3,543 matches
-
Așteptam un răspuns din partea lui, dar el Îl urmărea pe Sanger ca un vînător din ascunzătoare. Psihiatrul se apropia de piscină, ținînd În mînă un prosop uscat. CÎnd micuța franțuzoaică ieși din apă, el o Înfășură În prosop, uscîndu-i cu blîndețe umerii, În timp ce se holba la sfîrcurile ei În plină creștere. Ascunse pe sub prosop, mîinile Îi zăboviră pe sînii și fesele ei, apoi Îi adunară și-i răsuciră părul, lăsîndu-i-l pe ceafă Într-o coadă grea și umedă. Era o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tufe sălbatice, împletite ca niște cuiburi. Cumpărase totul încet. Cât prindeai cu privirea era un regat doar al lui și al ciorilor, toamna, ori al graurilor, când înverzea. Omar recunoscu: rareori mai văzuse o asemenea oază de singurătate și de blândețe, darămite să locuiască în ea! Respiră îndelung, să își umple plămânii. Aerul era plin de ace și promoroacă. Heleșteul dormea ca un ochi sub o pleoapă și fuioare de abur îl bântuiau. Acolo, în fața câmpiei de gheață, se simți prima
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
doborâtă. Îi legaseră fălcile, ca să stea încleștate. Îi înnodaseră părul la ceafă, îi scurtaseră unghiile, o spălaseră și o șterseseră cu un prosop zdrențuit. Numai giulgiul plătit de tată-său era ca spuma de lapte, ca puful de gâscă, ca blândețea lui Dumnezeu. Mintea lui de copil se oprise la gândul că raiul e un raft cu pachete învelite ca niște cadouri în hârtii noi. Mezelarului i se spunea Pablo și era cel mai tânăr din grup. Omar nu putea să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
au să plece mai departe, spre nord. „E o călătorie a comorii“, îi spusese zâmbind, însă el credea asta o Dorugh-e Sisdah, așa că râsese și se hârjonise tot drumul cu băieții și fetele celorlalți. Dorugh-e Sisdah e o păcăleală a blândeții, o minciună de spus numai celor apropiați, o dată pe an, la sfârșit de Nowruz. Se zicea: „Am să te iau în Kerman, unde văru-meu a dezgropat o comoară“. Mai că ai fi putut să o crezi, gândind că și alții
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
socrului ei, din Tabriz, afganul stătu nemișcat ca o piatră, dar părea că pricepe ce își spuneau. Ghazal nu îi mai vorbise de mult rudei ei și era destul de încurcată. Bătrânul ervad o recunoscu și-i răspunse la telefon cu blândețe, ungându-i urechea cu politețurile taruf-ului lor de persani dintr-o stirpe veche: — Saretoun dard nakoné, zise nora. — Rouyé mahetan ra miboosim, îi răspunse. — Ekhtiar darin. — Pahtoun ra mibossam, spuse el, ca și cum ar fi venit s-o pețească. După perfidia
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
iarba pe care te culci. Abia atunci ai afla cu adevărat ce este singurătatea..." XXI ― Pe urmă, am auzit foșnind un chiparos... Două mâini răcoroase mi s-au lipit de obraz. Și o voce ușor răgușită mi-a spus cu blîndețe: "Liniștește-te, nu te mai gândi la lucruri neplăcute..." "Așa voi face, am zis, însă te rog să rămâi lângă mine"..."Rămîn, a șoptit Ana. Rămân căci avem o cicatrice comună." Vorbele ei mi-au dat curaj, cu toate că nu le-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Și cu ce mai pusese Aglaia o vorbă, cu ce mai auzise de la fostul stăpân, meșterul se hotărâse. Îi dădea fata. 25 După alergătură, a pus piciorul în prag și-a chemat-o față. Întâi i-a spus cu duhul blîndeții: - Îl iei, tată, pe domnul Stere de bărbat? Lina a tăcut puțin și pe urmă a răspuns: - Eu nu mă mărit, așa să știți dumneavoastră! Și-a fugit în odaia alăturată. Bătrânul a lăsat-o puțin și pe urmă a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și tu a dracului? 