38,836 matches
-
umbrei. Oricum, e foarte departe de aici. — Am impresia că totuși știi ce-s alea sentimente, nu? Cred că da. — Și mama avea. Numai că ea a dispărut când aveam eu șapte ani. Avea suflet, așa cum ai și tu. — A dispărut? — Da, dar nu-mi place să vorbesc despre asta. Nu e bine să pomenești persoanele dispărute. E de rău augur. Hai, spune-mi ceva despre orașul în care-ai locuit înainte! Nu se poate să nu-ți amintești absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rânduri de uși transparente. Abia mai târziu zona a devenit cartierul birocraților, așa cum îi arată și denumirea. Nu era vorba însă de oficiali de rang înalt, și nici de simpli slujitori, ci de birocrați mediocri. Trăiau modest, fără pretenții. Au dispărut și ei. N-am nici cea mai vagă idee încotro au apucat-o. Au urmat apoi militarii în rezervă. Au renunțat cu toții la umbre - ca niște insecte care se descotorosesc de carapacele lor - și-și târăsc zilele pe dealul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în ultimele două zile am tot avut parte de lucruri ciudate... ca să nu mai vorbesc de pofta ei de mâncare ieșită din comun. Cred că și-a adus și ea contribuția la starea mea de încordare. Normal că mi-a dispărut apetitul sexual... Sper că doar temporar. Era o individă aparte: avea stomac dilatat, păr lung și mai era și bibliotecară pe deasupra. — Hai, lipește-ți urechea de stomacul meu! zise ea. A împins pătura cu picioarele, la capul patului. Avea corp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
colț crescut pe maxilarul superior. Acesta măsoară cam doi metri și jumătate și are formă de spirală. Asemenea specii rare nu au fost menționate în documentele vechi. Au mai existat mamifere care să semene cu unicornul, în mezozoic, dar au dispărut complet.“ Fata a luat apoi Arheologia animalelor și a deschis-o dincolo de jumătate. — „În perioada mezozoică, adică cu vreo douăzeci de milioane de ani în urmă, au existat două specii de rumegătoare în America de Nord. În partea dreaptă se întâlnea specia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Leningrad. Profesorul Petrov a așteptat răbdător vremuri mai bune, în speranța că cercetările lui vor fi recunoscute până la urmă. N-a fost să fie așa, pentru că izbucnirea războiului ruso-german i-a spulberat orice nădejde. A murit în 1943. Craniul a dispărut și el în atacul asupra Leningradului în 1941. Universitatea Leningrad a fost complet distrusă de bombardamentul german. A dispărut nu numai craniul, ci întregul centru universitar. Astfel s-a șters singura dovadă concretă a existenței unicornilor. — Deci, n-a mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
N-a fost să fie așa, pentru că izbucnirea războiului ruso-german i-a spulberat orice nădejde. A murit în 1943. Craniul a dispărut și el în atacul asupra Leningradului în 1941. Universitatea Leningrad a fost complet distrusă de bombardamentul german. A dispărut nu numai craniul, ci întregul centru universitar. Astfel s-a șters singura dovadă concretă a existenței unicornilor. — Deci, n-a mai rămas chiar nici o probă? am întrebat. — Nimic în afară de niște fotografii. — Fotografii? — Fotografii ale craniului. Profesorul Petrov făcuse aproximativ o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o pisică adormită. Am ezitat câteva momente dacă să-i spun sau nu despre craniul meu, dar am decis să păstrez secretul. Secretul e secret și gata. E bine să-l știe cât mai puține persoane. — Chiar crezi că a dispărut craniul acela în timpul războiului? am întrebat-o. — Păi, știu eu ce să zic? ezită ea, învârtindu-și bretonul pe degetul mic. În carte scrie că Leningradul a fost bombardat puternic și deoarece Universitatea a fost una dintre țintele precise, normal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am întrebat-o. — Păi, știu eu ce să zic? ezită ea, învârtindu-și bretonul pe degetul mic. În carte scrie că Leningradul a fost bombardat puternic și deoarece Universitatea a fost una dintre țintele precise, normal ar fi fost să dispară și craniul. Ar mai exista și posibilitatea ca profesorul Petrov să-l fi ascuns undeva înainte de începerea bombardamentului sau să-l fi luat nemții ca pradă de război... Oricare ar fi situația, cert e că de-atunci încoace nu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
