17,527 matches
-
o dată cu viziunea solidității șoldurilor și a pulpelor impresia de animal viguros. - Nu trebuia să vii aici! adăugă Ioanide ca pentru sine,privind îngrijorat în toate părțile. Sultana, ca o somnambulă, păși înainte și era gata să treacă pragul biroului, când arhitectul o luă de mână și o duse repede în odaia în care dormea, închizînd în urmă-i toate ușile. Ideea că Tudorel putea să vină dintr-o clipă într-alta îl impacienta. După aceea se întoarse spre Sultana, care se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide nu clipi la tutuire și păstră o atitudine blândă, nici paternă, nici complice. - Sunt oricând gata să-ți dau un sfat bun. - Ce sfat? ripostă fata disprețuitor. Vreau să scap de chinul acesta. Te rog să vii cu mine. Arhitectul nu îndrăzni a mai cere lămuriri cu vorba, deschise numai ochi mari, interogativi. - Tata a chemat un cunoscut al nostru, un doctor, care a venit cu un nepot, Kevorg. Doctorul zice că trebuie să mă mărit și-mi propune pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că nu-i acorzi nici o importanță... Nici nu ești obligat să dai divorț. Sunt liberă, mergem în Egipt, unde am rude. Tata îmi oferă bani. Acolo poți construi și piramide dacă vrei. Fața lui Ioanide deveni deodată serioasă și, ca și cum arhitectul ar fi uitat că este cu cineva în odaie, începu să se plimbe în sus și-n jos, cu mâinile la spate, meditând. Sultana îl privea crezând că reflectează asupra propunerii. Ioanide era însă profund jignit și trecea printr-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai tată era el! Pe de o parte se scandaliza de purtările Pichii și voia s-o citeze spre a o moraliza, și el însuși aici, la câțiva pași de Elvira, ședea de vorbă cu Sultana. Aducîndu-și aminte de Tudorel, arhitectul ieși repede din odaie și trecu în birou, unde băiatul îl aștepta, întîmpinîndu-l, i se păru, cu o imperceptibilă ironie. Tudorel fu repede concediat și invitat să vină după masă. Întors în camera sa, Ioanide fu oarecum mirat de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
imperceptibilă ironie. Tudorel fu repede concediat și invitat să vină după masă. Întors în camera sa, Ioanide fu oarecum mirat de a regăsi pe Sultana, într-atît gândurile îl absorbiseră cu totul. Considerând nedelicată prezența fetei în aceeași casă cu Elvira, arhitectul își adună toate resursele spre a o scoate afară. O prinse de amândouă mâinile, trăgînd-o șăgalnic de pe scaun, o tapă ușor pe obraz, consimți chiar cu lașitate a fi îmbrățișat și sărutat. - Sultana, zise el, da, de multe ori am
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcând de departe impresia stăpânirii de sine, datorită redusei sale emoționabilități, privi cu interes pereții, tavanul, mobilele. Nu cunoștea noua locuință a lui Ioanide și, intrat în birou, examină foarte curios totul, oprinduse la gravuri, pipăind tencuiala cu degetul. Mărturisi arhitectului că apartamentul i se pare foarte frumos, ceea ce produse plăcere vădită aceluia. Biroul lui Ioanide era de altfel nu se poate mai simplu, într-o casă economică, ridicată de el pentru un proprietar care îi cedase folosința pe câțiva ani
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de albă și cu antiteza rafturilor în tonul nucului luau ochii. Prin-tr-un lanț, atârna de mijlocul bolții un candelabru mic de alamă cu câteva lumânări. În ușa fără cadru de lemn și cu partea superioară curbată, ce conducea spre sufragerie, arhitectul introdusese de o parte și de alta doi mici pilaștri orientali, foarte brodați, pe care îi căpătase de la Manigomian și pe care avea, nici vorbă, de gând să-i scoată în caz de mutare. Glaful ferestrei era dintr-o felie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
jocului de expresie, o combătea cu vehemență în gândul lui, găsind că e inutil a o denunța, fiindcă Butoiescu ar fi tăgăduit-o cu îndărătnicie, păstrând aceeași ținută obsecvios ironică, ceea ce ar fi însemnat acum că insinuează firea bănuitoare a arhitectului, psiholog hazardat. Cu Dan Bogdan cazul ședea altfel. Acesta, în momentele sale de ironie facială, era impenetrabil pentru arhitect. "Oare ce vrea să spună? se irită Ioanide. Că delirez, făcând planuri extravagante? Cu toate astea, el însuși recunoaște că, teoretic
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ar fi tăgăduit-o cu îndărătnicie, păstrând aceeași ținută obsecvios ironică, ceea ce ar fi însemnat acum că insinuează firea bănuitoare a arhitectului, psiholog hazardat. Cu Dan Bogdan cazul ședea altfel. Acesta, în momentele sale de ironie facială, era impenetrabil pentru arhitect. "Oare ce vrea să spună? se irită Ioanide. Că delirez, făcând planuri extravagante? Cu toate astea, el însuși recunoaște că, teoretic, sunt rezonabile, comunică asta la toți, pare convins." Ioanide, fire lucidă și foarte analitică, complica pe Dan Bogdan, al
