4,199 matches
-
nici ușa de pe care se cojea vopseaua, nici florile uscate de la ferestre și, În nici un caz, bilețelul scris de mână, deloc caligrafic, care era pus În geamul murdar și pe care scria: „Discursul de diseară poate fi ascultat aici“. Am Înjurat, căci asta Însemna că Joey cel Șchiop ținea În seara aia un discurs la un miting al Partidului, ceea ce avea să se soldeze cu obișnuitul trafic infernal. Am coborât scările și am deschis ușa. Interiorul localului ar fi avut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
pe lângă buza arcuită ca un liliac pe zidul unei cripte. Respirația lui era mai Îngrozitoare decât mi-aș fi putut imagina. Pentru binele tău, șmecherule, ar fi bine să fie adevărat. Ar fi o adevărată plăcere să te azvârl afară. Înjurând În barbă, se Îndreptă legănat spre birou și, furios, formă un număr: — Fräulein Rudel așteaptă pe cineva? Întrebă el, temperându-și tonul. Numai că mie nu mi-a spus. Când povestea mea Îi fu confirmată, Îi căzu fața. Puse receptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
are sens nici cât să umpli o carie. N-aveai nevoie de mine ca să te fac să pari proastă, după toate calculele de lăptăreasă pe care le-ai făcut. Mersi pentru seara memorabilă. Când am ieșit din cameră, Începu să Înjure cu acel soi de Înflăcărare pe care l-ai aștepta numai de la un bărbat care tocmai și-a dat cu ciocanul peste deget. Am condus spre casă simțindu-mă ca ulcerul bucal al unui ventriloc. Eram necăjit de cum evoluaseră lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nou: — Trebuie să-i oprim, reacționă el. — Unde-i ține, deci? l-am Întrebat și i-am dat drumul, Împingându-l de lângă mine. — Pe râu, răspunse el. La Grosse Zug, lângă Schmöckwitz. Am ridicat receptorul telefonului: — Care e numărul? Six Înjură: — Nu există telefon, zise el. Dumnezeule, ce să facem? — Va trebui să mergem acolo, am răspuns. Am putea merge cu mașina, dar ar fi mai rapid cu o barcă. Six sări ca un arc din spatele biroului: — Am eu o șalupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
spus eu de urgență. Ce ai făcut cu ei? Hai, că nu e timp de explicații acum, dar tipa e fiica lui. Mă privi incredul: — Vrei să spui că nu a murit, până la urmă? — Haide, omule, am spus eu. Roșcovanul Înjură, fața lui se Înnegri precum flacăra muribundă a unei lămpi cu gaz, buzele tremurându-i ca și cum tocmai mestecase sticlă pisată. Pe fruntea-i pătrată se ridică și se Întinse o venă subțire, albastră, ca un cârcel de iederă pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
un altul. Mica insignă din sticlă pe care o primeai pentru contribuția ta bănească nu numai că nu te proteja de o hărțuire ulterioară, dar te arăta drept un potențial mușteriu. Și totuși, nu asta m-a făcut să-l Înjur pe bărbat, gras cum numai un feroviar poate fi, și să-l Împing la o parte din drumul meu, ci faptul că am văzut-o pe Însăși Dagmarr dispărând după coloana memorială care se Înalță În fața primăriei. Auzindu-mi pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
noua, răsfoia, rezemat de bara panoului, o revista de rock avangardistă, plină de fotografii cu AC/DC în concert. în jurul lui se adunaseră șapte-opt colegi indignați că, într-un articol pe care Cici îl traducea din engleză, formația Queen era înjurată în toate felurile. Muzica lor era numită musak, iar eifaggots. Nu li se iertau, mai ales, cămășile de mătase albă cu care apăreau în concerte, culmea conformismului burghez, după părerea celui ce semna articolul. O fată plină de coșuri pe
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mișto, ce țîțoance are Mălina, ce curișor are Mariana, ce bună e aia mică și rânjită... "Mică, mică, da' ridică..." Și broasca e mică, da' cască gura mare..." Deja un lungan de la Lazăr devenise idolul tuturor gagicilor. Ai noștri îl înjurau admirativ: "Bă, l-ai văzut, al dracului, ce le strânge la dans, și cu mâinile mereu gata să le bage-n sutien..." "Leșină tipele când le ia la dans..." Da, da'ăștia lungi nu prea fac treabă la o adică
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în fraze sentențioase, ne etalam lecturile despre anata și anika și purusha. Clara se uita la noi, când la unul, când la celălalt, reflectând delirul de forme al norilor în ochii ei ca de sticlă albastră. Era vremea hipsterilor, foarte înjurați în ziarele noastre, unde mereu apăreau caricaturi cu pletoși în tangaleji, cu coniacul în față și cu mâna în buzunarul babacilor. Indianisme, marijuana, muzică rock, tot cocteilul pătrundea încetișor și la noi, colorând în 54 tonuri aprinse tembelismul minunat al
