10,960 matches
-
făcută să stea aici - mai degrabă a căzut prin tavan, nu crezi? Ca o cometă. Era a doua persoană care comparase vreodată vreuna dintre Chestii cu un meteorit. Interesul meu pentru el crescu, alimentat din plin, trebuie să recunosc, de înfățișarea sa; era exact la fel de chipeș ca Charles de Groot, dar fără a avea dichiseala stranie a acestuia, ce-l făcea să pară la prima vedere supranatural și, imediat după, extrem de înfumurat. Avea ochii gri-albaștri și părul șaten și drept, căzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
că e acceptat în grupul nostru, încât face orice îi spui. De cealaltă parte a mesei, Geneviève vorbea cu Charles de Groot. Observându-i, mi-am dat seama că ea nu era o femeie frumoasă, nici măcar drăguță; ca și hainele, înfățișarea ei era neutră. Farmecul stătea în ceea ce reușise să obțină din materialul brut. Geneviève Planchet nu se potrivea deloc imaginii pe care o aveam eu depre amanta unui om bogat; probabil de aceea îi și reușise atât de bine asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Mare Cenzor, nevăzut, neștiut, ascuns în negurile construcției pe care, chipurile, ne tot pregăteam să o terminăm, ba chiar să o și desăvârșim, când vom prelua ștafeta fericirii în multilaterala noastră dezvoltată. O construcție uriașă, cu fel și fel de înfățișări. O începuseră părinții noștri, răbdaseră de foame pentru ea, își chinuiseră viețile pentru ea. Până să o desăvârșim, noi ne treceam visurile, viețile în pulberea de file înghesuite în milioane de dosare stivuite pe rafturile kilometrice din subsolurile Idealului Suprem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
devenise un fel de cârciumă de mahala, cu profil incert, cu program aiurit, cu localul mai mult gol, cu chelnerițe mai mult dezbrăcate. Ceva între speluncă și salonul de așteptare al unui bordel. Poate chiar și masca un bordel noua înfățișare a restaurantului. Am intrat aici, într-o sâmbătă dimineața, împreună cu Samsarul. Vândusem singurele mele lucruri mai de preț, două desene, un nud de Corneliu Medrea și compoziția „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă“, de Ressu. Le primisem cadou de la văduva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ușă și l-am văzut intrînd pe prietenul meu Tomás Aguilar. Un fier roșu Îmi străbătu inima. Providența mi-o refuza pe Bea, Însă mi-l trimitea pe fratele ei. Funest herald, mă gîndii În sinea mea. Tomás avea o Înfățișare sumbră și un aer oarecum descurajat. — Teribil aer funerar ne aduceți, don Tomás, comentă Fermín. Veți accepta din parte-ne măcar o cafeluță, nu-i așa? N-am să spun nu, zise Tomás, cu reticența lui obișnuită. Fermín Îi turnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fără poticnire și cu entuziasm. — Dar sicriul? replică glasul din Înalt, grav și reticent. — Sicriul? Întrebarăm Fermín și cu mine la unison. — Nu sînteți de la pompe funebre? Întrebă călugărița cu voce obosită. M-am Întrebat dacă era un cometariu asupra Înfățișării noastre sau o Întrebare veritabilă. Lui Fermín i se lumină chipul dinaintea unei ocazii atît de providențiale. — Sicriul e În furgonetă. Mai Întîi am vrea să recunoaștem clientul. Un aspect pur tehnic. Am simțit cum mă podidește greața. Am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zis eu. Poate că nu e totul pierdut. — Jacinta Coronado? am insistat. Cei patru interni schimbară cîteva priviri și Încuviințară unii spre alții. Unul dintre ei, pîntecos și fără nici un fir de păr vizibil pe tot trupul, părea căpetenia bandiților. Înfățișarea și atitudinea lui, În lumina acelui terariu de priveliști cumplite, mă făcu să mă gîndesc la un Nero fericit, ciupindu-și harpa În timp ce Roma se mistuia la picioarele lui. Cu o atitudine maiestuosă, Împăratul Nero Îmi zîmbi, jucăuș. