7,295 matches
-
răsuna toată lunca. Părea că și el era fericit că primăvara s-a instalat definitiv la noi. Aurel și Vasile luau de pe prund câte o lespede și-o aruncau pe suprafața lină a apei să vadă de câte ori reușeau să atingă albia. Erau parcă într-o întrecere. Eu cu Maria ne oglindeam în undele limpezi și ne admiram coronițele de mâțișori, ce ne încununau capetele. Nu vroiam să ne despărțim de ele. Când Ghiță ne-a strigat să ne adunăm toți la
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
bună, Silvia? 15. VINE AMARADIA MARE! De la casa noastră până la marginea satului Romanești era ceva mai mult de un kilometru. Din spatele ultimei case începea izlazul comunal: o mare de verdeață care îți odihnea sufletul zbuciumat prin vastitatea și liniștea binefăcătoare. Albia pârâului era situată la vreo 3-4 metri mai jos decât cota izlazului. Așa se face că, pe vreme de ploaie, cireada, care, la amiază, era, de regulă, dusă la adăpat, urca cu greu înapoi pe izlaz din cauza lutului cleios și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
regularitate apă proaspătă, fapt ce-l determina să se deplaseze tocmai în spatele grădinii pentru a-și potoli setea din pârâiaș. E drept că, în vremurile bune, adică atunci când ploua pe toată lungimea cursului său, pârâiașul curgea vesel și zglobiu în albia lui curată cu nisip auriu. Uneori, când ploua mai mult, devenea nervos și lovea cu înverșunare în pietrele mai mari din albie, vrând să le înlăture din cale, spumegând de furie. Dar acum era cu totul altceva: albia secase, doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
că, în vremurile bune, adică atunci când ploua pe toată lungimea cursului său, pârâiașul curgea vesel și zglobiu în albia lui curată cu nisip auriu. Uneori, când ploua mai mult, devenea nervos și lovea cu înverșunare în pietrele mai mari din albie, vrând să le înlăture din cale, spumegând de furie. Dar acum era cu totul altceva: albia secase, doar în locurile în care era ceva mai adâncă se păstraseră câteva știoalne, ochiuri de apă otrăvite în care mai erau niște gângănii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
zglobiu în albia lui curată cu nisip auriu. Uneori, când ploua mai mult, devenea nervos și lovea cu înverșunare în pietrele mai mari din albie, vrând să le înlăture din cale, spumegând de furie. Dar acum era cu totul altceva: albia secase, doar în locurile în care era ceva mai adâncă se păstraseră câteva știoalne, ochiuri de apă otrăvite în care mai erau niște gângănii adaptate la mediul toxic, infestat cu milioane de microbi. Se duseseră vremurile când de-aici prindeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mult forțat, târât de lanț, decât pe propriile lui picioare. Cu ochii închiși și limba scoasă, respirând sacadat, înainta, fără să știe, spre locul supliciului final. Relieful s-a schimbat. Terenul a început să coboare și am ajuns pe fosta albie a pârâiașului, acum secată. Albia era presărată cu prundiș, iar în malurile relativ înalte oamenii făcuseră o mulțime de găuri din care scoteau lut galben pentru muruit. Ne-am oprit. Haiduc stătea epuizat și aiurit pe cele trei picioare în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
decât pe propriile lui picioare. Cu ochii închiși și limba scoasă, respirând sacadat, înainta, fără să știe, spre locul supliciului final. Relieful s-a schimbat. Terenul a început să coboare și am ajuns pe fosta albie a pârâiașului, acum secată. Albia era presărată cu prundiș, iar în malurile relativ înalte oamenii făcuseră o mulțime de găuri din care scoteau lut galben pentru muruit. Ne-am oprit. Haiduc stătea epuizat și aiurit pe cele trei picioare în fața călăului. Bunica și-a trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bătrânești, spre una din multele gropi de scos lut. Dar, după câțiva pașii, s-a oprit. Era vlăguită, nu mai putea. A dat drumul cozii din mână și s-a așezat pe o moviliță de pământ amestecat cu prundiș din albia pârâiașului secat. Baticul îi căzuse pe spate și după ce și-a șters mâinile de pestelca plină de sânge închegat și uscat și-a trecut de vreo două ori palmele peste părul în neorânduială, care se ridicase înspăimântat în creștetul capului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sunt Sub glie-i văd lucrând, lucrând Intra-voi iar sub veghea lor, În ciclul elementelor." (L. Blaga) În sfârșit, bunica s-a oprit. Era o groapă ceva mai proaspătă, având alături o grămadă de pământ amestecată cu prundiș din albie, care nu se putea folosi la lipit. A tras cadavrul până la marginea gropii, apoi a trecut în partea cealaltă, s-a așezat în genunchi, s-a întins peste groapă și l-a apucat din nou de coadă trăgându-l spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
