul acesteia, a scris un microroman, Thaisia. Paisia este o fată orfană care, pentru a supraviețui, și-a făcut din casă loc de întâlnire cu bărbații capabili să plătească pentru a o întreține. Auzind de ea, un tânăr preot a venit s-o mustre, s-o avertizeze de judecata Domnului pentru viața desfrânată și a convins-o să plece în pustiu. Au stat amândoi, dormind cu capul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de soții, concubine și favorite, ce aparțineau împăratului, (uneori împărătesei), înalților dregători, prinților și prințeselor, existau și casele vesele sau casele de plăceri, similare bordelurilor de lux, unde curtezanele, veritabile preotese ale plăcerilor, ofereau prilejuri de relaxare și distracții celor capabili să plătească. Categoria socială a curtezanelor a fost recunoscută oficial printr-un act legislativ al împăratului Wu din dinastia Han (48-32 î.H.). Numărul lor a crescut, numai în capitala imperiului, în secolul XIII, existau 25000 de actrițe și curtezane
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de facto. Revoltat, împăratul și-a repudiat soția și a înlocuit-o cu îndoliata concubină, devenind împărăteasa Wu. Fosta călugăriță budhistă și devenită împărăteasa Wu se amesteca tot mai mult în rezolvarea problemelor de stat, s-a înconjurat de oameni capabili și fideli. Ambițioasă, s-a mobilizat să-și elimine rivalele, primele vizate au fost: împărăteasa și prima concubină. Pentru a intra în grațiile împăratului, și-a sacrificat fetița sufocând-o, fapt pus pe seama împărătesei ce a fost judecată și repudiată
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Aragona (1510-1550 / 1556) Fiica unei curtezane din Roma, Giulia Ferrarese, și a cardinalului Luigi d'Aragona, Tullia s-a născut în anul 1510. A fost educată de mama ei cum să fie și să se mențină în atenția bărbaților bogați capabili s-o întrețină, cum să-i cucerească. La optsprezece ani a intrat pe piața ofertelor erotice. Nu era o frumusețe deosebită, nu se încadra în idealul de frumusețe după modelul timpului, era blondă și cu forme voluptoase. În schimb, era
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și prin aceste calități ele sunt destinate să vă facă fericiți... Femeile s-au însărcinat să vă risipească plictiseala prin veselia, prin farmecul ce-l pun în galanteria lor; o bucurie nebunească, un delir amabil, o beție delicioasă sunt singurele capabile să deștepte atenția voastră și să vă dați seama că sunteți în adevăr fericiți... Epistolele conturează un cod de comportare erotică, sunt pledoarii pentru iubire, pentru erotismul ce leagă și dezleagă relațiile dintre parteneri, argumente în favoarea virtuții, cinstei și prudenței
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
sine ca fiind un set de cogniții relativ stabile care oferă fundamentul pentru așteptări, instrumente și valențe în cazul motivației de tip instrumental sau calculativ. Lucrarea își propune să dezvolte un model al conceptului de sine ca o construcție unitară, capabilă să reunească procese motivaționale cognitive și necognitive. Gabriella Losonczy ne atrage atenția că modelul surselor de motivație poate fi utilizat pentru a contura analiza motivației bazată pe conceptual de sine. Autoarea pleacă de la premisa că există cinci surse ale motivației
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
etc.) și utilizeazăn structura conceptului se sine pentru a filtra informațiile din exterior și pentru a traduce aceste informații în acțiuni. Scopul major în dezvoltarea unui model al conceptului de sine este de a furniza un construct unitar, care este capabil să explice atât procesele motivaționale cognitive cât și pe cele necognitive. Motivația bazată pe conceptul de sine poate fi integrată cu alte forme de motivație prin modelul surselor de motivație. Acest model identifică cinci surse de motivație. 1. Procesul de
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
adeziunea publicului. "[Autorul de tragedii] nu ar avea amabilitatea să ne facă (...) un Alexandru galant, și încă mai îndrăgostit de farmecele încântătoarei Ipsicrate, decât de Sceptrul soțului ei și de bogățiile Persiei? Un Scipion affété (plin de afectare) și mai capabil să ia foc la vederea primei figuri [întâlnite] dăruite cu un aspect atrăgător, decât să-i răzbune pe Strămoși și sângele Cetățenilor săi? Un Marc-Antoniu cumpănit și mai cu dragoste de Imperiu decât de privirile galeșe ale frumoasei și funestei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
et sibi constet."27 Corneille, cu spiritul de libertate care îl caracterizeză, subliniază totuși faptul că această prescripție nu are nimic absolut. Inconstanța, caracterul schimbător (isterie în termeni moderni), pot fi o trăsătură de personalitate. În afară de asta, un personaj este capabil să-și modifice comportamentul din cauza împrejurărilor fără să-și schimbe sentimentele în forul său interior din această cauză. "Inegalitatea, adaugă Corneille, poate intra acolo negreșit, nu numai când introducem persoane cu un spirit ușor și inegal, dar și atunci când, păstrând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
durata întregii piese și pentru ca spectatorul să nu fie sensibil la schimbare. Acest lucru ar ajuta la înșelarea auditoriului, care nevăzând nimic ce-ar putea face remarcată diversitatea locurilor, nu și-ar da seama de schimbare, puțini dintre ei fiind capabili de un spirit de observație usturător și critic, majoritatea pasionându-se de acțiunea pe care o văd reprezentată." Diderot, un secol mai târziu, va construi conceptul de "al patrulea perete" ("quatrième mur"), dar principiul dramaturgic ce-l subînțelege apare deja
