4,030 matches
-
Încotro merg? La viermi. Ce-mi este permis să sper? Nimic. Nici recompense, nici pedepse. Gaură neagră. Simplul fapt de a ne deturna de la acest set opresiv de întrebări-răspunsuri merită deja recunoștință. Cât despre aspectul "mersul pe ape" și "îngeri îmbrăcați în alb", el ne scutește de migrenele pe care le presupune orice anchetă asupra structurii lucrurilor fizice, logice, cosmologice și istorice. Acest delestaj cerebral (emisfera stângă în repaus) le-a părut probabil foarte binevenit cititorilor lui Epicur, ai lui Platon
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
din Assisi. N-am niciun complex. Sunniți, șiiți, i-am cunoscut și pe unii și pe alții. Ați greși dacă i-ați judeca pe oameni numai după îmbrăcăminte. Nu turbanul și vălul fac din musulman un fanatic. Un Hassan Nasrallah îmbrăcat ca un preot levit e mai puțin medieval decât un Hariri în costum și cravată. Creștin fiind, am mai multe afinități cu această minoritate disprețuită dintotdeauna, dar țin la ea nu numai ca "minoritar", cuvânt pe care vă cer să
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nervoase, iritabile, ultrasensibile. Regiunile de frontieră nu sunt zone cenușii, așa cum s-ar crede: degradeul s-a inversat. Cel care se tot îndepărtează de centru simte nevoia să-și afirme identitatea și pretențiile, să-și etaleze culorile. Mai protejată, mai "îmbrăcată" sau mai ipocrită, capitala unei țări își disimulează cu mai multă ușurință adevărul ei prim. Apărarea imunitară numită integrism, alergia la contact și încă și mai mult la grefă joacă cu cărțile pe masă. Pecinginea fanatică e mai grea de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
natural ar fi să nu plătească decât prețul unui măgar. În tren o cucoană foarte inteligentă ajungând la o stație, se întreabă, privind pe geam, cu mare curiositate: de ce-or fi țăranii așa de slabi și așa de rău îmbrăcați? Ar trebui să se îmbrace și să mănânce mai bine. A, da! dacă n-au pâne să mânânce cozonac, cum a mai spus odată cineva care iubea foarte mult poporul și mai ales pe regele lui. N-am să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fundul Dornelor s-au înfățișat deasupra orașului cu preoți și cu buciume. Veneau ca plăieșii de pe vremea lui Ștefan Vodă. Apoi în oraș, au prins a curge trăsurile de rechiziție într-un convoiu care nu mai avea sfârșit. Oamenii curat îmbrăcați, ca într-o zi de sărbătoare, veseli. Femeile plânse. În târgul vitelor aproape de cazarmă mulțimea aceea imensă a campat; a deshămat; au așezat muntenii cujbele și au aprins focurile, pregătind ceaunurile de mămăligă. Toți cei care au avut a face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aprins focurile, pregătind ceaunurile de mămăligă. Toți cei care au avut a face drum pe jos s-au înfățișat în această primă zi. Rechiziția s-a făcut totală în aceiași zi de Duminică. În ajun, treceau călărașii din sate curat îmbrăcați, porniți spre Roman și Botoșani, veseli și cu capetele cailor împodobite cu cordele. Chiuiau și strigau către cei care mai lucrau încă pe ogoare: Haideți, măi, la bătălie! În noaptea de Sâmbătă, noaptea mobilizării, cătră miezul nopții, pe o noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
moșie la alta... Așa s-au părăduit toate averile boerești. Caceaunu Mishodolschi. Nistrul văzut de sus, dela școala technică 25 Iulie. La Vasile Cudalbă, moldovan care-și aduce aminte de la 1877 și mai dincoace chiar când norodul din Basarabia umbla îmbrăcat încă în straie albe și cu cojoacele... Acu obiceiul acesta s-a pierdut și toată lumea poartă straie rusești (adică evropenești, cu șapcă și blană rusă). Femeia lui, Ecaterina Andreevna a avut mamă și bunică care au trăit peste 100 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
orașul în trepte până în partea cealaltă unde căsuțe mici de piatră stau grupate foarte pitoresc, însă pe un fond gol și alburiu: acolo stau turci ori țigani. (Noaptea, în tren, pe geamul deschis, am auzit glasul prepelițelor din ogoarele bine îmbrăcate ale Bărăganului și Dobrogei). Turci cu fes și cu turban. Măgari cu poveri de vreascuri, deasupra cărora stă un copil mai mare, ținând pe altul mai mic. Portul pustiu. Bastimente nu vin decât foarte rar și se opresc în larg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
