32,310 matches
-
definit] că fapt] nes]buit], imoral], sau ca profanare. De fapt, neliniștea, îngrijorarea și temerile privind r]ul s]vârșit sunt considerate ca fiind obstacole în calea unei vieți morale. Astfel, desi conceptele de datorie și obligație sau cele de dreptate și corectitudine joac] un rol important în etică budist], ele sunt integrate în sfera mai larg] a eticii umaniste și consecințialiste. iv. Perspectiva budist] cu privire la locul ocupat de cunoaștere și adev]r în etic] În situațiile cotidiene, valoarea unei afirmații
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
doar obligația de a respecta aceast] ordine, ci și de a conștientiza faptul c] ea este reflectat] în guvernarea să (întrucât cârma se g]șea în mâinile sale). În general, în ceea ce privește organizarea politic], putem afirmă c] noțiunile de drepturi și dreptate dețin un loc important; pe de alt] parte, etică budist] se concentreaz] asupra relațiilor umane, iar conceptul de responsabilitate și recunoaștere a diferențelor privind nevoile constituie aspectele sale esențiale. vii. Perspectiva budist] asupra aspectului practic al eticii Esență valorilor etice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebui s] ne în]lt]m dinspre p]mânt înspre Răi cât de repede putem: prin aceast] în]lțare, ne asem]nam lui Dumnezeu, în m]sura în care acest lucru este posibil; iar asem]narea cu Dumnezeu implic] sfințenia, dreptatea și înțelepciunea”. Departe de a îndemna la în]lțarea de pe p]mânt, Tora cere evreilor s] Îl imite pe Dumnezeu chiar aici, pe p]mânt, prin îndeplinirea poruncilor Sale. Nu devenim că Dumnezeu, ci umbl]m în c]ile Lui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a l]să și c]masă celui ce vrea s]-ți ia haină (r]mânând, astfel, gol, întrucât se purtau doar dou] rânduri de haine). Întocmai că paradoxul, hiperbola reprezint] o modalitate de a conferi concretețe ideilor abstracte. Robinson are dreptate: pasajul nu se pronunț] nici pentru, nici împotriva pacifismului că strategie politic]. Aparent, divorțul constituie o excepție de la fapul c] Iisus nu a oferit înv]ț]turi etice detaliate, lucru îndoielnic. Versetele-cheie de la Matei (10,1-12) ilustreaz] voința lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Perspectivele Twelver Shi’a sunt întitulate astfel datorit] credinței lor c] cel de-al doisprezecelea din linia imamilor recunoscuți s-a retras din lume, pentru a reap]rea fizic doar la sfarsitul timpului cu scopul de a reinstaura adev]rata dreptate. În timpul absenței sale, comunitatea este condus] de înțelepți preg]titi, numiți mujtahizi, care au interpretat pentru credincioși binele și r]ul din toate aspectele vieții personale și religioase. În aceast] tradiție, asemenea indivizi, numiți mullahi în vorbirea curent], joac] un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
interogațiile etice nu își pot g]și soluția în r]spunsuri unitare și monolitice. Acestea trebuie s] țin] seama de diversitatea și pluralismul care au marcat poporul musulman din trecut și din prezent. Criteriile etice, care guverneaz] chestiuni legate de dreptatea economic] și social] și de strategii morale utilizate pentru a soluționa probleme de s]r]cie și dezechilibru, au câștigat din ce in ce mai mult] important] în contextul etic musulman. Indiferent dac] aceste r]spunsuri sunt catalogate drept „moderniste” sau „fundamentaliste”, toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Pe de alt] parte, majoritatea calit]ților pe care le consider]m virtuți - deși nu toate - se afl] acolo, iar semnificația pe care o atribuiau Socrate și Platon termenului arete se limiteaz] la acestea. (Lista lor de bâz] cuprinde: înțelepciune, dreptate, curaj, moderație, pietate, care se afl] în leg]tur] cu comportamentul corect fâț] de zei, deseori ad]ugat] că a cincea din lista de mai sus. Înțelepciunea, din punctul nostru de vedere, poate fi considerat] drept nepotrivit] sau, în cel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cel mai bun). Aceast] presupunere ridic] dou] întreb]ri: care este „funcția” oamenilor și care este acea arete care este legat] de aceasta? R]spunsurile lui Platon sunt „guvernarea și asem]narea” (adic] guvernarea prin unirea sufletului cu trupul), respectiv „dreptatea”; cele ale lui Aristotel sunt „o viat] activ] a celor care posed] rațiune” și „ceea ce este mai bun din „aretai”. Este discutabil dac] Aristotel se refer] deja la acea arete a intelectului care funcționeaz] în izolare sau dac] vrea s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sau dac] vrea s] sugereze altceva - poate combinația dintre această și tipul de arete pe care el îl consider] necesar în conduită vieții practice și care reprezint] subiectul principal al Eticii (înțelepciunea practic], dispozițiile relevante ale ethos-ului