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emoționa i-a dictat lui Racine alegerea subiectelor. Contemporanilor săi care îi reproșau că a pus în scenă, în Britannicus, un erou prea tânăr, Racine le răspunde, în Prefața sa, că tocmai extrema tinerețe a lui Britannicus îl face "foarte capabil să stârnească compasiunea". Corneille pare să reia și el, textual, cuvintele lui Aristotel despre catharsis în Poetica. "Prin milă și prin teamă, ea (tragedia) purifică asemenea pasiuni. Sunt termenii de care se servește Aristotel în definiția sa, și care ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor lor. Va trebui să-l așteptăm pe Lessing pentru ca eroarea să fie corectată. Acesta, în Dramaturgia de la Hamburg, din 1768, va stabili, după textul grec, că singurele pasiuni de care tragedia este capabilă să purifice sunt cele pe care spectacolul ei le suscită, și anume mila și teama. Corneille, prin această greșeală de interpretare, adaugă o dimensiune morală catharsisului poate în scopul de a-i îmbuna pe docți și pe Părinții Bisericii, ostili
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
erou să renunțe la actul său, el consideră, ca și Aristotel, că trebuie renunțat la această configurație. Cazul lui Hémon "care scoate sabia contra tatălui său în Antigona și nu se folosește de ea decât ca să se omoare" nu este capabil să genereze pateticul. Dimpotrivă, dacă survine un eveniment care modifică soarta eroului, obligându-l să renunțe la actul său, Corneille consideră această configurație optimă. "Să spunem deci că el (Aristotel) îi condamnă numai pe cei care cunosc persoana pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru el, însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne inspiră nicio teamă, cu atât mai mult cu cât noi nu suntem atât de răi ca el, pentru a fi capabili de crimele sale, și să ne fie teamă de un sfârșit atât de funest. Trebuie deci de găsit o cale de mijloc între aceste două extreme, prin alegerea unui om care să nu fie nici complet bun, nici complet rău
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
om de bine ar stârni mai mult indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să fie rele în exces, fiindcă nimănui nu-i este milă de un scelerat. Trebuie deci ca ele să aibă o bunătate mediocră, adică o virtute capabilă de slăbiciune, și să ajungă în nenorocire prin vreo greșeală care să-i facă de plâns sau detestați." Chiar dacă ambii autori, pe plan teoretic, îl au pe Aristotel ca model, Racine, și aici, se arată mai apropiat decât Corneille de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
are sentimentul de a fi atins perfecțiunea în registrul pateticului. El își subliniază datoria față de Euripide, care în Hipolit încoronat i-a inspirat personajul eroinei sale. Ea are "toate calitățile cerute de Aristotel unui erou de tragedie și care sunt capabile să provoace compasiunea și teroarea. Fedra, într-adevăr, nu este nici de tot vinovată, nici de tot nevinovată", scrie el în Prefață. El adaugă că a avut grijă "să o fac mai puțin odioasă decât este în tragediile Anticilor". De
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putea fi de acord că există greșeală, dacă nu există conștiința greșelii. De aceea Corneille, format de iezuiții care iau în considerare mai mult intenția decât acțiunea, este de părere că agnitio (în acest fel denumește Corneille recunoașterea) nu este capabilă să creeze niște efecte tragice de calitate. Având în vedere că Aristotel consideră că scena recunoașterii este o formă de deznodământ deosebit de propice să genereze pateticul, Corneille își justifică propriul punct de vedere argumentând că gustul publicului s-a schimbat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cauzat un mare succes: Rodrigo și Ximena au această probitate care declanșează pasiuni, iar aceste pasiuni fac nefericirea lor, pentru că nu sunt nefericiți decât în măsura în care sunt pasionați unul de celălalt. Ei devin nefericiți prin această slăbiciune omenească de care suntem capabili și noi; nefericirea lor stârnește milă, acest lucru este constant, și i-a costat destule lacrimi pe spectatori pentru a nu-l contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și în special ale acestei calități romane, care nu este altceva decât un violent amor propriu. Cu cât mai mult colorează ei aceste vicii într-o imagine de grandoare și de generozitate, cu atât le fac mai periculoase și mai capabile să pătrundă în sufletele de cea mai nobilă obârșie, iar imitarea acestor pasiuni nu ne place, decât pentru că fondul corupției noastre face să apară în noi în același timp o mișcare asemănătoare, care ne transformă într-un fel de forță
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lăudat? Prostii de toate felurile: libertatea de gândire, gravitația, electricitatea, tolerantismul, inocularea, chinina, Enciclopedia și dramele..." Scriitorii epocii Luminilor, pentru care civilizația este un factor de progres, tratează drama ca pe un mijloc de acțiune privilegiat, ca pe o unealtă capabilă să șlefuiască moravurile. Voltaire nu încetează să insiste asupra acestei misiuni educative a teatrului, fie în versurile pe care le scrie cu ocazia Morții lui Adrienne Lecouvreur (La Mort d'Adrienne Lecouvreur, 1730), fie în Scrisorile filosofice (Les Lettres philosophiques
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înseamnă punerea în cauză a spectatorului. Reprezentația teatrală reunește un public care, înainte de ridicarea cortinei, nu constituie un grup social omogen, dar care, pe parcursul spectacolului, vibrează la unison într-o întâlnire efectivă. Louis-Sébastien Mercier visează la un mare teatru popular, capabil să cimenteze corpul social în numele unui ideal comun, așa cum o făceau Patimile (les Passions) medievale care, în simplitatea lor, prezentau în fața poporului obiecte de care imaginația lui era plină. "Se plângea la Misterele Patimii (Les Mystères de la Passion): scenele în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]