220,173 matches
-
râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de multe ori, în același timp. - Poate de cele mai multe ori. Acum, în legătură cu construcția europeană, este vizibilă dificultatea de a așeza Europa pe anumite baze istorice. Nu că bazele acestea nu ar exista, dar sunt mai greu de identificat decât, să zicem, identitățile naționale. În cazul Europei, lucrurile sunt mai complicate, cu
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
că bazele acestea nu ar exista, dar sunt mai greu de identificat decât, să zicem, identitățile naționale. În cazul Europei, lucrurile sunt mai complicate, cu atâtea națiuni, atâtea istorii, atâta diversitate culturală, religioasă. Mai e și distincția peste care trecem acum mai repede, dar în care eu cred, cea dintre Europa Occidentală și cea Răsăriteană. Noi când vorbim de Europa, inclusiv în sensul actualei construcții politice, vorbim de Occident. De Occident nu scapă nimeni și foarte bine că nu scapă, chiar dacă
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Tot timpul oamenii au făcut altceva, a existat o evoluție care s-a accelerat treptat, începând cu secolul al XVIII-lea, dar nu existau rupturi radicale de la o generație la alta, cea mai mare parte a moștenirii trecutului fiind preluată. Acum, ritmul de evoluție este din ce în ce mai accelerat. Să ne gândim câte modificări radicale, pe care poate le ignorăm fiindcă ne sunt foarte familiare, s-au produs numai în ultimii zece ani. și nu mă refer la Lume, în general, ci la
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
poate le ignorăm fiindcă ne sunt foarte familiare, s-au produs numai în ultimii zece ani. și nu mă refer la Lume, în general, ci la viețile noastre și la societate. E suficient, cred, să pomenesc internetul și telefonia mobilă. Acum apare o generație care nici nu-și poate imagina istoria dinainte de internet. În acest context, nu știu cât interes va mai exista pentru istorie. Sunt și voci care spun că Europa e ceva ce facem noi astăzi și că nu e cazul
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
oamenii îmi citesc cărțile și foarte mulți înțeleg altceva decât am vrut eu să spun. Dar cred că asta e ceva curent: o carte se multiplică în funcție de cititor. Uneori, însă, mesajul se modifică, parcă, în mod exagerat. - Ce lucrări pregătiți acum ? - Ultima carte pe care am terminat-o tratează imaginarul climei și acum scriu, pentru editorul meu francez, o carte despre Jules Verne. - Ce le-ați spune studenților, la cursul de Istoria istoriografiei, despre istoricul Lucian Boia ? - Mă puneți în postura
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
eu să spun. Dar cred că asta e ceva curent: o carte se multiplică în funcție de cititor. Uneori, însă, mesajul se modifică, parcă, în mod exagerat. - Ce lucrări pregătiți acum ? - Ultima carte pe care am terminat-o tratează imaginarul climei și acum scriu, pentru editorul meu francez, o carte despre Jules Verne. - Ce le-ați spune studenților, la cursul de Istoria istoriografiei, despre istoricul Lucian Boia ? - Mă puneți în postura dificilă de a încerca să mă autodefinesc. Bun, le-aș spune despre
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
conștiințe. În plus, niște tăieturi pe text, o comprimare mi se păreau absolut necesare. Chip de foc este textul tînărului dramaturg german Marius von Mayenburg. Un text de succes, montat cu frenezie peste tot în lume, prezentat și la Avignon acum trei ani, un text special, scris impecabil, greu digerabil, un text care nu-ți dă pace, indiferent dacă ești interesat sau nu de astfel de piese din dramaturgia actuală, dacă le guști sau dacă îți rămîn în gît. Și aici
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
la capăt, ca un alai de Curte. (Curte de altădată, bineînțeles...) După ora 14.00, am început să mă pregătesc pentru ora 16.oo, cînd se întîmpla lansarea seriei “Dilema veche”. Îmbrăcîndu-mă, îmi amintem cu drag cum ne-am strîns acum zece ani, cu mic, cu mare, la Fundație, să fim alături de echipa și de proiectul numit “Dilema”, cu Pleșu director, cu nume mari și cu prieteni în trupă, cu Radu Cosașu, cu Tita Chiper-Ivasiuc, cu Mircea Vasilescu, Magdalena Boiangiu, cu