sau „caracterului”, dreptatea, curajul, spiritul și restul). Dar, pentru scopul nostru, ceea ce e semnificativ este c], atât pentru Platon, cât și pentru Aristotel, conținutul termenului arete depinde de o noțiune anterioar] referitoare la ceea ce înseamn] a fi uman. În acest sens el este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebuie jucat într-o asemenea viat] - dac] exist] - prin întreb]ri pe care tindem s] le consider]m, de la bun început, ca fiind centrale pentru preocup]rile eticii filosofice. Dintr-o anumit] perspectiv], aceasta ar putea fi considerat] o exagerare. Dreptatea, curajul, moderația, pietatea, liberalismul - toate acestea reprezint] o parte din idealul civic în Grecia secolelor al V-lea și al IV-lea î.Hr.; iar, la prima vedere, acestea nu par s] difere de presupunerea noastr] general] în favoarea acestor „virtuți”. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
propriu poate fi perceput] că o form] de egoism, iar dac] ne-am lua dup] Epicur, aceasta ar constitui definiția corect]. Dar interpretarea, atribuit] de c]tre alți filosofi „interesului personal”, care trateaz] și alte calit]ți, cum ar fi dreptatea, ca fiind bune pentru posesorii lor, este foarte departe de percepția de mai sus (în ciuda pretenției paradoxale a lui Aristotel potrivit c]reia o persoan] care acționeaz] pentru alții, asemenea omului care moare pentru prieteni sau tar], este philautos, un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Socrate și Platon sunt mai puțin înclinați spre critic], în m]sura în care ei doreau s] reformeze parțial atitudini existente. Deci, dac] Socrate nu este mulțumit de r]spunsurile pe care le obține la întreb]rile sale legate de dreptate sau de pietate, acest fapt nu se datoreaz] doar concet]țenilor s]i care nu sunt capabili s] își articuleze ideile, dar și faptului c] aceștia afirm] deseori lucruri cu care el este în profund dezacord. Se pare c] atunci cand
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
faptului c] aceștia afirm] deseori lucruri cu care el este în profund dezacord. Se pare c] atunci cand Euthyphro predic] înțelegerea piet]ții, aceasta se bazeaz] pe perspectiva inacceptabil] asupra naturii zeilor, iar povestea omului simplu, c]ruia Polemarc îi d] dreptate în Republică, pentru c] a f]cut bine prietenului și r]u dușmanului, se confrunt] cu obiecția conform c]reia a face r]u per se unei anumite persoane pare mai degrab] a fi incorect. În acest fel, Socrate și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acest ultim scop este virtutea. Exemple de acest fel ar fi afecțiunea parental] și bun]tatea fâț] de cei aflați în nevoie, virtuți care redau preocuparea natural] pentru bun]starea altora. Întrebarea era dac] toate virtuțile pot fi explicate astfel. Dreptatea este una dintre cele mai problematice virtuți, credea Hume. Unul dintre predecesorii s]i, Episcopul Butler (1692-1752) notă c] respectarea regulilor drept]ții nu aduce întotdeauna binele fie agentului, fie celorlați - s] lu]m, de exemplu, cazul în care un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
principiul utilit]ții nu are nici un fundament. Doar intuiția, s-a mai argumentat, poate suplini premisa lips]. De altfel, au susținut intuiționiștii, nu tot ceea ce oamenii își doresc este și bine. Dup] cum afirmase Reid, exist] câteva principii care cer dreptate, adev]r, precum și bun]voinț] și care, uneori, pot intra în conflict cu dorințele oamenilor. În concluzie, îndrumarea cu privire la acțiunea dreapt] nu poate fi obținut] numai din analiza binelui rezultat. Intuiționștii englezi ai secolului al XIX-lea, al c]ror
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofiei morale ca având m]suri de a explica cum trebuie s] acționeze un astfel de individ. Rawls susținea c] problemă drept]ții nu poate fi rezolvat] prin deciziile pe care indivizii le iau separat, chestiunile sunt mult prea complexe. Dreptatea poate fi realizat] numai prin intermediul unui fel de contract social, în care fiecare își d] în mod autonom acordul asupra structur]rii instituțiilor sociale pentru că acestea s] fie drepte - Rawls încearc] astfel s] combine o recunoaștere hegelian] a primatului comunit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
