6,191 matches
-
este epifania însăși a tradiției românești, astfel încît năpădește toate spațiile și ia toate formele. Intrările în județe, instituții și case sînt străjuite de „porți de lemn”, crengi și rădăcini bine lustruite ornează tot felul de spații interioare, miniaturi de căruțe, roți, găleți și alte ustensile rurale se instalează în grădini și parcuri. Iar mobilierul și pereții e bine să fie măcar placate cu lemn, dacă nu-ți permiți să pui lemn masiv. Și, poate mai presus de toate, întreaga suflare
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
vânzătorul de lozuri în plic. Era o viermuială ce mirosea a piele, a tutun, a cârpă, a balegă proaspătă, a mititei. Eu cu mama, îmbrăcate de oraș, luam tramvaiul, care abia putea înainta, sunând în disperare din clopoțelul său, printre căruțe și Pobede. Tramvaiele erau de lemn, cu multe rame exterioare, cu geamuri mici și un singur far în față, deasupra grătarului de metal. O dată cu ușile care se pliau scârțâind, unse din gros cu o materie neagră, de care mă mânjeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
45, când a murit și tata de difterie, la spitalul unde fusese infirmier. Întorcîndu-ne de la țară, din comuna Dudești, unde stătuserăm la o cunoștință de-a mamei, mama în doliu, eu și soră-mea frânți de oboseală, înghesuiți în fundul unei căruțe, am trecut pe lângă magazia pe care poate ai văzut-o, cea de lângă foișorul nostru, construit, firește, mai târziu. Era pur și simplu o magazie aflată, Dumnezeu știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
magazia pe care poate ai văzut-o, cea de lângă foișorul nostru, construit, firește, mai târziu. Era pur și simplu o magazie aflată, Dumnezeu știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut rău. Am oprit căruța și ea a coborât, a dat ocol de mai multe ori magaziei, a atins-o sfios cu vârful degetelor, a încercat cu infinită delicatețe lacătul grosolan de la ușă și în cele din urmă s-a lăsat în genunchi pe brazdele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu vârful degetelor, a încercat cu infinită delicatețe lacătul grosolan de la ușă și în cele din urmă s-a lăsat în genunchi pe brazdele noroioase, ca în fața unui templu. Abia a putut s-o urnească de-acolo țăranul care mâna căruța. Noi, copiii, ne speriaserăm și plângeam în hohote. Chiar a doua zi, mama s-a hotărît: a vândut din colecția ei un singur timbru, cu prețul căruia a construit foișorul. Construcția s-a încheiat în '47, când ne-am și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Alors, nous sommes foutus! șopti. Il n'y a plus d'espoir. Foutus pour l'éternité!... - Nous sommes foutus! repetă Darie printre dinți când Zamfira le făcu semn de plecare. Foutus pour l'éternité! Ieșiseră la un drum prost, de căruțe, șerpuind, zdrențuit de gropi, printre lanurile de porumb. Se auzi din nou, izbucnind parcă din toate părțile odată, larma greierilor. Acum, că scăpaseră din porumbiște, își scoseseră căștile; Darie o ținea în mână, și ceilalți le atârnaseră de ranițe. Cerul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o adiere pe care ei n-o simțeau. - Nu pe-acolo, domnule elev, făcu Zamfira văzîndu-l că se îndreaptă hotărât, grăbind pasul, către un luminiș între lanurile de porumb, străjuit de doi arbori singuratici; pe-acolo ieșim în drumul de căruță pe care am venit azi-dimineață. - Asta voiam și eu să vă arăt, spuse Darie fără să se oprească. Să vă arăt că ne-am întors acolo de unde am plecat, acum zece, douăsprezece zile, când o fi fost asta. Uite, la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ziua venea avioanele, pâine nu mai era, p-ormă nici carne, nici mălai, nici fasole uscată, venise iarna devreme și oamenii n-avea lemne... Ei încă mai avea ce lăsase tăticu-nainte să plece. S-auzea tunurile din ce în ce mai aproape, și trecea căruțe de refugiați, și căruțe cu sacale de apă, și căruțe cu răniți pe paie, da ei de mult nu mai alerga să-i vază, se umpluse de păduchi și mămica îi căuta de lindeni. Nu-și mai amintește-n ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu mai era, p-ormă nici carne, nici mălai, nici fasole uscată, venise iarna devreme și oamenii n-avea lemne... Ei încă mai avea ce lăsase tăticu-nainte să plece. S-auzea tunurile din ce în ce mai aproape, și trecea căruțe de refugiați, și căruțe cu sacale de apă, și căruțe cu răniți pe paie, da ei de mult nu mai alerga să-i vază, se umpluse de păduchi și mămica îi căuta de lindeni. Nu-și mai amintește-n ce lună s-a prăpădit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