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și, ca într-o întrevedere obișnuită, așteptă de la musafir, cu o anume interogație din ochi, motivarea vizitei matinale. Bogdan întîrzia s-o dea și, cu tot aerul lui preocupat, de altfel permanent, se părea că prezența lui este numai convențională (arhitectul era totuși convins că nu). După oarecare muțenie reciprocă, vizitatorul informă pe Ioanide că starea lui Ermil Conțescu era mult mai bună. Nu numai că nu murise, dar nu suferise nici un accident - paralizie, afazie; medicii se îndoiau chiar că fusese
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pași prin birou. - Cine? se miră Dan Bogdan, găsind că, aplicată în cazullui Conțescu, expresia era inoportună, măcar în acea zi. - Gonzalv Ionescu. Lar a ratat catedra. Când o afla, se-m-bolnăvește. - A aflat, confirmă Bogdan, râzând încet de neprevăzutapoantă a arhitectului. A fost și la Conțescu acasă. Probabil că va veni să te vadă și pe dumneata. - De ce? se sperie Ioanide. - Vrea ca în timpul boalei să i se ofere suplinirea catedrei lui Conțescu și îmi închipui că te va ruga să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
profesorale și avid de propuneri și litigii, găsea lucrul foarte legitim. Dacă un profesor nu-și poate ține cursul, e firesc să fie suplinit. Aspectul formal înăbușea la Bogdan sentimentele umane, afară de cazul când o minte liberă i le sugera. Arhitectul, impacientat, scoase ceasul din buzunar și-l consultă, ceea ce reprezenta o somație discretă pentru Dan Bogdan. Acesta își adună toți mușchii feței într-o sforțare ultimă, privi și el ceasul ca să câștige timp, apoi mărturisi că în afară de plăcerea de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vreo cincisprezece ani și care-l cunoscuse când el, Ioanide, era băiat de vreo paisprezece ani. Oprescu era un om inofensiv, dar faptul de a-l fi știut pe Ioanide juvenil îl autoriza, în filozofia lui gherontocratică, să aibă față de arhitect, când îl întîlnea, la câțiva ani o dată, o ținută protectoare și până la un punct surprinsă. Avea aerul de a se mira că acel băiat a putut să ajungă un om matur, mergând pe picioarele sale, și să aibă un rost
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tare încît într-o bună zi se rase în cap. Dan Bogdan îl chestionă, natural, asupra motivului neobișnuitei acțiuni; nu bănui vreodată că el era cauza noii înfățișări a lui Ioanide. Cum Oprescu se pregătea să-i comunice rezultatul calculelor, arhitectul îl privi fix cu ochii lui albaștri, aproape opalini în bătaia soarelui, și cu expresia cea mai serioasă zise: - Domnule, mă confundați, eu nu mă numesc Ioanide! Și lăsă pe bătrân înmărmurit. După masă, Ioanide primi pe Tudorel în birou
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe bătrân înmărmurit. După masă, Ioanide primi pe Tudorel în birou. Aștepta cu emoție acest moment dificil, deoarece fiul său i se părea tot G. Călinescu atât de impenetrabil ca și tagma celor mulți moralmente căreia îi aparținea Dan Bogdan. Arhitectul făcea silințe să-și rememoreze firea lui de la vârsta echivalentă și nu izbutea. Practic, folosea autoritatea și cunoștințele sumare și obiective asupra epocii juvenile, cu toate astea rămânea ceva indefinibil, ce rezista înțelegerii și voinței sale. Astfel, câinele său Stolț
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lăsîndu-se jos, refuza cu respect a se supune. Avea o voință, o rațiune a sa ireductibilă. Așa va fi cazul și cu adolescenții (presupunea Ioanide), nu mai puțin imposibilitatea de a prinde toate elementele sufletelor lor îl turbura. În general, arhitectul observase că spiritul tinerilor cu care avea mai des de a face e suspicios, oscilant, tras între doi poli: admirația subită pentru câte un om matur (veșmînt schimbat al instinctului supunerii filiale) și o recalcitranță tot atât de subită, degenerând în dezamăgire
