16,557 matches
-
de ani). Rugați fiind să identifice asemănările și diferențele dintre satele europene și cele românești, autoritățile au invocat istoria comună și poziționarea geografică, iar diferențele se pun pe seama decalajului economic și social dintre noi și țările europene. Caseta 1. Despre apartenența la Europa „În privința istoriei, originea limbii române, suntem un popor... O țară frumoasă. Ne asemănăm cu toți, doar că poziția noastră geografică ne-a făcut să fim așa, la marginea Europei” (învățător, 27 de ani). „Facem parte din corpul comun
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
familiilor nevoiașe, o trupă școlară de dans, o formație de dans folcloric, o echipă de fotbal se numără printre activitățile curente. Mai multe sărbători, cu participarea întregului sat, marchează simbolic viața comunitară. Membrii marcanți ai comunității, indiferent de orientarea și apartenența politică, participă la ședințele organizațiilor locale ale partidelor reprezentate în consiliul local. Motivul este reprezentat de nevoia de a colabora în beneficiul comun. Exceptând Ațintiș și Zerind, în toate celelalte localități studiate, participarea curentă la viața comunității este mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
o șchioapă, pentru a te menține în rezervă, cât mai departe de pionierii sau cutezătorii ortodoxiei contemporane. A devenit oare ASCOR-ul un sacrament care să poată fi interiorizat ca Sfânta Împărtășanie? Există oare vreo „sfântă taină” care să marcheze apartenența la această asociație? A încetat oare ASCOR-ul să mai fie o simplă poartă de intrare în Biserică, în timp ce Biserica a devenit o ușă de intrare în ASCOR? Avem în această dilemă - „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Simțul răspunderii" Lumea aceasta nu pare să fie cea mai bună dintre lumile posibile, mai ales când pietismul, alienarea și zelul dau tonul confesiunilor religioase de tipul: „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine?”. Numai pentru că nu avem conștiința apartenenței noastre originare la trupul mistic al Bisericii, prin harul botezului și participarea activă la tainele lui Hristos, putem să ne punem problema identificării consubstanțiale cu viața unei simple asociații de tineret. Ca ortodocși, ar trebui să știm temeiurile pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (I Ioan 4, 19). Parafrazând, ca ortodocși putem spune că iubim Biserica întrucât Biserica - ca trup viu de credincioși mărturisitori - ne-a iubit mai întâi, în Hristos Iisus. Raportul de apartenență eclezială nu poate fi înțeles în termenii unui voluntarism afectiv. Legătura ontologică a credinciosului botezat cu Biserica nu poate fi comparată cu nici o altă relație, menținută prin contract ori asociere de interese. Când subiectivismul individualist ne ancorează conștiința religioasă în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vor înțelege tinerii abonați la discoteci - fără a-i pomeni pe consumatorii de pornografie, hașiș ori ecstasy - că există un alt drum în viață, clădit prin dragoste și sacrificiu? Cum să convingem miile de indiferenți că identitatea personală obținută prin apartenența la o tradiție spirituală vie și bimilenară este infinit mai bogată decât tirania modelor din muzica rock sau pop de duzină? Ce altă terapie ar putea oferi Biserica patologiilor psihice contemporane dacă nu viața comunitar-agapică, organizată cu sobrietate, bucurie și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
problemele acestei minorități. Lipsesc preoții cunoscători de limbă și cultură țigănească - buni duhovnici și neobosiți educatori - gata să asculte păsul acestor oameni adesea marginalizați, dar și în măsură să ofere îndreptare. Este un semn clar că pentru foarte mulți ortodocși apartenența la Biserică este o funcție a unei identități etnice. Ne putem imagina că doar fascinația pentru ritual și superstiție mai determină membrii comunităților țigănești să ia parte, aleatoriu, la slujbele Bisericii, percepute de cele mai multe ori ca rituri magice. Totuși, universalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apostolul Pavel voia să placă „tuturor în toate”, necăutând folosul său, „ci pe al celor mulți, ca să se mântuiască” (I Corinteni 10, 33). Ar fi greșit ca persoanele cu putere de decizie în ierarhia Bisericii să se lase convinse de apartenența formală a majorității țiganilor din România la ortodoxie. Nimeni n-ar mai putea să mizeze, în zilele noastre, pe conservarea cutumei, adică pe litera legii. Nu asistența pasivă și nedumerită la slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Numai astfel păstorii ei ar putea vorbi nestingherit lumii, oferind familiilor creștine șansa unei catehizări de tip liturgic, cu rigoare teologică, inteligență culturală și bun-simț artistic. O Biserică ce înțelege sensul euharistic al cunoașterii duhovnicești, precum și dimensiunea mistagogică a oricărei apartenențe individuale la Trupul lui Hristos, nu poate întârzia redescoperirea catehumenatului. În sfârșit, într-un context politic marcat de supremația liberalismului, Biserica Ortodoxă - prin cler și popor - nu mai poate