carne, nici mălai, nici fasole uscată, venise iarna devreme și oamenii n-avea lemne... Ei încă mai avea ce lăsase tăticu-nainte să plece. S-auzea tunurile din ce în ce mai aproape, și trecea căruțe de refugiați, și căruțe cu sacale de apă, și căruțe cu răniți pe paie, da ei de mult nu mai alerga să-i vază, se umpluse de păduchi și mămica îi căuta de lindeni. Nu-și mai amintește-n ce lună s-a prăpădit mămica, doar că ea și Niculaie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
geamantane, doică, pălării, țucălașe... — ...știi bine că Jean ne-ar putea pune oricând automobilul la dispoziție... Aceasta fusese singura intervenție a Sophiei. — ...știi bine că în caz că se declară mobilizarea generală, dacă te afli într-o zonă periclitată, se rechiziționează orișice, căruțe, automobile... — Ești, ca de obicei, exagerat... Și nu i se putuse smulge nimic, decât promisiunea acestei seri de excepție : o seară cu musafiri, ca altădată. Așa că repede, la geam, până apare din nou madam Ana ! Ce ciudățenie, altă trăsură vine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aveam în față rânjetul nud, cinic al vieții. Cu această senzație fluturând prin fața ochilor minții - că modul obișnuit în care trăim este o artificială iluzie -, cu picioarele tremurând, m-am tras într-o parte, pentru că apăruseră un camion și două căruțe de cercetași, să ducă răniții la spital și nenumărații morți neidentificați la morgă. Întorcându-mă cu spatele, ca să nu mai văd, mi-am trecut palmele pe față : urme de lacrimi, sânge închegat, resturi impure, vânătăi, trebuie că arătam îngrozitor și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
știe cum, un ajutor și meștereau împreună la roată, ceea ce părea să mai dureze. Dar am rămas pe loc, așteptându-l să termine, pentru că, dacă nu mergeam cu el, ar fi urmat să plec de aici cu vreuna din funebrele căruțe. Ce birjă se mai putea rătăci în asemenea vremuri până aici ? Deși ziua fusese caldă ca vara, răcoreala serii a venit repede ; dincolo de câmp, la depozit, zarva continua, dar mai slabă, oamenii mahalalei se trăgeau încet spre casele lor și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deși găuri rânjite arătau locul unde căzuse bomba, împrejur se simțea acea specială stare de energie pe care o degajă orice catastrofă, mobilizându-i pe supraviețuitori prin frica unită cu bucuria că, deocamdată cel puțin, ei au scăpat. Camioane și căruțe cărau moloz. Ca să apuce din ce rămăsese, lume proastă și vagabonzi scormoneau prin dărâmături, pe care fluturau zdrențe, stofe sfâșiate, zburau hârtii. Ciocane și ferăstraie se auzeau din toate părțile, sub liniștitoarea impresie de stabilitate pe care o degajă totdeauna
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cunoști cine e, de când... Trăznelile lui ! Și io d-atunci i-am zis : nepotă-miu ! Iote, i-am zis, ăsta-i nepotă miu, și rar așa băiat deștept, și frumos, și cuminte ! încă prea cuminte - și-ăștia prea cuminți rămâne de căruță ! Nu prea are noroc ! Norocu-i la ăla de știe să dea cu râtu ! Ce te-apucă ? Prea ești nervos, prea-ți sare țandăra din toate, prea... Mai lasă, mai ascultă și de alții, nu mai tot da tu cu... Haidi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
faci cu poporul tău, că nu e bine. Occidentul, În ochii căruia a trecut drept un rebel din blocul estic și un aliat Împotriva sovieticilor, i-a dat drumul de mult din brațe - regina Angliei nu-l mai leagănă În căruța ei de aur, iar pe peluza din fața Casei Albe În mod sigur nu mai are ce să caute. Îți vine greu să crezi că aceste lucruri s-au Întîmplat (ce-ar putea să caute un asemenea monstru În asemenea locuri