gospodăriei. Dicționar țintirim de cuvinte. Tarnov (ora 4). Acelaș pământ sărac, lucrat în răzoare înguste: secară și iar secară. Ogoare rectiline. Stema Lehiei, pajura încoronată. Trupe. Tarnov firmă: Szaja zsilberfewerg Saia! Locuri mlăștinoase plantate cu pini. Doi băieți balani, curățel îmbrăcați și desculți, țipă amenințători la tren ca să nu fugă așa de tare, să nu facă atâta zgomot... Iar păduri de pini în locuri mlăștinoase și aceleași culturi în răzoare bombate la mijloc tot din pricina apei de la subsol. Fazani! Vous qui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Tot în acest drum Pavie zice că a mâncat pori, un fel de plantă cu miros și gust de usturoiu, care însă nu lasă nici gustul nici mirosul după ce ai mâncat-o. * I. Oamenii, zice François de Pavie, sunt mizerabil îmbrăcați, cu piei de oaie (cojoace) și încălțați cu opinci de piele și de coajă de copaci. * I. Iași după Pavie este un oraș mare în care prințul își are scaunul. Este așezat în șes, fără a fi împresurat cu ziduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vis îi mai văzusem? Poate i-am văzut. Îmi erau cunoscuți, adică i-am recunoscut. Un fecior cam negricios, cu ochii negri, ducea în brațe o copiliță poate de doi ani, foarte frumușică și delicată. El însuși feciorul era bine îmbrăcat, pălărie neagră și bundă brumărie. Nu era fecior, nu era holtei; copila era a lui. O privea cu dragoste și-i cânta: Tata verde, mama neagră: Sărut mâna, cocă dragă! Cum a trecut el cu copila, s-a arătat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ibrăileanu, Stere, Topîrceanu, Pătrășcanu. 25 Dechemvrie. Alaltăieri a plecat "sein excelenz". L-am văzut regulat la masa de amiază și sara până alaltăieri. Ieri nu l-am mai văzut. Excelența sa era un episcop catolic din Slovacia. Foarte modest și sobru îmbrăcat; discret în mișcări și gesturi; cu vorbă moale; părea că vrea să se strecoare neobservat printre noi ceilalți oameni ai lumii obișnuite; nu mi-aș fi putut închipui că e un prinț bisericesc; vedeam numai că e un cleric; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
munțișorii din preajma orășelului de unde puteam să am vedere asupra râului Eger și asupra munților Metalici. Ajuns la jumătatea urcușului, în preajma unui cimitir vechi, văd într-un loc viran, între drumușoare și cărări, o femeie. Era între două vârste, destul de bine îmbrăcată. Aduna vreascuri din locul viran, care, ca pretutindeni aici, se află împresurat de plantații. Aici plantațiile sunt cu grijă orânduite și distribuite. Munțișorii atent întreținuți. Stâncăriile din marginea drumușoarelor sunt reținute pe alocuri de scoabe mari și bare de fier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
astupate cu ciment. Oamenii corijează și cred că înfrumusețează opera lui Dumnezeu, în realitate își urmăresc interesul, căci drumușoarele și stâncile și peisagiul fac parte din pânea cea de toate zilele a oamenilor din partea locului. Femeia de care vorbesc, bine îmbrăcată și cu înfățișare de târgoveață onorabilă, după ce adunase uscăturile de pe acel loc viran, tăia cu un fierăstrăiaș de mână crengile mărunțindu-le. Bucățelele acestea le așeza într-un paner frumos pe care femeile de aici le poartă în spate cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de vin. Beau un pahar, ascult iar. Cânta, mă rog, precum paserea. Fac semn acelei privighetori să se dea aproape și să-mi cânte numai mie, căci am plăcere mare s-o ascult. A venit; mi-a cântat; era mândru îmbrăcată ca muntencele de la apa Bistriței; n-ași putea spune că era frumoasă; dar eu închideam ochii și ascultam versul. Mulțam, zic, place-mi cum glăsuești, de-mi mere la inimă; poftește de bea un pahar de vin cu Mogoș. Ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
n-au avut scăpare și s-au găsit „nenumărate leșuri omenești în pântecele animalelor”. Oastea, care a reușit să scape, a încercat să se refugieze prin Moldova, dar „fu greu încercată și măcelărită de Ștefan palatinul și de moldovenii săi, îmbrăcați mincinos în haine polone. Tot drumul până la gurile Dunării era plin de leșuri turcești”. Turcii, în retragerea lor, treceau Prutul la 5 ianuarie 1499. Drama trăită de turci a produs o puternică impresie asupra contemporanilor, iar în literatura noastră populară
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Vestitorii Satelor" a îndreptat către țărani sfaturi și îndemnuri, atacând lipsa unei educații minime din lumea satului românesc și propunând îndreptări. Despre un astfel de model de dascăl scria Simion Mehedinți pomenindu-l: "mi-aduc aminte cu drag de învățătorii îmbrăcați ca sătenii lor, de Rădășanul de lângă Baia, încălțat cu opinci (...) și de mulți alții, care vin și la Universitate cu sumanele făcute de mâna mamei lor"91. Despre învățătorul Gheorghe Rădășanu cităm din raportul de inspecție al revizorului Ioan Zotta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