93 De atunci nu se mai încumetase să-l întrebe ceva. Îl simțise multă vreme ca pe un străin, dușmănos. La vreo săptămână, într-o seară, pe când ședeau amândoi la masă, el a certat-o cu blîndețe: - Măi femeie, de ce nu mă lași tu să fac treabă? Că eu una am învățat: e rău să te lași sfătuit de muieri. Ce ți-a băgat mă-ta-n cap? Să te trec în acte? Eu te trec, nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care-i îngheța pielea. Popa Metru iar se apleca asupra ei: - Ia mai spune... - Spun, părinte. - De curățit, te cureți? - Mă curăț. - Îți speli trupul? - Mi-l spăl. - Așa să faci pentru sănătatea ta, că Domnului îi place curățenia și blândețea. Da farmece faci? O dată înlemnea baba. - Părinte, ce să zic? Mai dau câteodată în plumb la vreo neisprăvită, descânt cu cărbuni, arunc răul pe câini, mai scot cîte-un junghi... - De dat în cărți, dai? -Dau. - Să nu mai dai și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-te în genunchi, pot să vorbesc un pic cu ea? Numai dacă-i îndeplinești orice poruncă, spuse stăpâna, înmânându-mi lesa. Avea tocuri atât de înalte încât mușchii pulpelor îi stăteau încordați ca niște pumni încleștați. Am luat lesa cu blândețe. Nu mi-a plăcut niciodată să răspund de alți oameni. Păi, ia-mi ceva de băut, i-am sugerat. Îți ordon. Două, ca de obicei, îi spuse Sally barmanului. Și trece-le în contul meu. —Ai un cont aici? Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
terasă rămase, totuși, neluminată, astfel că pielea lui Violet avea o paloare ireală pe fundalul întunecat, cu fața și cu umerii care păreau că plutesc printre umbre, asemenea unor buchete de crini. Ce s-a întâmplat? o întreba Janey, cu blândețe... Poți să vorbești? Janey îi dădu la o parte o șuviță de pe frunte. Parcă era scena din Pietà; pe Janey o prindea perfect rolul de madonna, cu fețișoara ei drăguță pe care se citea îngrijorarea. Brațele ei, care o susțineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Hugo nu se putea abține să nu facă pe nebunul nici când se afla în pericol de moarte. Dar voia să te avertizeze în legătură cu mine, deci cred că ține la tine, Ben, zisei eu, cu cea mai mare grijă și blândețe de care eram capabilă. Nici unul dintre cei care mă cunosc cu adevărat nu s-ar fi lăsat duși de așa ceva; de fapt, vedeam cu coada ochiului cum Hugo se strâmbă din ce în ce mai tare. —Nu ți se pare logic? Ben avea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
inima. Erau acum complici, la fel ca în trecut. Khâli își trase în față pulpana jubbei și se așeză cu picioarele sub el pe o rogojină din pai împletit, la intrarea odăii surorii sale. — Întrebările tale îți sfâșie mintea cu blândețe, precum neaua de pe muntele Kolair care arde obrazul mai tare decât soarele deșertului. Dintr-odată încrezătoare și chiar ghidușă, Salma îi zvârli fără menajamente: — Ce-mi răspunzi? Cu un gest care nu avea nimic spontan, lăsă capul în jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
slab al taberei adverse: în cazul ei, dorința de a-și ușura conștiința. Întotdeauna trebuie să știi care e cea mai mare slăbiciune a adversarului. Bonham știuse probabil că va fi ușor. Întâi puțină muncă de intimidare, apoi afișarea unei blândeți și compasiuni aparente. Era tiparul clasic. Inspectorul de poliție trântește scaunul deoparte, apoi îți pune o mână pe umăr și te consolează. Polițistul bun - polițistul rău, chiar dacă era aceeași persoană. Făcuse și ea asta de zeci de ori. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lente apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi sunetele încep să scadă, furia se depărtează, scena rămâne în întuneric, câteva tunete îndepărtate, zgomotul murind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a fost întotdeauna cumpătat, - nedespărțindu-se niciodată de verdeață, niciodată supărîndu-și părinții. Toate informațiile biografice pe care le avem la îndemînă vorbesc de un Oliveira Salazar copil-model, înzestrat cu acele virtuți cu atât mai antipatice cu cât sunt mai precoce: blândețe, cumpătare, fiu-model, prieten-model. Micul Oliveira, cum spun unii biografi, ascunde în buzunare pâinea care i se cuvine, ca s-o împartă sărmanilor din sat. Nu se ceartă niciodată cu ceilalți copii. Nu pierde nici o slujbă din biserica Santa Madre. Este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
desenul În 1907 sau 1908, fusese și profesorul de desen al mamei. Venise din Rusia la Începutul anilor nouăzeci În calitate de corespondent străin și ilustrator al revistei londoneze Graphic. Se zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
