7,924 matches
-
și asupra amplitudinii pe care aceasta a atins-o. Disciplina s-a descris pe sine ca o dispută a paradigmelor, în care sînt recunoscute în general trei școli de gîndire, despre care se spune că avansează teorii incomensurabile. Așa cum am argumentat mai sus, aceasta nu concordă cu conceptul de paradigmă propus de Kuhn. Potrivit ideii generale a acestei cărți, disputa paradigmelor poate fi înțeleasă mai corect ca un stadiu istoric particular al dezbaterii dintre teoriile asupra relațiilor internaționale, atunci cînd disciplina
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
statului sau din natura regimurilor. El îi numește pe acești teoreticieni cînd "reducționiști" (opunîndu-i structuralismului), cînd "behavioraliști", behavioralismul fiind definit în mod surprinzător ca "explicație în termeni de unități care au un anumit comportament" (Waltz 1979: 64).2 Așa cum voi argumenta în continuare, Waltz este forțat de propria sa logică să-și relaxeze și asumpțiile sistemice asupra anarhiei. În reconstrucția care urmează a argumentării lui Waltz, ținta sa reală nu pare a fi reducționismul ca atare, ci o teorie care să
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
firmelor este, pe de altă parte, mult mai mare. Ideea esențială a teoriei sale nu este care dintre unitățile individuale supraviețuiește, ci ce tip de unități supraviețuiește: și atît firmele, cît și statele reușesc. El ar putea de asemenea să argumenteze că statele există de secole, în timp ce firmele sau alți actori transnaționali nu. Acesta este un argument valabil numai dacă acceptăm în prealabil două lucruri (care pot fi și ele combinate circular): uniformitatea fundamentală a organizațiilor politice ca state și "asemănarea
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
teoriei stabilității hegemonice consideră regimurile internaționale ca bun public internațional (Keohane 1984). Reprezentantul cel mai de seamă al acestei orientări, Robert Keohane, refuză să fie asimilat teoriei stabilității hegemonice. Lucru corect pînă la un punct. El contestă teza a treia, argumentînd că declinul puterii hegemonice poate pune în pericol păstrarea ulterioară a unui bun public, dar că, în schimb, hegemonia ar putea fi înlocuită de cooperare. Aceasta readuce în discuție critica pe care el și Joseph Nye o făcuseră realismului, în
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de către un singur lider este cel mai probabil să intervină. Kindleberger (1976: 26 și urm., 38) a analizat pe larg diferitele posibilități pentru asigurarea bunului public și le-a respins pe toate, cu excepția a ceea ce el numea primat. El a argumentat că orice administrare, fie cu ajutorul legilor, fie cu ajutorul instituțiilor, este prin definiție dependentă de guverne și de interesele lor. Acest lucru scoate din discuție altruismul, pentru că el va fi depășit de interesul egoist. Dar nici egoismul recunoscut nu garantează că
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
relativ. În plus, se poate vorbi de entropie doar dacă beneficiile "pasagerilor clandestini" sînt convertite într-o putere totală care să concureze puterea hegemonului. Pentru acest motiv, unii critici ai teoriei stabilității hegemonice (și ai politicii externe a SUA) au argumentat că entropia provine din posibila amînare a ajustărilor structurale. Aceasta seamănă cu renumita definiție pe care o dă Karl Deutsch puterii, ca fiind capacitatea unei persoane sau a unei organizații de a impune mediului o proiecție a propriei sale structuri
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cele mai eficace de influență. Comparativ cu neorealismul lui Waltz, teoria stabilității hegemonice contribuie în mod clar la extinderea sferei analizei și definește diferit granițele disciplinei. Saltul idealist al lui Kindleberger pentru a apăra interesele SUA cu ajutorul teoriei stabilității hegemonice Argumentînd că rolul conducător al Statelor Unite a fost în general benefic ordinii internaționale liberale, Kindleberger a stîrnit desigur o contradicție. După războiul din Vietnam, acest tip de argument se situa cu siguranță împotriva curentului opiniei publice mondiale și, într-o anumită
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în general benefic ordinii internaționale liberale, Kindleberger a stîrnit desigur o contradicție. După războiul din Vietnam, acest tip de argument se situa cu siguranță împotriva curentului opiniei publice mondiale și, într-o anumită măsură, al opiniei academice. Din moment ce el a argumentat că sistemul Bretton-Woods n-a supraviețuit pentru că el necesita o disciplină politică, pe care Statele Unite nu mai erau destul de puternice să o impună celorlalte țări, teoria sa a avut implicații politice și ideologice foarte puternice. Într-adevăr, ca și cu
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de altă parte, ca o reminiscență a lui Carr (vezi cap. 2), prudența lui Strange în fața unei retorici a rațiunii și realității, folosită ca metodă conservatoare de apărare. Un funcționar guvernamental care nu reușește să blocheze o schimbare propusă, poate argumenta că aceasta nu este în mod real posibilă, indiferent dacă este adevărat sau nu. Dar o astfel de restrîngere conservatoare poate proveni și dintr-o sursă pur cognitivă; teoriile consacrate influențează posibilitățile de alegere. Întrebarea "cine trage foloasele?" poate fi