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca să-i dea naștere Penélopei, În timp ce pîntecele ei, pîntecele adevăratei mame, rămînea părăginit și sterp. Cu timpul, ca și cuvintele soțului său ar fi fost profetice, Jacinta Își pierdu pînă și forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vorbeai de fata aceea fîșneață... — Bea. Asta e treaba mea și n-are nimic de-a face cu tot restul. Barceló rîdea Înfundat. Eram pe cale să-mi continuu relatarea peripețiilor, cînd doctorul Soldevila se ivi În ușa biroului cu o Înfățișare istovită și răsuflînd din greu. — Să-mi fie cu iertare. Eu plec. Pacientul e bine și, metaforic vorbind, plin de energie. Cavalerul ăsta are să ne Îngroape pe toți. De fapt, afirmă că sedativele i s-au urcat la cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al familiei Fortuny-Carax folosindu-se de o căsuță poștală pe numele unui birou de avocați inexistent... Îi spui tot ce este necesar și bun conductor ca să-i aprinzi focul sub călcîie. Toate astea pe un ton melodramatic și cu o Înfățișare biblică. Apoi, printr-o lovitură de efect, pleci și o lași la macerat o țîră În sucurile supărării. — Iar Între timp... — Între timp, eu am să fiu gata s-o urmăresc, scop pe care intenționez să-l duc la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Trebuie să te las, Clara, a intrat un client. Te sun Într-o zi, săptămîna asta, și stabilim cu masa. Felicitări Încă o dată. Am pus telefonul În furcă și am oftat. Tata s-a Întors de la clientul lui cu o Înfățișare abătută și cu prea puțin chef de conversație. A pregătit cina În timp ce eu așterneam masa, fără să mă Întrebe de Fermín sau de ce se mai Întîmplase la librărie. Am cinat cu privirea adîncită În farfurie, adăpostindu-ne În trăncăneala știrilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Conținea o cărticică legată În piele. Un liturghier. Liturghierul pe care Fermín Îl avea În mînă ultima oară cînd Îl văzusem. Don Federico, Împingîndu-mă Îndărăt În stradă, Îmi pecetlui buzele cu o Încuviințare gravă. Odată ajunși pe trotuar, Își redobîndi Înfățișarea surîzătoare și ridică glasul. — Și adu-ți aminte să nu forțezi butonul cînd Îl Întorci, că iarăși o să sară, ne-am Înțeles? — Nici o grijă, don Federico, vă mulțumesc. M-am Îndepărtat cu un nod În stomac, care se stîngea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lacrimile. Izbutise să găsească o oglindă, cu toate că le ascunsesem pe toate. Cu o voce spartă, mi-a spus că se transformase Într-unul dintre monștrii din ficțiunile sale, În Laín Coubert. Am vrut să-l sărut, să-i demonstrez că Înfățișarea lui nu-mi repugna, Însă nu m-a lăsat. În curînd, nu avea să mă mai lase aproape nici să-l ating. Își recupera puterile de la o zi la alta. Dădea tîrcoale prin casă În timp ce eu ieșeam să caut de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
caracter. Arta de a întruchipa trăsăturile tipice este de o mare diversitate. Apropierile care se stabilesc între personaje se referă la modalitățile de concepere a lor. Personajul cunoaște diferite moduri de realizare specifice unui anumit gen sau specie literară. O înfățișare complexă o ia personajul tipic în comedie. S-a discutat mult despre comic și personaj comic. Marian Popa ajunge la concluzia că „orice idee sau teorie despre comic privește direct sau indirect personajul comic. Un personaj e obiect sau emițător
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
echilibru instabil între comic și tragic, cum observa primul Titu Maiorescu: „...d. Caragiale ne arată relitatea din partea ei comică. Dar ușor se poate întrevedea din această realitate elementul mai adânc și serios, care este nedezlipit de viața omenească în toată înfățișarea ei, precum îndărătul oricărei comedii se ascunde o tragedie”<footnote Titu Maiorescu, Comediile d-lui Caragiale (1885), în Critice, București, E.P.L., 1966, p. 419. footnote>. Pateticul nu este ocolit de creatorul comediilor, ci este conținut în chiar miezul intrigilor. În
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
coane Fănică?...”. În modul de a gândi, obedientul Pristanda se aseamănă cu Ipingescu polițaiul din comedia O noapte furtunoasă. Automatismele lor „curat” și „rezon” indică o egală sărăcie intelectuală a două generații diferite de polițai. Polițaiul apare la Caragiale sub înfățișări diverse în toate comediile. Una este cea discutată mai sus, a polițaiului servil, cu dependență absolută față de cei pe care-i slujește. Pentru Leonida poliția e atotputernică și își poate permite orice. Autoritate politică este și Nae Ipingescu, ipistatul devotat
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Constantinescu, op. cit., p. 164. footnote>. Spațiul și relațiile în care este inclus Conu Leonida sunt pe potriva dimensiunii lui intelectuale. În odaia „modestă de mahala”, o pereche de bătrâni inepți, „două dezastre morale și intelectuale”, Conu Leonida și consoarta discută. Precizarea înfățișării exterioare, foarte rară la Caragiale, accentuează nota de ritual domestic: „Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte, Efimița în comizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb”. După câteva replici, înțelegem că
