49,940 matches
-
vieții adică fără maladii, fără suferințe, fără moarte. Dar aparent straniu, Eminescu credea că "absolutul (existenței) este frate cu moartea". Pentru că esența ființării pentru a dura, trebuie să se afle neîncetat în devenire, deoarece cosmosul nu este dat odată pentru întotdeauna, ci se recreează pe sine din mers. Oprirea ar însemna încremenire, înghețul tanatic. c. Condiția sine qua non a realizării înveșnicirii vieții omului este să se reușească totodată atingerea unui alt absolut cel axiologic, cel etic. Empedocle afirma că întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
act sacru: o luare în posesiune iluminată a existenței, proiectată cosmic și în răspundere față de esența ei divină. Natura a născut filozofii pentru a-i afla identitatea și pe poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un poem ne dă elementele din care să construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare existențială al cărei unic conținut este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Isis, prin celebra Declarație a inocenței, așa încât se considera "curat", condiție pentru a i se dezvălui "taina aflată înapoia tuturor tainelor". Pe de altă parte însă, în scrierile sapiențiale ale vechilor egipteni, aflăm îndoielile, mâhnirile, nedumeririle oricărui om lucid de întotdeauna, începând cu îndoiala relativ la justiția divină: "Din copilăria sa omul s-a străduit să înțeleagă gândirea Zeului, cu umilință a căutat-o, și totuși zeii mi-au adus suferință și mizerie în loc de fericire și bună stare". Având în vedere toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tragicul este total, nu există ieșire din neliniște: "Căci pentru toate lucrurile reunirea provoacă nașteri și ucide, iar dezunirea crește și se risipește". Acest lucru datorită conflictului fatal și necurmat dintre Iubire și Ură. Iar salvarea, catharsisul este "să mergi întotdeauna din creastă în creastă" a înaltei gândiri (fr.24). Iliada este o epopee a unei neliniști neîntrerupte, dusă până la spaimă datorată inimaginabilei suite de cruzimi umane justificate, mascate de ideea de eroism, destine manevrate de zei vicioși. Shakespeare avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
puțin succes, o engleză aproximativă seara, după lecții, îi spuneam Miss H. Azi îmi dau seama că trebuie să fi fost mult mai versată. Din când în când, îi dădea mamei o sticluță de parfum franțuzesc, care ținea cu anii. Întotdeauna mai mult ca un parfum obișnuit, mă gândeam eu. Hoașca. Așa i-a spus David. Hoașca face farmece. Mama râdea și ne trimitea în grădina Leei, să-i aducem pătrunjel. Nu știu cum o fi avut atâta curaj. Adoram grădina aia! (Am
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
gândeam... Uite o cum își îngustează ochii... Face așa din momentul în care i-am zis că m-am apucat să citesc. Ca și cum mi-ar spune „da’ ce naiba ai făcut până acum?“ Uite c-am făcut. Nu-i treaba ei. Întotdeauna mi-au fost antipatici oamenii care se cred mai deștepți decât alții. Îi înțeleg, dar îmi sunt antipatici. — ...că poate o să-mi spui mai multe. Despre cum l-am găsit? Mă tem că nu am mult mai multe de povestit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
față. Pereți crăpați, zgrunțuroși, terni, asediați de un răsad firav de gura-leului. Nu mirosea a nimic. Într-o dimineață, Ivan se trezi cu senzația bine definită că aude Neva. Se ridică într-un cot, dădu la o parte așternu turile întotdeauna albe ca smântâna din cana cu lapte și privi pe geam, la petecul de curte în care Dominique își hrănea deja cele paisprezece găini gureșe, înconjurate de foste găl be nușuri piuitoare și mâncăcioase. O urmări o vreme cum își
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ochii roșii de plâns cuibărit între cearceafuri undeva, pe un memory stick abandonat (și el?) deocamdată. Deocamdată, am spus. Și ce se întâmplă mai departe? Ei, uite, asta e o întrebare bună. Idioată, în esența ei, dar bună la suprafață. Întotdeauna am urât obsesia oamenilor pentru poveștile în care trebuie să se întâmple mereu ceva. Ceva concret, gestual, tangibil, eminamente non-abstract. Gen Speed cu Sandra Bullock. E o chestiune enervantă. Ca și cum eu însumi ar trebui să mă întâmplu în fiecare zi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lui Musa rămân negri până la proba contrarie... Și Omalissan? Cine încearcă s-o omoare? Ah, nu acum... am obosit... și aș fuma o țigară... Save Installing updates. You will need to restart your computer. Ok Remind me later Nordul are întotdeauna gust de hering. Iată o realitate imposibil de ignorat. Sigur, poate părea o platitudine, dar la ora 5 dimi neața, când nu ți-ai băut cafeaua, poate fi o reve lație în toată regula. Da, hering. Din calitatea lui de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