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vede nevoit să numească el doi soldați. Unul sînt eu, celălalt e Moise, un constănțean cu o față lată și un nas lung și ascuțit, ca un ardei. O să treacă Barbu de la Bateria a 2-a să ne ia cu căruța. Bateria a doua e În capătul cel mai Îndepărtat al pistei, distanța pînă la cazarmă e mult mai mare de acolo. Nu au un parc auto, dar au acest vehicul prețios care elimină oboseala de a patrula pe pista de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Căruțașul, după cum s-a spus se numește Barbu, un răcan diliu a cărui conversație cu mîrțoaga lui nu poate fi Întreruptă de nimic. — Mă tîmpitule, ai grijă pe unde ne duci, strigă la el Moise din cînd În cînd, cînd căruța se zgîlțîie În Întuneric. — Toată stima și respectu’ de la Barbu arhitectu’, Îi răspunde diliul, țipînd vesel peste umăr, apoi Își reia discuția cu animalul de povară. Dar se pare că zgîlțîiturile nu se produc degeaba. Fără să ne dăm seama
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Obiectiv? Ce război? După ce ne Împinge afară, Moise rămîne În ușa cantinei, bătînd cu pumnii ca un apucat. — Mă, ești nebun, ce război? Ce Timișoara? Plecați, aici vor cădea bombe! se aude vocea calmă a bucătarului dinăuntru. Cărăm bidoanele la căruță. Barbu e impasibil. Moise În schimb dîrdîie. Mie vorbirea bucătarului nu mi-a făcut o impresie serioasă. Totuși, cred că ar trebui să aflăm ce se Întîmplă. — Ori e război civil, ori ne batem cu ungurii? Ce dracu’, ție nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că ar trebui să aflăm ce se Întîmplă. — Ori e război civil, ori ne batem cu ungurii? Ce dracu’, ție nu ți se pare ciudat? Bă, dar treaba e serioasă totuși... Se pare că vorbesc singur, Moise e deja În căruță și-l Împunge cu degetul În spinare pe Barbu, să mîne calul. Sar În vehiculul rustic din mers și rămîn așezat pe muchia din spate, cu ranița plină cu pîini În spinare. SÎnt mut și teama Începe să mă ajungă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trebui s-o simțim. Casa nu era casă, și nici vapor. Era un camion. Condus de Cremene, unul din șoferii bateriei noastre. Și, Într-adevăr, ne deplasam peste axul drumului, deci el a venit puțin pieziș, din partea stîngă. Eram În spatele căruței, am vrut să mă ridic exact cînd s-a produs impactul, deci am simțit- o. Am simțit-o pentru că, dînd să mă ridic, practic mi-am lipit fața de botul mașinii cît o casă. Dacă viteza ar fi fost mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cum să Înțelegem ceva, pentru că sîntem Încă În șoc. SÎnt singurul care sîngerează (nu mi se spune de ce), deși Moise țipă ( În continuare țipă) cel mai tare. Barbu și-a luat mîrțoaga de căpăstru și ce-a mai rămas din căruță și s-a dus Înapoi În baterie, pentru că el a scăpat neatins, ca prin minune - să nu spună cineva că Dumnezeu nu are grijă de copii, de bețivi și de oamenii cu mintea slabă. Îmi revin din șoc și Încep
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sîntem români, nu? Știa ce-o să pățim, după 3 ani de asediu german, rușii erau turbați. Am avut o hîrtie, un ordin, În care ni se spunea unde să mergem. Noi am plecat din Storojineț patru familii, cu o singură căruță, și trebuia să ajungem la Baia de Aramă. Am plecat la Începutul lui februarie, am dormit multe nopți pe cîmpuri, sub căruță. Pe drum aveam puncte cu cantine pentru refugiați, că erau mulți care umblau pe drumuri... și infirmerii... Eram Încă În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un ordin, În care ni se spunea unde să mergem. Noi am plecat din Storojineț patru familii, cu o singură căruță, și trebuia să ajungem la Baia de Aramă. Am plecat la Începutul lui februarie, am dormit multe nopți pe cîmpuri, sub căruță. Pe drum aveam puncte cu cantine pentru refugiați, că erau mulți care umblau pe drumuri... și infirmerii... Eram Încă În război, toată lumea se folosea de ele, nu ne mutam numai noi din Bucovina... erau zone distruse sau sub bombardament. Și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
citînd dintr-o reclamă comunistă la CEC ( Încet, mai mult pentru sine): „Ban economisit, somn liniștit“. Duminică, sfîrșit de iulie. S-a Încins o bătălie nemaivăzută cu lubeniță. Toată socoteala s-a Întîmplat din cauza unui țăran care rătăcea cu o căruță plină de astfel de produse pe ogor, la liziera estică a bateriei. Dacă tot nu aveam ce face cu banii cîștigați În Las Vegas, i-am cumpărat omului marfa. Așa că, după ce am transferat conținutul căruței agricultorului direct În stomacurile noastre
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]