năstrușnice. Paznicul și-a lăsat mâna uriașă pe umărul meu. Înțeleg că ți-e greu, dar toată lumea trece prin asta. Trebuie să rabzi și, dacă reușești, ești salvat. Nu te vor mai apăsa gânduri negre, nu vei mai suferi. Toate dispar. Sentimentele tranzitorii n-au nici o valoare. Te rog să-ți uiți Umbra. Aici e capătul lumii, aici se sfârșește lumea. N-ai unde să mergi. M-a mai bătut o dată pe umăr. În drum spre casă m-am oprit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit vreo cinci secunde pe apă, apoi a început să tremure și a dispărut în adâncuri. Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de vârtej. Am scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înnorat și apăsător. Singurul cer pe care mi-e permis să-l văd. Pământul de sub mine e rece și umed de la ploaie, dar miroase a proaspăt. Câteva păsărele și-au luat, zgomotos, zborul din tufișuri, au trecut Zidul și au dispărut spre sud. Doar păsările pot trece zidul. Norii pluteau jos, amenințător. Iarna bătea la ușă. 13 În țara aspră a minunilor Frankfurt, ușă, sistem independent Ca de obicei, am revenit din haos. De undeva de departe. Încet, încet. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
șase de minute. Am ridicat receptorul. — Alo! — Alo! zise o voce de femeie. Nu mi-am dat seama imediat cine putea fi. Scuză-mă că nu s-a auzit nimic înainte. Există perturbări în câmpul sonor. Se mai întâmplă să dispară sunetele complet. — Dispar sunetele? — Da, zise ea apăsat. A început bruiajul adineauri. Am impresia că s-a întâmplat ceva cu bunicul. Mă auzi? — Da, foarte bine chiar. Era nepoata ciudatului bătrân care îmi făcuse cadou craniul de unicorn. Domnișoara cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am ridicat receptorul. — Alo! — Alo! zise o voce de femeie. Nu mi-am dat seama imediat cine putea fi. Scuză-mă că nu s-a auzit nimic înainte. Există perturbări în câmpul sonor. Se mai întâmplă să dispară sunetele complet. — Dispar sunetele? — Da, zise ea apăsat. A început bruiajul adineauri. Am impresia că s-a întâmplat ceva cu bunicul. Mă auzi? — Da, foarte bine chiar. Era nepoata ciudatului bătrân care îmi făcuse cadou craniul de unicorn. Domnișoara cea grăsuță, îmbrăcată în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am urcat în mașină și am plecat acasă. Mă simțeam mai liniștit, știind că n-au ce să-mi fure. Am intrat în casă, am făcut un duș și m-am băgat în pat. Am adormit imediat, de parcă ar fi dispărut toate grijile de pe lumea asta. Pe la unsprezece am avut musafiri nepoftiți. Nu eram prea mirat. Aș putea chiar spune că mă așteptam la așa ceva. Numai că au năvălit pur și simplu, spărgându-mi ușa. Se vedea de la o poștă că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așa că ar trebui să-ți cumperi o ușă mai ca lumea. Am renunțat să mă mai gândesc la ușă. Mi-am mai scos o bere din frigider. Pitic și-a turnat niște Cola în pahar și a așteptat până a dispărut spuma. A băut jumătate. — Scuză-ne pentru neplăcerile pricinuite. Ar trebui să-ți explic ce vânt ne-a adus aici. Am venit, de fapt, să te ajutăm. — Cum? Spărgându-mi ușa? Pitic se înroși brusc. Nările îi fremătau. — Ți-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu gunoaiele orașului. Beau apă murdară. N-am auzit să se fi amestecat printre oameni. Sunt puțini cei care știu de existența lor. Dacă se rătăcește vreun individ pe teritoriul lor, îl înhață și-l mănâncă. Se mai întâmplă să dispară muncitori de la metrou. — Guvernul nu știe de existența lor? — Bineînțeles că știe. Doar nu-s chiar atât de imbecili cei de-acolo! Știu ei foarte bine... mai ales cei din conducere. Atunci de ce nu avertizează lumea? Sau de ce nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