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
mă străduiesc să nu cad pe bucățile de ghiață ce domină trotuarul. E frig, e umed, e ceață. Dau colțul de pe străduța mică și pustie și văd o mare de oameni, un ceaun imens cu vin la fiert - simt și acum aroma lăsată de bucățile mari de mere roșii, frumoase - oameni pe treptele librăriei, în fața ei. Mă blochez puțin și începe să-mi devină limpede faptul că înaintarea îmi va fi grea. Recunosc chipuri, ne salutăm, ne îmbrățișăm, zîmbim - lucru mare
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
să-mi devină limpede faptul că înaintarea îmi va fi grea. Recunosc chipuri, ne salutăm, ne îmbrățișăm, zîmbim - lucru mare - mă strecor încet printre enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani, tot ea mi-a ieșit, luminoasă, în cale -retrasă și calmă. M-am gîndit că ea știe de ce stă acolo. Ne luăm cu vorba, mă uit la ceas, ca să nu pierd discursurile de lansare. Mașa mă liniștește, într-
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
mai lungă de o viață de om. Treptat, portretele pălesc de pe cartoanele-suport, trăsăturile li se șterg, la fel și evantaiul de lumini și umbre, care nu mai contrastează și ajung să se anihileze reciproc. Și totuși n-am văzut pînă acum niciunde vreun carton perfect albit, purtînd legenda - scrisă sau verbală: „Această poză mi-a reprezentat un străbunic”. Mai înainte de a dispărea total, figurile umane, siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
scrisă sau verbală: „Această poză mi-a reprezentat un străbunic”. Mai înainte de a dispărea total, figurile umane, siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca și memoria noastră. Ne amintim - ca specie, acum - numele, faptele unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă”, „un turist”. Și
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
nu adoptă uniforma zilei sau sezonului - sînt totdeauna excesivi. Uneori, în orgoliu: port bicorn, deci sînt Napoleon, va ști o lume întreagă și peste milenii. Iar alteori, în indolență: sînt eu însumi și nu-mi pasă ce cred ceilalți, nici acum, nici după veacuri. Și totuși, în acest din urmă caz, apare un nou paradox: voi, cei prezenți, nu puteți face abstracție de mine, pentru că sînt prea excentric. Posteritatea însă mă va uita imediat, dacă, în viață, singurele-mi semne distinctive
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Marele Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care a creat-o... Un cusur al firii umane e să vâneze și uneori să și găsească, fie și într-o capodoperă, ceva anormal... Cum mi se întâmplă mie acum, așezat pe etrava Corăbiei, privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului informațional... Cum
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului informațional... Cum mi se întâmplă mie acum, vreau să spun, să mi se pară că pulpa dreaptă a Statuii ar fi fost greșit dispusă, cu îndoitura genunchiului înainte și cu genunchiul, propriu-zis, îndărăt... Nu îndrăznesc să apelez la nimeni. Să vadă ori să confirme eventuala defecțiune de
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
sistemul său de referință (din nou microcosmosul reproduce macrocosmosul: nu asta se întîmplă, în bună parte, cu lumea românească de după ’89? -n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
și în general față de etalarea brută, neprelucrată artistic a biograficului. A privit cu neîncredere către această îndeletnicire, considerând că denotă de fapt o insuficiență. Ar fi un semn, până la urmă, de „incapacitate creatoare”. A spus deseori Breban aceste lucruri și acum le reia în Memorii unde chiar la început vorbește despre lipsa de sens a jurnalului, atunci când un scriitor are capacitatea, are forța de a încorpora biograficul în opera lui „ficțională”. El nu ar mai avea, în acest caz, de ce să
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