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
de deputat prin rudenie, servicii sau șantaj și, spre deosebire de Leonida, este „agresiv și odios”. Dandanache e „mai prost” decât Farfuridi și „mai canalie” decât Cațavencu, alte tipuri politice, alte mentalități cu metode și temperamente diferite. Homo comicus caragialean capătă o înfățișare nouă în conflictul mocnit al epocii, reprezentând ascensiunea noii clase și funcționărimea, aparținând intelectualității mediocre. „Credo-urile” politico-sociale plasate cu deosebit fast în comediile lui Caragiale cunt considerate ca axe ale ideologiei lumii satirizate. Unul dintre acestea este articolul din
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
funii trainice prinse de o grindă și-și țineau hrana în ghearele picioarelor din față, sfâșiind-o cu dinții.(...) Nu pot zugrăvi scârba și uimirea ce m-au cuprins când am băgat de seamă că acel animal hidos avea o înfățișare întru totul asemenea oamenilor. Este adevărat că obrazul îi era teșit și lătăreț, nasul turtit, buzele groase și gura mare, dar trăsăturile acestea se întâlnesc în mod obișnuit la toate popoarele înapoiate (...).” Swift crede că o societate utopică pozitivă ar
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
-o pe pat, În mâinile unui om aflat În agonie. Degetele lui Noimann strângeau cu nedumerire cocoloșul ușor jilav, dând peste tot felul de riduri și Încrețituri, tot frământându-le și netezindu-le pentru a le readuce Înapoi, la o Înfățișare cu un aspect cât de cât uman. Ridurile Însă nu se lăsau cu una, cu două descrețite, ci, asemenea unor benzi elastice, reveneau la forma lor inițială, indiferent de forțele de torsiune ce acționau asupra lor. În interiorul ridurilor, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și În anumite zile, În locul scorburei pe care ea o purta pe umeri, să apară un chip uman. O lună În creștere ar fi putut absorbi din ea o parte din păcat și durere, redându-i, măcar pentru câteva ore, Înfățișarea obișnuită. Gândindu-se la hăul mișcător pe care distinsa doamna Îl purta În loc de chip, fiind nevoită să-l contemple zilnic În oglindă, trupul lui Oliver fu scuturat de fiori reci. Față de o astfel de ființă, el ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
el ar fi trebuit să simtă nu repulsie, ci milă. În fond, oricine putea păți ceva la fel. Zgribulindu-și penajul de pe umeri, Oliver stătu treaz toată noaptea, gândindu-se prin ce mijloc ar putea-o aduce pe Olivia la Înfățișarea sa obișnuită. Totul Însă depindea de ea și de puterea de atracție a lunii, care, smulgându-i părul din rădăcină și Întinzându-l fir cu fir În spațiul cosmic, ar fi putut-o deposeda de răul ce se oploșise În interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la sorocul potrivit, din interiorul fiecărui zar ieșeau, alergând pe niște piciorușe iuți, o serie de progenituri pătate pe burtă, pe spate și pe părțile laterale cu puncte numerotate de la unu la șase, dispuse Într-o ordine simetrică, plăcută la Înfățișare. Pe măsură ce se Împrăștia pe jos, scurgându-se pe linoleum, mulțimea de zaruri lua o configurație ciudată, ce-i amintea lui Oliver de Calea Lactee, dar și de alte căi, mai mult sau mai puțin deschise simțurilor, a căror singură menire era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul Negru Îi făcu cu ochiul și se topi În raza tulbure de lumină ce se strecura printre storurile trase... Nu era prima dată când Îi apărea În fața ochilor, luând mereu o altă Înfățișare. Bărbia Însă Îl trăda. Chiar dacă ar fi tăiat-o cu foarfeca, stomatologul tot l-ar fi recunoscut. Noimann era bucuros că reușise să scape de această obsesie a lui, care de obicei se sfârșea cu farfurii și scaune aruncate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
distanță câte o țintă. Un punct de reper, spre care Înainta, Înconjurat de mii de picioroange Îmbrăcate În dresuri negre, galbene și roșii. Sutienele brodate În dantele semănau cu niște baldachine ce adăposteau câte o pereche de sâni cu o Înfățișare din ce În ce mai apetisantă. Încetul cu Încetul, insectele-cifre, Înaintând pe Karl Marx, spre casă, luau chipul și Înfățișarea lui Lilith. Era, desigur, o Lilith ceva mai puțin palpabilă, dar la fel de atrăgătoare, părând desprinsă dintr-un film făcut pe computer. Noimann mergea clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]