își inspectează obrazul proas păt ras, ușor cenușiu, subțiat de vârstă, puțin mai afundat în partea dreaptă, acolo unde îi lipsește o măsea, decedată în coaja unui caju, la bordul unui vas olandez, acum... să fie cincisprezece ani? O să avem întotdeauna și hering, se gândește mai departe Ivan. Hering gătit în optzeci de feluri. Hering cu fructe, cu mirodenii orientale, cu sosuri dulci, sosuri acrișoare, piperate, eterate, vârtoase, sosuri în care se ghicesc scoici și corali, în care se deslușesc Marocul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fi pierdute în proiectul absurd al restau rantului plutitor la care Ivan visează de câteva ierni. Un restaurant care să plutească spre Norvegia și Islanda, cu punți peste punți peste punți și bucătării nesfârșite, albe, mereu albe, în care miroase întotdeauna a ocean și niciodată a uscat. Un restaurant cu un meniu scandalos, alcătuit de Ivan însuși, căpitan și bucătar-șef, patron și degustător de stridii, mare maestru al unei improvizate crescătorii de creveți, mașinist, pescar, responsabil cu aprovizionarea și cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nări umflate, pereche unei cute pe-atunci încă abia perceptibile între sprâncene. Când enervarea lui creștea, tot din cauza mea, creștea și o spuzeală roșie pe vârfurile urechi lor, care mi s-ar fi părut caraghioasă dacă nu ar fi anunțat, întotdeauna, o epocă de glaciațiune extinsă în timp și aplica bilă, prin recul, și celorlalți membri ai familiei. Tata nu a fost niciodată un om ușor de mulțumit. Acum însă, grimasa mea, unul dintre puținele lucruri alocate mie în economia lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ziduri albe, în capul meu, nesfârșit de albe, ca paginile goale. Iatac al creștinătății. Nestemată omeiadă. Nu e oraș pe lumea asta din care să intri mai ușor în poveste, să te pierzi, unduios, în caligrafia arabă. La Sevilla e întotdeauna cald. O căldură stranie. Învăluitoare și subțire ca borangicul. Nu apasă. Dezmiardă și atât. E ceva acolo, un portal spre legenda absolută. Așa mă gândeam. Așa mă gândeam atunci. Că e ceva... 21. Singur S-a mutat, în cele din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fost tot așa mic, ca el, și nu ți-a răspuns nimeni așa când ai întrebat ce-i aia flotă! ) Undeva între cină și pijamale, venea tata. Atmosfera se mohora. Tăcuți, indienii se strecurau sub plăpumi. Numai că nu adormeau întotdeauna. Nu, nu prea adormeau... L-a lăsat să plece. Cu ochii deja uscați de nesomn, cu barba nerasă, cu aerul acela aparent neinteresat, cu un la revedere identic celui adresat atâtor tineri drăguți fascinați de el, fascinați de Thule. Ce
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dreaptă, scutită de viraje bruște. David urăște virajele bruște. Cu toate acestea, undeva, în buzunarul cel mai mic al genții care i se bălăngăne pe umăr se ascunde, nebănuit, un stick. Stick-ul. Profund destabilizator. Cheiasoluțiahaosul. Până acum, David a gândit, întotdeauna, în probleme și soluții. În dualități. Ce se întâmplă însă dacă problema și soluția se confundă? Ce se întâmplă dacă răspunsul generează, la rândul lui, haos? Subversiv, documentul „alx“ stă nemișcat, amorțit, aparent cuminte în inima stick-ului, dormitând alene în timp ce
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
văd... nu? — Nu. Inima lui Evgheni bate repede, repede, repede, re pede, secret și repede, repede, repede și secret și, tocmai când Ivan se cufundă iar în visarea lui cenușie și tulbure, ca un lac plin de mâl... — ...îi pierzi. Întotdeauna. Îi pierzi. Ivan întoarce spre el o privire adâncă și clară. O clipă, doar o clipă, ochii cercetează chipul unui bătrân foarte singur, după care valetul de pe Thule testează, din nou, cu vârful ară tătorului, temperatura fierului de călcat și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
grație, pentru că vocea lui, vocea lui, vocea lui, vocea lui... ...seamănă cu a lui tata. 34. Galatee la oglindă De-asta îl urăște Tariq pe Musa. Pentru că-i omoară, indirect, copilul, nu? De-asta. Și de-asta... frații se urăsc întotdeauna între ei. Frații?... Generic vorbind. Fiii, sclavii aceluiași tată... totuna e... Așa crezi tu? Da, e legea dublului. Dar sunt frați care țin unii la alții, care au individualități puternice, care se apără unul pe celălalt... În cărți. Poftim? În
