35,463 matches
-
și tot aici publică faimoasa sa ""Scrisoarea publică către Stalin"", unde remarcă greșelile și defectele socialismului menționând: "“Mă scuzați că am părăsit Moscova fără permisiunea voastră. Dar niciodată n-aș putea să sprijin poziția voastră fiind întotdeauna susținatorul libertății și independenței Azerbaidjanului”". În același an Stalin cere arestarea lui, însă guvernul turc îl expulzează din țara și el se stabilește la Berlin. Fiindcă liderul țării, Atatürk ducea o politică de prietenie cu vecinul sovietic și tot din cauza respectivă au fost suspendate
Mammad Emin Rasulzade () [Corola-website/Science/303972_a_305301]
-
și el se stabilește la Berlin. Fiindcă liderul țării, Atatürk ducea o politică de prietenie cu vecinul sovietic și tot din cauza respectivă au fost suspendate în 1931, practic toate publicațiile azere din Turcia. La Berlin, Rasulzade a scos ziarele ""İstiqlal"" ("Independența") (1927-1934) și ""Qurtuluș"" ("Salvarea") (1935-1939). Nu este lipsită de interes părerea lui Stalin despre Rasulzade. Conform memoriilor unui birocrat azer, în timpul întâlnirii sale cu ""tătucul popoarelor"" la Kremlin, pentru plăcerea lui, el începe să jignească pe ""câinele burghez al capitaliștilor
Mammad Emin Rasulzade () [Corola-website/Science/303972_a_305301]
-
în schimbul unei taxe speciale. Pentru eliminarea localnicilor care nu susțineau puterea sovietică Sovietul din Baku și partidul „Dașnakțutiun” au realizat un măcel sângeros asupra populației azere ale orașului soldat cu 12 000 de morți (31 martie 1918). Mai târziu, „tatăl independenței” Azerbaidjanului, M.E.Rasulzade, remarca: În evenimentele din martie se acuzau pe „Müsavat”, ce este absolut lipsit de argument, fiindcă pentru a declara război este obligatoriu a dispune măcar o anumită forță fizică, ceea ce „Müsavat” nu avea. Alții acuză „Müsavat”-ul
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
a format noul guvern în frunte cu georgianul A.Țhenkeli. În componența acestui guvern au intrat 5 miniștri azeri: F.H.Xoyski (justiție), X.Malik-Aslanov (transport), N.Yusifbayli (învățământ), M.H.Hacînski (comerț și industrie), I.Heydarov (control de stat). Însă declarația independenței nu a schimbat nici situația internă, nici externă a statului. Fiecare dintre cele trei națiuni titulare (georgieni, azeri, armeni) apărau interesele naționale mai mult decât cele comune caucaziene,iar țara neavând o unică putere autoritară, suferea de anarhie. Dușmănia interetnică
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
țara neavând o unică putere autoritară, suferea de anarhie. Dușmănia interetnică a ajuns la apogeu în gubernia Erivan (actualul Erevan) unde se realiza o purificare etnică a azerilor de către trupele militare armene cu scopul obținerii unei situații favorabile pentru declararea independenței Armeniei în viitor și majorității etnice din acest teritoriu. Numai în acest an, 80 000 de azeri din gubernia Erivan au devenit refugiați. Nici relațiile dintre georgieni și armeni în sudul guberniei Tiflis nu erau mai bune, ceea ce spre sfârșitul
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
din gubernia Erivan au devenit refugiați. Nici relațiile dintre georgieni și armeni în sudul guberniei Tiflis nu erau mai bune, ceea ce spre sfârșitul anului a dus la războiul armeano-georgian. La 26 mai 1918, Federația Transcaucaziană a căzut prin declarația de independența a Georgiei. Peste două zile Armenia și Azerbaidjan și-au proclamat independența. Deputații azeri au constituit organul temporar de conducere - Consiliul Național ("Milli Șura"), căreia președintele a fost ales Mammad Emin Rasulzade. A fost semnat la 4 iunie 1918 între
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
în sudul guberniei Tiflis nu erau mai bune, ceea ce spre sfârșitul anului a dus la războiul armeano-georgian. La 26 mai 1918, Federația Transcaucaziană a căzut prin declarația de independența a Georgiei. Peste două zile Armenia și Azerbaidjan și-au proclamat independența. Deputații azeri au constituit organul temporar de conducere - Consiliul Național ("Milli Șura"), căreia președintele a fost ales Mammad Emin Rasulzade. A fost semnat la 4 iunie 1918 între Imperiul Otoman și un tratat de pace și prietenie, care îi garanta
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
Europa, însă majoritatea lor nu au mai putut să se întoarcă niciodată înapoi după ocupația sovietică. În 1919 trupele Antantei părăsesc Azerbaidjanul, iar la 11 ianuarie 1920, Consiliul Suprem al Antantei, în unanimitate a luat decizia de recunoaște de-facto a independenței Azerbaidjanului. Totodată Rusia sovietică nu-și ascundea intențiile de a ocupa această țară. Sovieticii aveau nevoie de petrolul din Baku, care producea aproape tot combustibilul (95%) din fostul Imperiul Rus. În telegrama sa de urgență, conducătorul revoluției V. I. Lenin
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