2 săptămâni până în Crăciun am avut 7 suplinitori la matimatică. Nici ei nu știau nimica, că erau studenți și noi nici atâta. Și într-o dimineață intră în clasă Domnul Ioan Mitru directorul nostru cu un domn voinic și bine îmbrăcat și zice: "Elevi, vă recomand pe Dl Profesor Vasile Teodoreanu, doctor în matimatică de la Paris ". Și noi vorba ceia: "Doctori în prostologie de la Iași ". Și pe urmă ne recomandă și pe noi tare drăguț: "Domnule Profesor, vă recomand clasa III
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
ei văduvă Olimpiada Codreana. Și tot la ei stătea Iuliu Codreana sergent la Biroul Mobilizărei Reg-tului Suceava nr.16 Fălticeni. Și a vinit la vizat foaia și soldatul Vasile Ștefănescu din Baea. Și sergent major a Biroului Mobilizărei era Turcanu îmbrăcat ca un general, cu cisme de lac. Și a căutat o zi întreagă în toate condicele și nu l-a mai găsit pe Vasile Ștefănescu. Și atunci sergentu major Turcanu l-a întrebat l-a întrebat pe V.Ștefănescu: "Măi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
cu primul albergue, un cumul de emoții și gânduri de recunoștință adusă tuturor acelora care înaintea mea au pășit pe camino. Podul romanic din Puente la Reina - Estella, 23 iulie M-am trezit în zorii zilei. Mulți pelerini erau deja îmbrăcați și gata de plecare deși încă nu era lumină afară. Leam urmat repede exemplul și la ora 7 eram ieșit din albergue. Mi-am cumpărat o scoică și o pălărie cu boruri largi și am ieșit din Puente la Reina
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
de ce nu doarme în dormitor?! Probabil îl deranjează puternicul miros de analgezice și creme. M-a impresionat aseară piața centrală din Estella plină cu copii zburdalnici. Se organiza ceva pentru ei, inclusiv o plimbare pe măgăruși, conduși de un responsabil îmbrăcat și el în costum de epocă ce mergea în frunte trăgând măgărușii legați cu o sfoară și sunând de zor dintr-un clopoțel asemănător cu cel legat la gâtul vacilor de la noi. Centrul orașului este plin de însemne, blazoane, costume
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
muncii era complet diferită de ceea ce văzusem eu în ultimii zece ani, când, în U.R.S.S. sau acasă, la vizitele de grup în fabrici, vizitatorii erau primiți cu aplauze și puteau vedea nu procesul muncii, ci doar aparatura și lucrătorii îmbrăcați curat, ca la o expoziție cu zâmbete profesioniste și gata să îi aplaude pe cei ce le întrerupeau procesul de producție. Aici, fiecare încăpere era locul de muncă pentru maximum patru specialiști care făceau aceeași operație, care nu ne dădeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
din centrul capitalei, a doua la așa-numitul "circ al foamei" din cartierul Titan, care se afla, ca din întâmplare, pe traseul spre centrul industrial format din uzinele "Republica" și "23 August". Ambele piețe erau înțesate de oameni ai Securității, îmbrăcați civil, dând impresia unor cumpărători ocazionali, deși cetățenii normali, locuitori ai Bucureștilor, se aflau îngrămădiți pe tot traseul pe unde trecea coloana de mașini oficiale, ținuți de mai multe ore în picioare pentru a-i saluta pe cei doi lideri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
vreunui român o astfel de întrebare. Soluția mi-a venit duminică, 22 ianuarie, când am găsit prin oraș, la un chioșc de presă, un fel de revistă intitulată " Ziua a opta", care pe pagina frontală, pe lângă trei tinere mai sumar îmbrăcate, concurând pentru concursul "Frumusețea Verii 1989", avea un titlu incitant pentru mine: "Lima de-a lungul secolelor". Am cumpărat revista și, ajuns la ambasadă, am citit cele două pagini, unde am aflat de istoricul peruan Carlos Wiesse și din opera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de jucării, cam desperecheate, căței și ursuleți de pluș, cuburi, tot felul de păpuși, unele stricate de prea multă folosință; de-a lungul pereților se eșalonau dulapuri cu ușile de sticlă îndărătul cărora vedeam, vrăjiți, alte jucării, mai frumoase, păpuși îmbrăcate ca niște prințese, animale exotice, fără nume pentru noi, papagali zburători și viu colorați, susținuți de sus cu o sfoară incoloră... Din aceeași lume făcea parte și „doamna” educatoare, frumoasă ca o zână și veșnic numai zâmbet, într-o elegantă
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]