numi așa. Aceast] concluzie surprinde oarecum, deoarece originea teoriei îi este atribuit] în mod obișnuit lui Aristotel, iar o analiz] a perspectivei aristoteliene demonstreaz] c] naturalul nu este echivalat cu imuabilul. În Etică nicomahic], Aristotel distinge între dou] tipuri de dreptate: cea legal] sau convențional] și dreptatea natural] „...care își p]streaz] pretutindeni valabilitatea, indiferent de opiniile pe care le suscit]”. Dreptatea natural] nu depinde, deci, de legi pozitive particulare și se aplic] tuturor oamenilor și pretutindeni. În ciuda aștept]rilor, Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deoarece originea teoriei îi este atribuit] în mod obișnuit lui Aristotel, iar o analiz] a perspectivei aristoteliene demonstreaz] c] naturalul nu este echivalat cu imuabilul. În Etică nicomahic], Aristotel distinge între dou] tipuri de dreptate: cea legal] sau convențional] și dreptatea natural] „...care își p]streaz] pretutindeni valabilitatea, indiferent de opiniile pe care le suscit]”. Dreptatea natural] nu depinde, deci, de legi pozitive particulare și se aplic] tuturor oamenilor și pretutindeni. În ciuda aștept]rilor, Aristotel nu distinge între cele dou] tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
perspectivei aristoteliene demonstreaz] c] naturalul nu este echivalat cu imuabilul. În Etică nicomahic], Aristotel distinge între dou] tipuri de dreptate: cea legal] sau convențional] și dreptatea natural] „...care își p]streaz] pretutindeni valabilitatea, indiferent de opiniile pe care le suscit]”. Dreptatea natural] nu depinde, deci, de legi pozitive particulare și se aplic] tuturor oamenilor și pretutindeni. În ciuda aștept]rilor, Aristotel nu distinge între cele dou] tipuri de dreptate pe baza imuabilit]ții. El nu face acest lucru deoarece legile pozitive (dreptatea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care își p]streaz] pretutindeni valabilitatea, indiferent de opiniile pe care le suscit]”. Dreptatea natural] nu depinde, deci, de legi pozitive particulare și se aplic] tuturor oamenilor și pretutindeni. În ciuda aștept]rilor, Aristotel nu distinge între cele dou] tipuri de dreptate pe baza imuabilit]ții. El nu face acest lucru deoarece legile pozitive (dreptatea legal]) se modific] în timp. Aceasta nu înseamn] ins] c] naturalul este complet imuabil. Acest aspect este prezentat oarecum stângaci: Dup] opinia unora, toate normele juridice aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Dreptatea natural] nu depinde, deci, de legi pozitive particulare și se aplic] tuturor oamenilor și pretutindeni. În ciuda aștept]rilor, Aristotel nu distinge între cele dou] tipuri de dreptate pe baza imuabilit]ții. El nu face acest lucru deoarece legile pozitive (dreptatea legal]) se modific] în timp. Aceasta nu înseamn] ins] c] naturalul este complet imuabil. Acest aspect este prezentat oarecum stângaci: Dup] opinia unora, toate normele juridice aparțin drept]ții convenționale, pentru c], spun ei, ceea ce este natural este și imuabil
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este ins] decât parțial valabil], în sensul c] dac] la zei ea nu se verific] poate în nici un fel, la noi cel putin, desi exist] și un drept natural, totul este susceptibil de schimbare. Se poate face ins] distincția între dreptatea natural] și cea care nu deriv] de la natur]. Se poate observa ușor care dintre lucrurile supuse schimb]rii țin de natur] și care țin de lege, adic] de convenție, chiar dac] și unele și altele sunt la fel de schimb]toare. Aceast
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a devenit paradigmă cea mai influent] care a încercat s] pledeze pentru principii morale universale formulate f]r] referire la preferințe sau la un fundal teologic. Speranța de a identifica astfel de principii universale, atât de vizibil] în discuțiile despre dreptate și în mișcarea pentru drepturile omului, este supus] permanent provoc]rilor comunitariene, insistentei istoriciste de a nu merge dincolo de discursurile și tradițiile societ]ților particulare și insistentei utilitariene potrivit c]reia principiile deriv] din preferințe. Pentru cei care nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un tip de moral], ci o alternativ] la moral]. Teoria pledeaz] pentru egalitatea celor puternici, acceptând exploatarea în toate cazurile în care „diferențele dintre indivizi sunt suficient de mari” și nu ofer] principii pe baza c]rora am putea preferă dreptatea exploat]rii. Oamenii acționeaz] drept nu pentru a respecta o valoare moral], ci pentru c] nu au suficient] putere și trebuie deci s] se mulțumeasc] cu morală. O teorie care neag] c] morală este o valoare poate fi un instrument
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acord] tratament egal tuturor. Poziția inițial] „reprezint] egalitatea dintre ființele umane în calitatea lor de persoane morale” (Rawls, 1971, p. 190), și numai încheiat dintr-o astfel de poziție, contractul devine un instrument util în determinarea conținutului obligației naturale de dreptate. Acesta este deci rolul contractului social al lui Rawls încheiat dintr-o poziție de egalitate (este mai degrab] o generalizare a Regulii de Aur, decât o generalizare a doctrinei st]rii naturale). Nu toți contractualiștii kantieni pleac] de la poziția inițial
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]