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
își pusese pe umerii obrajilor farduri vulgare și ieftine. Am coborât treptele împreună, am trecut puntea, dar în dreptul unei vile de lemn dat cu păcură s-a răzgândit. Mi s-a smuls din mâini și-a dispărut în clădire. Am înjurat-o în gura mare tot drumul până la mine, am făcut-o în toate felurile, țărancă nenorocită, curvă, cățea... Am descuiat pe bâjbâite și am intrat în marele hol întunecat. Din toate mobilele ieșea un fum care sporea umbra. Doar la
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Doar la fereastră creanga mare de pin, pe care cădea oblic lumina unui bec, se-ntindea înspre geam cu fiecare ac verde perfect desenat, cu o realitate unică, halucinantă. în camera mea era insuportabil de cald. M-am dezbrăcat încă înjurînd, înnebunit de insatisfacție, m-am ghemuit în pat și abia după vreo oră, când deja ațipisem, am auzit clar, galben, gemetele și strigătele de dragoste ale femeii de dedesubt. Am ascultat, înfășurat în pătură, umed de excitație și, după ce am
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
încât nu ți le mărturisești nici ție, ca să nu te trădezi! Arta nu se învață ca orice meserie stând în bancă sau la strung, dacă vrei să înveți pleacă la munte, vino pe la cafenea, fă dragoste, îmbată-te, revoltă-te, înjură, mută-ți ființa în toate stările, leapădă-te pentru a jura din nou credință, fii contradictoriu! Ne oprim locului și eu n-am pierdut nici un cuvânt din spusele lui, Eu rămân la autobus, tu încotro o iei, Încolo, arăți vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fotoliu, cu halatul strălucitor de mătase, legată în părul nearanjat cu o panglică, madame Angela îmi vorbește despre casa lor din București, treptele de marmură, vrea s-o cedeze acum unei fundații, ceva încurcătură juridică, face parte dintre casele naționalizate, înjură ca un birjar madame Angela, n-a uitat, îi vin din copilărie înjurăturile de la tatăl ei, n-ar renunța pentru nimic în lume la ele, tatăl ei a murit împușcat de comuniști, mama mamii lor de, donez fundației casa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
perfectă. Idiotul de Dylan, idiotul de Dylan. —... plus că e plecat vinerea asta la nu știu ce cină de afaceri în Belfast. Alte plânsete porniră pe fundal. Voce masculină. Idiotul de Dylan - ajuns acasă mai devreme și supărat de faptul că este înjurat de fiica și de soția sa? se întreba Ashling îngrijorată. Nu, judecând după scâncetele slabe și miorlăite legate de durerea de burtică, trebuia să fie Craig. —Vin eu la tine vineri seara, se oferi Ashling. Minunat, ar fi... LAS-O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spre casă, îngrijindu-și fragilitatea. Lumea se transformase într-o pictură de Hieronymus Bosch: copii murdari cântau cântece ale căror cuvinte nu le cunoșteau; cupluri care își zâmbeau pentru a uita de propria goliciune interioară; o bețivă fără dinți care înjura inamici invizibili; vagabonzi stând în praguri, cu gura deschisă în disperare. Vagabonzi! Doamne, să fi plecat Boo. Și, te rog, ajută să nu mă fi jefuit de tot. Nu credea cu adevărat că ar fi făcut asta, dar, după cum decursese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ea acolo? Simțindu-se cumva vinovat, Ted confirmă, dând din cap. Ashling a căzut într-o muțenie absolută. Deși spera să nu fi fost așa, știa că Clodagh va fi la număr, pentru că sâmbăta stătea Dylan cu copiii. Ashling își înjura memoria, care reținuse toate detaliile pe care i le spusese Dylan despre cei doi porumbei. I-ar fi fost mai bine dacă nu știa nimic. Dar era irezistibil, ca atunci când te joci cu coaja unei răni. Într-o tăcere monumentală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Într-o secundă am ieșit din mașina poliției și m-am aruncat asupra lui, cu orchestra lui Stan Kenton drept întăriri. Croșee de stânga și de dreapta. Lovituri după ceafă. Țipetele fetei îl acopereau pe Marele Stan Kenton. Pilangiul mă înjura și de mamă, și de tată. Mi s-a părut că aud șuierul sirenelor și că simt în nări mirosul de carne vie din depozit, deși știam că nu poate fi adevărat. Boschetarul bătrân bolborosea „Te roooog!“ M-am împleticit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