nordice a țării fără apărare. La 27 aprilie 1920, a XI-a Armata Roșie a intrat în Azerbaidjan și oprindu-se la suburbiile Baku-ului, a pus ultimatum de capitulare. Parlamentul azer a cedat puterea în schimbul unor condiții care prevedeau păstrarea independenței țării sub regimul socialist, securitatea demnitarilor de stat, ajutorul revoluției kemaliste de către sovietici ș.a. Prima republică a căzut, însă nici un punct din înțelegere nu a fost respectat de Moscova și ca urmare a represiunilor au fost împușcați 40 000 de
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
o perioadă de degringoladă după 1991. Mai înainte de dezmembrarea Uniunii Sovietice, Boris Elțin fusese ales în funcția de președinte al Rusiei în iunie 1991, în cadrul primelor alegeri directe prezidențiale din istoria țării. În octombrie 1991, cu puțin timp înaintea proclamării independenței, Elțin a declarat că va îniția un proces de reformă economică radicală, orientată către economia de piață după modelul "terapiei de șoc poloneze" În zilele noastre, Federația Rusă continuă o mare parte a tradițiilor culturale, economice și sociale din perioadele
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
țării. În Cecenia, țară predominant musulmană, aflată la peste 1.500 km depărtare de Moscova, atitudinea fermă antirusă avea o tradiție de secole. Djohar Dudaev, președintele micii republici, era hotărât să scoată țara sa din Federația Rusă și a proclamat independența Ceceniei în 1991. Intervenția celor aproximativ 40.000 de militari federali în Cecenia a târât Rusia într-un conflict asemănător cu cel în care fuseseră implicate Statele Unite în timpul războiului din Vietnam. Când rușii au atacat capitala Ceceniei, Groznii, în primele
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
Reformele au scăzut mult încrederea în guvern, dar popularitatea președintelui Putin a rămas în continuare la cote ridicate. Pe 2 martie 2008 au avut loc alegeri prezidențiale. Dmitri Medvedev câștigă cu peste 70 % din voturi. În primii ani după câștigarea independenței, politica externă a Rusiei s-a bazat pe repudierea marxism-leninismului, în schimb punând accent pe cooperarea cu Occidentul în rezolvarea problemelor regionale și globale și pe ajutorul umanitar apusean necesar desăvârșirii reformelor economice. Totuși, deși liderii Rusiei descriu azi Occidentul
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
Dangun. În secolul al IV-lea, adoptarea budismului și răspândirea scrierii chineze au avut un efect profund asupra societății din această zonă. După unificarea celor trei regate coreene în 676, Coreea a avut o singură conducere și și-a menținut independența politică și culturală, în ciuda invaziilor mongole din secolul al XIII-lea și a invaziilor japoneze din secolul al XVI-lea. În secolul al XV-lea, în timpul domniei regelui Sejong cel Mare, a fost creat alfabetul corean "hangul". La sfârșitul secolului
Coreea () [Corola-website/Science/304055_a_305384]
-
pentru a desemna colectiv persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgen (deși transgeneritatea este o identitate de gen și nu o orientare sexuală). Termenul "lesbianism" este un concept al secolului XX. De-a lungul istoriei, lesbienele nu au avut libertatea sau independența de a își exercita relațiile sexuale în aceeași măsură cu bărbații. În schimb, relațiile acestora au fost considerate inofensive, atâta timp cât participantele nu au încercat să își afirme privilegiile de care se bucurau, în mod tradițional, bărbații (adică atâta timp cât nu au
Lesbianism () [Corola-website/Science/304075_a_305404]
-
ungurii au încercat să își extindă influența dincolo de Dunăre; campaniile lui Ioannes Comnenus de-a lungul Dunării i-au obligat pe unguri să se retragă în c.1140. Bulgariei îi vor mai trebui încă 45 de ani pentru a obține independența. Până atunci, nobilii bulgari vor conduce provincia în numele Imperiului Bizantin, până când o rebeliune a ultimului nobil vasal va duce la crearea celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Din 1185, al doilea Imperiu, numit Româno-Bulgar a fost o putere importantă în
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]
-
ul (în limba poloneză: "Prometeizm") a fost un proiect inițiat de liderul polonez Józef Piłsudski. Scopul ului era să reducă puterea Imperiului Rus și a succesorului acestuia, Uniunea Sovietică, prin sprijinirea naționalismului și mișcărilor de independență ale celor mai importante popoare neruse, care trăiau între granițele fostului imperiu țarist. În perioada interbelică, Prometeismul și celălalt concept al lui Piłsudski, "Federația "Międzymorze"" constituiau două strategii complementare, fundamentale pentru liderul polonez și câțiva dintre sprijinitorii săi. Deși nici unul
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
XIX-lea printre numeroasele popoare ale Imperiului Rus. Această renaștere națională își trăgea seva din procesul social care avea să provoace revoluția în Rusia. Aproape toate partidele socialiste create de grupurile etnice neruse își proclamau și scopuri naționale și plasau independența pe primul loc pe agenda lor politică. Situația socialiștior era aceeași în Polonia, Ucraina, Finlanda, Letonia, Lituania, Georgia și Azerbaidjan. Aceste partide socialiste aveau să-și asume conducerea în lupta pentru independență din țările respective. În vreme ce toate aceste popoare aveau