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
state, managerii corporațiilor, oamenii de ștință, bancherii și jucătorii de pe piață. Cartierul lor general nu este la Washington, ci la New York, Chicago și Los Angeles (Strange 1990a: 262-5). Această clasă transnațională constituie baza unui "imperiu nonteritorial" (Strange 1988b: 7). Strange argumentează că puterea statelor trebuie evaluată pornind de la poziția lor în acest imperiu. Nu cifrele naționale în domeniul comerțului, ci capacitatea transnațională de a influența și a beneficia de pe urma asigurării nevoi-lor societale este primul criteriu al autorității guvernamentale, în economia politică
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
diplomatic. Se poate spune că Gilpin și Strange consideră că doar ridicîndu-se la o nouă înțelegere a acestei legături, încercarea de a edifica o diplomație care să funcționeze ar putea fi încununată de succes. CONCLUZIE FRAGMENTAREA REALISMULUI Introducere Această lucrare argumentează că teoretizarea realistă din disciplina relațiilor internaționale poate fi văzută ca o continuă încercare, mereu eșuată, de a transpune principiile societății internaționale europene în noul context al secolului al XX-lea. Această transpunere a viziunii asupra lumii caracterizată de scepticism
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
metateo-retice, cum ar fi matricea metateoretică propusă de Onuf sau de Hollis și Smith, distincția lui Keohane între raționalism și reflectivism și despărțirea postpozitivismului de pozitivism. Prezenta secțiune se va concentra asupra a patru observații. În primul rînd, se va argumenta că disputa paradigmelor, prima încercare importantă de a trezi conștiința metateoretică în domeniul relațiilor internaționale, s-a confruntat totuși cu unele dificultăți conceptuale. Acest lucru a dat naștere unei noi tipologii, numite aici matricea meta-teoretică. Matricea metateoretică înglobează două dispute
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
keynesian-beveridgian. Statul bunăstării sociale și democrația Într-o anumită măsură, statele bunăstării sociale postbelice au fost punctul culminant al procesului de creare a statului-națiune ale cărui începuturi odată cu Revoluția Franceză au fost schițate mai sus. În 1950, T.H. Marshall a argumentat că a fost permisă completarea cetățeniei politice, care câștigase drepturile asociate democrației liberale, cu cetățenia socială, implicând o serie de drepturi statutului bunăstării sociale.13 Dar, în același timp, altă mișcare a pus, la modul serios, sub semnul întrebării viabilitatea
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în refuzul lor împotriva statului, sau cel puțin al statului care devenea din ce în ce mai intervenționist în prima jumătate a secolului al XX-lea, pledând în schimb în favoarea libertății individului având posibilitatea de a alege piețele sau situațiile gen piață. După cum a argumentat Claus Offe,23 criticii de dreapta și de stânga aveau în comun un număr de puncte de vedere, cum ar fi pledoaria libertății individului și critica asupra unui stat excesiv de birocratic. Într-adevăr, câțiva din succesorii lor de astăzi, atât
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
într-un fel guvernele naționale considerându-se nivel cheie a luării deciziilor. Dezbaterea a fost artificială atâta timp cât s-a constituit în mare parte din sceptici care avansau idei nefondate ce erau ușor de dărâmat, atâta timp cât, după cum se știe, nimeni nu argumenta la modul serios că regiunile ar trebui să înlocuiască statele-națiune. Dar o versiune slabă a ideii de "Europă a Regiunilor", promovată în mod deosebit de landurile germane în 1990, a avut o oarecare importanță de vreme ce a făcut ca unele state (de
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
au afectat sistemul francez al guvernării teritoriale. Abordarea generală adoptată este, în primul rând, de a prezenta aspectele generale ale situației franceze (Partea I). Aceasta este o consecința a ceea ce s-a numit abordare instituționalistă istorică asupra științei sociale care argumentează că istoria impune o cale determinată (path dependencies) care afectează dezvoltările ulterioare. Referitor la situația franceză, un "moment" important a fost Revoluția Franceză care a început în 1789, dar aceasta poate fi înțeleasă doar în contextul evoluției monarhiei franceze către
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în aceea că, prin asigurarea de servicii sociale generoase i-a ancorat pe cetățeni mai adânc în situația politică națională. Cu alte cuvinte, acesta ar putea fi privit ca o consecință și ca o prelungire a cetățeniei naționale, după cum a argumentat T. H. Marshall la începutul anului 1950.19 Indiferent de mecanismele actuale folosite în colectarea și redistribuirea resurselor, și de statutul lor, federal, unitar sau descentralizat, statele bunăstării sociale erau similare în ceea ce privește tipul de procese instituționale pe care le încurajau