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căuta Ioanide o imagine în arhiva familiei, sprijinit pe teoria saltului peste o generație a tipurilor ereditare. Tudorel răspunse la întrebarea lui Ioanide că merge la cursuri (urma Dreptul) cât e strict necesar, că nu i se par captivante, iar arhitectul îl asigură că n-are nici o intenție să-l controleze, că și el în aceeași condiție fugea de școala oficială (cît era permis având în vedere specialitatea),preferînd lectura, experiența directă, prieteniile. Apropo de prietenii! Ce fel de individ era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din cercurile de amici. - Probabil, emise Ioanide ipoteza în chipul cel mai detașat,spre a nu jigni pe Tudorel, e un tânăr inteligent, îl cultivi pentru plăcerea convorbirii. - Avem concepții comune, zise Tudorel cu o modestie care i se păru arhitectului ironică și agresivă. - Aha, aveți concepții! Foarte frumos! glumi Ioanide. Sămi le destăinuiți și mie odată. Vă invit pe amândoi. Propunerea fu înregistrată în tăcere și cu rezervă. Ioanide își alcătui o ținută gravă și confidențială și, ridicîndu-se în picioare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și Gavrilcea, zise Tudorel cu o nuanță de fanatism și pedanterie juvenilă, e o comunitate de concepții. - Ce tot îmi dai zor cu concepțiile? Începu a se irita Ioanide.De concepții îți vorbesc eu? Care concepții? Luat pripit, tânărul tăcu. Arhitectul se crezu obligat să-și îndulcească pedagogia. - Dragă Tudorel, tu ești acum un bărbat în toată puterea cuvântului, responsabil, îți dai seama prin urmare că o fată poate fi împinsă la un gest greșit care să-i strice existența. Întrebarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aldumitale și domnișoara Pica au concepția coabitării libere, tu nu te amesteci? Tudorel, lăsând puțin pleoapele, cu un zâmbet ce i se păru lui Ioanide foarte echivoc, spuse: - Ce drept avem să ne amestecăm în viața altora? "Să știi, bănui arhitectul, că ipochimenul face aluzie la mine. M-a văzut." Cu toate acestea, socoti că nu există analogie veritabilă între purtările lui și ale Pichii. Pretenția de filozofie a lui Tudorel îl intrigă. Își dădu seama că nu e nimic de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să stau odată serios de vorbă. Și cu aceasta, Ioanide concedie pe Tudorel. Era îngîndurat. În casa lui, din sângele lui, se ivise o ființă care gândea altfel decât el și mai ales într-un chip pe care îl ignora. Arhitectul, turburat, se duse în odaia sa și se-ntinse pe pat. Trăise o zi plină de contrarietăți și se descoperea la sfârșitul ei, la vârsta de cincizeci de ani, în fața unor realități cu totul nebănuite până atunci. Câinele Stolț sări
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
s-a strâns aici fără a dizloca pe alții, și locuințele, deși nu aspiră la somptuozitate, sunt îndeobște suficiente și confortabile, cu toate că obligate la un spațiu relativ restrâns. Nici un imobil nu poartă pecetea marelui stil. Ridicate de constructori sau de arhitecți de mâna a doua, ele sunt de cea mai variată arhitectură, imitații ale manierei Mincu, stil Secession (ușă în potcoavă, balustrade învelite în niște enorme frunze de stuc, ca și făcute dintr-o ceară care, topindu-se, a rupt contururile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Paulina, se căsătorise cu Conțescu. Erminia fusese cu un sfert de secol în urmă obiectul unei iubiri mistice din partea lui Ioanide, care apoi, instabil, o uitase pentru Elvira. Dar Erminia luase platonismul în serios și rămăsese credincioasă imaginii lui Ioanide. Arhitectul și Erminia își reluară apoi raporturile în forma prieteniei discrete și suave, însemnînd pentru unul aspirația către puritatea de care nu era totdeauna apt, iar pentru celălalt o adorație ilimitată pentru valoarea idolului său. Ioanide își făcuse în podul casei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
voia să fie liniștit sau când se plictisea de lume, și Elvira, care știa de aceste capricii, nu-l căuta niciodată aici și nu frecventa pe Hergoți. În schimb, însă, Conțescu și Paulina, având în vedere că între Erminia și arhitect exista o logodnă spirituală, îl numeau pe Ioanide în glumă "cumnate". G. Călinescu - Spune, cumnate, zise deci Conțescu, ce-a mai făcut Hergot? Acesta își pierdea clientela, și așa puțină, prin specializare și prin excentricitatea cartierului, din cauza indolenței și sentimentalismului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
natura raporturilor, și ieși repede pe ușă spre a se urca în trăsura ce-l aștepta încă afară. Numai Gonzalv ascultă totul posac, atent, preocupat parcă să prindă știri mai serioase. Un singur element nou reținuse Gonzalv: strânsa relațiune dintre arhitect și Conțescu, de care nu avusese nici o idee, pentru că socotise pe Ioanide cu totul în afara intereselor sale, și când îl căutase acasă făcuse asta din simplu tic. Expresia "cumnate", al cărei umor nu-l pricepu, îl alarmă. Se decise să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]