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fi frumos. N-ar fi. Nimic altceva decât iluzia unui eu perfectibil. Al tău. Nu e. Ești întreagă așa cum te-am făcut eu. Nu-mi place discuția asta. Pentru că e filozofic-sterilă? Și de-asta. Și? Și gata. Frații se urăsc întotdeauna. Autorul dixit, nu? Și muza nu subscrie. Asta ar însemna să am o voce a mea. Și nu ai. Nu. Adică ești... Banală. Comună. Lipsită de substanță, de credibilitate, de carne pe oasele mele de pixeli, de șolduri și gene
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nuditatea, anecdotica, biografia, accentul, poza de pe legitimația de studentă, gustul, parfumul, culoarea părului, atingerea, felul în care ținea creionul în mână, hașura, zâm betul, linia sprâncenelor și degetele de la picioare. Nu reușea niciodată. Să-ți spun câte ceva despre mine. Am, întotdeauna, mâna dreaptă mai rece decât cea stângă, indiferent de temperatura din cameră. O sprânceană mai ridicată, de la natură. Eroare în proiectul original. Strungăreață deplasată spre stânga. Ticuri. Cărare. Ar trebui să port ochelari. Oroare de insecte. Coșmaruri. Multe. O ușoară
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nu. Aici nu facem schimburi. Poți să-i ceri lui Alex. — David... cu mama voastră ce s-a întâmplat? 50. din nou, eu ...și era bogat? o întrebam. Cine? făcea ea. Păi, țarul Ivan. Își trecea degetele peste frunțile noastre. Întotdeauna reci. Și zâmbea. Știam că zâmbește, deși nu-i vedeam fața niciodată. Asta era o poveste spusă numai pe întuneric. Da, era bogat. Avea douăzeci și patru de bucătării plutitoare răspândite pe toate mările lumii. Purta redingote de catifea cu revere de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Vâlcului. O paragină de casă, moștenire de la mătușa ei... o știi, ai văzut-o în poza aia alb negru. O femeie tânără, cu o fetiță de mână. Fetița era mama...în sfârșit. Cum spuneam, mama s-a îmbolnăvit. Își programa, întotdeauna, operațiile când Alex era plecat. Să nu deranjeze. Eu așa am regăsit-o. După o operație. El era plecat Dum nezeu știe pe unde... Casa aia mare, toată, neîncălzită. Știi cum, după ce vezi un loc, mult timp după ce l-ai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o visare molcomă. Se auzea un zgomot ca de apă. 52. împreună Și iar noi doi. Și iar. Spune-mi. Ce anume? Cum e mai departe. Unde, la mine în poveste? Păi, pe-a mea o știu. Ce spiritual sunteți... Întotdeauna. Și mai ales cu fetele care nu există... ... au murit amândoi. Așa cum știi. Nu, nu imediat. Și nu împreună. Abd al-Aziz a fost decapitat public, la Damasc, la paisprezece zile după așa-zisa acuzație de trădare. Isabel la segunda a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
făcînd ocoluri curajoase înspre miezul pădurii. În fiecare zi înainta mai mult, și mai mult, mușcînd, puțin cîte puțin, din teritorii ocupate deja, lărgindu-și zona pe care o revendica și care avea să devină a lor. N-a fost întotdeauna simplu. Nici o vietate nu renunță ușor la ceea ce-i aparține, iar cînd lupta se duce pentru teritoriu, prețul plătit e de atît de multe ori chiar viața combatanților... Masculul înainta condus de-o forță invincibilă, venită de undeva, din adîncurile
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
situația să se îmbunătățească. De vreo două ori s-a apropiat de o turmă de ciute și cerbi, dar, auzindu-l de departe, grațioasele mamifere s-au făcut nevăzute printre copaci. Oricît de precaut s-ar fi mișcat, se găsea întotdeauna un străjer care să-l depisteze și să le dea de știre. Încetul cu încetul, nu mai fu la fel de sigur ca altădată pe calmul său nativ. Unde fugeau toate sălbaticele acelea? Nu-i descifrau atitudinea pașnică? Nu-l vedeau dornic
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-și petrecuse ultimii ani, aflase că undeva, spre miazănoapte, o numeroasă comunitate de șerpi asemenea lui ar fi fost fericită să-l cunoască. Spre munte, vulturii pleșuvi întîlniseră acvilele, la hotarul dintre teritorii, și schimbaseră saluturi protocolare. Vulpile făceau, ca întotdeauna, glume fără sare, la auzul cărora, în sfîrșit!, se găsiră urși cu simțul umorului hiperdezvoltat care să le guste. Și, dincolo de amănuntele acestea care-i priveau personal, pe buzele tuturor se afla o singură întrebare: "Ați auzit ceva?". Dar informații
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]