cere asistența necondiționată a statului. Dilema educației secularetc "Dilema educației seculare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mereu fascinația lumii vechi pentru Antichitate. La întretăierea marilor culturi și civilizații - cu precădere în bazinul mediteranean - tradițiile s-au disputat mereu cu vehemență. Nimeni nu credea într-o epifanie a adevărului pe un suport tabula rasa. În ceea ce privește creștinismul primar, apartenența la tradiția (parádosis) apostolică era un mod indispensabil de supraviețuire. Din primele sale decenii, tradiția a devenit pecetea identității ecleziale. Edificiu teandric în care memoria sfântă a comunității era păstrată intactă, tradiția ține de un consens tacit în marginea urmelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cumul de teme antice, ci o prezență vie în procesul dialectic (mai precis, dialogic) de apariție, comprehensiune și explicitare a unui sens. Cercul hermeneutic nu mai este considerat un viciu regresiv. Înrădăcinarea omului în istorie ține de determinarea noastră funciară. Apartenența noastră la tradiție și toate medierile lingvistice și axiologice pe care această apartenență le presupune ne interzic să credem că am putea înțelege un autor mai bine decât se înțelegea el pe sine. Conștiința interpretului este o conștiință marcată de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dialogic) de apariție, comprehensiune și explicitare a unui sens. Cercul hermeneutic nu mai este considerat un viciu regresiv. Înrădăcinarea omului în istorie ține de determinarea noastră funciară. Apartenența noastră la tradiție și toate medierile lingvistice și axiologice pe care această apartenență le presupune ne interzic să credem că am putea înțelege un autor mai bine decât se înțelegea el pe sine. Conștiința interpretului este o conștiință marcată de efectele istoriei (wirkungsgeschichtliches Bewusstsein). Finitudinea este pentru om constitutivă și indepasabilă. Pentru că vorbim
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înțelege un autor mai bine decât se înțelegea el pe sine. Conștiința interpretului este o conștiință marcată de efectele istoriei (wirkungsgeschichtliches Bewusstsein). Finitudinea este pentru om constitutivă și indepasabilă. Pentru că vorbim întotdeauna limba unei tradiții anume și pentru că semnificația acestei apartenențe este rescrisă mereu, nu vom reuși niciodată să ne înțelegem pe noi înșine mai bine. Putem aspira doar la o altă înțelegere. Comprehensiunea nu are un punct terminus ad quem bine definit. Pentru Gadamer, orice încercare de comprehensiune actualizează dialectica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vârsta teologică a revelației coabitează. N-am putea răspunde provocărilor rezultate din această nefericită suprapunere? Fără îndoială, „esențialul” se cuvine a fi ocrotit de vulgaritatea predicilor de stadion și de efuziunea pietistă. În același timp, am pierdut prea ușor simțul apartenenței la o tradiție milenară, gustul pentru comuniune, discernământul duhovnicesc - pe scurt, tot ceea ce distinge adunarea liturgică de îmbulzeala superstițioasă ori mulțimea credincioșilor de o promiscuă aglomerație. Există ceva foarte prețios în noi, care trebuie recâștigat, mi se pare, prin experiența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apoi de complexe de inferioritate și, adesea, din cauza stresului de subsolicitare. Unele remedii, în pauzele acestor competiții întru sterilitate? Pentru Ioan Stanomir, un binefăcător refugiu l-au reprezentat lungile plimbări cu bunicul, arestat în tinerețe și dus la Canal pentru apartenența sa la Partidul Național-Țărănesc. Câți bunici însă nu s-au mai întors deloc la casa părintească, fiind îngropați fără cruce în gropile comune (prea comune) ale pușcăriilor staliniste? În locuri pustii și fără nume pe care nepoții de astăzi nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
criticat moda intelighenției apusene și, prin recul, a celei autohtone care cere subiectului să își drapeze identitatea religioasă sub pretenția de pudicitate 1. Într-o țară care a cunoscut totuși un „Bizanț după Bizanț”, mulți intelectuali au decis în favoarea deghizării apartenenței lor confesionale cu ajutorul artificiilor retorice și al sugestiilor criptate. Secole de-a rândul, imperativul kantian al privatizării conștiinței religioase și evacuarea conținutului revelației într-un orizont de pură emancipare etică au dictat tonul defensiv, limbajul minimal și orientarea timidă ale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