laboratorul lui. Prin preajma lui mișună Întunegri. Nici Computatorii, nici Simbolatorii nu au curajul să se apropie. Și ca să se poată mișca în voie, Profesorul practică sistemul sonorizării și desonorizării, lucru care-i sperie îngrozitor pe Întunegri. Grozav sistem de apărare! Dispar din calea lui de parcă ar fi Moise traversând Marea Roșie. Până acolo n-a ajuns decât nepoata aia a lui. Și tu. Cel puțin așa cred. Deci, îți dai seama cât ești de important, nu? Pe tine te-a chemat ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un vizitator binevenit și vesel, dar prea scurtă. A plecat prea brusc. După dispariția toamnei, rămâne un gol temporar care nu poate fi numit anotimp. Nu-i nici toamnă, nici iarnă. Animalele își pierd treptat strălucirea blănii, nuanța de auriu dispare și un alb spălăcit învăluie totul. Semn că iarna e aproape. Toate animalele din oraș stau cu capetele plecate și-și fac curaj s-o întâmpine. Nu numai ele. Absolut totul e gata să înfrunte anotimpul dur. Semnele iernii se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Copaci, plante, vietăți... toate își urmează ciclul neîntrerupt. Fiecare piatră, fiecare palmă de pământ era o mărturie vie a unei desăvârșite ordini imuabile. Cu cât pătrundeam mai mult în interiorul pădurii, cu atât această impresie era mai puternică. Umbrele înfricoșătoare au dispărut rapid, forma copacilor și culoarea frunzelor au devenit tot mai liniștitoare, cântecele păsărelelor se auzeau tot mai clar. În luminișurile care se deschideau pe ici-colo, n-am simțit nici o clipă bezna și tensiunea pe care Zidul mi le transmisese în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mine și Zid. Păreau că mă-ntreabă: De ce ești aici? Ce cauți? N-am fost în stare să răspund la întrebare. Somnul scurt în toiul frigului n-a făcut decât să mă buimăcească. Orice urmă de căldură din corpul meu dispăruse, iar în minte îmi pluteau doar forme abstracte. Îmi simțeam trupul și capul străine. Nu erau ale mele. N-aveau cum să fie. Erau prea grele. Am decis să plec repede din pădure, fără să mai privesc Zidul. Am luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
găsisem ușa de la intrare încuiată. Așteptam și tremuram de frig. Așteptarea a fost zadarnică, pentru că ea n-a apărut. Se făcuse beznă de tot. Aveam senzația că doar eu și biblioteca mai rămăsesem pe lume și că toate celelalte lucruri dispăruseră. Am fost uitat de toți, aici, la capătul lumii. Am întins mâna, dar n-am atins nimic. Un gol imens în jur. Iarna apăsătoare se simțea și în încăperea aceea. Totul părea țintuit în cuie. Dușumeaua, masa... totul. Stăteam singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trebuie să găsesc eu rezolvarea problemei? M-au mai trecut niște cuțite prin burtă și am așteptat, cu gura închisă, să-mi treacă. De exemplu, astăzi. Mai întâi m-ai trezit dis-de-dimineață. Pe urmă mi-ai spus că ți-a dispărut bunicul și mi-ai cerut să te ajut. Am ajuns la locul întâlnirii, dar tu n-ai venit. M-am întors acasă, m-am culcat și au năvălit peste mine doi indivizi care mi-au devastat apartamentul și mi-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să le transform într-un tablou care să spună cu-adevărat ceva. Poate doar un peisaj pe care nu l-am mai văzut niciodată, ecouri ale unor melodii nefamiliare, șoapte într-o învălmășeală de limbi necunoscute. Se înalță intermitent și dispar în beznă. Nu există nimic comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi concentrez energia în vârful degetelor, dar rezultatul e invariabil același. Chiar dacă intuiesc că ele îmi povestesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
soarelui reflectându-se în apa râului... Numai că asemenea priveliști nu fac decât să stârnească o tristețe și mai profundă în sufletul meu. O tristețe cumplit de ciudată. Apar ca niște aburi care trec prin dreptul unei ferestre și apoi dispar fără să lase nici măcar o urmă. Dispar ca apa la reflux. Își pierd treptat căldura și se întorc în craniul alb și rece din care au ieșit. Se afundă din nou într-un somn etern. Îmi alunecă printre degete ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că asemenea priveliști nu fac decât să stârnească o tristețe și mai profundă în sufletul meu. O tristețe cumplit de ciudată. Apar ca niște aburi care trec prin dreptul unei ferestre și apoi dispar fără să lase nici măcar o urmă. Dispar ca apa la reflux. Își pierd treptat căldura și se întorc în craniul alb și rece din care au ieșit. Se afundă din nou într-un somn etern. Îmi alunecă printre degete ca apa și se varsă pe pământ. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]