groase, dar nu mai mari decât degetul opozabil al unui bărbat, altfel își pierdeau elasticitatea și opuneau o prea mare rezistență la îndoire. Pe ambele maluri ale pârâiașului erau sălcii bătrâne de când lumea, care își aplecau podoaba capilară până deasupra albiei complet secate. În acest univers halucinant, sfidând căldura toridă și foamea insuportabilă, două ființe absolut nevinovate, bunicul și nepotul, "beneficiau" din plin de "mila", "dragostea" și "protecția" Păstorului cel Bun. Și-i voi arunca pe ei în cuptorul cu foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ca de obicei. Frecventam clasa I și eram tare mândru de ghiozdanul meu de carton având culoarea castanelor coapte. Mircea era la gimnaziu, într-a cincea. În drumul nostru spre școală, trebuia să trecem peste un pod construit deasupra unei albii secate. Deodată, mă întrebă: Titi, n-ai vrea să fim fugari? În mintea mea întrebarea a fost decodificată astfel: Titi, n-ai vrea să fugim? M-a mirat propunerea lui, întrucât mama ne interzisese să fugim pe drum, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
precum ai remarcat, le inserez apoi pe blog sau facebook. În (foarte) mare, am respectat protocolul textului în adevărul mesajului și doar în anumite (puține) locuri am intervenit ușor, pentru coerență și cursivitate stilistică, dar refuzând tentația abaterilor "profitabile" din albia originalului din timpul în care a fost scris. Cred că sunt pagini de mai larg interes, eu unul găsind că multe din ele dovedesc că, de fapt, eu nu am scris un ego-text, o literatură sau o diaristică a auto-subiectului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
sa În golful Mexic, reclamând pentru Ludovic al XIV-lea malul drept din josul fluviului, denumindu-l statul Louisiana. Expediția s-a sfârșit tragic, fiind Împușcat de către oamenii săi. Louisiana a fost cumpărată de americani sub Jefferson. Mississippi Își șerpuiește albia după bunul său plac, unele localități trezindu-se peste noapte departe de albia sa; se spune că În timpul sclaviei, un negru se putea pomeni cu tot teritoriul dimprejur, din Missouri, unde era sclavaj, În Illinois, fără sclavaj, devenind liber. Trecem
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
josul fluviului, denumindu-l statul Louisiana. Expediția s-a sfârșit tragic, fiind Împușcat de către oamenii săi. Louisiana a fost cumpărată de americani sub Jefferson. Mississippi Își șerpuiește albia după bunul său plac, unele localități trezindu-se peste noapte departe de albia sa; se spune că În timpul sclaviei, un negru se putea pomeni cu tot teritoriul dimprejur, din Missouri, unde era sclavaj, În Illinois, fără sclavaj, devenind liber. Trecem fluviul pe podul ce leagă orașul Moline (Illinois) cu Davenport (Iowa). Încă o
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
două triburi africane, unul vegetarian, unul carnivor. Cel din urmă s-a prezentat mai voinic, mai inteligent, foarte dinamic, crud, războinic. Așa se explică și spiritul războinic al pieilor roșii, lupta pe care au dus-o ani de zile cu albii. Turmele de bizoni mari, puternici, furioși, foarte numeroși, formau izvorul principal de hrană al indienilor. Povestesc unii vânători, că pe alocuri erau atât de numeroși, Încât puteai merge pe spinările lor. Pe câmpiile pe care pășteau, pe alocuri erau așa
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
a Însemnat fuga după aur, genial redată de celebrul film al lui Ch. Chaplin. La 1848, San Francisco era o localitate oropsită, abia cu 800 locuitori, cu case primitive În număr de 57. Un mormon a găsit primul aur În albia unui râu, după care a Început nebunia, toată lumea alergând spre satul Colorna, cel cu aur. De la 30 Noiembrie 1849 până la 18 Iunie 1850, deci În mai puțin de 6 luni, 35 de vapoare franceze au adus 2.100 pasageri, iar
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
sătulețele indiene. Căsuțele lor, cu șiruri de ardei așezați la soare, Îmi amintesc de căsuțele tătărăști din jud. Constanța, În special din plasa Mangalia. Sunt acoperite multe cu pământ, acoperișurile devenind grădini botanice. Copii strâns Înfășați În scutece, stau În albii În fața casei. Pe prispe, În afară de ardei, stau Înșirați știuleți de porumb, fie pentru a le grăbi coacerea, pentru măcinat, fie pentru a alege o parte pentru sămânță. Întreprinderea anexă cea mai rentabilă, o formează pe marginea șoselelor vânzarea de fotografii