făcând paradă că acționau pe furiș. Aveam o pușcă de vânătoare și un automat belgian și ne străduiam să ignorăm decretul conform căruia orice persoană ce deținea ilegal arme de foc era executată pe loc. Soarta ne-a tratat cu blândețe; nu s-a Întâmplat altceva mai grav decât șocul pe care l-am suferit În miezul unei nopți de ianuarie, când o siluetă de tâlhar Înveșmântată În piele și blană, s-a furișat printre noi - dar s-a dovedit a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
urmărind mingiuca fetișcanei, simt că pot fi acel punct visat cândva. Despre care chiar începusem să scriu o baladă cu cuvinte despre tristeți care nu mă încercaseră, despre părăsiri prin care nu trecusem, cu amintiri care nu mă bântuiau, cu blândețea unei Luminări pe care o presimțeam doar, fără să știu în ce timp se ascunde, cum voi coborî sau voi urca întru ea. Un punct spre care, iată, vin aceste cuvinte--câlți, cuvinte-vălătuci, cuvinte fără alt trup decât un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lumini în cele mai pustiitoare rătăciri ale beznei. M-a adunat mereu din risipiri, redându-mă din cioburi, sprijinindu-mă să mă înalț, să fac iarăși acel dintotdeauna greu, copleșitor, nou pas întru coborâre. Biblioteca, într-un minunat fel, cu blândețe și statornică îngăduință, mi-a îndrumat pașii spre drumul care duce spre Dumnezeu. Ea m-a făcut să mă simt al Dumnezeirii. Ea mi-a insuflat curajul de a crede că sunt vegheat de Dumnezeu. Că răul Lumii, oricât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade. Scriu astfel cu duioșie despre cel ce am fost. Îl pot închipui. Îl pot improviza. Îl pot călăuzi prin timpul lui de odinioară, cu blândețea și bunătatea cu care eu însumi am fost condus. Știu, acum, că viața mea n-a fost întâmplătoare. Eu n-am putut să-i descopăr toate bucuriile care mi-au fost date. Să mă descopăr, descoperindu-i minunile. Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tuturor gândurilor aiurea duse, o crâșmă în care, intrând, știi că la oricare masă te așezi, celălalt din față ești tot tu, te aștepți cu paharul plin, cu sticla plină, cu sufletul plin, cu Lumea toată revărsată peste tine ca blândețea unei fulguiri nesfârșite, timp, Moarte, iubiri, iertări și părăsiri ningând peste tine și tu, în fața ta stând, ridicând paharul și ciocnind cu tine, să-ți zâmbești surâzându-ți bucuros de regăsire, în cârciuma devenită dintr-odată găoacea din care, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cere iertare, nu știu a-și mărturisi umilința de a fi greșit sau de a se fi înșelat, de a recunoaște că poate au fost păcăliți, la rându-le păcălind pe alții. Nu știu, mai ales, să tacă. Nu au blândețea poveștilor, liniștea simplei narări. Scriu din uitare și minciună. Falsificând a doua oară o realitate denaturată. Cei care într-adevăr au suferit sunt iertători, au tonul acesta firesc al povestirii pentru că, neuitând, au iertat. Când încep să facă și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de altul și, totuși, textele noastre parcă veneau din același suflet, din aceleași simțiri. Eu eram ironic, sceptic, scârbit de mai toate idealismele omului. El, dimpotrivă, era înclinat spre reverie, spre melancolii de timp neaflat, spre smerenie și spre o blândețe a firii pe care, poate, în poveștile copilăriei o mai găseam. O ciudățenie a anilor acelora de căutări. Eu aș fi vrut să scriu ca el și V.V., la rândul lui, îmi mărturisea că povestiri ca ale mele ar dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avu absoluta certitudine că se va ține de cuvînt. La sfîrșitul primei săptămîni, Oberlus era deja În stare să deosebească literele și să le deseneze cu ajutorul unui bețigaș pe nisipul de pe plajă, unde valurile veneau să le șteargă imediat, cu blîndețe. Era cu adevărat un spectacol insolit și oarecum Înduioșător, dacă n-ar fi fost vorba despre o ființă atît de profund respingătoare, Îngenuncheată acolo ore Întregi, făcînd bețișoare sau conturînd litere grosolane, pe care le repeta cu voce tare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]