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
neruse își proclamau și scopuri naționale și plasau independența pe primul loc pe agenda lor politică. Situația socialiștior era aceeași în Polonia, Ucraina, Finlanda, Letonia, Lituania, Georgia și Azerbaidjan. Aceste partide socialiste aveau să-și asume conducerea în lupta pentru independență din țările respective. În vreme ce toate aceste popoare aveau și organizații politice cu caracter pur național, partidele socialiste, datorită faptului că asociau lupta pentru independență cu lupta pentru reforme sociale în Rusia, s-au dovedit cele mai dinamice. Până la urmă, popoarele
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
Letonia, Lituania, Georgia și Azerbaidjan. Aceste partide socialiste aveau să-și asume conducerea în lupta pentru independență din țările respective. În vreme ce toate aceste popoare aveau și organizații politice cu caracter pur național, partidele socialiste, datorită faptului că asociau lupta pentru independență cu lupta pentru reforme sociale în Rusia, s-au dovedit cele mai dinamice. Până la urmă, popoarele bazinului Mării Baltice - Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania - și-au cucerit independența și, până la începutul celui de-al doilea război mondial, au și reușit
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
cu caracter pur național, partidele socialiste, datorită faptului că asociau lupta pentru independență cu lupta pentru reforme sociale în Rusia, s-au dovedit cele mai dinamice. Până la urmă, popoarele bazinului Mării Baltice - Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania - și-au cucerit independența și, până la începutul celui de-al doilea război mondial, au și reușit să și-o apere. Popoarele bazinului Mării Negre și Mării Caspice - Ucraina, Crimeea, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Caucazul de nord și cazacii de pe Don și din Kuban - s-au emancipat
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
să și-o apere. Popoarele bazinului Mării Negre și Mării Caspice - Ucraina, Crimeea, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Caucazul de nord și cazacii de pe Don și din Kuban - s-au emancipat politic în 1919 - 1921, dar și-au pierdut până în cele din urmă independența în fața atacurilor Rusiei Sovietică. În 1917 - 1921, conform spuselor lui Charaszkiewicz, în vreme ce popoarele enumerate mai înainte se eliberau de sub tutela Rusiei, Polonia a fost singura țară care a cooperat activ cu toate țările care recuceriseră independența de sub dominația țaristă. În
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
până în cele din urmă independența în fața atacurilor Rusiei Sovietică. În 1917 - 1921, conform spuselor lui Charaszkiewicz, în vreme ce popoarele enumerate mai înainte se eliberau de sub tutela Rusiei, Polonia a fost singura țară care a cooperat activ cu toate țările care recuceriseră independența de sub dominația țaristă. În eforturile ei, Polonia s-a lovit de opoziția aliaților occidentali. Aceștia din urmă sprijineau albii anticomuniști în încercarea de reconstruire a Imperiului Rus. În același timp, conform lui Charaszkiewicz, Germania, prin intermediul forțelor de ocupație, și-au
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
amintit faptul că, atâta vreme cât Skoropadski s-a aflat la putere în Ucraina, Germania s-a aflat în conflict cu rușii țariști sau bolșevici. Germania avea o alianță cu cazacii din Kuban și de pe Don. Aceștia din urmă și-au proclamat independența față de Rusia și Skoropadski a îndreptat ajutoarele germane de armament către cazaci. Aliații occidentali, în principal Franța și Anglia, nu voiau să accepta ca Rusia să piardă teritorii și, după colapsul german din 1918, l-au forțat pe Skoropadski să
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
accepte o federație ruso-ucraineană, ceea ce a provocat pierderea puterii de către liderul ucrainean și victoria bolșevicilor în Ucraina. Un proces asemănător s-a petrecut și în Georgia și Azerbaidjan. Imediat după ce popoarele din bazinele Mărilor Neagră și Caspică și-au pierdut independență și după anexarea acestor teritorii în 1921 de Rusia Sovietcă, Polonia a rămas singura țară din Europa care mai dădea sprijin material și moral emigranților prometeiști proindependentiști. Numai după venirea lui Hitler la putere pe 30 ianuarie 1933, afirmă Charaszkiewicz
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
bazinele baltic, caspic sau pontic și crearea a câteva state independente, cu o politică de apărare comună împotriva tendințelor agresive rusești. Fiecare țară prometeiană trebuia să respecte suveranitatea politică a celorlalți. Orice dispută între părțile prometeiene era suspendată până la câștigarea independenței de către toți particpanții la mișcare. Prin înțelegere mutuală, prometeienii polonezi și ucraineni, (cu câteva excepții din partea lui Simon Petliura), au considerat zona din sud-estul Poloniei, populată în majoritate de ucraineni, ca sferă de interes a polonezilor, fiind exclusă astfel de la
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]