credincios, și altceva se petrece atunci când anii de transformare lăuntrică sunt ratați în beneficiul prosperității lumești. Mirenii îmbunătățiți privesc cu durere aceste „pricini de sminteală”, ocrotite de slujbașii unei instituții care s-ar dori definită ca umanitate îndumnezeită. Redescoperirea sensului apartenenței la comunitatea luminată de Evanghelie este urgentă pentru cei confruntați doar cu frivolitatea goală a vameșilor îmbrăcați în haine de farisei. Arta orientală a mușamalizării nu va putea rezista asalturilor din afară. Da: gura păcătosului grăiește, adesea, un adevăr spinos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un deziderat. Ne-am fi putut imagina, așadar, o altă modernitate decât cea marcată profund de modelul teologic al creștinismului occidental? Evident, această discuție este foarte complexă, dar Horia-Roman Patapievici ar fi putut să nu rateze măcar câteva considerații. În virtutea apartenenței declarate a autorului la tradiția Bisericii Răsăritene, era dezirabilă o confruntare a altor modele metafizice născute în interiorul creștinismului decât cele îndatorate scolasticii sau revoluției protestante. Unde se ascunde unicitatea teologică a Răsăritului? Lucian Blaga a surprins tensiunea acestei lumi încă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Astăzi învățăm să gândim altfel. Globalizarea nu este doar un nou cuvânt în retorica săracă a politicienilor. Realitatea mondializării este reflectată în cele mai derizorii contingențe: fructele ne vin din Spania, produsele textile vin din Malaysia, computerele din Taiwan. Sentimentul apartenenței noastre la o istorie comună, care nu mai depinde doar de resursele locale, se întâlnește chiar și la cele mai simple suflete. Ciobanii din Poiana Sibiului știu astăzi cum prețul de transport al lânii depinde de prețul petrolului fixat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dileme identitare. Întâlnirea cu străinul reprezintă întotdeauna un prilej de a te elibera de stereotipii parazite și de a adânci cunoașterea de sine. Nepăsarea față de lumea din afara microuniversului religios al ortodoxiei va dispărea numai atunci când pravoslavnicii vor scăpa de obsesiile apartenenței la o tradiție muzeală. Ireductibilul poetictc "Ireductibilul poetic" Coincidență sau nu, procesul de acumulare orizontală a cunoașterii istorice a căpătat un spectaculos avânt în a doua jumătate a veacului trecut. Atunci, posibilitatea unui război nuclear contura dramatic sfârșitul absolut și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
credibilitate? Nu cumva putem identifica o prejudecată modernă, îndatorată canonului iluminist reprezentat cu inegalabilă savoare de istoricul britanic Edward Gibbon (1737-1794), care credea că educația în republica literelor coincide cu elevația spirituală? În ceea ce îi privește pe monahii primelor veacuri, apartenența la o anumită clasă socială sau prestigiul educației profane conta foarte puțin în exercițiul zilnic al vocației lor fundamentale. Au existat călugări lipsiți de instrucție formală, precum Sf. Antonie cel Mare, recunoscuți îndată ca patriarhi ai deșertului. Alții, trecuți prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tocmai acest triumf al exteriorității și al fugii de adevăr. Nerușinarea mondenității suferă acuzația crucii. Mărturisirea rușinată a păcatului și amintirea morții curmă lanțul trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii radicale a apartenenței noastre la planul veșnic de mântuire al lui Dumnezeu. Păcatul personal se dovedește a fi un penibil proiect demiurgic, lansat pe contraatac, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Practicile ascetice nu vor decât să sporească în noi aptitudinile muzicale care ne permit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vestigiu al trecutului, ci cu eterna veste bună a Bisericii. Introducerea lecționarului ar reprezenta un pas fundamental pentru redescoperirea unității între Scriptură și liturghie, între teologie și rugăciune. Doar aflați pe această punte de echilibru dogmatic creștinii pot dobândi conștiința apartenenței lor la o comunitate mărturisitoare a aceluiași crez și botez. Altminteri, Scriptura despărțită de cadrul referențial al liturghiei Bisericii conține o sumă indefinită de enigme și contradicții care nu pot fi rezolvate de exegeze strict punctuale. Întâlnindu-se cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la această exigență în timpuri de libertate politică și modernizare socială? O asemenea decizie ar echivala cu închiderea ușilor bisericilor creștine în timpul citirii Scripturilor sau al mărturisirii Crezului niceean. Făcând aceasta, Biserica ar renunța la pretenția de adevăr și universalitate. Apartenența la creștinism ar fi atunci similară frecventării unui club privat sau fidelității față de un ordin „elitist”, construit pe himere sectare. Creștinii nu sunt însă rotarieni sau francmasoni, nici în literă, nici în spirit. Acceptarea unilaterală a privatizării credinței ar echivala
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
noțiune ca un concept primar, așa cum este și cazul noțiunii de mulțime pentru care nu s-a putut da încă o definiție în sensul acestui concept. Dicționarele lingvistice afirmă că diversitatea este însușirea a ceva de a fi divers (activitate, apartenență, bogăție, colorit, diferență, evaluare, opoziție, pluralitate, semne, varietate, viețuitoare, vremuri). Conform Dicționarului Enciclopedic Larousse, cuvântul divers (în latină diversus) înseamnă ceva care prezintă caractere de natură sau de calitate diferită. Termenii următori ilustrează diferite sensuri ale cuvântului diversitate: accidente, accese
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]