către Watson. — Pe altădată, detectivo! Slavă Domnului că Watson nu Îi răspunse. Înapoi În parcare, polițista merse hotărât prin ploaie până la Vauxhall, smuci ușa, Își azvârli chipiul pe bancheta din spate, se trânti În scaun, Închise cu putere ușa și Înjură. Logan fu nevoit să admită că avea dreptate. Nu era nici o șansă ca Miller să le dezvăluie de bunăvoie sursa lui. Iar redactorul-șef, babornița cu părul creț, le dăduse clar de Înțeles pe parcursul unei tirade ce ținuse zece minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fiului lor de numai 3 ani lângă râul Don...“ Logan apăsă nervos pe butonul radioului, oprindu-l În mijlocul propoziției. — Gerald Cleaver e un nemernic și jumătate, spuse el, privind cum un biciclist se poticnește În mijlocul intersecției, ridică degetul mijlociu și Înjură un șofer de taxi. L-am interogat când a fost cu violurile și crimele din Mastrick. Nu era chiar suspect În acel caz, dar era pe lista de „lichele periculoase“, așa că l-am arestat oricum. Avea mâinile ca pielea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-i prilej unui pescăruș norocos să se Înfrupte din el. Își scoase telefonul și sună la bază, Întrebând dacă exista vreun anunț despre vreo fată dispărută, cu vârsta Între trei și patru ani. Nu exista așa ceva În baza de date. Înjurând cu voce scăzută, formă numărul inspectorului Insch pentru a-i raporta veștile proaste. — Alo, domnul inspector? Da, aici comisarul McRae... Nu, domnule. Trase adânc aer În piept. — Nu e Richard Erskine. Se lăsă o tăcere Împietrită la celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
În preajma tomberoanelor masive ale municipalității, legate În perechi, fiecare din ele Îndeajuns de Încăpător Încât să depoziteze gunoiul a șase case timp de o săptămână. Ploaia fără sfârșit lovea cu zgomot capota mașinii de poliție, În timp ce Watson Își croia drum Înjurând către imobilul respectiv, căutând un loc de parcare. Logan privea pentru a treia oară cum clădirea dispărea din câmpul său vizual, Încercând să ignore Înjurăturile mormăite ale lui Watson. Clădirea de la numărul 17 nu era cu nimic diferită de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
tură, Logan Îi spuse lui Watson să parcheze mașina În stradă În fața imobilului lui Chalmers. Watson sări afară În noaptea umedă și lipăi prin bălțile dintre două mașini spre trotuar, cu ploaia șiroindu-i pe pălăria pleoștită. Logan o urmă, Înjurând de mama focului din cauza unei băltoace care Îi Înghițise pantoful. Înotă la rândul său prin băltoace până la ușa blocului: o placă de lemn maro fără ornamente așezată sub o arhitravă lucrată cu grijă, deși sculptura În lemn fusese atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
care le mai aveți. Depinde de dumneavoastră. Insch se Încruntă, Își Îndesă bomboanele Înapoi În buzunar și părăsi camera, urmat de Logan și de Watson. Pe hol, era mult mai răcoare, dar atmosfera era plină de tensiune. După ce termină de Înjurat fiecare membru al familiei avocatului, Insch Îi spuse lui Watson să stea cu ochii pe ușă. Nu voia ca vreunul din ei să scape. Ea nu păru afectată. Nu era cea mai Încântătoare sarcină, dar cam asta ești pus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să vadă conturul mobilelor În penumbră: pete fără formă ascunse de geamurile murdare. Reuși Într-un final să ajungă din nou În fața casei. O cărare perfectă se formase pe unde călcase el pe iarbă. Închizând ochii, Logan Încercă să nu Înjure. — Nu e nimeni aici, spuse el. N-a fost nimeni pe aici de multe luni. Dacă cineva ar fi locuit acolo, iarba ar fi fost culcată la pământ Între ușă și drum. Omul de la consiliu privi spre casă, apoi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
autopsiei, și nimeni nu venise să Întrebe ce avea poliția de gând să facă. De ce nu a fost dată dispărută? Poate pentru că nu era nimeni care să sesizeze că lipsea? Sunetul dogit, al telefonului se auzi din buzunar și Logan Înjură. — Logan, răspunse el. Era recepționerul, care Îl anunță că avea un vizitator jos. Logan se Încruntă către teancul de declarații de pe birou. — Bine, spuse el Într-un final. Cobor imediat. Aruncă ambalajul de la ciocolată și paharul gol de plastic În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]