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
deținea niciun fel de caracteristică de tipul gen, culoare sau religie, ci era pur și simplu un individ care își alegea reprezentantul pe care îl trimitea la Paris.12 Printre cei care au promovat descentralizarea au existat câțiva care au argumentat că aceasta nu va discredita percepția iacobină a ideii de cetățenie și nici legătura dintre cetățean și stat. Însuși Mitterrand a comentat că, din contră, reformele au amplificat și au dezvoltat iacobinismul. În loc să se bazeze pe centralizare, standardizare și uniformizare
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
În loc să se bazeze pe centralizare, standardizare și uniformizare, "noul" iacobinism va fi de aici înainte caracterizat de descentralizare și pluralism. Al patrulea motiv principal în favoarea reformelor este legat de cel precedent și are în vedere sistemul administrativ francez. S-a argumentat că deciziile luate în cadrul ministerelor centrale din Paris au fost impuse și restului țării fără a se face o consultație adecvată în prealabil. Această descriere a fost cumva exagerată, iar realitățile implementării și formulării politicii au fost mai complexe decât
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și politic era "blocat".13 Apoi, descentralizarea urma să fie un mijloc de "deblocare" a sistemului prin nivelurile îmbunătățite de participare cetățenească dar și prin provocarea modernizării și dezvoltării acestuia. Dar în ce măsură aceste reforme și-au atins scopurile? Se poate argumenta că niciunul dintre aceste scopuri nu a fost atins pe deplin. Principalii beneficiari ai acestor reforme au fost, cel puțin la început, într-adevăr notables locali, în special cei din orașele mari, după cum s-a menționat și în lucrarea Le
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
iar, în cazul statului francez, descentralizarea a fost botezată drept "la décentralisation de la pénurié" ("descentralizarea penuriei). În timp ce aceste critici sunt pe deplin justificate, totuși ele nu relatează întreaga poveste și chiar subestimează contribuția reală a reformelor de descentralizare. Ceea ce vom argumenta aici în mod contrar, este că reformele chiar au generat schimbări radicale în sistemul politico-administrativ francez dar că acele schimbări nu au corespuns întotdeauna intențiilor reformatorilor originali și cu siguranță nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor noilor regionaliști și
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
anii 1990. Este evident că multe din aceste idei au fost păstrate cu sfințenie în legile promulgate în timpul anilor 1990, dar și în propunerile raportului Mauroy. Noua legislație și raportul au fost criticate, pe de o parte, de cei care argumentau că procesul de descentralizare nu fusese dus destul de departe, iar pe de altă parte, de cei care credeau că schimbările legislative au mers prea departe, discreditând autoritatea statului. Există, totuși, mici dubii că ar fi o încercare serioasă de a
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
departamentale, a jucat un rol important în asigurarea protejării intereselor departamentului și municipalității împotriva posibilelor pericole care ar putea veni atât din partea regionalizării cât și a mișcării către asociațiile intermunicipale.9 Departamentul după reformele de descentralizare din 1982 Unii au argumentat că departamentul a fost autoritatea locală care a câștigat cel mai mult de pe urma reformelor de descentralizare.10 Cel mai important câștig a fost probabil schimbarea funcțiilor prefectului și ale președintelui consiliului departamental (conseil général). Anterior, prefectul era cel care exercita
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și izolaționiste din rândul clasei politice, astfel blocând intrarea în politică altor secțiuni ale populației cum ar fi femeile; și reprezintă un obstacol pentru modernizarea politicii și a descentralizării 19. Unul dintre criticii cei mai direcți este Yves Mény care argumentează că sistemul este una dintre cauzele corupției din Franța 20. Sadran, fiind conștient de aceste obiecții, punctează câteva avantaje: poate constitui o piedică pentru descentralizare (acesta a fost și argumentul lui Michel Debré menționat mai sus), iar clasa politică ar
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și înlocuirea acestora cu circumscripții electorale departamentale bazate pe Corpurile Publice de Cooperare Intercomunală cu fiscalitate proprie (EPCI), care corespund mult mai bine trăsăturilor demografice și socio-economice ale Franței contemporane. Nu prea există îndoieli că senatorul ar avea dreptate când argumentează faptul că circumscripțiile cantoanelor sunt într-adevăr un anocronism în Franța de azi, date fiind mișcările masive de populație de la țară către oraș. Dl. Masson a propus adoptarea, cel puțin în cantoanele cu mai mult de un consilier, unui sistem
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]