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
repede. Aproape toți cei de pe marginea bălții făceau la fel. Li se vedeau spinările încovoiate peste coșul roabelor, iar concentrarea cu care acești maniaci ai curățeniei își lepădau solzii trezea imaginea unei mulțimi de băieși cernind aurul din nisipul unor albii de rîu. Erau atît de mulți bandiții care nesocoteau regulamentul, încît perspectiva unor represalii colective părea improbabilă. De altfel, cînd caraliii prindeau pe cineva spălîndu-se, în loc să muncească, nu se întîmpla mare lucru. Îl ciomăgeau puțin sau asmuțeau cîinii pe el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
se strângeau tot mai restrâns în jurul nostru. Dintr-o dată, mi s-a făcut teamă. Pierdeam semnalul visului. Și am realizat că purtarea Nadinei nu era provocată de alcool, ci de o angoasă specifică ce părea să se reverse afară din albie. - Chestia e - luă o gură de vin apoi își țuguie buzele - că nici unul dintre ei nu se va întoarce vreodată. - Nadine, cred că trebuie să-l găsim pe Mitchell, bine? era tot ce puteam spune. - Mitchell, Bret, stă lângă soția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fel de legătură psihologică, pentru că se înțeleg dintr-o privire. Într-un târziu, urc - excedat de fumul de la țigările celor din salon - pe punte ca să privesc cum intrăm și ieșim succesiv dintr-o ecluză. E un lac de acumulare, și albia râului a fost coborâtă cu câțiva metri. Un muncitor de bord trebăluiește la niște parâme și dispozitive. Până atunci nu băgasem de seamă urmă de echipaj, de fapt, nici nu mă gândisem că ar fi putut să-l aibă - era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aproape de adevăr, mai în spiritul locului. Stăm în ecluză vreo 15 minute, și după ce străbatem, preț de 30 de minute, fără un scop precis, 5-6 km, facem cale întoarsă și repetăm aceleași operații de ajustare tehnică, înainte de a reintra în albia obișnuită a râului. Ce rost avea să trecem de două ori prin aceeași ecluză, într-un interval de numai o jumătate de oră? Dar mă gândesc pe loc că altfel am fi rămas cu o frustrare, căreia i-am fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care să mă „ajute” să iau în stăpânire elementele dezlănțuite? Dacă a fost o „catastrofă”, ei, bine, ea a fost una fericită, deoarece „ruptura” socială, dar și cea tematică m-au îndepărtat, se pare definitiv, de primul făgaș, de prima albie a creației, a „ambiției” mele, fascinate încă de „temele prozei locale”, tradiționale, cum am spus. (Să nu se înțeleagă că arunc într-un fel sau altul discreditul asupra înaintașilor mei în proza română. Sosiți târziu într-o cultură lucidă, cultă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dublat peste tot de obligația de a investiga subsolul, câmpurile de săpături au devenit câmpuri minate. Veneția are Laguna, Parisul Sena, Florența Arno, iar de pe Acropole zărești în depărtare Marea Egee. Apa este de obicei garant al ospitalității, dar pe fundul albiei Cedronului, de multă vreme nu se mai zărește niciun firicel de apă. Seacă e și scăldătoarea oilor, cunoscută drept tămăduitoare, în care Isus l-a vindecat pe paralitic, iar în interiorul orașului nu mai există nici fântâni, nici terme, nici băi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
strigat: "În pustie gătiți calea Domnului!" Împărțiți regulamentar în grupuri mici, trecem apoi cu repeziciune de la aerul condiționat și de la condiția de neofit reeducat la cea de pelerin leoarcă de transpirație, îndreptându-ne spre fluviu. Pe jos, de-a lungul albiei secate, pe cărarea ce șerpuiește pe teren plat printre trestii și bambuși, încep să simt, fizic, geniul rău al acestor locuri auguste: muștele. Șarpele sau porcul ar fi ceva prea frumos, prea comod. Numele meu e legiune, zice Cel Rău
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai spună nimeni că Verbul s-a întrupat făcându-se carne, deci epidermă (a doua punere în gardă: nu trișați cu carnația, voi fanatici ai Întrupării!). Cum traversarea deșertului te pregătește pentru lucruri mari, acest lung marș al apropierii, pe albia înecată în nisip a unui pârâiaș, sub flagelarea împunsăturilor, mă lasă să sper în ce-i mai bun la urmă. Un cadru de vis pentru căință, în care ideea că împărăția Domnului se apropie nu poate decât să-ți învioreze
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]