prima dată, sunt teoriile recurente ale lui N. Breban despre inaptitudinea pentru roman a prozatorului român, „supraperformant” în „genul scurt, schiță, nuvelă” („de la Negruzzi la Caragiale și Șt. Bănulescu sau Eliade”), ceea ce l-a și mobilizat pe autorul Memoriilor de acum să se dedice „proiectelor ample, de mari construcții și mai ales de roman în sensul cel mai ambițios”. Este adevărat că la începuturile ei moderne proza românească s-a ilustrat prin nuvelă și povestire, prin C. Negruzzi, în primul rând
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
a fi deconectați de la sursele de îmbogățire? Dar isteria la gândul c-ar putea înfunda pușcăriile pentru matrapazlâcurile comise în timpul guvernării sau a mandatului de parlamentar? Din acest punct de vedere, cred că elucubrațiile ai căror martori am fost până acum sunt nimic pe lângă ce va urma lunile viitoare. Măgăriile de la Curtea Supremă de Justiție, tranformarea Justiței într-un braț de fier al puterii (vezi măsura convocării la Poliție a membrilor Acțiunii Populare), metamorfozarea ministerelor în feude ale bandelor organizate de
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
cu statuia?” „Nu!” „Statu’ ia tot!” Așa s-a întâmplat mereu, așa se va întâmpla întotdeauna. Mai rămâne de văzut cine interpretează, în acest scenariu dubios, rolul statului și cine al statuii. Chiar dacă nu și-au propus, pesedeii îl au acum în mână pe Vadim așa cum nu l-au avut niciodată. Declanșarea de urgență a procedurilor legale împotriva lui ar reprezenta un minim semn că cei care ne împilează de atâția ani au o fărâmă de minte. Nu din spirit al
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
culturală sînt ele privite în momentul achiziției? Iată numai cîteva întrebări de al căror răspuns depind, în mod direct, sensul investiției, calitatea obiectelor și mulțumirea sufletească a cumpărătorului. În cea mai mare parte, achizițiile de artă s-au făcut, pînă acum, fără o consiliere de specialitate, sau la sugestia arhitectului care a construit locuința, neavizat în materie de artă, dar cu o clientelă de artiști și de negustori gata pregătită, alegerea s-a făcut după criterii arbitrare, iar calitatea lucrărilor a
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
Dumitru Hurubă O ambrozie de Bistrița de-aș fi băut în plus în noaptea de An Nou, acum aș avea o parte din televizor într-o pungă de plastic, iar restul în spatele blocului. Înjure-mă oricine de nostalgie comunistă, dar am tânjit după acea explozie de bucurie pusă la cale de TVR-iști înainte de ’89... Cu ce eforturi
“Sărmane Yorik!” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13227_a_14552]
-
Ce artiști, ce actori! Ștefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Cosma Brașoveanu, Toma Caragiu, Horia Șerbănescu, Radu Zaharescu, Nicu Constantin, Coca Andronescu, Florin Piersic, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Draga Olteanu-Matei etc. etc. etc. Ay, Doamne, ce zei ai umorului! Și-acum... ? Lipsa de texte în mariaj excelent cu lipsa de har, ambele suplinite perfect de glumițe idioate și de vulgarițăți scabroase, revărsau spre telespectatori un soi de umor la care nu se putea râde nici cu gâdilituri... “Vacanța Mare” s-a
“Sărmane Yorik!” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13227_a_14552]
-
este aceea a liceeanului Tin, violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și a verilor săi, urmând tot atunci să ia lecții de vioară de la o fostă mare muziciană acum în retragere. Cealaltă voce naratoare este a unui om din generația matură, juristul Șerban Strava, și el provincial găzduit temporar în aceeași casă a unchiului Alexandru, unchiul lui Tin pentru că lui Strava îi este cumnat. Între mai toate personajele cărții
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
a pus în joc toate mizele, năzuind la o împlinire literară de anvergură. În urmă cu patru decenii, un roman pentru tineret, Seri albastre, îl făcuse scriitor popular pe Costache Anton, concurent redutabil al unui C. Chiriță, cu Cireșarii săi. Acum, în schimb, o carte de factura celei discutate, în care a învestit atât de mult, trece ca și neobservată. Capriciile receptării! Costache Anton, Țarcu, Editura Cartea Românească, București, 2002, 432 pag.
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]